31 august 1917: Ordinul Mihai Viteazul cls. a III-a

23 august – 6 septembrie 1940: Sef al Marelui Stat Major

august 1944: promovat la gradul de general de corp de armata

23 august – 12 octombrie 1944: Sef al Marelui Stat Major

11 noiembrie 1944: promovat la gradul de general de armata

15 noiembrie 1944: Ordinul Mihai Viteazul cu spade cls. a III-a

Gheorghe Mihail s-a nascut pe 13 martie 1887. In 1905 a fost admis in Scoala Militara de Ofiteri de Infaterie si Cavalerie pe care a terminat-o in 1907. Proaspatul sublocotenent a fost repartizat la Batalionul 6 Vanatori. Pe 1 iulie 1910 a fost promovat locotenent si a fost mutat la Regimentul 34 Infaterie, unitate in care a servit un timp indelungat. Intre anii 1911-13, locotenentul Mihail a urmat un curs de specializare in armata austro-ungara, fiind foarte apreciat de supeiorii armatei dublei monarhii.

Intors in tara si promovat capitan, Gheorghe Mihail a luat parte la campania din Bulgaria din anul 1913 in fruntea unei companii din Regimentului 34 Infanterie Constanta. In cadrul aceluiasi regiment a luptat si in timpul primului razboi mondial. In toamna anului 1916, proaspatul maior Gheorghe Mihail s-a distins in luptele de pe Valea Buzaului la comanda Batalionului II, fiind ranit la picior pe data de 7 octombrie. S-a refacut si s-a intors la comanda unitatii sale, cu care, dupa reorganizarea armatei romane din prima parte a anului 1917, a participat in crancena batalie de Marasesti. Tarziu pe 8 august 1917, Batalionul II de abia sosit in sector dupa zece zile de mars a fost trimis sa schimbe trupe rusesti aflate in prima linie. Maiorul Mihail, necunoscand configuratia frontului, a inaintat pana la soseaua Focsani-Marasesti-Bacau negasind trupele ruse ce trebuia sa le inlocuiasca. A instalat batalionul in santul soselei facand legatura intre Regimentul 36 Infanterie (tot din Divizia 9 Infanterie) si o divizie rusa. A doua zi germanii au atacat in forta, Regimentul 36 si divizia rusa fiind nevoite sa se retraga. In ciuda puternicei presiuni exercitate de Divizia 12 Bavareza, totusi Batalionul II/Regimentul 34 Infanterie a rezistat pe pozitii si respins 3 atacuri succesive, castigand timpul necesar interventiei rezervelor si luand 62 de prizonieri si 2 mitraliere. Insa pierderile regimentului au fost foarte mari (1586 morti, raniti si disparuti), din ramasite putandu-se organiza doar un singur batalion, care a fost pus in subordinea maiorului Gheorghe Mihail, singurul comandant de batalion ramas valid dupa luptele din acea zi. Pe 10 august, la ora 17:00 batalionul a trecut la atac , iar la ora 17:07 maiorul a fost ranit la celalalt picior. A ordonat sa nu se spuna trupei ca a fost lovit, iar comanda a fost preluata de comandantul companiei de mitraliere. Seara a fost gasit si evacuat. Pentru faptele sale in timpul celor doua zile de lupte crancene a fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a si Legiunea de Onoare in grad de Cavaler.

Dupa razboi a urmat o cariera foarte buna in structurile superioare ale armatei. Intre 1919-1920 a facut Scoala Superioara de Razboi, terminand primul in promotia sa. In 1927 a fost promovat colonel, iar in octombrie 1933 a primit functia de sef al Sectiei Informatii a Marelui Stat Major. In 1935 a devenit general de brigada si intre noiembrie 1937-ianuarie 1938 a fost sef al Casei Militare Regale. Intre februarie si octombrie 1939 a indeplinit functia de subsecretar de stat la Ministerul Apararii Narionale, fiind de asemenea promovat general de divizie.

Romania se afla intr-o situatie critica in vara anului 1940. Pe 4 iulie a fost numit vicepresedinte al Consiliului de Ministri, iar pe 23 august sef al Marelui Stat Major. Din aceasta pozitie l-a sfatuit pe Regele Carol II sa accepte Dictatul de la Viena, deoarece, desi armata era dornica sa se bata, dotarea sa lasa de dorit, iar numarul inamicilor era prea mare (Ungaria si URSS). Era mai intelept, in opinia sa, sa se pastreze statul si armata si sa se incerce recuperarea teritoriilor mai tarziu. Dupa venirea lui Ion Antonescu la putere, generalul de divizie Gheorghe Mihail, considerat ca apartinand vechiului regim, a fost trecut in rezerva si i s-a stabilit domiciliul fortat la Sinaia.

In noiembrie 1943 a fost chemat de Regele Mihai I la palatul Foisor si i s-a expus planul acestuia de a incheia pacea, oferindu-i-se postul pe care il ocupase in septembrie 1940. A luat parte la cateva intruniri ulterior, dar in urma unui conflict cu Emil Bodnaras a decis sa se retraga.

Astfel, evenimentele de pe 23 august l-au gasit la Bucuresti. A fost numit imediat sef al Marelui Stat Major. A ordonat Armatelor 3 si 4, aflate pe front in Moldova, sa se retraga pe linia Adjud-Namoloasa-Focsani-Braila si sa se opuna oricarei incercari de dezarmare. Vazand ca acest ordin este imposibil de indeplinit, a hotarat retragerea tuturor unitatilor in zona Bucuresti-Ploiesti, mai ales ca luptele cu Wehrmacht-ul incepusera deja. Pana pe data de 31 august a coordonat lichidarea trupelor germane de pe teritoriul romanesc, luandu-se 56455 de prizonieri. Mult mai importanta a fost insa actiunea de acoperire a frontierelor prin care s-a reusit pastrarea trecatorilor Carpatilor in fata ofensivei germano-ungare. In acelasi timp a dus o lupta paralela impotriva abuzurilor noilor aliati. Dupa ce Armatele 1 si 4 au fost subordonate operativ Frontului 2 Ucrainean, Marelui Stat Major i-au ramas numai sarcini organizatorice.

Generalul de corp de armata Gheorghe Mihail (fusese promovat intre timp) a adoptat o atitudine demna fata de Comisia Aliata de Control si Armata Rosie. A refuzat categoric cererea maresalului Malinovski de a desfiinta diviziile romane din interiorul tarii sau a de le trimite pe front. A refuzat de asemenea sa semneze Protocolul de colaborare militara, exasperandu-i pe delegatii sovietici. Acesta mentiona explicit faptul ca armata romana a inceput lupta din data de 12 septembrie. A cerut in repetate randuri eliberarea soldatilor luati prizonieri de sovietici in Moldova dupa data de 24 august, dar fara succes.

Toate aceste neintelegeri, precum si faptul ca nu era de acord cu depasirea frontierelor din anul 1940 de catre trupele romane l-au facut sa demisioneze pe data de 12 octombrie 1944 (dupa ce o prima cerere ii fusese refuzata pe 7 septembrie), fiind apoi numit Inspector General al Infanteriei. In noiembrie a fost promovat la gradul de general de armata si decorat cu Ordinul Mihai Viteazul cu spade cls. a III-a.

Dupa razboi a fost trecut in rezerva. Pe 20 ianuarie 1948 a fost arestat si judecat impreuna cu Ion Gigurtu si alti membri ai cabinetului sau pentru masurile luate impotriva comunistilor in 1940. A fost condamnat la 12 ani de inchisoare, trecand prin penitenciarele de la Vacaresti, Pitesti, Ocnele Mari, Sighet si Jilava. A fost eliberat pe 10 octombrie 1957. A decedat aproape 25 de ani mai tarziu, pe data de 2 februarie 1982.