46. The Romanian-German Confidence Crisis...

46. The Romanian-German Confidence Crisis during the Stalingrad Battle

by Florin Constantiniu

As a result of the Stalingrad battle, both the 3rd and the 4th Romanian Armies were destroyed. Subsequently, the military and political relations between Romania and Germany, coming to a head in 1942 due to the mentioned realities, were confronted to a shock provoked by a serious crisis which cropped up between the High Commands of the two countries.

Not only the loss of the two Romanian Armies concerned Marshal Ion Antonescu, but also the humiliating accusation of the Germans, who hastened to present the Romanians as being responsible for the catastrophe they were involved in. A wave of reproches and insulting words came upon the Romanian soldiers; moreover, on the front line, their "combat fellows" also treated them with contempt and in a boorish manner. They couldn't know anything about and they couldn't have at that time an accurate view on the repeated requests made by Ion Antonescu and by other Romanian military authorities in order to reveal the fragility of the Romanian troops' disposition at th Don River's Bend and in the Kalmuk Steppe!

The Romanian-German confidence crisis came to a head - according to historian Jurgen Forster when on December 9, 1942 Marshal Ion Antonescu's letter was delivered to Fieldmarshal Erich von Manstein, who was recently appointed as chief of the "Don" Army Group. In this letter, after reminding Romania's contributions in the war, Antonescu revealed, for the very first time, the absence of any convention between his country and Germany: "One cannot take into account this generous sacrifice as a non-restrictive obligation. None should ask else but what we consent to give, as long as between Romania and Germany neither a political, nor a military convention exists".

The tone of the letters becomes even dramatic in the excerpts comprising Marshal's references to the situation in which several Romanian soldiers were shot dead by the German ones, three Romanian officers and the NCOs being disarmed by their German fellows: "I have got a political and historical responsibility and I also have a sacred duty as concerns my soldiers. I would dishonour myself by letting them be dishonoured. And still I'll be nothing but a coward, if I'll tolerate pieces of cowardice to be commited against them".

By the end of his letter, Antonescu emphasized to Fieldmarshal von Manstein the framework. of competences in the cooperation domain, adding in the final lines a threat in regard with a possible reviewing of his position as concerned the participation of the Romanian troops in the fights on the Eastern front: "The Romanian soldier can't be condemned by anyone else but the Romanian officer and the Romanian commander. He can't be humiliated by a foreigner, less by a combat fellow, even in case he's doing some mistakes. He cannot be massacrated in bootless attacks (...) He cannot be punished by somebody else but a Romanian officer. Not anyone can dispose of our brave units the way he wants to, as anyone can't dispose of yours. It is my duty to warn you that, if this attitude and these deeds will not stop, I will have to reconsider the situation of our forces on your front".

It is obvious that the letter addressed to Fieldmarshal von Manstein was actually addressed to Hitler; choosing as addressee the new commander of the "Don" Army Group, Antonescu wanted to avoid an increasing of the tension in the Romanian-German relationship.

A few days after this letter was sent, an unpredictable event make worse the confidence crisis between the two allies: on December 17, 1942, Horia Sima, who was confied in the Berkenbruk camp, run to Italy. The Marshal percevied the "escape" of the chief of the Iron Guard movement as a sign from Fuhrer's part, who being discontented with the Romanian military "deeds" in the Stalingrad battle, made him known that he could be replaced by another one, after all.

The augmentation of the strains made very necessary a top-level meeting for solving the crisis. It took place at Rastenburg, on January 10-12, 1943. The one who best perceived the reasons for the so-called "success" of these discusions was General Ion Gheorghe, as he wrote: "It was a characteristic and a decisive feature in the future development of the Romanian-German relationship framework the fact that both partners expected each from the part of the other one an avalanche of reproaches and that they were, in a sort of way, surprised and embarassed, as the predictable avalanche did not occur; both of them seemed to be very glad as they got free of some awkward discussions".

Indeed, taking into account the previous exchange of reproaches between the military authorities from both sides and also the hostile acts of the German military against the Romanian ones, one should have expected a stormy meeting between Hitler and the Romanian Marshal.

Actually, the reality was different. The discussion started, unexpectedly, not with references on the situation of the troops on the front's line, but with "Horia Sima's case". Only after this incident was cleared up, the military issue came on the agenda. The Fuhrer stated again that the situation will be reestablished and he assured the Marshal of the fact that the German riposte would have as a result a "chatastrophic" defeat for the Soviets.

A far bigger importance by comparison with the valuation and plans for the future operations (the first being too optimistic, the second illusory), had the accord which concerned the Romanian Army's refreshment and its rearming with the help of the Reich. The German supplies of military weaponry and technical means did constitute "the golden bridge" where the two allied countries could meet together and where the discontentment of Romania could be removed. It was established that 19 Romanian division would benefit by this rearming programme, which was to be ended in the spring of 1944; until then the eight divisions in Caucasus and the two in Crimea were to be maintained.

In order to understand the quick manner in which was solved the confidence crisis, we must take into account Marshal I.on Antonescu's experience in the First World War. At that time, during the 1916's campaign, the Romanian Army had suffered severe defeats, being obliged to abandon a significant part of the national territory. In extremely difficult conditions, during the first months, on the Moldavian territory, a real "miracle" of recovering the Romanian Army occured; being trained again and reinforced with new supplies, this army-that had been defeated at Turtucaia and also had lost the battle of Neajlov-Arges achieved, after that, to gain the great victories at Mărăşti, Mărăşeşti and Oituz, in the summer of 1917.

Antonescu believed that history would repeat this "miracle"; for his part, the disaster in the Kalmuk Steppe and at the Don River's Bend represented the equivalent to the 1916's campaign; the severe defeats suffered in 1917 had not got Romania out of the war; due to a remarkable effort, the army again reestablished its full combat capacity. Now - Antonescu believed - the recovering was to be even more easy to be made, as the enemy was still very far from the borders of Romania, and the rearming was to be assured by the Wehrmacht.

"The golden bridge" - in other words, the recovering of the Romanian Army on the basis of the German military combat means - ceased the confidence crisis between the two coalition allied partners, despite the fact that another unpleasant episode existed, which was quickly solved: (the reference was made on Hitler's February 2 dated letter about the so-called "decomposition phenomenon" which - the Fuhrer asserted was registered among the Romanian troops in the Kuban area, this fact having as a result a categorical invalidation, of the phenomenon after the War minister, General C.Pantazi, checked up the troops, so that Hitler backed out his charges). The situation in the area of the front seemed to support Fuhrer's fully promising valuations. In spite of the fact that the "Wintergewitter" Operation, that was launched with the view of reestablishing the contact with the surrounded at Stalingrad 6th German Army, has been stopped when the forces of Fieldmarshal von Manstein reached a line only 40-50 km nearby the city, after the traumatic surrender (February 2, 1943) of Marshal von Paulus, who was the first Fieldmarshal of the German Army imprisoned by Russians, his rank fellow, von Manstein, at the end of an admirable led military operation, succeeded not only to re-establish the German disposition, but also to take the counteroffensive and - great and remarkable performance - to conquer Harkov, on March 14. Only the melting of the snow, that made roads to become impassable, had stopped this new offensive impulse of the Wehrmacht.

Book : Gen. Hans Doerr "Der Feldzug nach Stalingrad (The Campaign to Stalingrad)", 1955.
Chapter IX The romanian troops :

Se va vorbi mult în continuare despre înfrângerea, zdrobirea şi eşecurile trupelor române, deoarece evenimentele chiar aşa au decurs şi ele nu trebuie înfrumuseţate într-o lucrare de istorie militară. Asta nu înseamnă însă nici negarea meritelor capacităţii combative a trupelor române, nici recunoaşterea vinovăţiei lor.
De la începerea campaniei în răsărit, mari contingente de trupe române au luat parte la operaţii. În compunerea Marilor unităţi germane ei au luptat cu curaj şi au îndeplinit misiunile încredinţate. Tocmai pentru că trupele române s-au comportat bine, participând la lupte în compunerea Marilor unităţi germane în Podolia, Donbass, în Crimeea, în Caucaz ş.a.m.d., în vara şi toamna 1942 au fost înfiinţate (?) două armate române.
Маreşalul Antonescu, Comandanţii de armate Dumitrescu şi Constantinescu, precum şi comandanţii subordonţi lor, tovarăşi de încredere ai fraţilor lor de arme germani, au făcut totul pentru buna colaborare cu comandamentul trupelor germane. Modestul soldat român a luptat cu vitejie, iar două divizii române au împărtăşit soarta Armatei 6 la Stalingrad.
Vina pentru prăbuşirea poziţiilor române de pe Marele Cot al Donului şi din Stepele Calmîce o poartă Comandamentul Suprem al armatei germane, care în aroganţa lui, ce a depăşit toate limitele, a pus în faţa aliaţilor sarcini pe care ei nu le puteau îndeplini. Comandantul Suprem a ignorat propunerile comandanţilor săi, ca şi pe cele ale comandanţilor aliaţi. Nici chiar mareşalul Antonescu – singura persoană influentă dintre liderii puterilor Axei, care discuta cu Hitler fără ocolişuri şi nu admitea să fie ignorat, nu a putut să-l facă pe Hitler să dea atenţie avertismentelor sale. El i-a raportat lui Hitler că Armatele 3 şi 4 române, din cauza pierderilor suferite (?), a lipsei de mijloace antitanc (ei aveau numai tunuri antitanc cal. 37 mm cu tracţiune hipo), de artilerie grea (la divizii nu exista artilerie calibru greu), precum şi a altor neajunsuri la armament şi echipament, nu erau în măsură să se opună unui atac decisiv al inamicului.
Cu toate acestea, diviziilor române le-au fost repartizate sectoare a căror lăţimi erau egale ca dimensiuni cu cele primite de o divizie din armata germană. Trebuie notat că trupele române nu erau pregătite să lupte cu curaj după reguli de luptă precum cele proprii armatei germane; ele au executat pregătire în spiritul tacticii franceze, care presupunea un grad mare de siguranţă, ceea ce corespundea spiritului naţional al românilor. O lăţime a sectorului pentru divizie, de 20 km şi peste, nu corespundea cu posibilităţile trupelor române. Urmarea a fost că încă de la început trupele s-au simţit nesigure şi mai slabe ca inamicul, pentru că îşi cunoşteau incapacitatea de a respinge atacurile tancurilor.
În aceste condiţii nu trebuiau pretinse de la diviziile române acţiuni de succes precum cele obţinute de diviziile germane, dotate cu armament modern. Şi chiar dacă nu s-a pretins direct, asta era clar din ce misiuni au primit.
Atitudinea incorectă faţă de trupele acestui aliat, de care este vinovată Germania, ne obligă să ne abţinem de la orice fel de aprecieri negative.


This post has been edited by Petre on November 02, 2015 06:00 pm

Book : A.A. Greciko (former Minister of defence, USSR) - The Battle for Caucasus, 1967.

War Diary, OKW

Operational Report of Operation Staff, OKW
25 ian. 1943
The eastern front.

La Stalingrad s-a reuşit …
În următoarea radiogramă Statul maj. 6. Armee remarcă acţiunile Div.1 cav. rom şi ale Div.20 inf. rom.
4. Panzer Armee s-a retras, respingând atacurile inamicului …
Gruppen «Hollitd» und «Fretter-Piko» au respins unităţile inamicului …
Comandamentul Heeresgruppe «Don» s-a adresat Şefului St.maj OKH în problema subordonării şi folosirii în continuare a românilor, deoarece Comandamentul A.4 rom. A dat ordin unităţilor rămase, folosite la la începerea fortificării Rostovului, ordin de retragere, iar Heeresgruppe a tergiversat executarea acestui ordin. În răspuns, Fuhrerul a hotărât la 18.01 că acţiunile românilor nu corespund cu cele convenite, şi că Şeful Mis.Mil. germane din România să obţină oprirea plecărilor iar românii să ocupe apărarea pe sectorul Rostov şi pe litoralul Mării de Azov.
În seara aceleiaşi zile, Şeful Mis. Mil, gen. Hauffe a informat că SMG român luase deja legătura la amiază cu Cd-tul Heeresgruppe «Don» şi reconfirmase subordonarea A.3 şi A.4 rom către Heeresgruppe; el a informat că în cazul dat fusese vorba doar de ordinul pentru pregătirea redislocării. SMG l-a informat în cursul nopţii pe Şeful Mis. mil. acest fapt şi a afirmat că va fi dat din nou un ordin ferm care să interzică orice mişcare fără ordin de la Cd-tul Heeresgruppe.
În ordinul St.maj OKH din 21.01 s-a spus că reorganizarea trupelor române este în sarcina eşaloanelor militare române şi că în cursul reorganizării, comandamentul Heeresgruppe «Don» urmează să folosească pe sectorul Rostov şi la litoralul Mării de Azov, pe cât posibil forţe române puternice. Toate unităţile în plus urmează a fi folosite pentru paza litoralului în Crimeea. St.maj al A.4 rom are în subordine M.U. române de pe litoralul Mării de Azov, iar A.3 rom va fi mutată în Crimeea. Comandantul trupelor din Ucraina a primit indicaţii să urmărească ca nicio M.U. română să nu treacă Niprul spre vest; toate unităţile române ajunse aici trebuie trimise în Crimeea.
Însă ordinul dat n-a intrat în vigoare, deoarece Mis. mil. germană din România a transmis pe 23.01 o scrisoare SMG rom, în care mareşalul Antonescu, legându-se de epuizarea fizică, de insuficienţe specialiştilor şi armamentelor, precum şi de insuficienta pregătire a unităţilor de aprovizionare pentru A.3 şi A.4 rom (ceea ce St.maj. german de legătură cunoaşte şi poate fi verificat de un împuternicit special), se pronunţa împotriva folosirii lor la litoralul Mării de Azov, în primul rând în raionul Rostov şi în Crimeea, şi totodată arăta faptul că în iarna trecută la litoralul Mării de Azov au acţionat 2 divizii rom de cavalerie, în timp ce acum, din rămăşiţele ambelor armate nu se foate alcătui nici măcar un regiment apt de luptă. De aceea acesta a insistat să fie privită realitatea în faţă, în loc de a nutri nişte iluzii bazate pe evaluări incorecte.
Din aceast motiv, mareşalul a cerut ca rămăşiţele armatei să fie organizate aducînd în compunere M.U. ocupate cu paza pe malul de vest al Bugului, trecute în competenţa României. Deoarece M.U. care acţionează acolo nu dispun de propriile unităţi de spate, o asemenea includere de unităţi de aprovizionare le-ar spori valoarea operativă. Mareşalul a cerut Şefului St.maj al OKH ajutor pentru trimiterea unităţilor în Transnistria şi a afirmat că mai are doar diviziile din Caucaz şi din Crimeea şi că nu se poate conta pe alte noi formaţiuni româneşti. În completare la scrisoare, Mis. mil. germană îşi exprimă îndoiala că ar putea să evalueze de la Bucureşti starea reală a celor două armate.
OKW l-a informat prin Mis. mil. germană pe Şeful SMG rom. că rămăşiţele Armatelor 3 şi 4 rom sunt în măsură să execute deplasarea în raionul planificat din Transnistria în conformitate cu ordinele SMG rom; detaliile trebuie reglementate nemijlocit cu comandamentul Heeresgruppe «Don» şi cu Cd-tul trupelor din Ucraina. Totodată OKW exprimă părerea că, cel puţin, ar fi fost posibilă formarea de M.U. pentru paza temporară a litoralului golfului Taganrog; acum Heeresgruppe «Don» va fi nevoită să încredinţeze această sarcină unor trupe germane.

Interesting to read, Petre, the additions you made to this subject over few years.