In primavara anului 1944, Armata Rosie se pregatea sa elimine Armata 17 germana baricadata in Crimeea. Pentru aceasta, Stavka avea la dispozitie Frontul 4 Ucrainean, al gen. col. Tolbulhin, in Istmul Perekop si Armata Independenta de Litoral in Peninsula Kerci. In total 462.400 de soldati, 5.982 piese de artilerie si aruncatoare, 559 tancuri si autotunuri si 1.250 avioane. La aceste forte se mai adaugau si detasamentele de partizani inca active in Crimeea.

Pe frontul nordic, lovitura principala trebuia executata Armata 51 a gen. lt. I. G. Krieser si Corpul 19 Tancuri al gen. lt. I.D. Vasiliev. Acestea urmau sa atace din capul de pod de la sud de Marea Sivas catre spatele trupelor Axei care aparau Istmul Perekop. Armata 2 Garda, comandata de gen. lt. G. F. Zaharov, trebuia sa atace pe frontul din istm si sa fixeze fortele din fata sa. In Peninsula Kerci, Armata Independenta de Litoral sovietica trebuia sa inainteze spre vest si sa faca jonctiunea cu Frontul 4 Ucrainean in zona Simferopol. Sovieticii detineau superioritatea in toate capitolele: 2,4:1 soldati, 6:1 piese de artilerie, 2,6:1 tancuri si 8:1 avioane.

De partea cealalta, Armata 17 a gen. col. Erwin Jänecke avea 230.000 de oameni, aproximativ 1.000 piese de artilerie si 200 de tancuri si tunuri de asalt, dar care nu erau grupate in mari unitati. Nordul Crimeei era aparat de Corpul 49 Munte german, comandat de gen. Rudolf Konrad, compus din doua divizii de infanterie. Divizia 50 Infanterie germana bloca accesul prin Perekop, iar Diviziile 336 germana se afla la sud de Marea Sivas. In continuare, frontul era tinut de Corpul de Cavalerie roman, subordonat ierarhic Corpului 49 german, cu Diviziile 10 si 19 Infanterie la Karanki, Ciongar si Arabat. O parte a Diviziei 111 Infanterie germane constituia rezerva corpului. La Kerci se afla Corpul 5 german, comandat de gen. Karl Allmendinger si compus din Diviziile 73 si 98 Infanterie germane, 3 Munte si 6 Cavalerie romane. Pe tarmul sudic al Crimeei era dispus Corpul de Munte roman, comandant de gen. de divizie Hugo Schwab, alcatuit din Diviziile 1 si 2 Munte. Divizia 9 Cavalerie apara 260 km de coasta in vestul peninsulei de la sud de Evpatoria pana la Kisil-Bai, fiind subordonata Corpului 49.

Luptele au inceput in dupa-masa zilei de 7 aprilie, cand trupe sovietice au atacat Regimentul 33 Infanterie, aflat la nord de Karanki, si au patruns in centrul dispozitivului acestuia, dar contraatacurile din timpul noptii au restabilit situatia. Asaltul principal a inceput pe 8 aprilie. La sud de Marea Sivas, Diviziile 336 germana si 10 romana au fost puternic atacate de infanterie sustinuta de tancuri. Astfel, doar pe frontul unitatii romane au fost identificate doua divizii de puscasi in sectorul Karanki si o divizie de puscasi si o brigada de tancuri in sectorul Ciuceak. Regimentul 33 Infanterie a fost depasit de trupe sovietice mecanizate, care au fost oprite la 1 km sud de Karanki de catre un batalion al Diviziei 111 germane. Regimentul 23 Infanterie insa a reusit sa respinga un atac frontal si o incercare de debarcare inamica. In sprijinul Diviziei 10, gen. de divizie Constantin Trestioreanu, care comanda Corpul de Cavalerie in absenta gen. de corp de armata Gheorghe Cialîk, a adus in zona doua batalioane de la Divizia 19 Infanterie. In Istmul Perekop, Divizia 50 germana a pierdut Armeansk. Pe tot frontul s-au doborat 25 de avioane sovietice. Ca urmare a situatiei create, Armata 17 germana a luat decizia sa aduca Divizia 111 de la Feodosia in sectorul Marii Sivas, insa aceasta nu a avut timp sa se organizeze si a fost folosita fragmentat. Ziua urmatoare, la ora 9:00 a inceput o puternica pregatire de artilerie pe tot frontul nordic, dupa care infanteria sovietica a trecut la atac sprijinita de peste 100 de tancuri. In timpul diminetii, Divizia 10 Infanterie a reusit sa reziste pe pozitii, artileria anticar distrugand 17 tancuri. Al doilea atac din cursul dupa-amiezii a distrus practic Regimentul 33 Infanterie in regiunea Karanki si divizia a trebuit sa se retraga. Langa ea, insa, Diviziile 336 germana si 19 Infanterie romana si-au mentinut pozitiile. In Istmul Perekop, frontul Diviziei 50 germane a fost rupt la sud de Armeansk si resturile unitatii au inceput sa se retraga spre sud.

Pe 10 aprilie, comandamentul Armatei 17 a ajuns la concluzia ca nu are fortele necesare pentru a mentine frontul nordic si a dat ordinul de retragere generala spre Sevastopol. A inceput de asemenea si prima faza a evacuarii Crimeei. La ora 10, cand Corpul 49 a primit ordinul de retragere, Diviziile 50, 336 si 10 Infanterie nu mai erau capabile sa ofere prea multa rezistenta inamicului. Detasamente mecanizate sovietice le depasisera deja in cateva locuri, reusind sa ocupe Baidari, Djedra Kiat, Cirik si sa se indrepte spre Djudink si Djankoi cu un grup de 130 de tancuri. Astfel, retragerea Diviziei 19 Infanterie romane a devenit foarte dificila. Unitatea a respins cateva atacuri inamice si a inceput replierea la adapostul intunericului. Pentru a contracara pericolul incercuirii fortelor germane si romane la sud de Marea Sivas, gen. col. Erwin Jänecke a dirijat un detasament de 32 tunuri de asalt spre acea zona. Corpul 5 german a inceput si el replierea din Peninsula Kerci, iar Corpul de Munte roman a primit misiunea de a asigura apararea unui sector al Sevastopolului cu o parte din forte si de a asigura apararea coastei sudice a Crimeei contra unor eventuale debarcari. Lungimea frontului aflat in grija gen. de corp de armata Hugo Schwab era de 280 km, mult peste posibilitatile celor doua divizii angajate deja in lupte cu partizanii din Muntii Iaila. Din aceasta cauza i s-au subordonat Divizia 6 Cavalerie, fara Regimentul 10 Rosiori Purtat, si Gruparea Krieger, ce continea si Grupul 6 Vanatori de Munte de al Diviziei 3 Munte.

In dimineata urmatoare, infanteria germana si romana, lipsita de mijloace anticar, a fost strivita de doua brigazi de tancuri sovietice la sud-vest de Kirk si pana la 10:00 elementele inaintate ale acestora au ajuns la Djankoi, inaintea Diviziei 19 Infanterie. Aceasta a trebuit sa traverseze mlastinile de la est de oras si sa strapunga apararea sovietica pe linia Djankoi – Barin Nemetki. Pana pe 12 aprilie, la ora 8, divizia a ajuns pe Linia Bertha, strabatand circa 120 km in decursul a doua zile si doua nopti. A primit apoi ordinul de retragere pe Linia Gneisenau. La 12:30, elemente ale Diviziei 19 Infanterie au ajuns pe linia Buiuk Inlar – Kosteli, care era ocupata de tancuri si infanterie motorizata sovietica. Dupa o lupta violenta a reusit sa-si deschida drum spre sud. Comandamentul Diviziei 10 Infanterie se afla deja pe Linia Gneisenau, in zona garii Kitai, avand in subordine Regimentul 10 Rosiori Purtat, doua baterii de tunuri AA Krupp, cal. 88 mm, o baterie de tunuri de asalt germana, o baterie de tunuri lungi Schneider model 1936, cal. 105 mm, o baterie de obuziere Skoda model 1934, cal. 150 mm, trei baterii de tunuri anticar cal. 75 mm si o sectie de tunuri lungi cal. 172 mm. Stanga diviziei era asigurata de Batalionul 46 Pionieri german. La ora 14:00, comandamentul Corpului de Cavalerie si Divizia 10 primesc ordinul de a se indrepta spre Sevastopol.

Corpul de Munte a pornit si el deplasarea spre Sevastopol, pe masura ce unitatile Corpului 5 incepeau sa afluiasca pe soseaua de langa coasta. Divizia 1 Munte a trimis Batalionul 23 Vanatori de Munte, intarit cu tunuri anticar si o baterie a Regimentului 4 Artilerie in Trecatoarea Perival, pentru a bloca accesul trupelor sovietice dinspre Simferopol spre Alusta. Divizia 2 Munte a trimis Divizionul 4 Tunuri Munte spre Linia Gneisanau, dar acesta a fost atacat intre Suia si Star Buratski de 10 tancuri sovietice si s-a intors spre sud, fiind insa incercuit in timpul noptii si capturat in intregime. Divizia 3 Munte, aflata mai la est de celelalte doua, s-a pus in mars fortat catre Sevastopol.

Pe 13 aprilie a cazut Simferopolul. Corpului 5 german ii ramanea posibilitatea sa se retraga doar pe soseaua de pe coasta: Feodosia – Alusta – Ialta - Sevastopol, in timp ce trecatorile din Muntii Iaila erau aparate de detasamente romane la Perival si Enisala. Corpul de Munte a detasat Batalionul 7 Vanatori de Munte din Divizia 2 la Alusta pentru a apara spatele Batalionului 23 aflat in Trecatoarea Perival si a asigura drumul trupelor Corpului 5. Alte sapte batalioane de munte (3 de la Divizia 1, 3 de la Divizia 2 si unul de la Divizia 3) ocupau perimetrul de aparare al Sevastopolului. Gen. de divizie Constantin Trestioreanu si comandamentul Corpului de Cavalerie au ajuns in Sevastopol. Diviziile 10 si 19 Infanterie inca se zbateau sa ajunga in siguranta la destinatie. Regimentul 96 Infanterie din Divizia 19 a fost interceptat de trupe sovietice la Novo Kerlut. Batalionul I a fost incercuit si distrus dupa lupte foarte grele, in timp ce restul regimentului si Batalionul 994 Indepedent au continuat drumul spre Sevastopol. Divizia 6 Cavalerie era pe soseaua de coasta in zona Sudak, iar Divizia 9 Cavalerie era la vest de Starii Karagut. Diviziile 50, 111 si 336 germane erau incercuite pe Linia Gneisenau, dar si-au deschis drum catre Sevastopol in timpul noptii, ajungand in cetate ziua urmatoare.

Un episod foarte tragic s-a desfasurat la Alusta in zilele de 14-15 aprilie 1944. Detasamentul Alusta, format din Batalioanele 23 (comandat lt. col. Aurel Vulcanescu) si 7 Vanatori de Munte (comandat de lt. col. Vasile Teofanescu), intarite cu o baterie de tunuri de camp de 75 mm de la Regimentul 4 Artilerie si una de la Regimentul 1 Artilerie, a primit sarcina de a acoperi retragerea Corpului 5 german pe soseaua de coasta. Batalionul 23 ocupa deja pozitii la Perival, iar Batalionul 7 s-a instalat la Sumi, la 8 km de Alusta, pentru a apara orasul dinspre nord. O companie a sa bloca comunicatia Asport – Alusta. Detasamentul a fost pus sub comanda col. Ionescu.

In timpul noptii de 14/15 aprilie, la 2:30, trupele sovietice au atacat Batalionul 23 la Perival. Dupa mai multe asalturi, la 8:00, centrul batalionului a cedat si acesta a trebuit sa se retraga 2 km spre sud, unde a format o noua linie. La 9:45, fiind in pericol de a fi incercuiti, vanatorii de munte s-au repliat spre Sumi, unde se afla Batalionul 7. La pranz, dupa ce si ultimele coloane germane au trecut prin Alusta, rezistenta trupelor romane nu-si mai avea rostul si acestea au inceput sa se retraga. Ariegarda motorizata a Corpului 5 german, care trebuia sa acopere Alusta dinspre est, s-a retras la 11:30. Astfel, la 14:00, primele trupe sovietice au intrat in oras. Col. Hartung, comandantul pionierilor Corpului 5, a plecat si el impreuna cu cele 6 MFP care aveau misiunea sa transporte pe mare la Balaklava vanatorii de munte romani. Abandonati, acestia s-au indreptat spre vest, ajungand la 15:30 la aproximativ 8 km de Alusta. Nu au ajuns niciodata la Sevastopol. De partea romana, col. Pandelescu, comandantul Grupului 5 Vanatori de Munte, a fost anchetat pentru vina de a nu fi luat masuri pentru conducerea batalioanelor in Alusta la timp, astfel incat sa fie evacuate. Din detasament, doar cpt. Lazar Oprisor si doi soldati, din Batalionul 7 Vanatori de Munte, a reusit sa ajunga la Sevastopol pe 20 aprilie, strecurandu-se printre linii. Cpt. Oprisor era unul din cei mai buni ofiteri ai batalionului, fiind decorat cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a inca din 1941, cand comanda compania de armament greu.

Pierderea celor doua batalioane, dupa ce ele fusesera sacrificate inutil de Corpul 5 german, a dus la tensionarea relatiilor romano-germane. La aceasta a contribuit si faptul ca trupele romane erau dezavantajate la evacuare. Comandantul Corpului de Munte roman, gen. de corp de armata Hugo Schwab, s-a zbatut pentru ca adevarul despre cele intamplate la Alusta sa fie spus, in special in conditiile in care comandamentul Armatei 17 incerca din nou sa paseze responsabilitatea infrangerii pe umerii romanilor.

In timpul ofensivei sovietice si a retragerii spre Sevastopol, Armata 17 pierduse 12.221 germani si 17.652 romani pana pe data de 16 aprilie 1944. Intre 14 si 27 aprilie s-a derulat prima faza a evacuarii. In total 73.058 de oameni au ajuns in siguranta in Romania: 28.394 germani, 20.779 romani, 723 slovaci, 15.055 voluntari rusi, 2.559 prizonieri si 3.748 civili. Comandamentul Corpului de Cavalerie si o parte a marilor sale unitati au fost trimise in tara. Corpul de Munte a primit responsabilitatea pentru trupele romane ramase la Sevastopol.

Pe 15 aprilie, cand primele avangarde sovietice au ajuns in apropierea Sevastopolului, apararea cetatii era asigurata in principal de forte romane: Divizia 2 Munte era plasata pe aripa stanga, Divizia 1 Munte se afla in centru (ambele erau subordonate Corpului 49 german), iar Divizia 3 Munte se afla pe aripa dreapta (subordonata Corpului 5 german). Divizia 2 Munte a fost atacata in doua randuri de doua divizii de puscasi sovietice, sprijinite de tancuri, la 11:00 si la 14:30. Ambele asalturi au fost respinse si 12 care de lupta au fost distruse. In sectorul Diviziei 1 Munte au avut loc de asemenea doua atacuri la 12:30 si la 17:00, dar fara succes, 11 tancuri inamice fiind incendiate. In cursul noptii, Divizia 50 Infanterie germana s-a suprapus peste pozitia Diviziei 2 Munte, iar Divizia 336 Infanterie peste pozitia Diviziei 1 Munte. Pe 16 aprilie, Divizia 2 Munte a respins patru atacuri, iar Divizia 1 Munte a respins doua.

Asalturile sovietice au continuat intre 17 si 26 aprilie. Divizia 2 Munte, cu Grupul 58 Cercetare in locul Batalionului 7 Vanatori de Munte pierdut la Alusta, a respins nu mai putin de 24 de atacuri in aceasta perioada, iar Divizia 1 Munte 10 atacuri. Gen. de divizie Leonard Mociulschi, comandantul Diviziei 3 Munte, a asigurat comanda Corpului 5 german in perioada 20-24 aprilie, cat timp gen. Allmendinger a lipsit din Sevastopol. El a reusit sa respinga un puternic atac sovietic, sustinut de circa 100 de tancuri, pe data de 23 aprilie. Actiunile vanatorilor de munte din aceste zile au atras laude din partea comandantilor germani. Cpt. Dumitru Beu, comandantul Escadronului 2 Vanatori Calari, a atacat in fruntea unitatii sale trupele sovietice ce amenintau stanga Batalionului 16 in noaptea de 25/26 aprilie si a eliminat pericolul. Pe 27 aprilie, Batalionul 16 s-a distins respingand doua asalturi inamice asupra inaltimii Bunker Berg. A primit multumiri din partea Regimentului 121 Infanterie german. Comandantii Batalioanelor 1, 2 si 3 Vanatori de Munte au fost decorati cu Ordinul Crucea de Fier si exemplele ar putea continua.

Pe 27 aprilie 1944, Armata 17 germana a fost reorganizata. Corpul 5 era compus din Diviziile 73, 98 si 111 germane si Divizia 3 Munte romana, avand in compunere si elemente ale Diviziei 19 Infanterie (Detasamentul "Lt. col. Petrisor"). Corpul 49 avea Diviziile 50 si 336 germane si Diviziile 1 si 2 Munte romane. Aceasta din urma avea subordonate ei si elementele Diviziei 10 Infanterie care nu fusesera evacuate (Detasamentul "Col. Ardeleanu" – aproximativ 2.100 de oameni). Comandantul Cetatii Sevastopol avea la dispozitie un regiment format cu cate un divizion de la Diviziile 6 si 9 Cavalerie romane (Detasamentul "Lt. col. Bracacescu") si Batalionul 755 Ciclisti german. Corpul de Munte roman avea doar atributii disciplinare si organizatorice.

Pe 3 mai numarul trupelor germane si romane inca in Crimeea se ridica la 64.700. Doua zile mai tarziu, Frontul 4 Ucrainean a pornit asaltul general. Divizia 336 Infanterie si Divizia 2 Munte, care aparau Cota 104, ce bara accesul in Valea Belbek, au respins atacurile sovietice. In sectorul Batalionului 8 Vanatori de Munte si al unui batalion german, inamicul a reusit sa patrunda la nord-est de Cota 104. Mai tarziu a rupt si apararea Batalionului I/Regimentul 686 german in zona Bunker Berg. Batalionul 16 Vanatori de Munte s-a distins din nou, contraatacand impreuna cu Escadronul 2 Vanatori Calari si Compania de Cercetare a Batalionului 8 si alungand infanteria sovietica din sectorul Bunker Berg. De asemenea, Batalioanele 9 si 10 Vanatori de Munte au respins toate atacurile sovietice din zona lor. Pe 6 mai, trupe inamice au reusit sa patrunda in centrul pozitiei Diviziei 1 Munte, dar contraatacul rezervelor a salvat situatia. Divizia 3 Munte nu avea pe 5 mai in prima linie decat Batalionul 22. Pe 7 mai a instalat Batalioanele 5, 12 si 21 Vanatori de Munte pe pozitia intermediara de la Nikolaevka.

In urma pierderii Inatimilor Sapun, in noaptea de 7/8 mai, trupele Axei au inceput retragerea catre pozitiile de la Chersones, de unde urmau sa fie evacuate pe mare. Astfel, in dimineata zilei de 8 mai, Divizia 1 Munte a ocupat capul de pod cu Grupul 2 Vanatori de Munte (Batalioanele 1, 3 si 4), Compania de Aruncatoare 120 mm si un pluton anticar dotat cu tunuri Pak 38, cal. 50 mm. A preluat in subordine si Grupul 5 Vanatori de Munte (Batalioanele 9 si 10) de la Divizia 2 Munte, care a fost in rest se pregatea de evacuare, si Divizionul 2 din Detasamentul "Lt. col. Bracacescu", care se aflau in Sevastopol. Batalioanele 2 si 24 Vanatori de Munte erau subordonate Diviziilor 73 si 98 germane. Acestea au suferit ziua urmatoare pierderi foarte mari dupa ruperiea frontului Corpului 5 si in timpul retragerii. Divizia 3 Munte a fost atacata pe pozitiile de la Nikolaevka pe 9 mai de infanterie si tancuri sovietice, ce strapusnesera frontul Corpului 5 german, si dupa asalturi repetate a fost silita sa se retraga si ea spre capul de pod de la Chersones. Astfel, in timpul noptii, resturile diviziilor germane s-au suprapus peste vanatorii de munte aflati deja in dispozitiv. Au fost distribuiti aproximativ 2-300 de soldati germani, dotati doar cu armamentul portativ, pentru fiecare batalion roman. Comanda generala era exercitata de Corpul 49 german, deoarece poaspatul comandant al Armatei 17, generalul Karl Allmendinger, fusese evacuat.

Pe 10 mai, capul de pod a fost bombardat in continuu de artileria sovietica si de avioanele VVS-ului. S-a produs un atac in sectoarele Batalioanelor 1, 3 si 9 Vanatori de Munte, dar care au rezistat cu indarjire, reusind sa separe infanteria de tancuri si sa le distruga pe acelea ce patrunsesera in pozitiile proprii. In aceeasi zi au fost evacuate comandamentele Corpului de Munte si al Diviziei 3 Munte. Pe 11 mai, Batalioanele 1, 3 si 9 au respins un nou atac sovietic, distrugand 6 tancuri. La ora 17:00 trebuia sa inceapa desprinderea din pozitia de la Chersones si de la 23:00 imbarcarea. Din nefericire, majoritatea trupelor nu a mai putut fi evacuata, deoarece navele nu au reusit sa se apropie de tarm din cauza puternicului foc de artilerie executat de trupele sovietice. Doar comanda Diviziei 1 Munte si a Grupului 5 Vanatori de Munte au scapat. Au ramas sa lupte pana la sfarsit:

• Grupul 2 Vanatori de Munte (col. Ilie Vasilescu)
  • Batalionul 1 Vanatori de Munte (lt. col. Petre Marinov)
  • Batalionul 3 Vanatori de Munte (lt. col. Opris)
  • Batalionul 4 Vanatori de Munte (lt. col. Ioan Popa)
  • Bateria 137 Anticar Moto
  • Compania Aruncatoare 120 mm
  • Plutonul Anticar
• Batalionul 9 Vanatori de Munte (mr. Oreste Popescu)
• Batalionul 10 Vanatori de Munte (mr. Stelian Busuiocescu)

In total 92 ofiteri, 103 subofiteri si 2.561 soldati din Diviziile 1 si 2 Munte au ramas la Chersones. Rezistenta a incetat pe 12 mai la ora 8:00. Au fost evacuati 15.078 romani, 28.992 germani, 346 voluntari rusi, 52 prizonieri si 3.367 civili. In timpul transportului au murit aproximativ 11.000 de oameni, din care 4.000 romani.

Din cei 230.000 de oameni pe care ii avea Armata 17 in aprilie 1944, doar aproximativ 150.000 au ajuns la Constanta transportati pe mare sau prin aer. Pierderile romane au fost 23.397 din aproximativ 62.000 – 65.000 de soldati. Tinand cont ca era vorba de unele din cele mai experimentate si bine echipate divizii din Armata Romana, pierderile in oameni si armament s-au simtit 3 luni mai tarziu in timpul ofensivei sovietice din Moldova. Germanii au pierdut 31.700 de oameni, iar soarta a aproape 20.000, in mare lor majoritate voluntari locali, este necunoscuta. De cealalta parte, pierderile sovietice au fost 17.754 morti si disparuti, 67.065 raniti, 171 tancuri, 521 piese de artilerie si 179 avioane. Evident, aceast dezastru putea fi evitat, daca Hitler ar fi consimtit la evacuarea Armatei 17 la sfarsitul anului 1943 sau macar in februarie 1944, dupa pierderea Nikopolului. Proportiile infrangerii au fost limitate de actiunea Kriegsmarine si a Marinei Regale Romane, dar despre faptele acestora, in capitolul urmator.