25 martie 1940 – 29 august 1944: Armata 3

17 octombrie 1941: Ordinul Mihai Viteazul cls. a 3-a

18 iulie 1942: promovat la gradul de general de armata

1 septembrie 1942: Crucea de Cavaler a Crucii de Fier

? ? 1942: Ordinul Steaua Romaniei clasa I-a

? ? 1943: Ordinul Coroana Romaniei in grad de Mare Cruce

19 februarie 1944: Ordinul Mihai Viteazul cls. a 2-a

4 aprilie 1944: Frunze de Stejar la Crucea de Cavaler a Crucii de Fier

Generalul de armata Petre Dumitrescu s-a nascut la 18 februarie 1882 in comuna Dobridor, judetul Dolj. In 1901 tanarul Dumitrescu s-a inscris la Scoala Militara de Ofiteri de Artilerie si Geniu, pe care a absolvit-o in 1903, primind gradul de sublocotenent. In 1906 a fost promovat locotenent, iar in 1911 capitan. A fost admis in Scoala Superioara de Razboi, pe care a terminat-o in 1913. In timpul primului razboi mondial a avut gradul de maior (din 1916).

In perioada interbelica a servit ca atasat militar in cateva capitale europene (Paris, Bruxelles), urcand treptele ierarhiei militare astfel: locotenent-colonel in 1920, general de brigada in 1930, general de divizie in 1937. In 1940 i s-a incredintat comanda Armatei 1.

Pe 25 martie 1941, general de corp de armata Petre Dumitrescu a preluat Armata 3, pe care a condus-o practic tot timpul razboiului anti-sovietic. In timpul campaniei din 1941, armata sa a eliberat Bucovina de nord, iar apoi a fortat Nistrul, in timp ce inca se mai duceau lupte in Basarabia. A fost subordonata Armatei 11 germane asigurandu-i acesteia flancul stang in timpul inaintarii spre Bug si apoi spre Nipru. In septembrie a respins incercarile sovietice de a traversa raul si a ajunge in spatele Armatei 11. Si-a reluat inaintarea, ajungand in Stepa Nogai, in nordul Crimeei. Acolo a luat parte in batalia de la Marea de Azov, care s-a terminat cu distrugerea a doua armate sovietice (9 si 18). Pana pe 10 octombrie 1941, Armata 3 avansase 1700 km, purtase patru mari batalii si 42 de lupte, provocand inamicului pierderi estimate la peste 20000 de morti si 40000 de raniti. Fusesera capturati 15565 de prizonieri (exceptandu-i pe cei predati deja germanilor), 149 de tancuri, 128 de tunuri, 277 de mitraliere si 367 de pusti mitraliere. Pierderile se ridicau la 10541 de oameni (2555 morti, 6201 raniti si 1785 disparuti). A fost al doilea ofiter roman care a primit Crucea de Cavaler, primul fiind Antonescu. Dumitrescu a primit de asemenea si Ordinul Mihai Viteazul cls. a III-a pentru prestatia trupelor din subordinea sa.

Pe 18 iulie 1942 a fost promovat la gradul de general de armata, devenind astfel cel mai important comandant roman dupa maresalul Antonescu (dupa demisia generalului Iosif Iacobici). A participat la ofensiva germana din vara anului 1942, actionand pe litoral pe flancul drept al Armatei 17. Pana pe 15 septembrie, Armata 3 a inaintat in Caucaz, cucerind peninsula Taman si Novorosiysk. Comandamentul si o parte din unitati au fost dislocate la nord de Stalingrad, unde i-au fost subordonate majoritatea unitatilor romane din zona, avand in total 152492 de romani si 11211 germani. Frontul insa era mult prea lunga pentru posibilitatile armatei. Rapoartele sale despre masiva concentrare de forte sovietica in fata trupelor sale si cererile repetate de a elimina capul de pod de la Kletskaia au fost ignorate de comandamentul german. Pe 19 noiembrie 1942, Frontul de Sud-Vest sovietic a inceput ofensiva de la nord de Stalingrad, spulberand trupele generalului Dumitrescu, in ciuda puternicei rezistente in mai multe locuri si a contraatacurilor cu rezervele armatei. Totusi a reusit sa replieze ramasitele divizilor romane pe linia raului Cir si sa ia parte in Operatiunea Wintergewitter, care a esuat pana la urma.

In decembrie 1943, Armata 3 era situata in extrema sudica a Frontului de Est, pe Nipru. A urmat retragerea generala spre vest, in timpul careia a asigurat litoralul, iar in primavara a trecut in Basarabia, linia frontului fiind stabilizata pe Nistru. Atunci a primit clasa a II-a a Ordinului Mihai Viteazul, precum si Frunzele de Stejar la Crucea de Cavaler. Era si singurul general roman (cu exceptia maresalui Antonescu) care avea sub comanda sa o armata germana (a 6-a), care impreuna cu Armata 3 romana formau Grupul de armate Dumitrescu. Ofensiva Frontului 3 Ucrainean a inceput pe 20 august, iar trupele sale au trebuit sa se retraga. Dupa anuntarea armistitiului a incercat sa-si duca armata cat mai departe posibil de sovietici si sa evite pe cat posibil confruntarea cu ei. Dar nu a reusit decat partial, iar o mare parte a Armatei 3 a fost incercuita. Aproape 130.000 de soldati romani au fost luati prizonieri (sunt inclusi si soldatii Armatei 4 de pe frontul din nordul Moldovei), dupa ce Romania iesise din Axa, iar trupe romanesti luptau deja cu germanii. Resturile armatei au ajuns in zona Ploiesti si Bucuresti dupa cateva zile de mars si lupte, capturand 4500 de prizonieri germani.

A fost trecut in rezerva la trei saptamani dupa actul de la 23 august. Pe 15 mai 1946 a fost pus sub acuzatie de Tribunalul Poporului pentru crime de razboi, dar a fost achitat, datorita lipsei de consistenta a probelor. A decedat pe 12 ianuarie 1950, acasa in Bucuresti, scapand astfel de chinurile inchisorilor comuniste.