20 aprilie 1917: Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a

10 septemrbie 1940 – 8 noiembrie 1941: Corpul 2

9 noiembrie 1941 – 12 februarie 1945: Armata 1

24 ianuarie 1942: promovat la gradul de general de corp de armata

Nicolae Macici s-a nascut pe 7 noiembrie 1886 in Craiova. A urmat cariera armelor, fiind admis in Scoala de Ofiteri de Infanterie in 1905 si absolvind in 1907, cu gradul de sublocotenent. In 1910 a devenit locotenent. Intre 1913 –15 a urmat cursurile Scolii Superioare de Razboi, fiind apoi promovat la gradul de capitan. S-a distins in timpul primului razboi mondial comandand o companie de mitraliere din Regimentul 41 Infanterie in luptele din pasul Merisor si de la Vulcan in luna septembrie 1916. Pentru aceste fapte de arme a primit Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a. In 1917 a fost din nou promovat, iar in 1920 era deja locotenent colonel, apoi colonel in 1927. A devenit general de brigada in 1935 si general de divizie in 1939.

In iunie 1941, general de divizie Nicolae Macici era la comanda Corpului 2 Armata (Diviziile 9 si 10 Infanterie), care era dispus in nordul Dobrogei la inceputul Operatiunii Barbarossa. Acesta se bucura de o independenta de comanda, nefiind subordonat unei armate. A luat parte initial la ciocnirile cu fortele sovietice care incercau sa se infiltreze in Delta Dunarii, respingandu-le. Dupa declasanrea ofensivei Grupului de Armate „Antonescu” si dislocarea apararii sovietice din sudul Basarabiei, a fortat Dunarea si a luat parte la operatiunea de urmarire spre Nistru. Dupa cucerirea Odesei, Corpul 2 a preluat garnizoana orasului. In urma exploziei cladirii comandamentului roman, maresalul Antonescu a ordonat represalii, generalul Macici raportand pe 25 octombrie executia a 13000 de evrei si comunisti, 400 dintre ei fiind spanzurati pe strazi sau in piete.

Dupa acest episod sangeros, in noiembrie 1941 a fost numit comandant al singurei armate romane care ramasese acasa: Armata 1. A fost promovat la gradul de general de corp de armata in ianuarie 1942. Timp de peste doi ani si jumatate situatia a fost linistita pentru Armata 1. In aceasta perioada a ajutat comunitatile evreiesti din Orastie, Sibiu si alte orase din zona trupelor sale, asa cum facuse in Dobrogea in iarna anului 1940/41. Aceste lucruri au iesit la iveala in timpul procesului sau, cand i s-au adus acuzatii de antisemitism.

Dupa 23 august 1944, generalul Macici se afla intr-o situatie foarte dificila. Trupele sale, in principal de linia a doua, s-au gasit deodata in linia intai pe frontul contra Axei in Crisana si Banat. Desi supusa unor atacuri hotarate, Armata 1-a a reusit sa mentina trecatorile Carpatilor pana la sosirea intaririlor romane si sovietice.

Pe 22 septembrie 1944 a trecut la ofensiva ocupand succesiv Beius, Salonta si Oradea. Armata 1 a fortat apoi Tisa, inlocuind trupe sovietice in capetele de pod de la Mindszent, Csongrad si Szolnok, avand de infruntat contraatacurile germane si ungare. In luptele de langa Szolnok s-a pierdut Divizia 4 Infanterie aproape in intregime, datorita lipsei armamentului AT. Generalul Macici a trebuit sa evacueze restul capetelor de pod. Intr-o luna de operatiuni, Armata 1 pierduse 8720 de soldati. In continuare, Corpul 7 a fost angajat in Operatiunea Budapesta, in subordinea Armatei 7 Garda, in timp ce Corpul 4 a luptat in zona Miskolc si in Muntii Bükk, in subordinea Armatei 27 sovietice. Practic generalul Macici ramasese fara armata. Corpul 4 a revenit sub autoritatea sa in decembrie 1944, iar Corpul 7 in ianuarie 1945. A declansat apoi ofensiva in Slovacia in Muntii Javorina, dar care nu a apucat sa o duca la sfarsit, pentru ca pe 12 februarie 1945 a fost demis si apoi arestat.

Initial, Comisia Aliata de Control (aflata sub control sovietic) ceruse arestarea lui inca de pe 20 octombrie 1944, dar la interventia generalului Mihail Racovita, Ministrul de Razboi, cererea a fost retrasa.

Intre 14 si 22 mai a avut loc procesul sau si a altor 37 de persoane acuzate de crime de razboi, „Tribunalul Poporului” condamnandu-l la moarte. Pedeapsa a fost transformata apoi in inchisoare pe viata. A fost inchis la Jilava, Dumbraveni si Aiud, unde a si decedat pe 15 iunie 1950.