24 iulie, 1942. Am plecat pe front (în gradul de sublocotenent) cu Divizia 3 munte, comandata de generalul Radu Falfanescu, respectiv cu Batalionul 6 vanatori de munte din garnizoana Beius. Comandantul meu era locotenent-colonelul Ion Mardarescu si ajutor de comandant, maiorul Ion Petreanu. Eu fiind pana atunci ofiter instructor la compania cercetare si compania armament greu, am fost mutat si numit aghiotant al comandantului de batalion.

Batalionul, avand un efectiv de 36 ofiteri, 1 292 trupa, 502 cai si 97 carute, s-a îmbarcat în trei trenuri.

5 august. Ajungem în peninsula Kerci (Crimeea), debarcand în satul Oisul, unde ne-am facut corturile si gropile individuale necesare pentru eventuale lupte, în zona fiind semnalata prezenta partizanilor.

31 august. Batalionul continua pregatirea de lupta facand aplicatii si exercitii de îmbarcare-debarcare, în vederea trecerii peste stramtoarea Kerci spre peninsula Taman (Caucaz).

În cadrul deplasarii la o aplicatie pentru recunoasterea terenului, camionul cu ofiterii participanti a intrat într-un camp de mine si au fost scosi din lupta, fiind raniti, trei ofiteri comandanti de companie, din care si comandantul companiei cercetare, locotenent Alexandru Raducu, un foarte bun camarad prieten al meu.

1 septembrie. La ora 19, preot capitan Gheorghe Lupsa (din Paulis) sfinteste troita ridicata de batalion, prezent fiind P.S.S. Episcopul Nicolae al Oradei. Troita avea urmatoarea inscriptie: "CU VREREA LUI DUMNEZEU, JERTFINDU-NE, V-AM ADUS IARSI CRUCEA. CINSTITI-O SI APARATI-O!"

La ora 20, batalionul începe marsul spre orasul Kerci, aflat la circa 60 km. Se marsaluieste numai noaptea.

9-10 septembrie. Batalionul trece pe bacuri stramtoarea Kerci sub o puternica acoperire a aviatiei germane si debarcam în orasul Taman.

10-16 septembrie. Batalionul marsaluieste (numai noaptea) circa 120 km.

14 septembrie. La cererea mea mi se încredinteaza comanda companiei de cercetare, compania de elita a oricarui batalion vanatori de munte. Compania are un efectiv de 120 de oameni, cu trei plutoane: plutonul 1 cercetasi alpini (sublocotenent rezerva Victor Botocan), plutonul 2 cercetasi calari (sublocotenent rezerva Ion Coroiu), plutonul 3 cercetare (sublocotenent rezerva Iosif Bitiu), o grupa mitraliere si un aruncator brandt 60 mm. Aviatia sovietica este foarte activa, precum si partizanii. Stationand în Pilencovo, Moldovanskaia si în alte sate am gasit romani. Întreband pe o fetita de 10 ani: "Ima malako?", ea ma corecteaza zicand: "lapte" nu "malako". Romanii au fost adusi aici din vremea tarilor rusi care ne-au luat Basarabia în 1812.

17 septembrie. Batalionul stationeaza în bivuac într-o padure la est de valea Schibic. Suntem la poalele muntilor Caucaz, terminatia lor vestica la 8 km de inamic.

18-20 septembrie. Compania cercetare primeste misiunea de a face cercetarea si recunoasterea terenului, luarea contactului cu inamicul si apoi de a face siguranta instalarii batalionului pe baza de plecare la atac. La ora 21 (20 septembrie), batalionul se instaleaza pe baza de plecare la atac pentru ziua de 21 septembrie 1942, cand începe ofensiva Diviziei 3 munte pentru cucerirea primelor înaltimi ale Caucazului pe directia generala spre Novorossiisk.

21-25 septembrie. La ora 7.30 a zilei de 21 septembrie, batalionul porneste la atac pe directia cotelor 91-222-319-500, în urmatorul dispozitiv: în linia I, compania I (capitan Alexandru Popescu) si compania a II-a (capitan Cristea), întarite cu cate un pluton mitraliera. Compania cercetare (sublocotenent Constantin Nicolescu) trece în rezerva batalionului, mai putin plutonul 2 (sublocotenent Ion Coroiu) care primeste misiunea de a ataca si a face siguranta flancului stang al batalionului pe directia cota 91. Terenul este foarte accidentat si acoperit cu paduri dese, din care cauza sprijinul artileriei noastre este prea putin eficace. Inamicul este bine organizat la teren, avand cazemate si exploatand la maximum avantajele oferite de teren. Dupa patru ore de lupta se produce un gol în dreapta Batalionului 6, unde ataca Batalionul 11. Primesc ordin de la Grupul 6 vanatori de munte ca eu, cu plutonul 1 cercetare si grupa de mitraliere, sa atac si sa fac legatura cu Batalionul 11. Pornim la atac, distrugem doua cazemate bine aparate de doua grupe de puscasi rusi si fac legatura cu compania 2 (capitan Gheorghiu) din stanga Batalionului 11 si împreuna continuam atacul. Inamicul este puternic, avand organizate cazemate si lunetisti ascunsi în coroanele copacilor pentru "vanarea" comandantilor ofiteri. A doua zi, 22 septembrie, reiau atacul împreuna cu compania capitanului Gheorghiu, dar suntem opriti de focul foarte puternic al inamicuiui. Intram în defensiva, întampinand rezistente inamice în fata, în dreapta si în stanga. Ne îngropam la pamant. Puscasii lunetisti din copaci nu ne dau pace, suntem aproape încercuiti; situatia aceasta se mentine si în zilele de 23 si 24 septembrie; dar rezistam pe pozitia ocupata. De trei zile nu mai avem nici mancare nici apa. În noaptea de 24 spre 25 septembrie, conform ordinului primit si înseland vigilenta inamicului, reusesc sa ies din încercuire cu toti ostasii din subordine printr-o viroaga neobservata de inamic; ajungem la Batalionul 6 si trecem la compania mea de cercetare, care este în aparare pe cota 222, obiectiv atins de batalion conform misiunii primite si pentru care este felicitat de Corpul 5 german. Desi stapan pe cota 222, situatia Batalionului 6 era destul de precara din urmatoarele motive: Batalionul 11, din dreapta fusese oprit de puternice rezistente inamice si s-a repliat, iar Batalionul 12, din stanga, fiind puternic contraatacat, s-a repliat si el; astfel, flancurile Batalionului 6 au ramas descoperite, inamicul avand posibilitatea de a cadea în spatele lui.

În dupa amiaza zilei de 25 septembrie, inamicul contraataca puternic sprijinit de artilerie si aruncatoare de flacari si cucereste cota 100, cazand în spatele flancului stang al Batalionului 6. Fata de aceasta situatie, comandantul batalionului aduce de pe cota 222 compania I (capitan Alexandru Popescu) si contraataca pentru recucerirea cotei 100. Contraatacul începe si continua pana la caderea serii; fortele inamicului sunt cu mult superioare si dotate cu numeros armament si aruncatoare de flacari. Capitanul Alexandru Popescu asalteaza în fruntea companiei sale si cade ca un erou secerat de gloantele unei mitraliere. La fel, cad eroic, alaturi de el, sublocotenentul în rezerva Vasile Pop si sublocotenentul Miron Mihele, comandanti de plutoane. Compania I are pierderi mari. Conform ordinului primit, contraatac cu compania mea de cercetare în amurgul serii si reusesc sa despresurez compania I, care se repliaza pe o noua pozitie. Raman cu compania pe linia atinsa si rezist în restul noptii asalturilor inamice. Fata de situatia generala a frontului, batalionul primeste ordin sa se replieze pe o noua pozitie, favorabila unei bune aparari, respectiv la încrucisarea Vaii Karasubasar cu Valea Şibikului, în zona Krimskaia-Abinskaia-Şapsugskaia.

29 septembrie. Ca urmare a esecului atacului Diviziei 3 munte, s-a luat comanda generalului Radu Falfanescu, fiind numit la comanda diviziei generalul Leonard Mociulski. Batalionul ramane în aparare în strans contact cu inamicul în urmatorul dispozitiv: compania a II-a (capitan Cristea), dreapta, compania I (locotenent Lucian Ionescu), centru, compania cercetare (sublocotenent Constantin Nicolescu), stanga, în legatura cu Regimentul 116 infanterie germana, iar compania III, mai putin un pluton, în rezerva. Un pluton între companiile I si a II-a.

29 septembrie-19 octombrie. Batalionul 6 vanatori de munte a fost permanent în lupta, facand fata atacurilor inamicului, care cu forte apreciabile a încercat sa determine cu precizie pozitia batalionului, a dispozitivului, precum si fortele de care dispune, efectuand adesea infiltrari prin golurile existente în dispozitivul nostru de aparare.

20 octombrie. Comandamentul superior german a dispus trecerea în defensiva si organizarea în cele mai bune conditii a unei aparari de durata, în vederea iernii care începuse sa se faca simtita. S-a dispus organizarea unei linii continue de aparare, fara intervale între unitati, pentru a se evita infiltrarile în spatele pozitiei de aparare, terenul fiind accidentat si împadurit.

Comandamentele au fost organizate la nivel de divizie astfel:

• Comandantul Diviziei 3 munte, generalul Leonard Mociulski avea sub comanda directa Grupul 3 vanatori de munte cu trei batalioane (5, 12, 22) si un divizion tunuri de munte si Regimentul 57 infanterie germana cu artileria respectiva.
• Comandantul Diviziei 9 infanterie germana, generalul Schleinitz comanda direct Grupul 6 vanatori de munte cu trei batalioane (6, 11, 21), un divizion tunuri munte si Regimentul 116 infanterie germana cu artileria respectiva.

Batalionul 6 avea o pozitie de aparare pe un front de 4 000 m, avand în linie companiile I, II, III si de cercetare. Compania mea de cercetare se gasea la flancul stang al batalionului cu cele trei plutoane în linie, din care retinusem ca rezerva o grupa de zece oameni si facea legatura, prin plutonul 2, cu Regimentul 116 infanterie germana. Acesta din urma, comandat de locotenent-colonelul Welsser, avea de aparat un front de 1 000 m, care datorita configuratiei terenului era mult avansat fata de compania I din dreapta mea. Pe acest front am organizat si construit 30 cazemate din lemn si pamant. Fiecare cazemata avea trei ambrazuri si era ocupata de doi-trei luptatori, iar în exteriorul cazematei erau facute gropile circulare în picioare, pentru a fi folosite la nevoie contra tancurilor. În fata pozitiei am construit obstacole din retea de sarma joasa, abatise din lemn si în unele locuri campuri de mine antiinfanterie.

Decembrie, 1942. Iarna începuse cu zapada si viscole, pozitia de aparare a batalionului si, respectiv, a companiei mele era complet terminata si gata de a primi lupta. Toate cazematele construite aveau cate o placuta cu denumirea ei, respectiv un nume cu rezonanta istorica: ROVINE, PODUL ÎNALT, CaLUGaRENI, GRIVItA, PLEVNA, OITUZ, MaRaŞEŞTI, PE AICI NU SE TRECE etc. Comandantul Diviziei 9 infanterie germana, împreuna cu locotenent-colonelul Ion Mardarescu, comandantul Batalionului 6 vanatori de munte si maiorul Ion Petreanu, ajutorul comandantului de batalion, au inspectat întreaga pozitie de aparare a Batalionului 6 si au ramas foarte multumiti de ceea ce au vazut, iar comandantul Regimentului 116 infanterie germana, locotenent-colonelul Welsser, venit la legatura cu batalionul, m-a felicitat vazand pozitia de aparare a companiei cercetare si a dispus ca unitatea germana ce se învecina la dreapta cu compania mea sa pastreze o legatura permanenta cu mine prin agent si telefon. În toata aceasta perioada de oarecare acalmie cat a durat organizarea pozitiei de aparare, se facea zilnic cercetarea terenului în fata pozitiei înspre satul Şapsugskaia, unde se simtea o foarte febrila activitate a inamicului, începandu-se concentrarea fortelor în vederea ofensivelor de iarna, despre care fusesem informati ca vor urma. Deasupra pozitiilor noastre se aruncau din avioanele rusesti afise scrise în limba romana, semnate de generalul roman Romulus Dimitiriu care cazuse prizonier în încercuirea de la Stalingrad, afise în care se spunea "Ofiteri romani din Caucaz, predati-va! Soarta voastra este pecetluita. Un nou Stalingrad va asteapta".

Într-adevar, în acest spatiu caucazian cuprins între muntii Caucaz la sud, Marea Caspica la est si Marea de Azov la vest, exista o grupare de forte armate germano-romane, formata din Armata 17 germana, comandata de generalul Ervin Jänecke si sase divizii romane (10 si 19 infanterie, 5 si 6 cavalerie, 2 si 3 munte). Dintre aceste ultime divizii cea mai îndepartata era Divizia 2 munte, în zona orasului Nalcik, iar Divizia 3 munte se afla în zona Krimskaia-Abinskaia-Şapsugskaia, între ele existand o distanta de 500 km.

13 decembrie. Organizez o patrula puternica de 15 schiori din compania mea care, sub comanda sergentului major Iacob Budau, executa o sonda adanca înspre inamic, ajungand la marginea satului Şapsugskaia, în pozitiile artileriei si face prizonier un subofiter. Informatiile aduse de patrula sergentului major au fost foarte pretioase în vederea viitoarelor operatiuni din iarna anului 1943. Incursiunile si patrularile la inamic continua. Orice schimbare de trupe la inamic, deplasari de trupe dintr-o parte în alta sunt cunoscute la timp de batalion si raportate esalonului superior, respectiv Diviziei 9 infanterie germana. Toate patrulele trimise de compania cercetare confirma marea concentrare de forte în zona satului Şapsugskaia, respectiv forte de infanterie, artilerie si tancuri.

6 ianuarie, 1943. Compania germana din Regimentul 116 german din stanga mea (comandant sublocotenentul Rosenkranz) este înlocuita de escadronul de cavalerie al Diviziei 9 infanterie germana, comandat de locotenentul Brendeke. Camarazii germani vin sa-si ia la revedere de la mine, iar noul comandant tine sa-mi spuna ca va pastra o buna legatura cu mine si vom colabora tot asa de bine cum au facut-o si cei pe care i-a înlocuit.

10 ianuarie. Domnul maior Petreanu, înlocuitorul la comanda batalionului (prin plecarea în concediu de odihna a domnului locotenent-colonel Mardarescu), ne comunica telefonic informatia primita de la comandantul Diviziei 9 infanterie germana ca "Marea ofensiva ruseasca este iminenta". Patrula trimisa de mine în dupa amiaza zilei se înapoiaza si raporteaza ca forte puternice si pe front larg afluiesc spre pozitia companiei si a batalionului.

12 ianuarie. Patrulele trimise în zorii zilei raporteaza ca fortele inamice se instaleaza pe baza de plecare la atac pe întregul front al batalionului. Trec pe la fiecare cazemata si îmbarbatez luptatorii. La ora 9.00, aviatia inamica bombardeaza si mitraliaza pozitia de aparare a batalionului. La ora 9.30 începe pregatirea de artilerie. Se trage cu tunuri si obuziere de toate calibrele, cu katiuse si aruncatoare. Bombardamentul dureaza mai mult de o ora si cu aceeasi intensitate pe tot frontul batalionului: la flancul drept, compania a II-a (sublocotenent în rezerva Victor Botocan), la centru compania locotenentului Lucian Ionescu si la flancul stang compania de cercetare a sublocotenentului Constantin Nicolescu. Bombardamentul a fost infernal, dar fara urmari serioase întrucat cazematele raman intacte. Un obuz de 150 mm a cazut direct pe cazemata Pe aici nu se trece, dar aceasta a rezistat, iar placuta cu denumirea ei am gasit-o ulterior azvarlita la 50 m de cazemata. Vanatorii stau în cazematele lor cu degetul pe tragaciul armelor si asteapta asaltul infanteriei inamice. Artileria noastra de munte executa trageri precise de oprire la numai 150-200 m în fata pozitiei în contrapanta, unde infanteria ruseasca este gata de atac. Dupa ultimele lovituri ale artileriei inamice, valuri de atacatori cu baionetele puse la arme si turmentati de bautura navalesc asupra pozitiei companiei mele si pe întregul front al batalionului. Armele automate - pusti-mitraliere, mitraliere, pistoale-mitraliere - deschid un foc ucigator, campul de tragere limitandu-se la circa 100 m (terenul fiind accidentat). Bolsevicii cad trasniti de gloantele vanatorilor din cazemate. La legatura dintre compania mea si compania I, din dreapta mea, au aparut cinci tancuri, dar tunul le-a distrus pe toate în fata pozitiei. Rusii au venit puhoi, dar putini au mai plecat înapoi. Lupta dureaza pana la caderea serii. Rusii se retrag spre zona lor de plecare. În fata companiei mele, ca si în fata întregii pozitii a batalionului, raman sute de cadavre inamice drept marturie a vitejiei si darzeniei ostasului roman vanator de munte. Trec pe la fiecare cazemata si felicit pe toti luptatorii si în special pe puscasii mitraliori si mitraliori (sergentii Bondar si Tataru). La caderea întunericului trec pe la fiecare cazemata si împart painea, carnea si tigarile întrucat de azi-noapte de la ora trei nu s-a mancat nimic.

13 ianuarie. La ora 2 noaptea vine plutonierul companiei, Ghinghilovschi, cu mancarea calda pe care o împarte tuturor luptatorilor "la locul de munca". Zi de iarna, frig, ger. Dimineata pare linistita, dar activitatea do artilerie si aviatie este intensa.

Pe la ora 10.00, dupa o pregatire de artilerie de 50 de minute, infanteria inamica porneste la asalt, efortul atacului îndreptandu-se spre stanga batalionului, la compania mea. Armele automate ale celor trei plutoane si ale grupei de mitraliere si aruncatorul brandt deschid un foc nimicitor, zdrobind orice încercare a inamicului de a se apropia de linia cazematelor. Sergentul major Budau si sergentul Tataru fac minuni de vitejie. La ora 15, sergentul major Budau este omorat de un proiectil de brandt 81 mm, tocmai cand iesea din cazemata. Dispun ca sergentul Tataru sa ia comanda plutonului. Fruntasul Moca cu "branduletul" lui de 60 mm face minuni, punand parca cu mana proiectilele care cad, peste 150-200 m, chiar pe atacatorii care se gasesc în contrapanta si de unde pornesc la asalt. Pe la ora 17, lupta înceteaza pe întregul front al batalionului. Rusii se retrag spre zona lor de concentrare, satul Şapsugskaia.

Pierderi: un mort, sergent major Budau, si doi raniti pe care îi evacuez la batalion.

14 ianuarie. Plec cu o echipa pentru a vedea campul de lupta din fata pozitiei companiei. Este un tablou "frumos", mormane de cadavre rusesti, arme de tot felul, munitie de tot felul, masti de gaze. Printre cadavre descopar un maior, doi capitani si un sublocotenent. Numar 50 de cadavre în prima linie din contrapanta. Mai jos nu am fost. Cred ca mai sunt multi, se cunosc urmele pe unde au tarat din morti si raniti. Strang patru pusti mitraliera, cinci pistoale mitraliera, doua pusti anticar, 30 pusti, sapte pusti semiautomate, masti de gaze, unelte diferite si munitiuni de tot felul. Din informatiile luate de la prizonieri, precum si din constatarile facute prin lupta reiese ca inamicul a atacat pozitia de aparare a Batalionului 6 vanatori de munte cu trei batalioane: Batalionul 3 din Brigada 81 marina, batalioanele 1 si 2 din Brigada 103 elevi, fiecare cu cate 900 de oameni, organizate pe sapte companii (trei companii de puscasi, o companie de pistoale mitraliera, o companie de mitraliere, o companie de pusti antitanc si una de aruncatoare). Numai în imediata apropiere a cazematelor s-au numarat 350 de morti din care s-au identificat doi maiori si mai multi ofiteri inferiori. S-au adunat din fata pozitiei batalionului 31 pusti mitraliere, 43 pistoale mitraliera, 13 pusti AT, 9 aruncatoare brandt mari si mici, 3 mitraliere, precum si 250 pusti. Prin rezistenta eroica a Batalionului 6 inamicul nu a reusit sa strapunga pozitia de aparare pentru a-si deschide drum spre Krimskaia si a taia linia de comunicatii Nalcik-Krasnodar-Krimskaia-Taman. Din cand în cand patrule inamice de circa 1 la 2 plutoane, încearca atacul pentru a pipai taria pozitiei noastre de aparare, dar sunt respinse cu pierderi mari pentru ei. Prin megafoane, se anunta premii de zeci de mii de ruble pentru eventualii "dezertori", care sa le dea informatii privind taria fortelor din pozitia noastra de aparare, în vederea unei noi ofensive. Informatiile primite de la esalonul superior german ne spun ca noua ofensiva rusa va fi mult mai puternica si sprijinita de tancuri, iar noi sa ne pregatim si sa refacem gropile circulare anticar pentru a fi folosite la nevoie cand tancurile vor trece la distrugerea cazematelor.

26 ianuarie 1943. Începe noua, marea, puternica si adevarata ofensiva ruseasca pe întregul front al Batalionului 6 vanatori de munte, ofensiva însotita de tancuri. La compania mea începe atacul la ora 11, în sectorul plutonului 2, sublocotenent (r) Coroiu Ion, dar fara tancuri, terenul fiind accidentat. Rusii ataca, dar nu reusesc sa treaca peste obstacole, abatize si campul de mine existente în fata pozitiei. Armele automate îsi fac datoria. Atacul începe si pe restul companiei cercetare. Lupta dureaza cu mici întreruperi pana spre seara. Rusii se retrag în contrapanta. La ora 2 noaptea se asalteaza pozitia, dar nu se reuseste nimic. Pierderile rusilor sunt mari. În fata pozitiei începe sa se contureze un "obstacol neobisnuit" prin mortii produsi de armele automate.

27 ianuarie. La ora 8 se reia atacul pe întregul front al batalionului. La compania 1, locotenent Ionescu Lucian, la dreapta mea, se ataca cu tancuri. Şase tancuri sunt distruse în fata pozitiei de unicul tun Breda. Toti servantii tunului sunt scosi din lupta. Tancurile reusesc sa patrunda în pozitie, fara infanterie însa, dar se retrag întrucat doua tancuri au fost scoase din lupta de vanatorii de tancuri. La ora 14.30, sublocotenentul Coroiu Ion este ranit foarte grav de un proiectil de artilerie grea. Îl evacuez pe la vecinii din stanga. Brancardierii germani îl duc la primul ajutor si apoi este transportat la spitalul din Krimskaia, unde a decedat. Numesc la comanda plutonului pe sergentul Dan. Nu mai am nici un ofiter si nici un subofiter la comanda plutoanelor, dar compania rezista si-si apara sectorul încredintat. Se apropie seara si lupta înceteaza pentru un timp.

28 ianuarie. La ora 1 noaptea începe atacul la compania I din dreapta mea, însotit de tancuri, care reusesc sa patrunda în liniile noastre, sase tancuri ajungand în spatele pozitiei mele. Cer ajutor la vecinii germani din stanga mea; locotenentul Brendeke îmi trimite o companie de pionieri (efective reduse), comandata de locotenentul Formstein. Contraatac cu aceasta companie si restabilesc situatia la compania I, refacand linia de aparare, iar tancurile, trei la numar, sunt distruse de pionieri vanatori de tancuri germani. Compania de pionieri ramane la dispozitia mea, în rezerva.

29 ianuarie. La ora 6.30 reîncepe atacul rusilor pe tot frontul batalionului. La ora 10 se reuseste patrunderea în pozitia companiei 1, pe un front de 200 m, iar infanteria si tancurile patrund în adancime si cad în spatele companiei cercetare, a carei pozitie de aparare este puternic atacata de front. Sunt aproape încercuit, dar mai pot face legatura cu vecinii germani din dreapta mea, carora le cer ajutor. Comunic situatia la batalion.

Locotenentul Cinteza Simion, ofiterul cu operatiile (prietenul meu), îmi comunica sa rezist cat pot, ca el vine cu un pluton în sprijinul meu si ca a cerut ajutor la Regimentul 116 infanterie germana. Rezist cu grupa mea de rezerva în santul de tragere din jurul postului meu de comanda alaturi de compania de pionieri germani pe care o am la mine. Tancurile pornite spre postul meu de comanda se opresc la circa 200 m, întrucat viroaga, pe care eu o stiam, se opune înaintarilor. Infanteria sovietica este supusa unui foc ucigator de arme automate capturate de noi în luptele din 12 ianuarie. Noaptea trece, dar rusii sunt tot în pozitia noastra.

30 ianuarie. Un batalion german de infanterie cu sase tunuri de asalt, la care se adauga si compania de pionieri, contraataca si restabileste situatia; astfel se reface linia de aparare la compania 1. Cele sase tancuri din spatele pozitiei mele sunt distruse. Întreaga linie de aparare a pozitiei batalionului este refacuta. Locotenentul Ionescu Lucian, comandantul companiei 1, este grav ranit în spate. Îl evacuez prin vecinii germani din stanga mea. Un prizonier facut de mine în 28 ianuarie 1943, elev de scoala militara, mi-a declarat ca în sectorul companiei mele ataca Regimentul 903 infanterie sovietic cu un efectiv de 3 000 oameni. Dupa trei zile de lupta au ramas circa 1 500 de oameni, restul fiind morti si raniti. Multi au fost împuscati de comisarii politici pentru nereusirea atacului. "3 000 contra 100. Bravo ostasi din compania cercetare!"

Luptele au continuat zilnic în acelasi mod, cu doua asalturi ziua si unul noaptea, pana în ziua de 4 februarie 1943, dar batalionul îsi pastreaza pozitia de aparare.

2 februarie. La un asalt al rusilor, cazemata Calugareni a fost redusa la tacere si, prin golul facut, circa 30 de rusi au patruns în pozitie, ajungand la postul meu de comanda.

Profitand de un moment de deruta al inamicului, am contraatacat cu grupa mea de rezerva de 10 oameni, dotati cu pistoale mitraliera rusesti, reusind sa-i scot din pozitie, jumatate cazand morti si raniti.

tin sa mentionez ca în fata pozitiei mele, ca si în fata întregului front de aparare al batalionului, se formase un obstacol de cadavre peste care cu greu se mai putea trece de catre asaltatori, obstacol care ridica moralul luptatorilor mei si distrugea pe cel al atacatorilor.

4 februarie. Batalionul 6 vanatori de munte este schimbat din cauza oboselii si a uzurii fizice, de catre Batalionul 5 moti, cu exceptia sectorului companiei cercetare care a fost preluat de o companie din Regimentul 116 infanterie german, comandata de locotenentul Lang, care timp de doua luni îmi fusese vecin la stanga mea. Comandantul batalionului, capitanul Kraus, ramane placut impresionat de aspectul campului de lupta si ma felicita de felul cum am organizat si aparat pozitia pe acest front de 1 000 m pe timpul celor 10 zile de lupte înversunate.

În adevar, în fata Batalionului 6 vanatori de munte, dupa schimbarea lui, s-au putut numara peste 5000 de cadavre. În rastimpul de la 26 ianuarie la 4 februarie 1943, Batalionul 6 vanatori de munte a fost atacat de trei divizii de infanterie, una brigada independenta si una brigada de tancuri. Din 50 de tancuri care au intrat în lupta, 36 tancuri au fost distruse în interiorul si în fata pozitiei batalionului. La iesirea din dispozitivul de aparare, compania de cercetare avea 85 de luptatori fata de cei 100 cu care se începuse rezistenta în fata ofensivei rusesti. Pierderi avute: 5 morti si 10 raniti. În urma acestor lupte glorioase, Batalionul 6 vanatori de munte "Beius" primeste felicitari din partea comandantului Grupului "Wetzel", precum si din partea generalului von Schleinitz, comandantul Diviziei 9 infanterie germana, sub ordinele caruia a luptat si care îl denumeste "Batalionul de prusaci".

În ziua de 4 februarie 1943, dupa schimbare, Batalionul 6 vanatori de munte trece la Abinskaia ca rezerva a diviziei, pentru odihna si refacere.

6 februarie. La ora 12 ne adunam toti ofiterii la popota. Am ramas numai 12 ofiteri din cei 36 cati am plecat din garnizoana Beius (6 ofiteri erau plecati în tara, în concediu de odihna).

9 februarie. Soseste la Abinskaia, la comandamentul Diviziei 3 munte, domnul general Pantazi, ministrul apararii nationale si, ca trimis special al M.S. Regele Mihai I si al maresalului Antonescu, confera proprio motu, punand înaltul Ordin militar "Mihai Viteazul" clasa a III-a pe pieptul urmatorilor ofiteri din Batalionul 6 vanatori de munte: maior Petreanu Ioan, comandantul batalionului; locotenent Cinteza Simion, seful biroului operatii; sublocotenent Nicolescu Constantin, comandantul companiei cercetare; sublocotenent (r) Botocan Victor, comandantulcompaniei a 2-a; locotenent Ionescu Lucian, comandant compania I (absent si evacuat la Spitalul Krimskaia).

Domnul ministru Pantazi dispune ca batalionul sa întocmeasca si sa înainteze la Divizia 3 munte propunerea pentru decorarea drapelului unitatii cu Ordinul "Mihai Viteazul".

La masa festiva care a urmat, domnul capitan Bercea Nicolae, seful biroului operatii al Diviziei 3 munte, a mentionat ca din cate stie dansul, acum, din cele circa 70 unitati la nivel de batalion (divizion) care lupta în Caucaz, Batalionul 6 vanatori de munte este unica unitate care are cinci ofiteri decorati cu Ordinul "Mihai Viteazul". Auzind, domnul ministru a spus: "este posibil sa ramana cu acest record".

Marea ofensiva sovietica din 12 ianuarie 1943, al carei obiectiv a fost strapungerea pozitiei de aparare a Batalionului 6 vanatori de munte si ajungerea la Krimskaia pentru a realiza încercuirea fortelor germano-romane din spatiul caucazian (respectiv Armata 17 germana si sase divizii romane) nu s-a realizat, datorita rezistentei eroice a Batalionului 6 vanatori de munte "Beius", asupra caruia a fost îndreptata lovitura principala a acestei ofensive. Nici prezicerea din afisele semnate de generalul prizonier Romulus Dumitriu, aruncate din avion, ca "ne asteapta un al doilea Stalingrad" nu s-a realizat.

13 februarie. Batalionul 6 vanatori de munte primeste urmatorul ordin de la Regimentul 116 infanterie german - locotenent-colonel Welsser: Compania cercetare sublocotenent Nicolescu sa se deplaseze urgent pentru interventie în sprijinul divizionului de cavalerie al Diviziei 9 infanterie germane, al carui sector a fost atacat de rusi, care au rupt prima linie de aparare. Comandantul divizionului - capitanul Hanco; ma cunoaste bine din timpul luptelor din 12 ianuarie - 4 februarie cand comanda pe vecinii mei din stanga batalionului.

Plec imediat cu compania spre pozitia divizionului. Ajuns la postul de comanda iau legatura cu capitan Hanko, care ma informeaza ca o companie de puscasi rusi a rupt linia de aparare si a patruns în interiorul pozitiei. Revin la companie, amplasez un pluton si grupa de mitraliere în fata pozitiei de artilerie, pentru a bara si a opri înaintarea rusilor, iar cu doua plutoane ma strecor pe o viroaga cunoscuta si ajung la capitanul Hanko, care se repliase cu plutonul locotenentului Brendeke, în aparare. Contraatacam împreuna din flanc, restabilim linia de aparare rupta, instaland plutonul Brendeke pe vechile amplasamente. Reluam contraatacul din spate cu cele doua plutoane ale mele si lichidam compania de rusi patrunsa spre pozitia artileriei. Simtindu-se încercuiti si fiind somati, majoritatea rusilor se predau. Compania cercetare ramane la dispozitia diviziei de recunoastere (Aufklarung Abteilung - Ritmeister Hanko) în rezerva.

Noaptea de 17-18 februarie. Rusii ataca din nou. Lupta dureaza pana la ora 14, dar compania mea si aparatorii germani se opun patrunderii în pozitia de aparare. Atacul nu reuseste sa mai produca vreo spartura în linia de aparare. Este ranit grav fruntasul Daraban, tragatorul de la mitraliera. Este evacuat imediat de camarazii germani. Seara, ne cinstim cu o sticla de sampanie ruseasca - capitanul Hanko, locotenentul Brendeke si sublocotenentul Nicolescu, respectiv doi ofiteri germani din cavalerie si un ofiter roman. Simt ca între noi exista adevarata camaraderie de arme.

28-29-30 ianuarie. Germanii m-au ajutat cand eram aproape încercuit, trimitandu-mi o companie de pionieri în ajutor cu care am reusit sa rezist, pastrandu-mi intacta pozitia de aparare. Acum capitanul Hanko a solicitat nominal "Aufklarung Kompanie" Leutnant Nicolescu, pentru a interveni în sprijinul lui.

21 februarie. Capitanul Hanko îmi comunica la ora 14 ca trebuie sa plec cu compania mea la Batalionul 6 vanatori de munte, conform ordinului primit de la Regimentul 116 infanterie german. Ne luam la revedere. La plecare, locotenentul Brendeke, bunul meu camarad, mi-a spus: "rusii au ocupat Krasnodarul si au pornit spre Abinskaia. Sa dea Dumnezeu sa ajungem sa ne vedem în Crimeea", iar eu am zis: "daca se va lupta peste tot, asa cum a luptat Batalionul 6 vanatori de munte, sigur ne vom vedea în Crimeea". La ora 15.30 plec spre batalion. Marsul este foarte greu, ninsoare, zapada, viscol.

22 februarie. Ma prezint cu compania la batalion, care plecase de doua zile din Abinskaia, conform ordinului Regimentului 116 infanterie german si se gasea acum în pozitie de aparare pe Valea Abinului, sud de Abinskaia. Compania cercetare este în rezerva batalionului. Misiune: construirea unui adapost pentru post comanda batalion si organizarea unei linii de aparare pe care va sustine retragerea companiilor din linia întai pe o noua pozitie de aparare. Suntem informati ca rusii au ocupat Krasnodarul si mai au circa 60 de km pana la Abinskaia.

11 martie. Ne viziteaza domnul locotenent -colonel Welsser, comandantul Regimentului 116 infanterie german; este multumit de pozitia de aparare organizata de compania cercetare, în linia a II-a a batalionului.

Noaptea de 20 spre 21 martie. La ora 2 încep sa am dureri groaznice de stomac. La ora 7 comunic situatia la batalion si ca durerile nu înceteaza nici un moment. La ora 12 vine domnul capitan doctor Folescu, însotit de locotenentul Cinteza, ofiterul cu operatiile. Domnul doctor da diagnosticul de apendicita acuta si îmi face bilet de internare în spital. Simt o mare durere sufleteasca ca trebuie sa plec si sa-mi las ostasii cu care am împartit suferintele si greutatile, dar si bucuriile luptelor purtate împreuna. Îmi iau la revedere de la ei si la ora 13 plec dus pe targa de patru ostasi vanjosi din compania pe care o comandasem pana atunci timp de sase luni. Ostasii se grabesc sa ma scoata din zona bombardamentelor de artilerie. Dupa doua ore de transport pe targa, ajungem la "statia de trasuri germana". Ne îmbratisam, si cei patru ostasi pleaca inapoi la companie. Postul de prim ajutor german ma urca într-o sanie, bine învelit cu paturi si cu saculeti de nisip incalziti contra frigului si ma transporta la ambulanta germana. La ora 18, masina ambulantei ma duce la spitalul german din Krimskaia. Ma viziteaza doi doctori care îmi fac injectii pentru ameliorarea durerilor si apoi îmi spun ca nu-mi pot face operatie din cauza evacuarii spitalului si ca a doua zi voi pleca cu avionul în Crimeea.

22 martie. La ora 12 aterizam pe aeroportul Sarabuzo, în Crimeea, la 18 km de Simferopol. Era pentru mine prima calatorie cu avionul. Eram împreuna cu 22 de "evacuati". Toti au "votat" din cauza raului de aer. Eu m-am tinut tare. La ora 15 plec cu autosanitara romana la Simferopol si sunt internat în spitalul de companie nr. 7 al Corpului vanatori de munte, în camera nr. 19, unde se aflau opt ofiteri, între care am gasit si pe preotul batalionului meu, capitanul preot Lupsa Gheorghe.

23-26 martie. Sunt sub observatia si în grija domnului capitan doctor Manolescu pentru analizele necesare înaintea operatiei. În seara zilei de 23 martie 1943, ora 23.30, ascult la radio lista avansarilor în armata. Aud si numele meu: sunt avansat la gradul de locotenent. Multumesc lui Dumnezeu !

27 martie. Ora 10: bisturiul manuit de domnul doctor Manolescu, asistat de medicul sublocotenent (r) Popescu, intra în functiune. Operatia, cu anestezie locala, a mers bine, doctorii spunandu-mi tot timpul "bancuri". Au urmat 15 zile de spitalizare.

13 aprilie. Mi se face iesirea din spital si mi se înmaneaza biletul de voie pentru plecarea în concediul de odihna, emis de Corpul vanatorilor de munte. La ora 24 urc în tren în gara Simferopol si plec spre tara mea, spre patria mea pentru care luptasem în Caucaz.

16 aprilie. Ora 16: trec Nistrul la Tighina. Mare si bun este Dumnezeu ! Nu credeam sa mai am parte de aceasta bucurie ! Visez biletul de voie si concediul.

10 mai. Îmbracat în mantia alba, asist la parada zilei de 10 mai, avand loc rezervat în tribuna speciala a cavalerilor Ordinului "Mihai Viteazul" vis-a-vis de tribuna oficiala, din care M. S. Regele Mihai I si maresalul lon Antonescu primesc defilarea armatei.

19 mai. Plecare din Bucuresti, la ora 22; ajung la Tighina si trec Nistrul. Visul cel frumos a luat sfarsit.

24 mai. Ma prezint de sosire la comandantul Diviziei 3 munte, domnul general Mociulski Leonard, care ma retine cateva zile pentru a face instructie cu compania de mars a batalionului.

30 mai. Domnul general Mociulski ma prezinta noului comandant (venit din tara) al Batalionului 6 vanatori de munte: domnul locotenent-colonel Ionescu Paul. Domnul general mi se adreseaza astfel: "Viteazule, ia-l cu tine si învata-l razboiul", iar domnului locotenent-colonel îi spune: "Îl iei langa dumneata si îl treci ofiter cu operatiile al batalionului".

La ora 6 plec cu o masina, împreuna cu noul comandant, spre pozitia de lupta a batalionului.

Pe drum ne apuca o ploaie torentiala care ne face sa ramanem în drum trei ore. Nici o masina nu se mai poate misca. În acest timp asistam la un bombardament de aviatie si la lupte aeriene: sase avioane inamice se prabusesc sub ochii nostri. Plecam la drum si împingem la masina vreo cinci kilometri.

În aceasta situatie, ma întalnesc cu locotenentul german Brendeke, vecinul meu din stanga, cu care ne-am ajutat reciproc asta iarna. El pleaca în concediu spre tara lui, eu ma înapoiez la datorie. Din nou ne strangem mana si ne uram reciproc: "sa ne ajute Dumnezeu sa ne vedem în Crimeea". La ora 19 ajungem la Grecinskoi la P.C. grup 6 vanatori de munte, unde ramanem noaptea.

31 mai. Ma prezint la batalion cu noul comandant si raman ofiter cu operatiile al batalionului. Vad compania mea, putini au mai ramas. Bunul meu soldat de ordonanta, credinciosul meu Avram s-a dus - este o pierdere care ma doare mult. Batalionul se gaseste în linia a II-a, lucrand la o noua pozitie de aparare, la nord de Bakanskaia, la circa 50 de km vest de ultima pozitie de aparare de pe Valea Abinului, de unde eu am fost evacuat pentru internare în spital. În 70 de zile de lupte s-au cedat circa 50 km, batalionul ducand cu succes lupta în retragere pe pozitii de aparare succesive.

1-14 august. Divizia 3 munte si respectiv Batalionul 6 vanatori de munte au participat efectiv la luptele în retragere pe pozitii succesive de aparare, ultimele pozitii avandu-le pe litoralul Marii Negre la est de Anapa, spre orasul Taman.

14-20 august. Divizia 3 munte trece pe bacuri stramtoarea Kerci si se regrupeaza în Crimeea, iar Batalionului 6 vanatori de munte i se încredinteaza apararea litoralului sudic al Marii de Azov, în golful Kazantip.

5 octombrie. Batalionul primeste de la Divizia 3 munte ordinul Marelui Stat Major de mutare în tara la Şcoala de subofiteri infanterie Sibiu, pentru locotenentul Nicolescu Constantin. Înlocuitorul meu, prevazut în ordin, este sublocotenentul Scorus Nicolae din aceasta scoala.

8 octombrie. Batalionul expediaza prin agent "Memoriul-Propunere" pentru decorarea drapelului unitatii cu Ordinul "Mihai Viteazul".

21 octombrie. Soseste la batalion înlocuitorul meu, sublocotenent Scorus Nicolae de la Şcoala de subofiteri infanterie Sibiu. Trec pe la ostasii mei din compania cercetare de pe litoral, îi vad, vorbim, ei stiu ca sunt mutat, dar nu îmi iau la revedere de la ei fiindca nu m-am hotarat înca sa plec spre tara si îmi vine foarte greu sa ma despart de ei.

Noaptea de 24-25 octombrie. La ora 1 plec de la postul de comanda la locuinta si ma culc. La ora 2 vine la mine plutonierul Buzica, ajutorul meu de la biroul operatii, si îmi spune: "domnule locotenent, am ordin de la domnul locotenent-colonel Ionescu Paul sa va pregatesc de plecare, sa va urc în caruta si sa va duc la gara Semkolodosei si sa va urc în tren. Toate formele de plecare sunt semnate de domnul colonel, care acum este plecat, fiind chemat la divizie". Întreb: "Dar ce s-a întamplat?". "Nu stiu nimic", este raspunsul. Mi-am pus totul în lada de campanie, mi-am luat schiurile si am plecat împreuna la gara Semkolodosei. La ora 4 m-am urcat în trenul de "permisionar" si am plecat spre tara.

A fost ultimul tren care a iesit din Crimeea prin Stramtoarea Perecop, aceasta fiind deja blocata de tragerile artileriei rusesti.