WorldWar2.ro
Armata romana in
al Doilea Razboi Mondial
Home + Organizare + Divizii + Aeronautica + Arme + Decoratii + Operatii militare
Generali + Memorii, jurnale + Media + Primul razboi mondial + Forum
Romana English
Memorii şi jurnale
General Iosif Teodorescu - Memoriu asupra ultimelor lupte care au precedat parasirea Odessei
Sublocotenent Constantin Nicolescu - Jurnal de campanie
Locotenent Simion Iuga - Jurnal de campanie
Sergent Manole Zamfir - Memorii de razboi
Sergent Sandu Aurel - Memorii de razboi
Ion Neculai Agiu - medic pe submarinul Delfinul
Lt.Col. I. Chermanescu - In Rusia. Note de campanie 16 Sept.942 – 3 Ian.943.
Col. (rez.) Constantin Iancu - Memorii de razboi
Sergent Nicolae Neag - Amintiri din razboi
Soldat Traiam Giurgelea - amintiri din Moldova
Sergent Aurel Tucra - amintiri de pe front
Octavian Hosu - amintirile unui elev din scoala de ofiteri
Sublocotenent Grigore Dobos, Regimentul 2 Care de Lupta - Jurnal
Soldat Cucu Nicolae - amintiri din lupta de la Paulis
Lt.Col. I. Chermanescu - In Rusia. Note de campanie 16 Sept.942 – 3 Ian.943.
16 SEPTEMBRIE 1942

Ultimul Detasament din Regimentul de Geniu Aer. care este Detasamentul Cartierului General al Aerului s’a hotarat sa plece pe zona de operatii la 16 Sept.a.c.
Plecarea din Gara Dealul Spirei la ora 9 dim. S’a intarziat cu o ora si jumatate din cauza ca erau 59 de vagoane si a mai trebuit sa se mai reduca 6 vagoane.
Sunt trist ca am lasat-o pe Marioara plangand si in mare disperare. La gara au venit toti ofiterii din Regt. pentru a-si lua ramas bun de la noi. Au mai venit D-l General Celareanu, Comandor Garleanu, Maior Bosoanca si altii.
Sunt comandantul trenului pana la destinatie.
Insfarsit trenul a plecat iar despartirea e duioasa.
Pe drum am inceput sa ne cuibarim fiecare cum am putut. Eu mi-am aranjat bagajele necesare in timpul drumului intr’un compartiment. Dupa cum il vedeti in fotografie era un vagon german de clasa 3-a.
Ca sa-i dau nitel aspect si confort mi-am instalat un aparat de radio si un acumulator pentru luminat de oarece vagonul nu avea asa ceva.
Spre seara ma simt cam prost – eram racit. Mi-am facut patul de campanie intre bancile compartimentului, am baut un pahar de vin, 2 aspirine, m-am imbracat gros si la ora 8 eram culcat. Trecusem de orasul Focsani.
Nu am putut sa adorm imediat caci fel de fel de ganduri napadea prin cap, numai din cand in cand rabuvnea pana la mine rasetele si glumele celorlalti ofiteri din compartimentele alaturate.

17 SEPTEMBRIE 942.

Ma simt mai bine. Medicamentele mi-au priit. Afara picura si vremea e mohorata. Suntem la Roman.
La pranz am luat prima masa la popota noastra intr’un vagon de marfa. Se prezinta destul de bine fata de loc si mijloace. Trupa mananca bine si mai luam si noi cate o ciorba de la ei.
In gara Itcani am vazut un biet acar prins intre doua tampoane, si-i zdrobise un brat. Doctorul nostru i-a facut o injectie si a fost dus la spital.
La ora 7 seara am ajuns la Cernauti unde am stat mai mult de doua ore si unde am facut aprovizionarea cu alimente pe inca sapte zile. Am pus scrisori pentru acasa. E frig si ne cu(l)cam la ora 22. Ion – ordonanta mea mi-a facut patul de campanie.

18 SEPTEMBRIE 1942

M’am sculat de dimineata cu dureri in spate si guturai grozav. Ion a pus o patura in geamurile de la cap sa nu ma traga, dar in prostia lui pe afara a lasat geamul deschis si acoperit cu patura. Toata noaptea mi-a fost frig si am stranutat si abia a douazi cand a ridicat patura am vazut ce a facut.
M’am barbierit, am baut un ceai cu mult rom si m’am inviorat. M’am imbracat si am asteptat ajungerea trenului la STANISLAUS. La ora 9.30 dim. am fost acolo, unde am vizitat gara si am trimis o ilustrata acasa.
Gara este mare si frumoasa dar fara nici o viata in ea, cati va civili Polonezi si ofiteri germani. Am luat doua fotografii cu gara, dupa cum se pot vedea in fila urmatoare.
Campiile se aseamana cu cele din tara noastra, cu foarte mult porumb semanat, dar pipernicit din cauza secetei care a bantuit si pe aci.
Intre Stanislaus si Tarnopol sunt pozitii foarte frumoase, dealuri intalte insa cu pante foarte dulci, iar regiunea are o foarte mare asemanare cu aceia din tinutul Fagarasului, mai ales in momentul in care trecem peste un pod inalt si lung la fel cu cel dintre Fagaras si Brasov.
Noaptea pe la ora 22 am intrat in gara Tarnopol care deasemeni se prezinta frumoasa si ne distrusa.
De aci incolo parasim Polonia si intram in Rusia.
Din cauza guturaiului ma simt iar prost. Stingem lampa pentru a face camuflaj, deoarece am vazut ca s’au lansat inaintea noastra doua rachete, probabil de la partizani.
E frig, aduc o sobita cu gaz in compartiment si ma culc.

19 SEPTEMBRIE 1942

E ziua si suntem in Rusia. Sate mari si bogate, cu terenuri de cultura foarte frumoase. Nimic ne cultivat si vite multe pe camp. Cateva cladiri in ruina arata urmele razboiului.
Ne oprim la o statie – acolo femei si copii dau navala cu cosuri cu mere, unt si oua. Nu vand decat contra schimb ca in timpurile antice, pe tigari, chibrituri sau paine – adica ce avem noi. Niste soldati slovaci ii ia la goana si ne spune ca zilele trecute unul dintre ei sub pretext ca vrea sa vanda ceva, a aruncat intre vagoane o grenada.
Oameni, femei si copii sunt intr’o stare de mizerie grozava, desbracati si golaneti – desi gospodariile se prezinta bine pe dinafara.
Ma apuca dorul de acasa si stau de vorba in gand cu Marioara. Ce face ea acum? Daca ar fi langa mine ce de ingrijiri mi-ar da ca sa-mi treaca guturaiul!
Mananc cativa pesmeti facuti de mana ei si beau putin rom ca sa prind putere.
La ora 11 ajungem la SMERINKA, orasul de la coltul de Nord al Transnistriei. Suntem informati ca stam aici 3 ore. Desi nu este un oras prea mare insa in statie sunt linii de garaj de doua ori mai mari decat in Chitila-triaj.
Gara este distrusa si pe locul ei se aranjeaza construirea unei gari germane. La departare de un km se afla gara romaneasca de unde pleaca trenurile catre Odessa.
Iau cati va ofiteri cu mine si plecam sa vizitam orasul. Aci organizatie romaneasca cu gara foarte frumoasa, firme romanesti si posta romaneasca.
Profitam de ocazie si trimitem carti postale in tara. Scriu acasa, lui Auras si Nenea Radovici.
Aproape tot orasul este distrus si se silesc toti din toate parti(l)e sa mai indrepte cate ceva. Am intrat intr’o farmacie si am cumparat o cutie mica de vaselina care a costat 2 marci (120 lei). La o fereastra cate va prajituri mici care erau marcate cu cate o marca bucata. Adaog ca in Transnistria nu circula decat marcile emisiune de ocupatie.
Soldatii de la popota noastra au cumparat 5 oua cu o paine de la niste copii. Se face schimb de alimente pe paine, tigari si sapun. O fetita a venit cu doi pui fripti cerand cinci marci (300 lei) pe bucata. Din prudenta nu cumparam.
Ne intrunim la popota noastra improvizata in vagon. Suntem fericiti ca avem ce manca si par’ca suntem in tara noastra. Nu ma jenez sa va arat si lista de mancare: Jumari de oua cu verdeata – ideia mea, varza calita cu carne afumata si fructe. Am baut si cate un paharel de vin bun adus tocmai de la Alexandria (noastra). La urma fumez si o tigara din cele date de Costica – cumnata-meu – si ma gandesc ca si Cioculet o fi tragand un fum, de focul lui Dorulet.
Dupa amiaza trecem prin gara Winniza, frumoasa si curata. Intr’o parte si alta a caii ferate este intins orasul care se vede ca este un oras industrial de oarece are foarte multe fabrici.
De la Tarnopol si pe lungime de sute de km. pe o parte si alta a liniei ferate sunt plantate alei de brazi care adapostesc de viscol terasamentul. Este ceva frumos si practic, de oarece inlocuiesc panourile de scanduri ce se vad pe toate liniile de cale ferata.

20 SEPTEMBRIE 1942.

De la ora 5 dim. stam intr’o statie caci nu avem locomotiva. Abia catre orele 11 urmeaza sa plecam. Fiind Duminica si pentru ca sa nu ne pierdem obiceiul ne sculam ceva mai tarziu. Profit de ocazia ca stam cateva ceasuri aci si dau ordin ca toata lumea sa se dea jos, sa faca apelul, si apoi o ora instructie pentru disciplina oamenilor si desamortirea membrelor.
Este a 5-a zi de cand stam in tren ca leii in cusca. Mi-e dor de Cioculet ! ce faci tu la ora asta ? desigur ca te rogi lui Dumnezeu pentru mine.
Astazi imi este mai bine si caut sa stau mai mult in vagon pentru a nu mai lua aerul rece de afara, pentru ca cel putin sa sosesc sanatos la destinatie.
Este ora 17 si suntem opriti in statia MINEROWCA de aproape doua ore. Mergem foarte prost acum din cauza lipsei de locomotive. La fiecare 100 km. ne oprim pentru schimbarea masinei si stam cu aceasta ocazie cateva ore.
M’am plictisit grozav, nu stiu ce sa mai fac, cum sa-mi treaca timpul. Daca n’as avea radio langa mine sa mai aud vesti din tara, as inebuni.
A inceput sa fie ceva monoton. Mergem pe campii intinse in felul Baraganului si rar cand vedem cate un sat sau din distanta in distanta cate un orasel industrial. Pe camp clai de fan imense asteapta treieratul. Este o recolta minunata si noi mancam paine neagra. Cei de acasa o mananca si mai neagra.

21 SEPTEMBRIE 1942

Incepem o saptamana si mai monotona ca pana acum. La ora 6 dimineata sosim in statia SNAMENKA – un nod de cale ferata. Stam aci pana la ora 15 d.a. cand abia pornim iar la drum si intre timp mai sosesc peste noi si alte trenuri militare.
Avem stiri proaste de la cei ce trec dinspre front. La statia Dnjepropetrowsk pe unde urmeaza sa trecem in cursul noptii sau maine de dimineata, a fost un bombardament aerian destul de serios pentru trenurile aflate acolo. Nu mai cred nimic pana nu vad cu ochii mei de oarece am constatat ca mai sunt si exagerari din partea unora care vor sa-si dea aere ca sunt foarte bine informati.
Ziua de azi a trecut mai prost ca intotdeauna. Este a 6-a zi de drum si nu mai stim ce sa mai facem. Am obtinut o carte postala germana si incerc sa o trimit acasa cu stiri de bine…….bineinteles.
Cu cat inaintam in inima Rusiei, cu atat un vant rece se iuteste si se simte tot mai bine.
Mi-e un dor nebun de casa si de tara, si cand te gandesti ca deabia am plecat.
Imi vine rau cand ma gandesc ca vine iar seara si trebuie sa ne asezam la somn. Apoi problema facerei patului seara si strangerea lui dim. este un haz intreg. Cat este patul de mic trebuie asezat intre cele doua banci din compartiment si de multe ori il las pe Ion – ordonanta – singur sa-l faca si eu ma uit la el. Este un pat mic de campanie care se pliaza.
Sa-l vezi pe Ion cum transpira tot – desi afara este frig - ca are ambitia sa-l faca el singur. Dupa aceia sa vezi asezarea in pat !! Ma cocot in varful lui ca copii – caci nu-mi mai ramane loc de desbracat – imi scot hainele imi pun pijamaua de pichet, ciorapii in picioare, bunda ruseasca de la Daica, in cap caciulita de lana si peste ea capisonul. Nu-mi lipseste mult sa ma transform intr’un adevarat eschimos. Ion ma impacheteaza cu paturile si dupa aceia se aseaza si el pe o canapea demontata la picioarele mele. Si cand te gandesti ca de o saptamana fac lucrul acesta !
Apoi sa vedeti dimineata barbieritul, spalatul, facerea ceaiului in compartiment, iarasi alte probleme de rezolvat. Dar daca nu ar fi si aceasta activitate chiar am inebuni.
Capt. Manole Boris citeste de zor “Pe aripile vantului” in compartimentul de alaturi, iar Cpt. Valecu din cand in cand vine la mine cu tablele la subsioara si-mi spune “Va fac o tabla D-le Colonel ?”
In diferite statii mai stam de vorba cu Ciolovecii ca sa ne facem idee de felul cum au stapanit Bolsevicii pe acesti nenorociti in zdrente. Si ce bogatie si industrie ar fi, dar ei de 20 de ani nu au intrebuintat-o decat pentru armament.

22 SEPTEMBRIE 1942

La ora 6 dim. ma destept si ma uit afara. Suntem opriti intr’o gara mai mare WERCHOWZEWO unde iar stam. Mai avem circa 80 km. pana la Djnepropetrowsk.
Ma barbieresc, ma spal, beau ceaiul si acum asteptam cand binevoieste trenul sa plece mai departe. Pana atunci mai fac putina literatura cu cartile pe care le-am luat de acasa.
La ora 15 suntem la DNJEPROPETROWSK iar la mica departare se vede fluviul Nipru ceva mai mic ca Dunarea.
Orasul este formidabil de industrial, cu cativa km. inainte de a intra in oras incepe lantul uzinelor metalurgice cari se intind pe o distanta de circa 10 km. Totul insa este distrus, totul este sfaramat si numai o ruina. Am vazut si cateva cosuri cari fumegau si care probabil erau repuse in stare de functionare de catre germani.
Nu am ramas aci decat 10 minute asa ca nu am putut vedea orasul.
Linia de cale ferata trecea insa chiar printr’o parte a orasului si se observa ca fiecare casa era lovita de gloante sau proiectile de artilerie. Pe strazi inca se mai gaseau dupa aproape un an de razboi tancuri sfaramate, masini stricate sau tramvaie ruinate.
Era o retea electrica imensa care se intindea pe sute de km. imprejur, pentru ca aci a fost cea mai mare uzina electrica din U.R.S.S. Pe alocuri stalpi si cablu au fost scoase de germani.
La esirea din oras trecem Nipru peste un pod foarte mare, in felul celui de pe Dunare cu deosebirea ca acesta avea desupra si cale pentru trecerea vehiculelor. Lungimea podului este de 1800 m. si a scapat ne distrus.
La 12 km. de oras ne-a tinut intr’un triaj de la ora 16 pana la ora 22. Ne-am aprovizionat cu paine pentru inca 4 zile si am vizitat imprejurimele garei.
In gara se mai afla sosit un tren german cu un Batalion format din Caucazieni. Am ramas tare mirati cand am vazut pe acestia imbracati in uniforma germana si nu ne puteam intelege cu ei de oare ce vorbeau un dialect kirkazian. Aveau ofiteri tot caucazieni doar Comandantul Batalionului era german.
Acestia sunt voluntari luati prizonieri de germani si cari s’au oferit sa lupte contra bolcevicilor. Dupa o instructie de cateva luni erau trimisi acum pe front. Din informatii am aflat ca germanii au foarte multe unitati de acestea formate cu voluntari din diferite regiuni ale Rusiei, iar unele di(n) ele sunt incadrate cu ofiteri rusi refugiati in diferite tari din timpul revolutiei. Din alte informatii am aflat iar ca ei se lupta foarte bine si ca germanii au foarte multa incredere in ei.
Acest lucru imi intareste si mai mult convingerea mea ca germanii vor invinge caci acum lupta si cei ce se credeau ca sunt de partea bocevicilor.
Nu mai vorbesc ca in Ucraina a si inceput sa se formeze o armata nationala pe care am vazut-o la paza podurilor, garilor si ordinea in sate.
Ceiace este de remarcat e ca la tara si la oras, in toate colturile nu vezi decat mizerie, cersatori si sdrente. Sunt de 6 zile in Rusia si nu am vazut un om, o femee sau copil imbracat mai omeneste. Cand vezi asa ceva stai incremenit si te intrebi cum a putut ca poporul acesta Rus de atatea milioane sa rabde atatea mizerii fara sa miste un deget si de ce lupta asa cum lupta ?! Pentru mine si pentru multii este un mister !
Sa revin la Batalionul de Caucazieni. Trenul era tras la rampa, a debarcat caii si acum ii plimbau intr’un manej improvizat in spatele rampei, caci nu puteau sa-i tina asa de multe zile in vagoane fara a-i misca.
Dupa terminarea miscarei au bagat din nou caii in vagoane si inainte de inserat caucazienii s’au strans pe rampa, au facut un cerc si ne-au dat o reprezentatie de dansuri specifice caucaziene.
Se facea in modul urmator : Unul canta din harmonica, iar ceilalti bateau din palme dand astfel ritmul jocului. Dintre ei esea pe rand cate unul si executa un dans care nu semana unul cu altul de oarece fiecare regiune are dansurile ei. In Caucaz sunt 14 regiuni diferite ce vorbesc un dialect deosebit si care nu are nici un amestec cu limba rusa.
Ne-au placut foarte mult dansurile lor mai ales ca-i vedeai in uniforma germana si nu-ti venea sa crezi la inceput daca nu stiai despre ce este vorba.
Daca aveam timp mai mult si daca nu se inopta voiam sa le aratam si noi dansurile noastre nationale, ba inca baetii si in incepuse sa faca exercitii prin vagoane crezand ca vor avea ocazia sa-si arate puterele.

23 SEPTEMBRIE 1942

Astazi se implineste o saptamana decand am plecat de acasa si noi deabia suntem aproape de Stalino. Mergem foarte incet.
La ora 12 am intrat in gara TCHAPLINO. Cand scriu aceste randuri este ora 18 si nu-i nici o nadejde de plecare. Mai sunt inca doua trenuri inaintea noastra care trebuie sa plece.
Ziua de azi a fost mai plicticoasa decat toate celelalte. Ne-am dat jos din tren si ne-am dus putin prin satul din spatele garei. Mizerie si iar mizerie. Vin femei si copii la trenurile noastre in zdrente si desculti si ne cer paine. Noi le dam tot ce avem de prisos ca asa-i romanul nostru milos, dar nu am vazut pe nici un german dand ceva. Eu am dat unei femei cu copilul in brate cateva bucatele de zahar, cand a intins mana tremura toata de bucurie.
Eu zic sa fie Marioara langa mine ar da si ce-i pe ea cand ar vedea nenorocitii de copii goi si flamanzi tremurand pe langa trenuri.
Am primit de la cantina germana pentru ofiteri alimente pentru doua zile : paine, conserve, unt, tigari si ciocolata……
Am ramas in statie pana la ora 2 noaptea cand am pornit mai departe spre Stalino.

-------------------------------------

24 SEPTEMBRIE 1942

La ora 6.30 dim. am ajuns in statia POSTYSE(?)WSCKI departe la 80 km. de Stalino. Gara desi destul de mare insa era aproape o ruina. In fotografia alaturata se vede cum a ajuns falnicul castel de apa de altadata.
Langa gara un orasel dar si acesta ca si celelal(te) in mizerie si ruina.
Am ramas aci pana la ora 13, si atunci ce sa facem, hai in oras !
Am vazut in fata unei case mai multi copii jucandu-se, am intrebat ce este acolo si ni s’a spus ca e o scoala primara iar copii(i) sunt in recreatie.
Am intrat sa vedem si noi scoala.
Cred ca n’am vazut si nici nu voi avea ocazia sa vad in alta parte in Europa – afara de Rusia – asa ceva. Scoala era o ruina, fara ferestre. Bancile pe care stau copii o aratare si nu stiai cum sa le numesti. Hainele si sepcile asezate pe un lemn rupt si asezat intr’o rana. Nici o tabla neagra si nici un tablou. Copiii aveau dinainte cate un caet, fara tablite sau alte carti. In clasa un tanar care fusese profesor de educa(tie) fizica la un liceu iar acum la scoala primara ca director cred si alaturi de el doua femei cu figurile speriate si indobitocite ca invatatoare.
La intrebarea noastra de ce nu au copiii tablite, invatatorul ne-a spus ca asa ceva copiii nu mai au dinaintea revolutiei. Nu stiu ce sa mai cred.
Am asistat si la un inceput de lectie unde invatatoare le spunea o strofa dintr’o poiezie iar copii(i) repetau cu glas tare in cor apoi pe rand.
Comparativ cu ce am vazut pe strazi copiii se prezinta curatei si cu figuri simpatice, probabil venise la scoala numai ceice au avut cu ce se imbraca.
Mergand mai departe prin oras am vazut, intr’o cladire darapanata dar acum amenajata si care pe vremuri fusese biserica – o trupa de teatru care facea repetitie in vederea unei reprezentatii ce voia sa o dea fie pentru publicul din oras fie pentru trupele in trecere si cari ar fi dornice de oarecare distractie.
Am asistat si noi la repetitie, am vazut diferite dansuri si o piesa din care nu intelegem nimic fiind in ruseste.
Directorul acestei trupe care pe vremuri fusese mare maistru la Moscova, la Stalino, la Rostov, om de 62 ani si pe fata caruia se vedea finetea, dar hainele de pe el aratau urmele fostului regim, a pus cateva artiste sa ne cante, artiste in zdrente si cu pantofii scalciati, dar cu glasul asa de frumos ca ar intrece pe multe din cele ce se dau artiste la opera noastra.
Din cele ce spunea Directorul reesea ca toti muncesc si joaca numai pentru mancare deoarece haine nu au de unde cumpara.
Ca multumire pentru ca si el era profesor de dans, am chemat de la vagon cati va “leti” care dupa un scripcar au executat de data aceasta in fata artistilor dansurile noastre nationale: hora, sarba, batuta, alunelul, tiganeasca, etc. si cari au primit multe aplauze din partea “publicului artistic”.
Pe director il interesa dansurile noastre ca sa poata introduce in dansurile lor rusesti si motive de dansuri romanesti.
Insfarsit dupa terminarea acestor reprezentatii si contra-reprezentatii, ne-am grabit sa ajungem iar la vagoanele noastre, mai ales ca era si ora mesei.
La ora 13 a plecat trenul si dupa amiaza la ora 16 am ramas intr’un triaj la 12 km de Stalino.

25 SEPTEMBRIE 1942

Toata noaptea si ziua de azi am ramas in acest triaj caci nu aveam locomotiva iar linia de cale ferata spre Rostow este stricata din cauza bombardamentului.
Suntem toti nervosi si nu stim ce sa mai facem.
Sa stai atata intr’o statie unde nici macar nu se afla un sat, e ceva grozav.
Nu sunt suparat pe tine Marioara, dar rau ai facut ca nu mai lasat sa plec cu avionul. Este azi a 10-a zi de la plecare si nu stim daca peste alte 5-6 zile vom sosi.
Ziua a inceput sa fie o caldura grozava, mai ales in vagon, si o muscarie ca nu poti sa stai la un loc de ele.
Avenit si a doua noapte de sedere in statia Adewka si nu stim daca vom pleca si maine.

26 SEPTEMBRIE 1942

S’a facut ziua si tot aci am ramas. Am fost la gara care se afla la un km. si nu avem nici o speranta de plecare.
Am trimis pe Cpt. Valecu la Stalino cu o motocicleta pentru a se face o recunoastere in vederea unei noi aprovizionari pentru trupa, pentru ca nu mai avem hrana decat pentru 2 zile.
Dupa inapoierea Capitanului vazand ca inca nu se stie precis data plecarei, m’am hotarat sa plec mai departe pana la Rostow cu masina.
Am transportat cu soldatii doua rampe mobile si am debarcat masina in plina linie. Am luat o parte din bagajele de prima necesitate si am plecat intai la Stalino, unde am ramas peste noapte.

27 SEPTEMBRIE 1942

La ora 6 dim. am plecat cu masina din Stali(n)o la Rostow – 220 km. Am mers bine 150 km. insa pe un drum extraordinar de prost – drum de pamant cum sunt toate in Rusia, cu dealuri si vai. Dupa aceia masina a inceput sa tuseasca – ba de una, ba de alta.
Nu am plecat nici odata la un drum mai lung cu aceasta masina fara sa nu-mi faca pocinogu.
Cu chiu cu vai intram in Rostow pe la ora 17, si ca culme a ghinionului deodata vedem ca masina nu mai merge. A dascalit-o sofeurul o ora dar degeaba. Eu credeam ca inebunesc de ciuda. Noroc ca a trecut un motociclist l-am oprit, am suit pe Mandita in atach si l-am trimis sa caute Comandamentul si sa vie pentru remorcare cu alta masina.
Abia pe la ora 18.30 a venit cu o masina Maiorul Teodorescu cu o masina si m-a luat.
Peste noapte am dormit la Batalion intr’o cladire aproape distrusa, fara geamuri.

28 SEPTEMBRIE 1942

Zi fara prea mare importanta. Am luat contact cu Cartierul General, am discutat cu Maiorul Savescu ce a facut pana la venirea mea si s’a dat forma definitiva a “Ordinului de Transmisiuni”.
Masa am luat-o la popota Maiorului Teodorescu de la Batalionul Constructii de Linii.
Hrana se primeste de la Depozitele germane si nu difera cu nimic de cea a trupei, atat ca pentru ofiteri se pregateste separat si adaogam ce putem gasi pe piata sau la cholcozuri. In oras insa nu se gaseste mai nimic si ceia ce este costa enorm.
Dorm intr’o cladire unde se afla Batalionul si pe care o amenajam cum putem punand pe la ferestre paturi sau scanduri, sufla vantul imsa prin toate partile.
Noroc ca m’am hotarat sa viu inainte cu maisna caci nici azi, nu a sosit trenul cu Detasamentul.

29 SEPTEMBRIE 1942

Insfarsit azi dim. a sosit Detasamentul cu care am plecat din Bucuresti.
Baetii au debarcat si au inceput transportul materialelor. In timpul transportului s’a intamplat o nenorocire : un soldat concentrat din acest Detasament, voind sa se suie din mers pe o senileta i-a prins un picior sub senila i l-a retezat iar pe celelalt l-a fracturat. L-am dus imediat la spital va scapa cu viata insa fara un picior. Are 6 copii sarmanul.
La Comandament e zapaceala. Nici unul nu-ti spune ce vrea precis, iar ordinele se schimba des.
Am avut astanoapte o vizita a bolcevicilor iar azi pe la ora 12 alta. Si-a facut meseria, a aruncat bombele respective si au plecat, voind sa mai distruga ce bruma a mai ramas ne distrus.
Bate un vant grozav, iar in admosfera este un praf de te ineaca. N-a plouat pe aci de mai bine de o luna.
Pe la ora 22 simteam cu se clatina cladirea din cauza vantului, iar ferestrele infundate cu placaje in loc de geamuri se sgaltiau din toate incheeturile.
Asupra aspectului din oras voi vorbi in alta data cand voi avea timpul sa-l vizitez, deoarece Comandamentul este la marginea orasului.

30 SEPTEMBRIE 1942

Astazi ma simt mai prost ca intotdeauna. Ma doare capul si tot corpul. Am racit din nou sdravan si mi-e frica sa nu cad la pat tocmai acum cand incepem lucrarile.
Am racit astanoapte de oarece a fost un vant gorzav si rece. Aci toata ziua si toata noaptea bate vantul. Este un praf de nu te vezi om cum om.
Astanoapte pe la ora 23 dupa ce luasem o aspirina si abia atipisem, am auzit bombardamentul, caci vizitatorii nostri au sosit. Mi-am luat mantaua pe mine si am esit la adapost, unde am racit si mai rau.
Am chemat pe Ion si i-am facut o morala strasnica “Bine Ioane, de aceia te am ales pe tine ca ordonanta, ca sa am grija de tine in loc ca tu sa te ingrijesti sa amenajezi camera sau chiar sa cauti alta ? De maine sa stii ca te trimit la front”.
L-am pus astfel la ambitie si a plecat prin mahala sa-mi caute o camera. Las la oparte siguranta pe care voi face-o cu sentinelele decat sa ma prapadesc in casa aceia. La toti le este frica sa nu se mai intample ceiace a fost anul trecut, cand au fost atacati in Rostov de partizani. Anul acesta insa situatia este cu totul altfel deoarece frontul este acum la Stalingrad nu la cativa km.
In timpul zilei am luat contact cu Comandamentul Transmisiunilor de la Armata de Uscat si am mai lucrat la Ordinul de Transmisiuni.
Seara m’am doftoricit, am luat un ceai fierbinte cu aspirine si m’am asezat in pat cu sapte paturi pe mine. De mai vin in noaptea aceasta avioanele nu mai es afara nici mort.

1 OCTOMBRIE 1942

Este adevarat ca in cursul noptei avioanele au venit de doua ori, dar nu am mai esit la adapost si azi ma simt mult mai bine. In consecinta azi am o zi mai buna mai ales ca Mandita (sofeurul) si Ion au avut ambitia sa-mi caute o casa unde m’am si mutat. O casuta mica a unor oameni saraci dar curata si ce-I mai principal are o plita in odaia de alaturi deci cu incepere de astaseara prima noapte de “trai”.
In cursul zilei am lucrat la planul transmisiunilor si am luat contact cu Seful Misiunei German de pe langa Cartierul Aerului, Colonel Bassange, pentru a ma prezenta si a-l informa asupra posibilitatilor noastre in transmisiuni.
Azi dupa amiaza a sosit cu avionul si D-l General Enescu Ramiro Seful Cartierului Aer.

2 OCTOMBRIE 1942

Intr’adevar astanoapte a fost prima noapte de “trai”. Am dormit int’un pat mai ca lumea si m’am simtit si eu om.
Astazi am scris Marioarei o scrisoare destul de mare cu diferite peripetii, dar pe urma mi-a parut rau ca i-am scris toate, de oarece sunt sigur ca incepe sa bazaie. De la ea nu am primit nici un rand de cand am plecat de acasa si sunt nelinistit.
In cursul zilei mi-am pierdut vremea cu discutii interminabile cu ofiterii germani relativ la transmisiuni si am luat legatura cu armata de uscat relativ la acest lucru.
Am inceput sa iau masa la popota Cartieru aerului unde se prezinta in conditiuni destul de bune si ca pregatire si ca prezentare.
Partea proasta este ca dupa cum am vazut admosfera, cred ca o sa se mute Cartierul in alt oras, din cauze bombardamentelor. Si cand te gandesti ca deabia ne obisnuisem aici !

3 OCTOMBRIE 1942

De cand am plecat din tara nu am avut o zi mai vesela si mai multumita ca ziua de azi. Am primit de la Cioculet un pachet. Am desfacut cu nerabdare pachetul nu ca sa vedem ce mi-a trimis – caci nu-mi lipseste nimic – ci ca sa gasesc cateva randuri de la ea.
Intr’adevar am gasit o scrisoare cu multe pagini si cu diferite adnotari si pe plic, iar odata cu aceasta o scrisorica de la Mimi si Jean si alta care mi-a dat lacrami de bucurie de la scumpul meu nepot Nicki, care toata ziua vorbeste de mine prin casa.
Scrisorile au fost citite toata ziua si seara inainte de culcare inca odata. Numai cel ce este plecat departe de casa poate sa simta cu adevarat ce inseamna cateva randuri din tara.
Sunt multumit de tot ce-mi scrie Cioculet si cel mai principal lucru este ca o stiu sanatoasa.
In privinta bunatatilor ce sa mai zic, nici nu stiu cand am sa le termin caci nu am consumat nici un sfert din cele aduse cu mine din tara.
Astaseara am facut si eu prima baie decand am plecat de acasa. Cum ? Ion mi-a adus un cazan mare de la Batalion, mi-a pus apa calda si eu m’am bagat in el. Daca ne-ar fi vazut cineva cum Ion ma spala pe spate ar fi spus ca se desavarseste botezul Domnului Iissus. Nici pe departe nu se potriveste cu o adevarata baie, dar pentru mine a fost ceva ca in povesti.
In oras nu exista baie si Cartierul vad ca nu a adus pana acum nici un tren sanitar cu baie.
Eu nu stiu ce fac nenorocitii acestia de locuitori ? Apa foarte putina si proasta, sapun de loc, in schimb paduchii si raia sunt in floare.
Cand treci pe langa ei lasa o dara de duhoare si de nespalati.

4 OCTOMBRIE 1942

Astazi este Duminica. Ce importanta a fost odata pentru mine aceasta zi, iar azi a trecut fara importanta, lucrand ca si in celelalte zile.
Am capatat observatii de la D-l General Sef ca nu-i merg transmisiunile. Circuitele pe traseele principale fiind germane nu depind de mine dar seful vrea sa stie, el doar ordona “sa se faca”. Sunt foarte suparat pentru aceasta chestiune. Voi pleca maine la unitatile apropiate de front si voi vedea ce este de facut.

5 OCTOMBRIE 1942

“Botezul aerului”, astfel numesc aceasta zi de oarece este pentru prima data cand sbor cu avionul.
Plecam la ora 9 dim. in trei avioane “I.A.R.38”. D-l General Sef, Seful Sectiei 3-a Operatii, Comandantul Brig. A.A., un ofiter de legatura, Colonelul german Bassenge si subsemnatul – la Morowovskaia 220 km de la Rostov in directia Stalingrad.
Nici nu se poate o calatorie mai sublima. De azi inainte toate calatoriile mai lungi le-asi face numai cu avionul. Intr’o ora am fost acolo iar daca plecam cu masina imi trebuia o zi iar ajungerea ar fi fost problematica.
Dupa felul cum am calatorit astazi m’am convins ca putem avea o mare siguranta in avion. Am mers la inceput la 500 m. inaltime iar apoi la 100 m. ca siguranta pentru avioanele inamice. No. 13 s’a tinut dupa mine si aci de oarece avionul avea No. 13.
La Morowovskaia m’am intristat de oarece Detasamentul de transmisiuni al Capit. Enache gh. Afectat Armatei 3-a, cu doua zile inainte fusese bombardat pe aerodrom de catre Rusi destul de grav.
Din ostasii Regimentului meu sunt 3 morti si opt raniti internati in spital. Am vazut si mormintele lor in mijlocul satului unde germanii au amenajat un cimitir mare.
Avioanele inamice au aruncat bombe de calibru mare al caror suflu distruge pe zeci de metri tot ce se afla in jur.
Ne-am inapoiat cu bine la ora 16 d.a. Ar trebui multe pagini sa descriu senzatia pe care o ai in vazduh si privelistele ce se perinda dedesupt ca pe panza unui cinematograf.
Seara ma culc imediat si de vreme de oarece sunt obosit.

6 OCTOMBRIE 1942

Zi fara prea mare importanta. Nu m’am putut deplasa nicaeri din cauza lucrarilor. Am prezentat planul retelei radio Domnului General si iar modificari iar intarzieri. Sunt enervat pentru aceste chestiuni.
La Cartierul Aerului am avut mosafir pe D-l General Gheorghiu Comandantul Gruparei Aeriene de Lupta.
Seara am luat parte la conferinta Domnului General Enescu R. cu sefii de Sectii si am fost pusi in situatie pentru operatiile ce vor incepe.
Mi s’a atras din nou atentiunea ca nu vrea sa stie, “Transmisiunile trebuie sa mearga”. “Da, dar ce facem cu circuitele germane daca nu se dau repede la cerere?” raspund eu. “Nu ma priveste aceasta chestiune” termina D-l General.

7 OCTOMBRIE 1942

S’a pus din nou problema mutarei Cartierului General si deci implicit si a Cartierului Aer.
Am plecat la Nowocercassk pentru recunoastere. Se afla la 30 km spre N.E. de Rostow.
Este un oras mic dar complet de oarece Rusii in retragerea lor nu au avut timp sa-l distruga.
Are strazi intacte, cladiri nedaramate, mai multa animatie si o catedrala monumentala care de asemeni desi a fost minata nu au putut sa o distruga. Pe vremuri acest oras a fost capitala Cazacilor de la Don, dar odata cu regimul bolcevic s’a desfiintat si au dat o dezvoltare mare Rostowului.
La pranz am avut pe D-l Ministru al Aerului care aci a fost cu totul altfel decat pe la Regt.
Seara am avut cea mai mare bucurie de oarece am vorbit cu Marioara la telefon. Am vorbit putin de oarece ce se auzea foarte slab, si am ramas intristat cand am aflat ca a fost bolnava destul de rau cu piciorul. De abia astep o scrisoare de la ea cu lamuriri.
Am adormit foarte tarziu, tot gandindu-ma, desi eram obosit si ma durea capul.

9 OCTOMBRIE 1942

Ziua de 8 Octombrie a trecut fara importanta. Lucrari de birou care se fac si se refac ne avand altceva de facut.
Astazi 9 Octombrie am avut o zi foarte buna.
De dimineata pe neasteptate am obtinut legatura cu Bucurestiu si am putut vorbi cu Marioara care era in culmea fericirei ca mi-a auzit glasul. De data aceasta sunt si eu mai multumit caci am aflat ca este mai bine.
Catre pranz am avut o alta bucurie de oarece s’a obtinut legatura in teleimprimator cu Centrul de Transmisiuni Tasinskaia. E un record nemaipomenit pentru maistri mei. Armata de uscat este venita de 2 luni si vazand si vazand ca nu poate face nimic si-au strans aparatele si le-au pus la lazi iar ei s’au imprumutat de la germani cu doua aparate. O explicatie: germani au un singur circuit fizic iar pe el prin aparate de frecventa mai fac inca 8 convorbiri telefonice si 2 telegrafice in acelasi timp. Centralele lor sunt Lorentz si deci ca sa transmitem telegrame printr’unul din canalele lor ne trebuiesc sa avem aceleasi aparate pe cand noi avem Siemens. Prin modificari si incercari de aranjarea firelor de legatura intre centrala Romana si Germana am reusit. Astaseara am si transmis 2 ordine operative urgente la 280 km. Acum am scapat de o mare grija.
Pentru ca multumirea sa fie perfecta, spre seara a sosit cu avionul o scrisoare de la Cioculet si una de la Auras trimisa cu data de eri.
Am incheiat deci aceasta zi cu trei multumiri, asa se intampla cateodata, una calda si alta rece.

10 OCTOMBRIE 1942

A trecut ziua de azi cu diferite lucrari. Transmisiunile merg acum struna. Am dat ordinul de organizare pentru cele 2 Batalioane de Transmisiuni – Maior Savescu si Maior Teodorescu – care vor incepe sa functioneze pe ziua de 12.XII.1942.
Seara m’am dus cu cativa ofiteri la “Teatru”. Intr’un local mare, unde pe vremea bolcevicilor era Clubul fabricantilor de tutun, Comandamentul German a strans elemente artistice de opera ne fugite, si a deschis stagiunea unei opere.
S’a jucat “Printesa Focului” o opereta in trei acte in ruseste. Unele elemente erau foarte bune, restul din lipsa cu umplutura cu tineri ce au absolvit conservatorul de curand, caci la ridicarea cortinei mirosea grozav a clei. Opera avea si balet cu putine elemente dar bune, dealtfel rusii sunt tari in cantec si jocuri. Costume bunisoare de te miri cum au mai ramas ne distruse. Bietul Director a aparut la sfarsit untr’un costum de strada deschis si cu un guler si o cravata cam sifonate. Am uitat sa remarc ca era “Premiera”.
Dupa terminare, doua din artistele cari au jucat rolurile principale – si din care una cred ca trecuse de 50 ani – au primit prin director cate un buchet de flori, iar personajul principal din opereta care indeplinea rolul de “Maharajeac” le-a sarutat mainele, probabil asa este obiceiul. Aplauzele erau nesfarsite iar artisti emotionati grozav de succesele obtinute.
In timpul reprezentatiei traducerile mi-le facea Capitanul Manole Boris care stie ruseste si care sta langa mine.
Am uitat sa adaog ca in sala nu aveau voie sa intre decat ofiterii si soldatii din armatele aliate – germani, italieni, romani, slovaci, etc. Se aproba si pentru cei ce faceau parte din teatru sau jucau in opere.
Sala era arhiplina. A costat un bilet in primele randuri, una marca si jumatate adica la curstul normal 90 lei. Si cand te gandesti ca o paine la bazar se vinde pe sub mana cu 12-15 marci (900 lei). Ce desechilibru ?!
Am venit la Comandament cu fruntile descretite si am mai uitat de necazuri.

11 OCTOMBRIE 1942

Astazi este Dumineca. Cu riscul de a nu fi gasiti de D-l General Sef plecam de dimineata adica pe la orele 10 – in oras.
Primul lucru pe care-l facem este sa ne interesam unde se afla catedrala, caci doar este Dumineca si trebuie sa ne inchinam.
Intr’adevar gasim “soborul” o catedrala imensa dar aproape in ruina. S’au facut oarecari amenajari, s’au astupat geamurile cu scanduri, s’a facut o estrada pentru altar si s’au pus icoane pe pereti – din cele ascunse in timpul bolcevicilor. Ici si colo cate o candela si cateva sfesnice pentru lumanarele firave si mititele. Se cunostea ca biserica fusese folosita ca magazie de ceriale.
Interiorul era colosal de mare, te pierdeai in ea. Slujba era pe sfarsite si era savarsita de 2 arhierei si 2 preoti.
Lume multa, lume saraca si necajita, care se inchina lui Dumnezeu, celui ce nu se mai inchinase de 24 de ani. La usi zeci de cersatori cari invatase cuvintele “dai bani” cereau romanilor, caci probabil au constatat ca sunt mai milosi.
Am aprins si eu doua lumanarele – de care am gasit – m’am inchinat si am plecat.
Am trecut prin piata, sau bazar, cum ii spune aci. Acolo sute de oameni, femeii si copii, ca sa nu mai zic si cersatori, cari vindeau fiecare cate ceva, sau mai bine zis faceau schimb – o haina veche, o pereche de ghete purtate, diferite vechituri si lucruri purtate de te miri cine si de pe unde le-a mai scos.
Locuitorii nu au ce manca si nici unde castiga vreun ban si vin aci la bazar unde fiecare vinde cate un lucru din casa. De ale mancarei nu se gaseste mai nimica, numai putin zarzavaturi si toate destul de scumpe daca te referi la valoarea de schimb a marcei oficiale, adica 60 lei marca.
Dau aci cateva preturi: o paine 12 marci, un kg. rosii 2 marci, etc, in schimb un kg. de peste costa 1,5 marci si de acesta se gasea – bineinteles peste marunt caci cel mare costa pana la 10 marci.
Orasul este complet distrus. Strazi mari, foarte largi si asezate paralel si perpendicular.
Case si blocuri destul de mari, dar acum sunt toate la pamant sau distruse de incendiu. Nu se poate gasi nici din 100 de case una care sa poata fi locuita macar in parte. O distrugere radicala si totala.
In schimb la margine in mahalale se gasesc casute intregi ale muncitorilor sau oamenilor saraci ce nu au intrat in partidul comunist. Din loc in loc pe strazi gauri mari facute de bombe.
Orasul fiind foarte intins era deservit de tramvaie cari acum stau imprastiate pe unde le-au gasit luptele, distruse, cu scheletele fierariei ca niste fantome.
Aspectul general al orasului este jalnic.
Ne-am oprit in fata operei. Enorm de mare cladire, dar printr’o intamplare sau intentionat ne distrusa, in schimb jefuita si cu toate geamurile mari din fata distruse.
Are o arhitectura greoaie si masiva, nu ceia ce trebuia pentru o opera moderna, intru cat a fost contruita in anul 1937.
In schim are o perspectiva extraordinara spre Don, iar in fata ei se deschide o piata mare in felul celei de la 6 iunie.
Are doua scene turnante enorme. Una din scene este aproape cat tot teatrul nostru National. Are scari de marmora alba si neagra, cu coridoare lungi laterale asezate pe coloane inalte si care duc la cele doua sa nuri din fata unde publicul trece in pauza si privea in oras. Avea o intaltime enorm de mare. Dispozitive de lumina complicate. Daca nu ma insel avea si o scena mai mica pentru copii.
Interiorul era asa de devastat incat a fost imposibil a fi refacut intr’un timp asa de scurt.
Pe piata din fata Operei, o muzica militara romana canta diferite cantece si marsuri nationale.
Se stransese lume multa, soldati cu civili la un loc si in special soldati si ofiteri germani cari sunt amatori de muzica.
De la Opera am plecat la fluviul Don, care este chiar la marginea orasului Rostow. Acolo se afla si portul care acum este o ruina. Podul care exista, a fost distrus.
Germanii au construit pentru vechicule un pod pe vase de tonaj greu si foarte interesant.
Paralel cu acesta la oarecare distanta se construeste tot de germani un alt pod – Maresal Antonescu – dupa cum ia dat denumirea, pe piloni de stejar cu un terasament inalt si format din daramaturile caselor. Acest terasament isi face drum chiar prin oras.

14 OCTOMBRIE 1942

In zilele de 12 si 13 Octombrie nimic important afara de faptul ca eri am obtinut legatura cu Bucurestiu si am vorbit cu Marioara.
Astazi am obtinut un circuit telefonic direct cu Tasinskaia unde se afla Gruparea Aeriana de Lupta, iar reteaua radio terestra a intrat in functiune.
Au inceput sborurile de recunoastere precum si raidurile bombardierelor noastre insotite de aviatia de vanatoare romana.
Pana acum de la sosirea noastra pe zona de operatiuni artileria A. A. Romana a doborat 14 avioane inamice cari faceau raiduri in zona noastra.

16 Octombrie 1942

Astazi de dim. intrand in biroul D-lui Comandor Garleanu l-am gasit enervat intai pe A.C.A. ca nu-i executa ordinile apoi si-a varsat focul pe transmisionisti ca nu-i da legaturile repede si nu se aude bine peste tot. L’am calmat si i-am spus cum sa ceara centralistului indicativul unitatiei respective si sa astepte legatura fara sa se mai acreasca la telefon. Esti in capitala cu telefoane automate si tot de multe ori nu merge, dar aci cu aparate si circuite de campanie pe care vorbesti la distante de peste 500 km. ?!
Sa fereasca Dumnezeu sa fii transmisionist, e cea mai grea specialitate a geniului.
La ora 11 am avut o conferinta cu D-l Sub-Sef al Cartierului Aer si doi ofiteri germani relativ la protectia navigatiei aeriene.
La ora 17 am avut o conferinta cu toti sefii de sectii si eu cu D-l General Sef – asupra situatiei.
La ora 19 am primit o scrisoare de la Marioara pe “1000” de pagini si la care se mai adaogau scrisori frumoase de la Traienica, Barbu si fotografii de la botezul lui Tony.
Am citit scrisorile pe nerasuflate si m’a impresionat foarte mult cele intamplate marioarei cu piciorul, apoi seara in pat le-am descusut mai pe indelete.. Mi-au placut foarte mult fotografiile de la botez.

18 OCTOMBRIE 1942

S’a schimbat vremea. Toata ziua a plouat cu stropi mari. S’a facut un noroiu de nedescris, un noroiu negru si lipicios. Din aceasta cauza activitatea de pe front a slabit, iar aviatia nu a mai putut face esiri de recunoastere si bombardament.
Astazi fiind Dumineca ne-am dus la biserica si am trimis si trupa. Nu am putut sta mult in biserica de oarece din cauza geamurilor sparte si a usilor gaurite de schije era un curent de te da gata.
In biserica insa luma multa care sta si asculta leturghia care se savarsia in limba rusa. Am pus lumanari, ne-am inchinat si am plecat colinndand cateva bazare de vechituri.
Sunt numai lucruri vechi si scumpe care nu prea te atrag. Afara de icoane cari sunt foarte frumoase nu vezi altceva mai deosebit. Eu nu am cumparat nimic de oarece nu mi-a placut nimic si nici nu aveam la mine decat 40 de marci.
Astazi am multumirea ca prin conversatiile pe care le-am dus cu germanii am capatat un circuit telefonic propriu intre Tansinskaia si Morowovskaia, asa ca acum putem vorbi cu unitatile noastre la peste 350 km. fara dificultati.

21 OCTOMBRIE 1942

In cursul zilelor trecute nimic important. Dupa ploaie a inceput sa ninga deabinilea asa ca zapada se facuse destul de groasa, apoi iar ploaie si insfarsit soare.
La 20 Oct. am vorbit cu Marioara la telefon si m’am simtit mai linistit.
Astazi am primit decretul cu mutarile ofiterilor din aviatie. Insfarsit s’a realizat ceia ce doream – am fost numit Comandant al Regimentului de Transmisiuni Aero cu decret – Lt. Col. Caliga ce-l lasasem la Comanda in locul meu a profitat de ocazie ca nu sunt acolo si mi-a luat pentru Pionieri o parte din ofiterii buni. Am primit si de la Adjutantul meu un raport detaliat cu ce s’a mai intamplat prin Regiment.
In cursul acestor zile m’a sacait iar rana de la picior si acum am luat-o in serios cu tratamentul medicului, ca sa pot sa ma incalt cu cismele.
Tot azi am facut o inoculare cu ser anti holeric specific regiunei de oarece s’au intamplat cateva cazuri mortale.
Transmisiunile merg bine afara de cateva deranjamente la statiile de radio cari au fost depanate imediat.
Zilele acestea trebuie sa plec la Tasinskaia pentru a vedea cum s’au instalat transisiunile la Gruparea Aviatiei de Lupta.

25 OCTOMBRIE 1942

Pana azi nimic prea important, afara de stirea ca Rusii dau atacuri disperate pe Don si ar fi patruns putin in pozitiile noastre.
De doua zile ma casnesc sa plec cu avionul la Gruparea Aeriana de Lupta. Prima zi a fost ceata iar a doua zi nu a putut porni avionul din cauza frigului. Astazi de dim. m’am dus la Aerodrom si cum ciata incepuse sa se ridice, am gasit motoril de la avion pornit deja pentru a se incalzi.
Pe langa faptul ca aveam treaba la Tasinskaia pentru a pune la pnct unele chestiuni cu Maiorul Savescu, ma atragea acolo si stirea ca pachetele trimise de la Bucuresti printr’un ofiter de aviatie au ajuns la un grup de bombardament de la Tasinskaia.
La ora 9.30 am decolat si am mers bine 15 minute dupa care avionul a intrat intr’un banc de nori. Ne-am ridicat cu avionul deasupra lor si am esit la soare. Era ceva sublim sa vezi dedesupt valurile de nori cum se sbat in fata razelor de soare ca valurile unei mari inspumate iar deasupra un cer senin ca de vara.
Am mers astfel pana la ora stabilita ca am fi ajuns deasupra localitatei. Dupa meteor la Tasinskaia trebuia sa fie senin ca sa putem ateriza, si pe locul acela constatam dincontra ca sunt nori si ceata. Dupa oare care gandire pilotul – un sublocotenent – a spart plafonul de nori si a coborat.
Spre norocul nostru plafonul era la 100 m. deasupra solului, dar nu se zarea nici un teren de aterizaj si nici Tasinsakaia. Probabil ca mergand deasupra norilor dupa busola, din cauza vantului a deviat avionul. Am inceput sa cautam si iar sa cautam invartindu-ne la dreapta, la stanga si inapoi, incat nici pilotul numai stia ce sa faca si unde se afla.
Dedesupt am vazut o cale ferata si ma pregateam sa fac semn pilotului pentru a ateriza langa ea spre a ne informa de la cineva unde sunte,
In acelas timp vedem insa Donetul si ne apropiem de el. Pe Donet am vazut un pod de cale ferata, m-am uitat pe harta, l’am identificat si i l’am aratat pilotului pe harta.
El a inteles s’a orientat, a intors aparatul in directie si dupa o ora de invartire fara rost am zarit si Aerodromul Tasinskaia unde am aterizat cu bine.
Am stat de vorba cu Maiorul Savescu, am inspectat Detasamentele de Transmisiuni si am mai dat unele instructiuni suplimentare.
Am luat masa cu ofiterii mei.
La ora 15 am decolat din nou si de data aceasta deoarece era senin am mers drept la obiectiv si dupa o ora de sbor am ajuns la Rostow. Odata cu mine am adus si pachetele cari au fost asa de mult colindate cu avionul. Bucuria a fost destul de mare cand am gasit atatea scrisori si lucruri bune trimise din tara.

28 OCTOMBRIE 1942

Zilele acestea a fost o enervare generala iar eu am fost indispus.
Am avut o mica discutie cu D-l General in privinta intreruperilor in circuitele germane. Am raspuns cam aspru – cum nu este obiceiul meu – dar apoi si-a dat seama ca am dreptate.
Astazi a venit un ofiter superior de la Bucuresti si mi-a comunicat ca D-l Ministru e suparat de ce a gasit pe la Regt, si probabil e suparat si pe mine. Eu nu mai pricep nimic, ce sa fac de aci din fundul Rusiei ?!
Maiorul Teodorescu a trimis masina lui in tara, am profitat si eu si am expediat cateva lucruri ce erau de prisos.
Am incercat sa vorbesc cu Bucurestiul si tocmai cand am ajuns sa cer numarul de acasa am fost intrerupt.
Frontul merge greu, cred ca actiuni importante nu se vor mai face asa de repede din cauza vremei ce s’a stricat, afara de cazul cand bolcevici vor cauta sa profite tocmai de aceasta vreme.
Mi-a venit un dor nebun de casa si de tara. Marioara draga, ce ai zice tu daca m’ai vedea intr’o buna zi in pragul usei ?
Sunt scarbit de mancatoria si inganfarea ce exista intre av …..

30 OCTOMBRIE 1942

Am intocmit in conditiuni foarte bune intructiunile technice asupra functionarei transmisiunilor pe zona de operatiuni. Le-am prezentat Domnului General si a ramas sa le studieze.
In urma discutiei avute D-l General a fost in totul schimbat in bine fata de mine.
Eri Maistru Stanescu s’a dus in tara pentru a aduce piese de radio, iar azi in urma convorbirei telefonice cu Lt.Col. Pelegrino la Buc. a plecat Maiorul Teodorescu pentru a da lamuriri relativ la controlul inopinat ce s’a facut la Regt. Cu mare greutate am putut face rost de o jumatate kg. icre negre de la Azov pentru a le trimite acasa.
Sunt ingrijat ca nu am primit nici o veste de la Marioara.
De pe front vin vesti bune. Aviatia noastra ataca cu succes. Dezertorii bolcevici vin cu duimul in sectoarele armatelor noaste. In special soldatii caucazieni dezerteaza in masa, iar locuitorii sunt bucurosi de venirea trupelor romane.
Vremea este admirabila, o toamna cum rar am vazut. Nu stiu insa cat va tine.

1 NOEMBRIE 1942

Astazi implinesc o luna si jumatate de cand sunt pe front, deci jumatate cat trebuie sa stau oficial.
Tot azi am primit de la Marioara un plic cat o corabie de transport cu 2 scrisori mari si alte numeroase mai mici de la : Auras, Nicki, Vetuta si parintele Darvarescu (de la care nici nu ma asteptam).
Care mai de care din scrisori mai dulci si mai dragastoasa. Astfel de manifestari ma li
[…]
de aceea imi rezerv dreptul de a sta noaptea in pat sa le citesc si sa le comentez singur cu deamanuntul.
Am primit scrisori de la Marioara, (abia raspunde la scrisoarea 6-a), de la Traienica, Daica, Lala, Boscanca, Col. Nicolescu, Maior Teodorescu si Sub-lt. Dinescu. Am avut ce citi, acum sa vedem cum voi raspunde la atatia deoarece am peste 300 de foi calificative de facut.
Sub-Lt. Dinescu printre altele imi da si cateva vesti proaste de felul cum merg lucrurile in Regt. si inspectiile D-lui Ministru.
Am ajuns sa nu ma mai impresioneze si sa raman rece la acest fel de stiri.
Mi-a facut multa placere cele trimise, mai ales painea alba, combinezoanele etc. Barbu ca intotdeauna foarte dragut m-a alimentat cu combustibil lichid. Voi cauta sa ma revansez.
Asta seara intre orele 19 – 21 am avut o vizita simandicoasa din partea inamicilor nostri. De cand sunt aci, acesta a fost cel mai greu bombardament care a provocat si cateva incendii. La Dl. General i s-au spart toate geamurile si a trebuit sa nu se mai duca acasa. O bomba a cazut la 300 m de Comanament iar alta la o distanta mica de locuinta mea.
Eu ca de obicei am stat linistit la Comandament pana s-a terminat toata nunta.
Asta este ca raspuns la prapadenia ce le-am facut-o noi cu aviatia cu o fi inainte pe frontul Donului.

12 NOEMBRIE 1942

Ca o consecinta a bombardamentului de aseara, astazi de dimineata am descoperit in curtea vecinului la 20m de locuinta mea, o bomba de 50 kg infipta in pamant si neexplodata. Daca exploda ar fi sfaramat ceva si din casa in care stau eu, dar in acel timp eram la Comandament si deci numai Ion – ordonanta – o patea.
Asta seara ca de obicei ciolovecii au venit din nou dar din pacate bomboanele au fost aruncate tot pe la margine.

20 NOEMBRIE 1942

De la ultimul jurnal si pana azi nimic prea deosebit. Trasmisiunile au mers bine, ba de data asta aparatele noastre de telegrafie primesc si telegramele uscatului, deoarece ei au toate circuitele intrerupte.
Ieri am fost foarte multumit sufleteste deoarece am primit o lunga scrisoare de acasa si 2 pachete prin maiorul Teodorescu ce s-a intors de la Bucuresti. Am primit mere si pere frumoase de la iubitul meu cumnat Barbu, o blana de pus sub manta data de Bijulica si trimisa de grijuliul meu Ciocarlan care m-a echipat cu fel de fel de cojoace si flanele, tigari bune din tipuri si mai bune si carti de citit de la simpatica noastra vecinica.
Merele le-am asezat frumos pe ferestre si cand intru in casa gasesc un miros nespus de placut.
Cred ca in momentul cand scriu acest jurnal pe partea cealalta au ajuns scrisoarea mea impreuna cu “bunatatile” din Rusia trimise prin Capitanul Valecu.
Ceea ce ma ingrijoreaza sunt vestile proaste ce se aud de pe frontul din Africa unde au debarcat Americanii iar astazi stirea ca Rusii au rupt frontul Armatei 3-a si inainteaza spre Rostow ?!
Noi nu avem sau avem putine rezerve insa speram in ajutorul rezervelor motorizate germane. Vad ca toti sunt optimisti aci si asteptam cu nerabdare sa vedem cum se rezolva acesta chestiune neplacuta. A venit vremea prielnica pentru inamic.
Afara este un timp mizerabil – ceata si lapovita lucru ce face ca orice actiune a aviatiei nostre sa fie stanjenita iar inamicul sa profite de ocazie pentru a se infiltra cu tancurile de care face o risipa cum nu s-a mai vazut pana acum.
Nu este insa exclus ca din acesta inaintare a lor sa iasa o infrangere cu capturarea fortelor ce au patruns in punga cum de altfel s-a mai intamplat si la Harcov. Batalia este in curs si nu stim ce va urma deoarece stirile sunt confuze.
Eu ca si majoritatea de aici sunt deasemenea optimist caci chiar daca vom pierde ceva din fortele nostre si putin teren tot ei vor fi batuti.

21 NOEMBRIE 1942

Situatia critica a Armatei 3-a nu s-a rezolvat iar inamicul a continuat cu patrunderera in cursul noptei. O divizie romana a fost invaluita si se afla fara hrana si munitiuni. Incercam sa le trimitem cu avioanele dar este imposibil din cauza timpului cetos. Corpul blindat german a intrat in actiune impreuna cu o divizie germana si Divizia romana blindata. Speram ca maine sa se ridice plafonul si sa putem zbura si atunci poate ca se va decide.

23 NOEMBRIE 1942

Situatia se mentine tot critica. Grupul General Lascar compus din 5 divizii este incercuit si continua sa se lupte. Rusii au trimis parlamentari pentru ca sa capituleze. Comandantul le raspunde ca “simtul onoarei ii impune sa lupte pana la sfarsit”.
Pierderi destul de mari in materiale si oameni. Frontul nici nu se stie cum este conturat in momentul de fata iar trupele nostre si cele inamice stau bagate unele intr-altele. Divizia romana blindata, in urma atacului pentru degajarea trupelor noastre se afla raspandita si nu se cunoaste precis situatia ei. Corpul 48 blindat german in momentul de fata da un atac ale carui rezultate deocamdata nu se cunosc.
Generalul Lascar arata printr-un mesagiu radio ca nu mai poate rezista decat pana maine deoarece nu mai are munitiuni si hrana.
Comandamentul este optimist si spera sa se intoarca lucrurile invers, deoarece incercuirea noastra poate sa se trasforme in dezastru pentru ei.
Vanatorii nostrii de tancuri au distrus numai cu paturile si sticle inflamabile 150 de tancuri rusesti. Cred ca in scurt timp se limpezeste situatia cu conditia ca vremea sa fie acceptabila pentru avioane. Inamicul a patruns circa 60 km in directia Morovovskaya.

25 NOEMBRIE 1942

Sitiatia tot nu este lamurita complet dar parca tot nu se prezinta asa de grava.
Grupul General Lascar se afla tot incercuit. Corpul 48 blindat german a facut legatura cu Divizia blindata romana de care nu se stia precis unde se afla. Aceasta Divizia a distrus 150 care de lupta, 2 divizii de cavalerie si a luat si 1000 de prinzonieri. Inaintarea inamicului a fost stavilita. Dintre toate cele intamplate cel mai rau lucru – cum de altfel se intampla in toate razboaiele – a fost panica. Acesta a fost lansata de elemente de rea credinta la care s-a adaugat si actiunea partizanilor care in momentele acelea critice pentru armatele nostre au inceput sa scoata capul. Rusii din localitate au si foat informati de agentii lor si de data acesta vedeai pe unii trecand triumfatori cu zambetul pe buze iar pe altii ce stiau ce-i asteapta daca vin bolsevicii din nou cu sufletul la gura de frica.
Unitatile incercuite sunt alimentate cu avioanele. S-a constituit Comandament german pentru sectorul roman, intercalandu-se acum si forte germane iar comanda a fost luata de Maresalul Manstein, eroul de la Sevastopol.
La telegraful nostru am receptionat o telegrama prin care arata pe Capit. Stanescu Valentin ranit in avion de un ACA rusesc. A fost evacuate in tara. S-a purtat ca un erou, fiind decorat.

30 NOEMBRIE 1942

Situatia se mentine tot critica. Inaintarea rusilor s-a oprit iar in multe locuri au fost respinsi. Multe din unitatile de care nu se stia nimic au inceput sa se arata scapate din incercuire. Grupul General Lascar se afala tot incercuit si rezista inca. Zvonuri ne vin ca s-ar fi sinucis Generalul Lascar si Generalul Sion pentru a nu cadea in captura. Acelasi lucru se spune si despre Generalul Mazarini, Fuhrerul a decorat pe Generalul Lascar cu “Crucea de Fier cu Frunze de Stejar” pentru frumoasa lui rezistenta.
Am si eu un Detasament de Trasmisiuni si un subcentru meteo incercuite. Am tinut legatura cu ei prin radio. Moralul lor era destul de ridicat. Li s-a ordonat sa se regrupeze cu unitatile germane la vest de Stalingrad, la Pitomnic.
Pierderile rusilor sunr enorme si nu merita terenul cucerit cu atatea sacrificii de oameni si materiale. Au fost cateva sute de tancuri si circa 4 divizii de cavalerie distruse complet. Divizia Blindata romana a facut si face minuni de vitejie. Daca am fi avut si noi cel putin 4 Divizii de blindate altfel am fi stat de vorba cu bolsevicii.
Eri am vorbit cu Marioara la telefon. M-am inteles greu dar am fost multumit ca i-am auzit glasul la telefon.

4 DECEMBRIE 1942

Nu am scris nici o nota de cateva zile in speranta ca voi putea face afirmatiuni mai precise.
Ofensiva rusa a fost oprita definitiv cu pierderi considerabile pentru ei si care repet nu merita cei cativa zeci de km cuceriti fara valoare strategica.
Grupul nostru este inca incercuit si lupta pe fractiuni cari cauta sa strabata cercul iar alimentarea li se face cu avioanele. Trupele germano-romane dau contraatacuri pline de success. Au sosit pe front sute de tancuri noi si bombardiere. Cred ca-si vor plati scum rusii ofensiva lor. Partea cea mai rea este vremea mizerabila care nun e ingaduie sa facem actiuni mai importante de aviatie de care au o mare groaza rusii.
Ramai uimit de vremea din tinuturile acestea. Se schimba de 3-4 ori pe zi – inghiata, ploua, ninge sau e timp frumos in aceeasi zi.
Deoarece s-a facut Comandament German se ventileaza idea ca se va inapoia in tara Cartierul Aerului. Toti ne rugam lui Dumnezeu sa plecam cat mai curand in tarisoara noastra unde-i tare bine.
D-l General Enescu va pleca la Bucuresti pentru reorganizarea unitatilor de aviatie care au ramas cu efective si materiale putine.

6 DECEMBRIE 1942

Astazi este Sf Nicolae. Sfant cu barba alba, sfant bun si darnic pentru toti copiii, sfant care de cele mai multe ori produce bucurii si oamenilor mari. Cand eram mai mic stiu ca a facut minuni si pentru mine. Nn este locul sa povestesc dar cateva cuvinte s-ar cadea.
Eram in clasa a 4-a primara si sedeam in gazda la o sora a tatei. Ea si barbatu-sau au plecat la o nunta la tara la o alta sora.
Eu am ramas singur, - cu un catel pe care-l chema Bubica – si ne-a lasat mancare pe 3 zile. Era aproape de Sf Nicolae, stil vechi, si vremea s-a stricat, dupa care a inceput un viscol grozav care a tinut o saptamana si in care timp matusa mea nu a putut veni acasa iar eu si tovarasul meu Bubica am terminat mancarea.
In seara de Sf Nicolae ne-am culcat amandoi in acelasi pat iar eu plangand ii spuneam catelusului ce-mi incalzea picioarele: “Bubica draga ce ne facem ca murim de foame daca pana maine dimineata nu vine Tanti ?” Eram tare timit si nu indrasneam sa cer ceva bani sau mancare de la vecini sau vre-un cunoscut.
Astfel am adormit cu lacramile pe obraz, cu viscolul sufland napraznic pe la feresti si cu foamea in stomac.
Dimineata am facut focul, am inchis pe Bubica in casa sa nu o ia rasna in mahala si am pornit spre biserica sa ma inchim ca doara in ziua aceea era Sf Nicolae, sa-mi vina in ajutor. Desi aveam doar 11 ani credinta in sufletul meu era adanc sapata.
Inotand prin nametii de zapada am intrat in biserica – la Dichiu – si m-am inchinat patruns de toata credinta si in special la Sf Nicolae al carui patron se slujea.
Am facut acesta rugaciune instinctiv pentru ca pe vremea aceea nu toti copii stiau ca Sf Nicolae ii ajuta si le mai pune si daruri noaptea in ghetutele asezate la usa. Mie nu avea cine sa-mi puna aceste daruri ca apoi sa-mi spuna povestea cu Sf Nicolae.
La terminarea slujbei religioase am esit din biserica dar nu am facut nici 50 de metri si pe un loc batatorit de zapada, parca-l asezase cineva, sedea frumusel un argint de 50 bani (bancuta cum se zicea pe vremea aceia).
Mergeam cu el in mana si un fior cald mi-a trecut prin inima caci acum aveam bani si putea trai pe vremea aceia inca 2 zile.
In acea zi eu si dragul meu Bubica am avut ce manca si m-am gandit ca numai Sf Nicolae mi-a pus banul de argint inainte. A doua zi a venit si Tanti si i-am povestit minunea.
Iata deci ce a facut Sf Nicolae pentru mine cand eram mai mic. Sunt o fire foarte impresionabila pentru asemenea lucruri si nu am sa uit niciodata nici intamplarea si nici pe Sf Nicolae.
Ma asteptam ca azi sfantul sa fie iar bun cu mine si sa-mi aduca aci pe front – nici mancare, nici bani – ci o scrisoare de acasa.
De data aceasta nu a mai facut minunea probabil ca-i este frica sa se avante pe meleagurile acestea bolcevice si necredincioase. Eu insa nu disperez si nu imi pierd credinta caci poate Sf Nicolae se va ascunde intr-un avion, si tot vine macar maine daca nu azi, sa aduca ceva.
Sf Nicolae poate mai aduce si stirea ca plecam acasa ? Poate …
Vremea a inceput sa se mai limpezeasca si sa se ridice ceata groasa. Atunci vom sta de vorba altfel cu inamicii nostri care se ingamfeaza cu victoriile lor.
Melancolia si nostalgia de tara ne-a prins pe toti si ne intrebam, ori de cate ori ne intalnim ce se mai aude si cand plecam.

Sf Nicolae tot nu s-a lasat de minuni. Este ora 11 noaptea si f.(urierul) de serviciu care-l rugasem devreme sa-mi obtina Bucurestiul mi-a sunat acasa sa vorbesc cu Buc. A fost pentru mine cea mai mare bucurie caci am vorbit cu Marioara, mama Lucia si fratele meu Ionel care se afla concentrat.
Marioara m-a intrebat daca nu am primit 2 scrisori si un pachet plecate cu Capitanul Aftenie azi diminerata. Iata deci alta minune si maine, am spus eu, vine si scrisoarele si darul Sf Nicolae. A mers incet sfantul din cauza cietei si bietul sfant trebuie sa umble cu grije pe aici sa nu dea de vre-o bomba.
De data aceasta m-am culcat vesel si dispus, fara lacrami pe obraz dar si fara Bubica.

13 DECEMBRIE 1942

Pentru mine acesta este o zi destul de insemnata caci … imbatranesc cu un an. Astazi implinesc 48 de ani.
Nimeni din jurul meu nu stie acest lucru si nici nu le spun, caci la ce le-ar folosi ?
Daca as fi acasa cum asi serba acesta zi mai ales ca este si ziua onomastica a Mamei Lucia ?
Pot sa ma bucur, pot sa fiu vesel cand nimeni nu-i aproape de inima mea ?
Am vrut sa vorbesc la telefon ca sa le fac surpriza dar ghinion, s-au oprit convorbirile particulare cu Bucurestiul. Cioculet draga, te gandesti la acela ce este departe de voi acum dar cu sufletul este aproape ? Sunt trist si nelinisti deoarece nu am primit nici un rand de aproape o luna de zile.
Saptamana acesta a trecut fara insemnatate. Asteptam toti cu infrigurare intoarcerea domnului General Enescu cu rezultatul hotarator daca ramanem aci sau plecam.
Pe front luptele continua in favoarea nostra. Din Grupul General Lascar o parte din unitati au putut sa se strecoare din incercuire iar altele au ramas definitiv incercuite si deci probabil prinzonieri. Activitatea mea este foarte restransa – sa mentin in functiune trasmisiunile existente, facandu-se doar mici modificari.
Am avut si putina distractie: in cursul saptamanei si azi fiind Dumineca chiar aci intr-o sala de la Comandament am avut cinematograf. S-au rulat doua filme foarte frumoase “Razboiul Anglo-Bur” si “Puntea Suspinelor”.
Tot in saptamana acesta, dupa o recomandatie, m-am dus la un pictor cunoscut de unde am cumparat 3 tablouri mici – peisagii. Am avut ocazia sa vad atelierul sarmanului om, suit intr-o mansarda ruinata. Vreme de-un ceas cat am stat la el ca sa-i vad tablourile, am inghetat lemn si cu toate acestea el lucra acolo.
Cata mizerie si nenorocire a adus si razboiul acesta? Cati luptatori de toate nationalitatile, in timp ce eu stau intr-un confort relativ si scriu aceste randuri, ei se tarasc prin santuri, prin noroi, vifor si frig? Si cati dintre ei in acest minut raman fara graiu, trecand pe lumea cealalta?
 Sus
Comentarii vizitatori Adauga comentariu
liliana-bucuresti  (11 iunie 2010)
Tatăl meu, colonelul Alexandru Bălaşa , a luptat în cadrul Regimentului 94 Infanterie(Orşova).A fost decorat cu ord.Mihai Viteazul cls.III pe când era locotenent. Aş vrea să ştiu dacă vă pot trimite notele sale de campanie din perioada 1941-1942 pe care le-am găsit într-un carnet foarte vechi.La ce adresă de mail ?