La inceputul Operatiunii Barbarossa, Armata Romana avea 19 divizii de infanterie active: 1 – 11, 13 – 15, 18 – 21 Infanterie si Divizia de garda. Diviziile 12, 16 si 17 Infanterie au fost desfiintate in 1940, cand teritoriile din care erau recrutate au fost pierdute.

Divizia de garda era organizata la fel ca o divizie de infanterie, dar avea de asemenea si indatoriri de protocol. Criteriile de recrutare pentru aceasta unitate de elita erau foarte stricte. Toti soldatii trebuiau sa stie sa scrie si sa citeasca si sa aiba o foarte buna conditie fizica. De asemenea instructia era mai riguroasa si mai complexa.

Divizia de infanterie a fost organizata dupa model german: 3 regimente de infanterie, un grup de recunostere/cercetare partial motorizat, o companie AT (6 Schneider cal. 47 mm, model 1936), un batalion de pionieri si doua regimente de artilerie. Avea un efectiv de 17.500 militari.

Pe parcursul anului 1941 au fost infiintate cateva divizii de rezerva: 25, 27, 30, 31, 32 si 35. Doar Divizia 35 Infanterie Rezerva a participat la luptele din Basarabia. Aceste divizii aveau aceeasi organizare ca o divizie de infanterie obisnuita dar erau constituite din regimente infiintate la mobilizare: 41 – 81, 111 si 112 si care erau inzestrate cu armament mai vechi. Exista deasemenea si Divizia 1 Fortificatii, constituita din batalioanele care deserveau linia fortificata A.F.N.B.

Regimentele de infanterie (1 – 40, 82 – 96) si de vanatori (1 – 10), care formau diviziile active, aveau aceeasi structura. Diferenta de nume era doar o traditie din secolul XIX. Fiecare regiment era constituit din 3 batalioane (fiecare batalion din 3 companii, fiecare companie din 3 plutoane, fiecare pluton din 3 grupe), o companie de armament greu (pluton aruncatoare Brandt cal. 81,4 mm, pluton tunuri AT Bofors cal. 37 mm, pluton tunuri AT Schneider cal. 47 mm, fiecare cu cate 6 piese) si o companie de cercetare. La nivel de batalion mai exista deasemenea o companie de armament greu: un pluton de mitraliere (cu 8 piese) si un pluton de aruncatoare (cu 6 piese Brandt cal. 60 mm).

Principala arma de infanterie era pusca de productie cehoslovaca ZB (Zbrojovka Brno) model 1924. Aceasta era o versiune modificata a pustii germane Mauser 98 K. Pusca ZB utiliza cartusul standard de 7,92mm. Unitatile de rezerva erau inzestrate cu arma mai veche Mannlicher model 1895 a carei calibru a fost modificat de la 8 mm sau 6,5 mm la 7,92 mm. Fiecare grupa de infanterie avea o pusca mitraliera ZB model 1930, de fabricatie cehoslovaca sau romaneasca (la Uzinele Copsa Mica-Cugir). Tragatorul de la pusca mitraliera era inarmat cu pistolul Steyr cal. 9 mm, model 1912. In primele luni ale anului 1941 au inceput sa fie distribuite unor unitati noile mitraliere cehoslovace ZB 53 model 1937, celelalte fiind inzestrate cu mitraliere austrice Schwarzlose model 1907/1912, modificate pentru calibrul 7,92 mm. De asemenea, in primele luni de razboi au fost utilizate grenade cehoslova Kyser, alaturi de cele romanesti de tip MAN.

Trupele romane erau bine inzestrate cu armament modern de infanterie. Principala slabiciune se gasea in dotarea artileriei. O divizie romana de infanterie avea doar jumatate din puterea de foc a unei divizii de infanterie germane si era oarecum egala cu cea a unei divizii de infanterie sovietice (divizia sovietica avea insa mai putini soldati). Un alt handicap important era mobilitatea scazuta. Majoritatea mijloacelor de trasport erau hipotractate.

Dupa campania din 1941, diviziile de infanterie din Romania si Trasnistria (5, 6, 7, 9, 11, 13, 14, 15) au fost in intregime reechipate si reorganizate in timpul iernii. Diviziile aflate pe front (1, 2, 4, 10, 18, 19, 20) au fost doar partial reorganizate si aveau o capacitate de lupta mai scazuta. Se spera ca procesul sa fie finalizat in zona Rostov in timpul iernii urmatoare, dar evenimentele nu au permis.

In primavara anului 1942, regimentul de infanterie a primit o companie de cercetare si o companie de pionieri. Numarul de batalioane a fost redus de la 3 la 2, dar plutonul a fost intarit de la 3 grupe (30 oameni) la 4 grupe (40 oameni). Fiecare grupa avea o pusca mitraliera si un aruncator Brandt de 60 mm. Compania de armament greu a batalionului a fost reorganizata in 4 plutoane de mitraliere (4 piese fiecare) si un pluton de aruncatoare (4 piese Brandt cal. 81,4 mm). Compania de armament greu a regimentului a suferit si ea modificari. In noua sa organizare avea 3 plutoane de tunuri AT cal. 37 mm (6 Bofors model 1936) si un pluton de tunuri AT cal 47 mm (6 Breda/Schneider/Bohler). A fost creata o companie de aruncatoare grele cu 3 plutoane a 2 piese PM/Resita cal. 120 mm. In octombrie 1942 capacitatea de lupta anti-tanc a diviziilor de infanterie aflate pe front a fost intarita cu un pluton de tunuri AT cal. 75 mm (6 Pak 97/38). Dupa reorganizare, divizia de infanterie a fost redusa la 13.500 militari, dar avea o putere de foc mai mare.

Din cauza lipsurilor de echipament, unele unitati au primit material de captura, ca de exemplu pusca Mosin-Nagant model 1891/1930. O versiune modificata a acesteia a devenit arma cu luneta standard a armatei romane. De asemenea, comandantii de pluton si cei din subunitatile de cercetare au inceput sa foloseasca, din proprie initiativa, pistoale mitraliera capturate de la inamic: PPD-40 si PPSh-41. Acestea sunt doar cateva exemple.

Batalia de la Stalingrad a fost un adevarat dezastru pentru Armata Romana. Pierderile in oameni si tehnica de lupta au fost imense. Practic, toate diviziile care au participat la operatiunile de la Stalingrad aveau capacitatea de lupta serios afectata si o imediata reorganizare si intarire a lor era absolut necesara.

In martie 1943, din supravietuitorii Diviziilor 7 si 11 Infanterie a fost infiintata Divizia 24 Infanterie. In septembrie, resturile Diviziei 4 munte au fost si ele integrate in acesta divizie, sub noua denumire de Divizia 4/24 Infanterie. Diviziile 4 si 18 Infanterie au fost reorganizate cu elemente din Divizia de Graniceri (care a fost desfiintata). In august, Divizia 18 Infanterie a fost trasformata in Divizia 18 munte. Trupele aflate in Transnistria au fost folosite pentru a completa necesarul de personal al Diviziilor 5, 6, 9, si 15 Infanterie. In iulie si august 1943 Diviziile 1, 2, 11, 14, 20 Infanterie au fost completate si reorganizate cu trupe aduse din Romania. In septembrie, Diviziile 7 si 13 Infanterie erau deasemenea gata de lupta. Acest proces de reorganizare a fost posibil si datorita existentei in garnizoanele din tara a celui de-al 3 lea batalion al fiecarui regiment aflat pe front.

La 28 octombrie 1943 a fost promulgata Legea pentru organizarea Fortelor Armate. Astfel, compania de comanda a regimentelor a fost intarita cu un pluton de politie militara, un pluton de biciclisti si o grupa AT. Compania de pionieri a primit al patrulea pluton, cu 3 aruncatoare Brandt cal. 60 mm. Compania de armament greu a batalionului a fost deasemenea reorganizata : 3 plutoane de mitraliere (a 4 piese), un pluton mitraliere AA si un pluton tunuri AT cal. 47 mm (3 piese).

Pistolul mitraliera a devenit arma individuala standard a comandantilor de pluton si de grupa. Puterea de foc a trupelor a fost imbunatatita prin importul din Germania a unui mare numar de mitraliere MG-34 si de arme individuale AT – precum Panzerfaust. Inca din 1942 fiecare pluton avea militari instruiti in lupta antitanc. Ei au fost organizati in echipe de cate 2 oameni: "distrugator" si "cautator". Acestia utilizau grenade, mine, incarcaturi explozive si pusti AT sovietice capturate. Apararea AT a crescut in putere prin introducerea in dotare a noului tun AT romanesc Resita DT-UDR 26 cal. 75 mm, alaturi de tunurile AT germane de 75 mm Pak 40 si Pak 97/38.

La sfarsitul anului 1943 au fost infiintate 19 divizii de infanterie-instructie: 1 – 9, 13 – 15, 18 – 21 si Garda). Aceste divizii erau incadrate cu recruti si aveau 6 batalioane, 4 tunuri de 75 mm, 2 obuziere de 100 mm, cateva tunuri AT de 47 mm si intre 2 si 4 tunuri AA de 20 mm. Aceste unitati erau destinate a constitui rezerva pentru diviziile active. Dar evenimentele din 23 august 1944 au schimbat aceste planuri si unele dintre ele au ajuns sa fie folosite in lupta.

In conformitate cu prevederile Armistitiului, semnat la 12 septembrie 1944, armata romana trebuia sa participe la operatiunile de lupta contra fortelor Axei cu 12 divizii. Acest numar a fost de fapt depasit, 19 divizii aflandu-se in acel moment angajate in operatiuni de lupta. In 1945 se gaseau in Cehoslovacia, luptand impotriva Axei 15 divizii romanesti. In cele din urma, prin grija aliatului sovietic, armata romana a fost practic redusa la jumatate, toate diviziile de instructie si diviziile 1, 4, 5, 7, 8, 13, 14, 15 si 20 Infanterie fiind desfiintate. Divizia 18 munte a redevenit Divizia 18 Infanterie.

Pentru ca sovieticii au refuzat sa elibereze prinzonierii si sa returneze echipamentul si tehnica de lupta capturate dupa 24 august, diviziile de infanteria au fost din nou puse in situatia de a fi reorganizate. Numarul regimetelor de artilerie a fost redus la unul singur, fiecare avand 3 divizioane, fiecare divizion avand 3 baterii a 4 piese. Prima baterie era dotata cu tunuri AT de 75 mm, a doua cu tunuri de 100 mm iar a treia cu aruncatoare de 120 mm. Chiar si unitatile care fusesera partial motorizate in anii anteriori foloseau acum tractiune hipo. Aprovizionarea trupelor se facea cu mare greutate, sovieticii utilizand acum capacitatile industriale si logistice in interesele lor. La sfarsitul razboiului, infanteria romana se gasea intr-o situatie inferioara celei din 1941.