70. The Last Days of Antonescu’s Regime, The Diplomatical Activity

[dragos]

by dr. Florin Constantinu

After his return from the final meeting with Hitler (Rastenburg, August 5-6, 1944), Marshal Ion Antonescu declared to Turkey's charge d'affaires that it was neither possible, nor in Romania's interest to try to detach itself from Germany. Marshal's convinction was determined by the intensity and the violence of the Germans' reaction when in Warsaw the inssurection started on August 1, 1944. The pictures showed by Hitler gave him — as himself recognized in face of the Turkish representative - a horrible feeling. The Romanian state's leader didn't believe that in the given circumstances Romania could have tried a detachment from Germany, without suffering consequences as terrible as those that were developing in Warsaw, where the German reaction was further going on.

In spite of this fact, Marshal Antonescu has not excluded totally the possibility that Romania should separate itself from the Reich's orbit in the future. A British report sent from Istanbul on August 18 showed that the Romanian military attache, Colonel Traian Teodorescu, had talks with Commander Wolfson and with Lieutenant Colonel Harris Burland, to whom he delivered a private message sent by Marshal Antonescu. The Marshal was taking into account not only the variant of a separated peace with the Soviet Union. "The Marshal will not turn the weapons against his German ally - the report added — for the single benefit of Russia. In Romania a chaos could come after that and Russia would surely not involve itself, trying to take all the advantages from this situation, as it had already done in Poland (this was an allusion to the inactivity of the Red Army, which hadn't interfered itself to stop the German repression in Warsaw). However, if some British-American troops would appear on the Danube line — was written further - the Romanian Army would turn arms against the Germans. Only three British divisions, in the mentioned circumstances, could be sufficient - as Marshal believes - to determine such an action". According to Colonel Teodorescu's view, Marshal Antonescu trusted very much W. Churchill, and he imagined — being totally mistaken! - that the British prime-minister "secretly" wished that Romania should continue to oppose resitence against the Red Army, thus preventing the advance of the Soviet Union in the South-Eastern Europe. The Marshal was making the same mistake other Romanian politiciens were; all of them believed that the British-American would give their support to withold the Soviet expansion. "In case Mr. Churchill would give him direct instructions - the report continued — Marshal would be ready to follow the long of negotiations with the Russians. What he has fixed as a main objective to conclude “a fair agreement” which should have been, also, the Western allies' view".

Obviously, Marshal Antonescu didn't know that in the same very moment when his representative in Turkey was transmitting his message to the Allies, Romania had been already included in the Soviet's sphere of influence and that neither Churchill, nor Roosevelt were too absorbed to ask Stalin for a fair treatment for Romania, in accordance with the occidentals' principles.

While from the Moldavian front informations arrived announcing the Soviet preparations for launching their new offensive (initially, the Romanian General Headquarters believed that this operation was to be started by the half of September), Marshal Antonescu was concerned about the settlement of the political relations with Germany. As it is known, he had obtained, during his negotiations that took part at Stockholm, a 15 days term for this purpose.

Before the launching of the Soviet offensive, on August 19, he discussed with the German official representative, Carl Clodius, to whom he told ("being in a state of extreme excitement") that if the Germans will not give orders that at least one division - preferably an armoured one - is brought on the Romanian front, where from the High German Command had withdrawn big effectives after on June 23 a Soviet offensive was launched in Bielorussia, then he will be forced "to reserve for himself the entire freedom of action".

In spite of the fact it was immediately sent to the diplomatical and political German authorities, Marshal's warning had, practically, no result.

After the Soviet offensive started (August 20), the Marshal, returned from the front, had again new talks with Clodius on August 22, attentioning him that in case the massive attack of the Red Army won't be stopped, he will take, for his part, "the political freedom of action".

What was the real meaning of these words for Marshal Antonescu? An analyse of the discussions which Colonel Teodorescu had with the Western Allies' representatives shows that Antonescu wanted to agree with Hitler a Romanian withdrawal from the Axis and, in the same time, to continue the negotiations with the British-American representatives and with the Soviet ones, for the concluding of the truce's terms. In spite of the fact that the Marshal repeatedly underlined that Romania was not bound to the Reich through a treaty of alliance, which was to establish the military obligations of the contracting parties (we must show that neither Romania's entering the Tripartite Pact, in 1940, and the Anti-Kommintern Pact, in 1941, had this character), still he didn't want to make the decisive step towards the truce, without having "an approval" from Berlin. In this attitude of Marshal Antonescu, the military honour motives depassed the raison d'Etat. It was a fatal error, which costed Marshal a lot!

On his turn, Mihai Antonescu, Vice-President of the Council of Ministers and Foreign Affaires minister, made himself diplomatical steps which were going much further than Marshal Antonescu's intented to. As he wished that he'll leave Romania as soon as possible, Mihai Antonescu wanted to go to Cairo with the British agent A.G. de Chastellaine, to sign the truce document. On August 22, he sent General Constantin (Piky) Vasiliu (who was imprisoned in the General Gendarmery Inspectorate office in the same day with him) to discuss this issue with de Chastellaine. He also had asked, through the Turkish charge d'affaires, that the British-American would communicate to him the most adequate means they considered suitable for concluding the truce.

In the evening of August 22, a diplomatic courier (Neagu Djuvara) left for Stockholm, with instructions from Mihai Antonescu, for that Romania's minister F. Nanu was to restart the negotiations with the Soviet representatives.

On the eve of his collapse, the Antonescu's regime diplomacy proves incoherence and lack of the sense of realism; both these attributes were to be fatal.

[Petre]

Source, Net (rus) - Istoriceskie materialy ( istmat.info )

Excerpts from the interrogation protocol of doktor Carl Clodius,
11 sept. 1947, Moscow

( … )
… cu Antonescu Ion şi Antonescu Мihai aveam întâlniri permanent, la fel şi cu alţi miniştri români şi prin comunicarea personală cu aceştia aveam o imagine destul de completă privind intenţiile şi stările de spirit din guvern. În afară de asta, prin cunoaşterea profundă şi de durată a situaţiei din România, aveam comunicare şi cu reprezentanţi ai diferitelor grupuri, care adesea nu-şi ascundeau de mine ideile politice.
Aşa de pildă, prin fostul ministru de finanţe M. Popovici, prieten bun apropiat al lui Maniu, îmi erau bine cunoscute sentimentele din conducerea naţional-ţărăniştilor. În particular, până la 23 august 1944 ştiam de intenţiile pro-hitleriste care îi animau pe Maniu şi apropiaţii săi, de a schimba direcţia politică, pentru a se salva pe ei şi pe proprietarii reprezentaţi de Maniu, de la iminentul crah pe timpul ocupării României de trupele sovietice.
Prin conducerea BNR, fostă cu capital privat al fam. Brătianu, eram foarte la curent cu orientarea aşa numitului «Partid liberal Brătianu» spre cercurile anglo-americane de peste hotare. În particular, ştiam că legătura între grupul Brătianu şi anglo-americani se făcea prin firmele de petrol «Аstra Română» şi «Româno-Americană», care lucrau în strâns contact cu anglo-americanii.
Fiind în relaţii bune cu Regele Mihai şi apropiaţii săi, eram la curent cu ura pe care o nutrea faţă de mareşalul Antonescu.
În acest fel, eram cu siguranţă mai bine informat decât ambasadorul german Killinger despre situaţia din România.
Pot să ilustrez asta prin următorul fapt. Cu două zile înainte de lovitura de stat din România, MAE german l-a întrebat pe Killinger dacă îi este cunoscut despre intenţia unui grup de politicieni români în frunte cu Sănătescu de a răsturna guvernul Antonescu. La această întrebare Killinger a răspuns că sunt zvonuri neîntemeiate, care nu reflectă situaţia reală din ţară.
Eu dispuneam, cu două săptămâni înainte de lovitura de stat, de date de încredere privind componenţa viitorului guvern Sănătescu. Aceste informaţii le aveam de la o rudă a lui Maniu, de profesie medic (numele nu-mi amintesc), în apartamentul căruia se adunau regulat conspiratorii.
Eu l-am informat de multe ori pe Ribbentrop despre situaţia critică din România, arătându-i că România nu mai rezistă la altă ofensivă puternică a trupelor sovietice şi că guvernul român şi cercurile opoziţiei iau măsuri de multă vreme pentru a tatona pacea peste graniţă. Din informările mele, lui Ribbentrop trebuie să-i fi fost clar că România se afla înaintea ieşirii din război.


Excerpts from the handwritten indication of doktor Carl Clodius - «Romania»
8 june 1946, Moscow.

… în cercurile politice s-a aflat că între Maniu şi Brătianu, până atunci mai reţinuţi, s-au stabilit se pare legături. Numai îngrijorarea că trupele sovietice vor contribui la introducerea comunismului în România susţinea dispoziţia unor cercuri pentru războiul contra Uniunii Sovietice.
Tânărul Rege Mihai s-a aflat iniţial în afara oricărei politici. Participarea sa treburile statului înainte de 1944 se limitase la aprobarea unor chestiuni pur formale. Persoanelor sale de încredere Mihai li s-a plâns că este insuficient sau deloc informat de Antonescu. Doar mai târziu, prin persoane din anturajul său, Mihai a stabilit o legătură secretă cu Maniu şi opoziţia.
Despre convorbirile neoficiale ale lui Maniu сu străinătatea, Regele Mihai era mereu informat precis şi cunoştea deosebit de bine condiţiile armistiţiului care urmau a fi dictate României de Uniunea Sovietică şi aliaţii ei. Convorbirile erau purtate în numele regelui de mareşalul Palatului gen. Sănătescu şi de maestru de vânătoare al Palatului Styrcea. Noul guvern în frunte cu Sănătescu era demult pregătit, iar Regele Mihai a aşteptat doar momentul prielnic pentru a produce o «revoluţie de sus».
Pentru că Maniu purta convorbiri politice cu străinii şi având în vedere că rezultatele acestor convorbiri erau cunoscute în diferite cercuri politice, atunci şi Antonescu ştia despre asta. Antonescu însuşi spunea uneori că el are o perspectivă clară privind acţiunile lui Maniu.
După părerea mea, el chiar saluta aceste convorbiri, deoarece permiteau ţării sale să încheie mai repede armistiţiul, după care şi pacea. Antonescu era mai de mult convins că Germania, deoarece pierdea războiul, trebuia să-l termine cât se putea de repede.
Această convigere a lui o împărtăşea în primul rând Mihai Antonescu. Un punct de vedere asemănător al lui Mihai Antonescu era cunoscut şi la Berlin, unde Mihai Antonescu cu fiecare prilej favorabil căuta să-l influenţeze în această direcţie pe Ribbentrop. Rezultatul a fost că din partea germană i s-a dat de înţeles lui Ion Antonescu că trebuie să se despartă de Mihai Antonescu.
Când Ion Antonescu a refuzat această sugestie, atunci în primăvara 1943 ambasadorului german la Bucureşti i s-a interzis să se întâlnească cu Mihai Antonescu, care era vice-prim ministru şi MAE. Ambii Antonescu erau convinşi că războiul trebuia încheiat şi desigur erau de acord cu tatonările neoficiale existente, deşi guvernul german respingea o asemenea intenţie. Antonescu a recurs la asta în interesul ţării sale.
La 22 аugust Antonescu însuşi a cerut să i se declare guvernului german că începând din acea zi el are dreptul să încheie armistiţiul. Desigur, Antonescu nu şi-a imaginat că până să încheie armistiţiul, va fi arestat. Deşi despre faptul că se intenţiona formarea unui nou guvern în frunte cu Sănătescu se ştia demult, încât cu aproape o săptămână înainte de 23 august la ambasadorul Klillinger venise pe telegraf o cerere a MAE german cu solicitarea să fie informat Killinger că se ştie de intenţia românilor de a forma un nou guvern în frunte cu Sănăterscu.
La MAE german din Berlin în această problemă se pare că existau informaţii care au şi servit ca semnal pentru chestionarea ambasadorului german la Bucureşti. Killinger a răspuns că este se pare un zvon neîntemeiat, fără nicio legătură cu realitatea.