Romanian Military History Forum - Part of Romanian Army in the Second World War Website



  Reply to this topicStart new topicStart Poll

> German admirals about Romanian Navy.
sid guttridge
Posted: August 08, 2005 09:03 am
Quote Post


Locotenent colonel
*

Group: Members
Posts: 862
Member No.: 591
Joined: May 19, 2005



A new book, "Hitler's Admirals" by G. H. Bennett and R. Bennett (Naval Institute Press, Annapolis, 2004) contains a series of interviews given by nine captured German Admirals to British Naval Intelligence in late 1945.

These include several comments on the Royal Romanian Navy and one on the Romanian Army.

p.129-130. Admiral Heye: "When the Black Sea also became a theatre of war, the available forces were likewise improvised with the exception of the Rumanian fleet, which however had great limitations. Marshal Antonescu had no intention of risking ships. He feared that, in the event of the loss of his fleet, he would experience post-war difficulties with non-belligerent Bulgaria."

p.130. Admiral Heye: "Between Rumania and Hungary there were differences as between enemy states."

p.173. Admiral Heye: "The allied troops in Russia caused repeated disappointments. The best were a few Rumanian corps, especially their cavalry; Hungarian and Italian troops could not be used without German support, and then only at less important points."

p.175. Admiral Schulz: "As sea defence commandant Crimea.......[he goes on to write of "excellent cooperation" with the Royal Rumanian Navy......]"

p.204. Admiral Schulz: "Mention should also be made that in this difficult evacuation (of the Crimea in 1944), Royal Rumanian naval forces were, like their German comrades, fully engaged and proved their worth - a fact recognised by Germany in the award of the Knights Cross to the Rumanian C-inC, Rear Admiral Marcellariu......... I personally regretted the breach with Rumania and the events that followed as, by reason of my close cooperation with colleagues of the Rumanian navy and army, I had learned to appreciate the Rumanian armed forces....."

The original sources for the interviews are in the British National Archives (formerly the Public Records Office - PRO):

Vice Admiral Hellmuth Heye - PRO ADM 223/690, 15 October 1945.

Rear Admiral Otto Schulz - PRO FO 371/47018, 1 November 1945.

Cheers,

Sid.
PMEmail Poster
Top
dragos
Posted: August 10, 2005 12:26 pm
Quote Post


Admin
Group Icon

Group: Admin
Posts: 2397
Member No.: 2
Joined: February 11, 2003



QUOTE (sid guttridge @ Aug 8 2005, 12:03 PM)
p.129-130. Admiral Heye: "When the Black Sea also became a theatre of war, the available forces were likewise improvised with the exception of the Rumanian fleet, which however had great limitations. Marshal Antonescu had no intention of risking ships. He feared that, in the event of the loss of his fleet, he would experience post-war difficulties with non-belligerent Bulgaria."

An open engagement with the Soviet ships would have been suicidal. The ratio of forces between the Soviet Black Sea Fleet and the Romanian Royal Navy was approximately 55 to 1.
PMUsers WebsiteYahoo
Top
sid guttridge
Posted: August 11, 2005 09:32 am
Quote Post


Locotenent colonel
*

Group: Members
Posts: 862
Member No.: 591
Joined: May 19, 2005



Hi Dragos,

Agreed. However, this political consideration adds something to the simple weight-of-tonnage argument, which was only true on the scale you mention at the very beginning of the war. If Romania had lost its entire destroyer fleet, even Bulgaria's minuscule fleet might have threatened Romanian communications with the Bosporus.

In the middle years of the war against the USSR, when the Red Fleet was weaker, there were probably opportunities for Romanian destroyers to raid the Caucasus coast, but they never seem to have got much further east than Sevastopol. Perhaps there was a political constraint on such operations, as Heye, who was in a position to know, suggests.

As a matter of interest, why did Romania have destroyers? I presume the envisioned opponent was Bulgaria, because the Red Fleet was too powerful to face and the exit from the Black Sea to the Mediterranean through Turkey could not be forced.

Cheers,

Sid.
PMEmail Poster
Top
dragos
Posted: August 11, 2005 07:34 pm
Quote Post


Admin
Group Icon

Group: Admin
Posts: 2397
Member No.: 2
Joined: February 11, 2003



QUOTE (sid guttridge @ Aug 11 2005, 12:32 PM)
As a matter of interest, why did Romania have destroyers? I presume the envisioned opponent was Bulgaria, because the Red Fleet was too powerful to face and the exit from the Black Sea to the Mediterranean through Turkey could not be forced.

On the Romanian Navy doctrine during the inter-war period.

At the end of '30s, the Romanian navy potential was dependent on the military doctrine of the Romanian state, by the available material, the tactical preparation of the naval forces and personnel. Once the national unification was accomplished in 1918, the Greater Romania had no territorial claim, therefor the military doctrine of the country could be no other than defensive.

The border for the Navy to defend was made of 627 km of fluvial shore and 225 nautical miles of seashore.

The Romania fluvial force, made of 7 monitors and 4 security speed boats, seemed sufficient for the task, especially because part of the border could be defended by political alliance with Yugoslavia. The monitors could also support with fire the defence of the seashore at the mouths of Danube.

The defense of the seashore required mine screens, which required specialized minelayers. This task was accomplished by the 6 minelayers, most of them requisitioned from the commercial navy, with the AMIRAL MURGESCU as the only one specialized ship, built in country.

The mine screens required draggers. The task was given to the four gunboats, purchased from France in 1920, and a number of auxiliary ships.

The active defense of the seashore was to be accomplished by torpedo boats, which were supposed to carry missions usualy at night, in the proximity of the shore. Three Vosper-class torpedo boats purchased from Great Britain in 1939 and three ex-Austro Hungarian ships. The submarines were also seen as a seashore defense weapon. Delfinul was ordered in Italy in 1936, and the construction of Marsuinul and Rechinul started in 1938 at Galati.

Only the detroyers were not part of this doctrine. This is because they were part of the 1914 Navy program, when Romania was expecting an offensive war with the goal of unification. Their main mission during 1941-44 was convoying outside territorial waters.
PMUsers WebsiteYahoo
Top
Petre
Posted: December 11, 2014 01:30 pm
Quote Post


Locotenent colonel
*

Group: Members
Posts: 894
Member No.: 2434
Joined: March 24, 2009



German Admiral W. Tillessen, Chief of Marinelehrstab Bukarest (Naval Training Staff Bukarest), then of Marineverbindungsstab Rumänien (Naval Liaison Staff Roumania).
Some wrote he died (disappeared) in Bukarest, Aug.23, 1944, but he was handed over to soviets. Died in prison...

Source : http://istmat.info/node/25039

Handwritten statement from Admiral W.Tillessen, 7 sept 1944, Romania.
7 sept 1944

My answers to the question I have been asked

CODE
(...)
VIII.  ... în 1941 Germania a trimis în România o comisie militară care trebuia să stabilească cu ce contribuim pentru îmbunătăţirea Marinei române - materialul, echipajele. Situaţia pe care au găsit-o la faţa locului era foarte dezamăgitoare, cel puţin din punct de vedere militar german. Românii spuneau şi ei «După Primul război mondial noi am dus-o bine şi nu ne-am pregătit pentru cazul unui nou război». Materialul naval nu era în regulă şi nu era pregătit pentru utilizare, personalul nu era câtuşi de puţin instruit pentru coducerea navelor, nici să navige în compunerea grupărilor, nu stăpânea armamentul şi mijloacele de transmisiuni. Pregătirea părţii materiale, armamentul şi muniţiile, lăsa mult de dorit. În acest fel, în faţa aliaţilor germani se găsea o sarcină spinoasă dar şi atrăgătoare; atrăgătoare deoarece tinerii ofiţeri şi marinarii arătau râvnă şi capacitate. Misiunea instruirii a preluat-o Comandamentul pentru Instrucţie la Constanţa, compus din ofiţeri, subofiţeri şi marinari-specialişti de diferite specialităţi. În acest fel, s-a reuşit în scurt timp aducerea FMM române în stare de pregătire. În primul an, în compunerea echipajelor, pentru conducere şi exploatarea maşinilor şi armamentului au fost inclus personal german. Apoi, cu trecerea timpului s-a văzut că instructorii pot fi treptat reduşi, deoarece şi românii au înţeles singuri să acorde mai multă împortanţa. În misiunile de luptă românii au avut succese destul de bune, dar conducerea de la Bucureşti avea tendinţa asta: să nu riscăm prea mult. Deviza : «Fleet in beeing» însemnând aici dorinţa ca la încheierea păcii să rămână, pe cât posibil, cu o dotare materială cât mai bună.
Pe lângă cele sus-arătate, Germania a căutat să-şi aducă forţele proprii la M.Neagra, pentru a activiza aici războiul naval. Submarine, vedete torpiloare, pescadoare înarmate, barje de desant, alcătuind în cele din urmă destul de modestele forţe militare, care au fost întărite cu submarine mici italiene (cu echipaje de cinci oameni). Taote acestea împreună reprezentau nişte forţe asupra cărora, din câte cunosc, Flota rusă a M.Negre deţinea o mare superioritate.
Marina Română dispunea în principal de...
Bulgaria, în afară de forţele proprii neînsemnate, avea patru vedete torpiloare date de Germania, care însă făceau doar marşuri de instrucţie. Acelaş număr de vedete torpiloare a dat Germania şi  României, după cum am spus.
Conducerea navelor germane era asigurată de Şeful Misiunii Marinei germane (afla iniţial în Bucureşti), un viceamiral. După căderea Odessei, şi-a mutat rezidenţa la Constanţa, apoi în Crimeea. Funcţia lui a fost redenumită şi a devenit «Amiral-comandant al flotei M.Negre».
Submarinele italiene au fost subordonate comandantului de marină german. Aşa au făcut şi românii, conform indicaţiei şefului statului privind subordonarea flotei în relaţii de operativitate comandantului de marină german; în plus, subordonarea în probleme operative trebuia să fie aprobată de fiecare dată de comandamentul român.
Având în vedere acel raport de forţe la M.Neagră, aliaţii au fost nevoiţi să se menţină în defensivă; cu atât mai mult pentru că românii nu prea erau dispuşi pentru acţiuni ofensive, aşa că deviza permanentă a conducerii române era «să riscăm cât mai puţin». Plecând de la această situaţie, misiunea de bază a forţelor de suprafaţă a devenit organizarea însoţirii convoaielor şi navelor, pentru asigurarea tuturor transporturilor pe mare, în primul rând tot ce putea fi transportat pentru aprovizionarea trupelor. Pentru acoperirea flancului estic au fost puse baraje de mine, a căror reţea s-a lărgit continuu. Pentru apărarea Constanţei Germania a furnizat două baterii grele cu trei tunuri fiecare. Una a fost predată românilor, a doua a rămas pe mâini germane până la final. Această baterie la vremea ei a lovit un distrugător rusesc. Acţiunile submarinelor, se înţelege, au fost ofensive.
Misiunile flotei germane s-au redus puternic prin înaintarea frontului, când a trebuit să stabilim în porturile ocupate comenduiri portuare şi să punem comandanţi de porturi, cărora le-a fost încredinţată paza litoralului cu artileria. Cu siguranţă au trebuit, ca peste tot, înfiinţate activitate şi puncte de aprovizionare. Pentru o mai bună conducere a treburilor, amiralul german la acea vreme şi-a mutat statul-major în Crimeea, la Simferopol.
Misiunile submarinelor şi în mai mică măsură a vedetelor torpiloare a fost : «să-l neliniştească pe inamic prin acţiuni ofensive şi să observe mişcările de nave, pentru a evita surprinderea».
Flota rusă a rămas cu impresia că acţiunile submarinelor au fost continue şi active, forţele lor de suprafaţă, dimpotrivă, s-au limitat la operaţiuni aleatoare şi în general s-au abţinut. S-a presupus că navele mai mari, se pare nu dispuneau de viteze destul de mari şi nu puteau evita pericolul din partea submarinelor.
În Crimeea anul trecut s-au aflat în total cca. 200,000 germani şi români, incluzând aici şi unităţi necombatante. Aceast număr, din cauza situaţiei care se complica a fost redusă cam la jumătate. Prin venirea neaşteptată a ordinului de evacuare s-a reuşit să fie duşi cu navele cam trei sferturi din cei rămaşi. Scufundarea a două din cele mai mari nave de transport a dus la pierderea a 10,000 oameni. Misiunile flotei maritime în această regiune s-au complicat colosal, deoarece ruşii au atacat mai repede şi mai puternic decât s-a presupus iniţial.
Ca urmare, respectarea planului de evacuare n-a fost posibilă, totul a trebuit să fie refăcut în grabă. Pe lîngă toate astea, în unele zile a fost vreme rea şi pentru navele mici marea erai agitată. În plus, capacitatea de a naviga a căpitanilor civili a lăsat mult de dorit. Din cauza situaţiei crunte, navele de toate felurile au trebuit supraîncărcate, dar mulţumită vremii pe timpul întoarcerii, majoritatea au putut ajunge la Constanţa.
Un rai aerian la acel moment putea produce mari pierderi. Asta o întăreşte marele succes repurtat de raidurile din această lună: avarierea gravă a două distrugătoare româneşti, pierderea a şapte vedete torpiloare germane şi multe alte distrugeri.
Despre soarta garnizoanei germane de la Constanţa dupa înfrângerea României, la mine au ajuns numai zvonuri, deoarece la vremea aceea eram deja blocat în Ambasada germană din Bucureşti. După cum am auzit, FMM au plecat pe mare, trupele terestre de la litoral s-au dislocat.
(...)


This post has been edited by Petre on December 27, 2014 02:25 pm
PMEmail Poster
Top
Petre
Posted: March 02, 2017 05:56 am
Quote Post


Locotenent colonel
*

Group: Members
Posts: 894
Member No.: 2434
Joined: March 24, 2009



The Interrogation protocol of admiral W. Tillessen
17 july 1948, Моscow

Tillesen Werner, n.1880, Saarlautern, 1933 - 1942 membru NSDAP, ofiţer de carieră al marinei militare germane.
( ... )
- În ce împrejurări aţi fost numit Şef al Misiunii Militare Navale Germane la Bucureşti (Deutsche Marinemission Rumänien) ?
- În martie 1942 am fost chemat la Şeful Direcţiei Cadre al OKM amiral Patzig, care m-a întrebat dacă n-aş vrea să intru din nou în serviciu în Kriegsmarine. Deşi aveam deja 63 de ani, dorind să-mi dau şi ultimele forţe pentru victoria asupra duşmanului, mi-am dat acordul fără să ezit. ... după părerea grossamiral Raeder, eu urma să conduc aşa numitul Stat major de instrucţie al Marinei române, care se înfiinţează la Bucureşti la cererea Mareşalului Antonescu, pentru a forma un sistem de instruire a cadrelor din Marină după metode germane.
Apoi am fost primit de Raeder, care mi-a propus să fac tot posibilul ca în cel mai scurt timp să finalizez reformarea. Deoarece după zece ani de la trecerea mea în rezervă treburile în marina militară au făcut mulţi paşi înainte iar eu nu eram familiarizat cu ultimele realizări în domeniu, cu permisiunea lui Raeder, cca. trei săptămâni m-am ocupat cu studierea datelor despre activitatea marinei militare, apoi am mers la Bucureşti pentru a afla în prealabil în ce stare se află Marina Militară Română şi cum se prezintă activitatea de pregătire a ofiţerilor de marină.
La Bucureşti am fost primit de Ministrul Marinei amiralul Păiş şi de Comandantul Marinei amiralul Georgescu, cel care m-a informat despre toate problemele de interes.
La reîntoarcerea la Berlin, i-am raportat lui Raeder despre rezultatele vizitei în România şi am primit de la el indicaţii pentru completarea Statului major de instrucţie, ceea ce am şi făcut. În mai 1942 am plecat la Bucureşti împreună cu Statul-major. (Marinelehrstab Bukarest)
Deoarece la Bucureşti la acea vreme funcţiona Misiunea Marinei germane (Deutschen Marinemission in Rumänien), comandată de viceamiralul Fleischer (era şi Comandant al Flotei germano-italiano-române de la M.Neagră), în cursul verii 1942 eu m-am ocupat doar de probleme de instruire. În această perioadă am scris două lucrări teoretice mari privind reformarea sistemului de învăţământ în Academia Marinei române şi în Şcolile de marină, după modelul german. Am predat câte un exemplar din aceste lucrări lui Antonescu şi lui Georgescu, care mi-au mulţumit şi m-au rugat să pun cât mai repede în practică ce scrisesem eu. După acestea, am chemat de la Berlin grupul de instructori pentru instituţiile româneşti de învăţământ ale Marinei militare şi am selectat câţiva ofiţeri români pentru a-i trimite la cursuri la şcolile marinei militare germane.
După cucerirea Sevastopolului şi Odessei, Fleischer s-a mutat în oct. 1942 de la Bucureşti la Constanţa, după care la Simferopol şi de atunci a devenit «Comandant al Flotei militare germane de la M.Neagră». Funcţia de Şef al Misiunii Marinei la Bucureşti nu i-a mai aparţinut, iar în locul Misiunii Marinei la Bucureşti a fost format aşa numitul «Stat-major de marină de legătură în Romania», care îndeplinea şi funcţia Misiunii Militare de Marină. Am fost numit Şeful acestui Stat-major.
Până în dec. 1942 am condus şi Statul-major de instrucţie şi pe cel de legătură, după care la iniţiativa mea în locul acestor două eşaloane a fost creat unul singur, denumit «Stat-major de Marină german de legătură în România» (Marineverbindungsstab Rumänien), care în continuare a îndeplinit toate sarcinile Misiunii Marinei Militare. Am fost numit de Raeder Şef al acestui stat-major şi am rămas până la capitularea Germaniei.
- În ce a constat concret activitatea Dvs. ca Şef al Statului Major de Marină german în România ?
- ... a fost de a întări puterea de luptă a Flotei germano-italiano-române de la M.Neagră şi în asigurarea misiunilor de luptă puse în faţa noastră, în războiul contra URSS.
Concret, activitatea mea în această direcţie a mers pe linia continuării modernizării Marinei române şi instruirea personalului după metode germane. Până la venirea mea la Bucureşti, Marina română era rămasă în urmă tehnic, iar cadrele ofiţereşti slab pregătite, şi în acest mod ei nu erau capabili să ducă acţiuni de luptă active la M.Neagră.
În afară de asta, prin mine se asigura legătura între Comandantul Flotei de la M.Neagră de la Simferopol, Fleischer (apoi succesorul său Wurmbach) şi Comandantul Teatrului maritim de acţiuni de luptă din Sud-Est (real Marinegruppenkommando Süd) de la Sofia, Schuster, apoi succesorul său Fricke, precum şi legătura OKM cu respectivii comandanţi şi cu comandamentul marinei române. În afară de asta, eram Preşedintele Tribunalului militar pentru marinarii germani din România şi Bulgaria….
- Cunoaşteţi compunerea Flotei reunite germano-italiano-române care a acţionat la M.Neagră ?
- Da, o cunosc. Despre asta am fost informat pe larg de Fleischer şi Wurmbach. La M.Neagră au acţionat 15-18 torpiloare germane, şase submarine, 18-20 vedete rapide şi până la 30 nave de transport, şase submarine italiene, patru nave de luptă româneşti, trei torpiloare şi 12 nave dragoare, 10 şalupe rapide croate.
- Cum au ajuns la M.Neagră navele şi submarinele germane şi italiene ?
- Navele şi submarinele germane au fost aduse la M.Neagră dezasamblate, pe căile ferate româneşti la Dunăre. Cum au apărut submarinele italiene, nu cunosc.
- Se ştie, unele nave militare şi vase de transport germane, precum şi submarinele italiene au intrat în M.Neagră prin Dardanelle şi Bosfor. De ce ascundeţi asta ?
- Eu nu neg această posibilitate, dar nu cunosc eu nimic despre asta, deoarece Strâmtorile nu intrau în competenţele Amiralului comandant de la M.Neagră. De ele se ocupa Amiralul german comandant la M.Egee şi Marmara.
- În România v-aţi ocupat cu activitatea de informaţii ?
- Nu, în general nu m-am ocupat niciodată cu activitatea de informaţii.
- Dar informaţii privind Forţele navale sovietice de la M.Neagră aţi trimis la Berlin ?
- Despre Forţele navale sovietice, acţiunile de luptă şi alte evenimente la M.Neagră nu informam Berlinul, ci Sofia — pe amiralii Schuster şi Fricke, în subordinea nemijlocită a cărora eram. În plus, despre aceleaşi probleme îl informam pe ambasadorul german la Bucureşti Killinger şi pe mareşalul Antonescu.
- Pe ce cale primeaţi datele despre Forţele navale sovietice de la M.Neagră ?
- Aceste date le primeam prin radio, telegraf sau telefon de la Simferopol, de la Statul-major al lui Fleischer şi Wurmbach şi de la Constanţa, de la ofiţerii de legătură de la Statul-major al lui Gadow şi Kiderlen.
- Cui se subordona nemijlocit Comandantul german de la M.Neagră ?
- Comandantul german de la M.Neagră viceamiral Fleischer, apoi succesorul său viceamiral Wurmbach, la fel ca şi mine, se afla în subordinea nemijlocită a Comandantului german al Teatrului de acţiuni militare din Sud-Est de la Sofia, Schuster, apoi succesorul său Fricke.
- De ce trebuia ca informaţiile de la Fleischer şi Wurmbach să fie transmise la Sofia prin Dvs, când puteau să facă asta direct ?
- Din cauza legăturii proaste între Simferopol şi Sofia, această informare se transmitea prin Bucureşti, adică prin mine, dar uneori ei informau direct Sofia.
( ... )
Tillessen

This post has been edited by Petre on March 02, 2017 06:46 pm
PMEmail Poster
Top
Petre
Posted: August 23, 2021 10:50 am
Quote Post


Locotenent colonel
*

Group: Members
Posts: 894
Member No.: 2434
Joined: March 24, 2009



Source - Internet (rus)
Work : Discussion and correspondence between Antonescu, Hitler and other representatives of Romania and Germany, jan.1945.

Report from CO, german Marinegruppekommando ”Sud”, 28,07,1942

Situatia generala :
Prin evolutia razboiului în Europa, la sud-vest si în URSS, comandamentul fortelor aliate de la Marea Neagra a trebuit sa-si stabileasca scopurile conform cu situatia creeata. Totusi nu se poate spune ca s-a facut totul în aceasta privinta.
În cursul anului trecut situatia generala si foarte modestele forte navale germano-române au trebuit sa acorde atentia misiunii principale : asigurarea transporturilor de aprovizionare pe mare. Aceasta sarcina a fost îndeplinita pe masura posibilitatilor, desi cu pierderi, care în raport cu fortele modeste existente, au fost destul de sensibile. Cooperarea dintre flotele maritime germana si româna, care la început a trecut prin unele greutati trecatoare, care desigur au fost eliminate, a devenit normala iar îndeplinirea sarcinilor curente nu prezinta nicio dificultate.
Acordurile încheiate, care la vremea lor au fost sustinute si de dl. maresal,
au dat posibilitatea de a transmite flotei regale, fara nicio dificultate birocratica, experienta si ajutorul marinei germane si asigurarea necesarei conduceri unice în îndeplinirea sarcinilor de atunci.
Pâna în primavara acestui an, din cauza numarului redus de forte proprii si a situatiei generale la Marea Neagra, aceste misiuni s-au limitat la convoierea transporturilor si la operatii la litoralul din nordul Marii Negre, legate de aceste actiuni.
Primavara, situatia generala la Marea Neagra a evoluat favorabil iar capacitatea de actiune a flotelor maritime aliate a sporit considerabil. Din aceasta cauza decurg noi sarcini, care necesita si noi precizari pentru conducerea comuna a razboiului naval
În cursul acestui an Amiralul Marea Neagra a primit la dispozitia si noi unitati de lupta din flotele germana si italiana, care au luptat stralucit în operatiile pentru cucerirea Sevastopolului.
Tot asa de important a fost sporirea numarului de nave dragoare-distrugatoare de mine subacvatice ale flotei germane. În toamna acestui an fortele navale germane au primit trei submarine. La rândul sau
flota regala româna a pus în miscare(!) doua submarine si noi vedete rapide de patrulare. În cursul operatiilor care s-au desfasurat la scara limitata, totusi experienta de lupta si gradul de instruire al Flotei regale a României au progresat semnificativ. Acest grad de pregatire care, se întelege, reprezinta doar un început, creeaza un fundament solid pentru continuarea actiunilor în acest spirit.
Cooperarea fortelor navale aliate în convoierea transporturilor, care într-o masura importanta au favorizat sucesele armatelor aliate în URSS, desigur, n-a fost asigurata mereu fara unele dificultati. Aceste dificultati apar inevitabil în toate coalitiile de forte si se explica prin diferentele de modalitati de gândire, de educatie, de instruire si mod de viata al popoarelor.
Nici cea mai perfecta organizare nu poate înlatura în totalitate toate aceste neajunsuri.
De aceea o sarcina permanenta pentru ambele parti va fi sa reduca la minim aceste dificultati. Ele nu trebuie niciodata sa puna în pericol conducerea unica si generala a actiunilor de lupta iar sarcina comuna trebuie sa ramâna neatinsa si trebuie sa fie mai presus de interese personale. Subliniez asta pentru a exprima si din partea mea, ca flota militara germana se conduce anume dupa aceste principii, urmarind, atât în trecut, cât si în prezent, unul si acelas scop : sa acorde flotei maritime regale române, ca un frate mai mare si mai experimentat, un ajutor multilateral, de care are nevoie pentru îndeplinirea sarcinilor comune. Interesele germane se limiteaza doar la îndeplinirea acestora în conducerea acualelor operatii militare la Marea Neagra.
Situatia actuala, care aduce unele modificari la directivele care au functionat pâna acum, se prezinta astfel :
Evolutia operatiilor pe uscat si prezenta unor forte maritime ofensive sub comanda Amiralului Marea Neagra dau posibilitatea începerii cu mai mare forta a operatiilor ofensive cu scopul de a acorda direct sau indirect sprijin operatiilor armatelor de uscat, creind astfel si pe mare un front ofensiv. Cu toate ca fortele aliate ataca unitati maritime ale inamicului, mai numeroase si mai felurite, o conducere hotarâta, o cooperare strânsa cu aviatia si folosirea bazelor navale capturate de armatele de uscat, dau posibilitatea fortelor navale aliate sa contribuie la cucerirea raionului Marii Negre.
Concomitent cu aceste actiuni ofensive se creaza si conditiile necesare livrarii transporturilor de provizii, care au si vor avea în continuare o însemnatate decisiva pe teatrul de razboi din Rusia. În acest moment transporturile urmeaza un drum din bazele românesti la Nikolaev-Cherson, dar în continuare , prin dezvoltarea operatiilor militare, aceasta necesitate va spori si vor trebui însotite transporturile mai departe catre Est, posibil pâna la Sevastopol.
Apararea acestor transporturi va creste în aceeasi masura ca si actiunile ofensive ale fotelor navale aliate, prin implicarea fortelor sovietice. Cu cât raionul de deplasare al transporturilor este expus si va fi expus actiunilor inamicului, care poate folosi submarinele, minele, aviatia si poate folosi ocazional si unitati navale mici, apararea transporturilor românesti capata si în partea de vest a Marii Negre un caracter operativ de lupta. Actiunile ofensive navale si convoierea transporturilor se afla într-o permanenta legatura între ele; de aceea, conducerea reunita este încredintata desigur doar comandamentului operatiilor navale ofensive.
Razboiul naval poate fi comparat cu razboiul în desert si cu actiunile unitatilor motorizate care adesea se folosesc în raioane pe unde nu sunt obstacole si transee, care determina schimbari drastice în mediu; ca urmare, creste si necesitatea pentru caile de aprovizionare cele mai scurte. Din acest moriv si actuala organizare a actiunilor de lupta trebuie pusa de acord cu cerintele conducerii comune a actiunilor de lupta pe de-o parte, cât si cu structura si gradul de instruire al flotei maritime regale, pe de-alta.
Practica Flotei regale a României trebuie sa confere fortelor maritime mai multa importanta si independenta, eliberând aceste forte în mare masura de apararea litoralului, cum a fost pâna acum. Logic rezulta ca aceste masuri nu vor slabi apararea litoralului, ci dimpotriva, devine mai eficienta deoarece fortele navale pot fi inamice în etapa actuala a razboiului naval, operând în largul marii cu mai mare eficienta, decât ar opera în apele de litoral si ar fi legate de principiile razboiului terestru.
Rog a fi întelese în acest sens si cele ce urmeaza. Aceasta evolutie a avut loc în majoritatea flotelor, care din armate de uscat au evoluat întâi în flote maritime pentru apararea litoralului, apoi din aceste flote de litoral în actualele flote maritime militare. Îmi permit sa adaug ca asa poate fi creat un adevarat corp ofiteresc al flotei maritime militare, care cu timpul va avea aceeasi valoare ca si corpul din armata de uscat.
Doar instructia si învatarea prin conducerea practica a actiunilor de lupta în largul marii formeaza un adevarat corp ofiteresc, care va fi în masura sa-si asume toate responsabilitatile.
Nu intentionez sa judec valoarile, ci amintesc doar de situatia actuala, concluzionând ca Flota maritima militara regala a României se afla în prezent în stadiul de evolutie de la o mica flota de litoral ( legata de apararea litoralului) la nivelul de flota de mare. Priceperea de a comanda, gradul de pregatire si de deprindere a respondabilitatii nu raspund înca cerintelor razboiului naval si mai ales unei flote maritime militare care sa poata asigura cu succes interesele viitoare ale statului sau. Flota maritima regala pâna în prezent a jucat un un rol secundar. Este pe deplin de înteles ca si pe viitor în România centrul de greutate va sta pe armata de uscat. Dar asta nu exclude posibilitatea ca România sa dispuna de o flota care sa corespunda intereselor crescânde ale unei Românii Mari.
Îmi permit sa reamintesc ca desi nu asa numeroasa, Kriegsmarine va fi printre cei mai decisivi factori în hotarârea soartei acestui razboi. Formarea unei asemenea flote maritime, anume pe tip de razboi, creaza dupa cum s-a întâmplat si pâna în perioada actuala, cel mai trainic fundament pentru înalte traditii ostasesti si pentru o inestimabila experienta practica de razboi.
Aceste propuneri atasate vi le transmit în calitate de Comandant al Marinegruppekomando ”Sud”, care simte responsabilitatea pentru coordonarea conducerii razboiului naval al fortelor aliate, atât la Marea Neagra, cât si la Marea Azov. Aceste propuneri se refera la doua probleme, anume : la Flota maritima regala a României si la unele modificari la directivele pentru asigurarea conducerii unice în viitoarele actiuni de lupta ale razboiului naval.
Propunerile facute de mine pentru flota maritima regala reprezinta cerinte fundamentale pentru asigurarea a tot ce s-a spus referitor la conducerea comuna a operatiilor. Pentru a putea folosi timpul ramas, limitat la câteva luni cu maxima eficienta si cu toate mijloacele posibile, consider necesar luarea unor decizii urgente.

Bucuresti, 26 iulie 1642.
Admiral Schuster.

Response to the German report ...

Confirm (Antonescu ?) raspunsul scris dat de mine verbal la Raportul Comandantului Marinegruppekomando ”Sud” german din 28 iulie 1942 privind sarcinile si reorganizarea fortelor Flotei maritime a României.
În principal, sunt de acord cu propunerile Comandantului Marinegruppekomando ”Sud” german.
În privinta dificultatilor conducerii coalitiei militare, consider necesar, în ciuda a toate greutatile, crearea unei comenzi a operatiilor navale la Marea Neagra, în numele interesului comun al razboiului modern.
În mod corespunzator, vor fi luate toate masurile pentru ca în toate conditiile, toti sefii si toate subunitatile germane si române din flota maritima sa se subordoneze complet comenzii unice.
Colaborarea strânsa a fortelor maritime ale României confirma acea dorinta ferma de a învinge, dovedita pâna în prezent de armata noastra, atât pe uscat, cât si în aer si pe mare.
Trebuie totusi facute urmatoarele remarci :
1. În jurul României se afla doi vecini, care, întâmplator sau intentionat, îsi conserva fortele terestre si navale.
Bulgaria poseda o flota maritima intacta iar fortele lor terestre continua sa creasca, iar Ungaria participa la luptele de pe frontul de est cu forte neînsemnate si afirma prin organele oficiale ca îsi întareste armata pentru a-si îndeplini intentiile, îndreptate clar contra României.
România nu-i urmeaza exemplul, deoarece reducerea fortelor care coopereaza cu Germania ar da avantaje inamicului nostru comun. De aceea 90% din fortele noastre armate actioneaza pe Frontul de est. În tara a ramas doar numarul necesar pentru instruirea noului contingent si pentru mentinerea ordinei interne. Flota noastra maritima participa fara întrerupere cu toate fortele sale la operatiile de pe Marea Neagra. Aviatia la rândul ei în scurt timp va intra în lupta cu toate subunitatile pe Frontul de est.
Însa problema fortelor maritime are si alt aspect.
Politica superioritatii navale în raport cu vecinul de la sud nu poate fi schimbata.
Daca trupele terestre si în parte aviatia îsi pot completa pierderile, flota noastra maritima nu are aproape nicio posibilitate sa-si înlocuiasca navele scufundate.
Tara noastra a dus si duce o politica de superioritate navala în raport cu vecinul de la sud pentru a-i contracara visele de suprematie slava în bazinul Marii Negre. Ca om politic, având responsabilitate în fata istoriei si fata de generatiile viitoare, trebuie sa tin cont de asta.
În afara de asta, Germania este interesata ca dupa terminarea razboiului, în aceasta mare închisa sa existe forte navale pe care sa poata conta.
Amintesc în acest caz si acordul deplin al D-lui amiral comandant al Marinegruppekomando ”Sud” german cu aceste probleme.
2. România a pus la dispozitie pentru nevoile razboiului pe Marea Neagra toate navele sale comerciale, cu singura conditie ca la terminarea razboiului sa-i fie înlocuite toate daunele. Aceasta conditie trebuie extinsa si la fortele navale, pierderile carora vor fi înlocuite pe seama trofeelor, pâna la stabilirea cota de recompensa pentru participarea la acest razboi.
3. Gradul de participare al flotei maritime române în operatiile la Marea Neagra va depinde nu numai de conditiile indicate la pct.3, dar si de fortele sale si de pregatirea lor pentru lupta.
Convoierea transporturilor de aprovizionare ramâne sarcina principala. Dar în cazul în care sunt duse operatiile ofensive, convoierea si conducerea generala revin desigur comandantului acestor operatii ofensive.
4. Eliberarea fortelor maritime române de serviciul la litoral este binevenita si poate spori pe masura ce cresc transporturile de provizii.
Totusi trebuie mereu avut în vedere capacitatea de lupta a acestor forte în raport cu inamicul si ce pregatire de lupta dobândesc echipajele navelor românesti pentru a duce actiuni ofensive.
5. În sfarsit, problema dezvoltarii flotei maritime militare a României, corespunzator cresterii intereselor noii Românii Mari, constituie o preocupare importanta a guvernului nostru, dar nu trebuie uitat ca aceasta este strâns legata de posibilitatile noastre constructive.
În ceea ce priveste propunerile Comandantului Marinegruppekomando ”Sud” german referitoare la reorganizarea Flotelor maritima si fluviala ale României pentru îndeplinirea noilor sarcini aparute, sunt de acord în totalitate cu aceste propuneri.
Sunt deasemenea de acord cu afirmatia ca litoralul românesc nu este asa de expus actiunilor dinspre mare si recunosc necesitatea de a muta bateria grea ”Tirpitz” pe un alt sector de litoral, dar consider ca trebuie înlocuita cu o baterie grea pe platforme de cale ferata.
Daca bateria grea pe platforme de cale ferata nu ajunge la timp, bateria ”Tirpitz” trebuie substituita cu aviatie de bombardament greu sau cu avioane-torpiloare.
Pentru conformitate – locot.col. Dragutsescu.
PMEmail Poster
Top
Petre
Posted: February 08, 2022 04:45 pm
Quote Post


Locotenent colonel
*

Group: Members
Posts: 894
Member No.: 2434
Joined: March 24, 2009



Military Office of the Head of State
March 16, 1943
Bureau 3

Note : Discussions with Admiral Schuster ( Amiral Schwarzes Meer ) on the ocassion of his departure
Domnul maresal întreaba pe domnul amiral ce crede asupra fortei flotei rusesti din Marea Neagra.
Domnul amiral Schuster socoteste ca vasele de linie rusesti nu mai sunt capabile de actiuni departe de coasta rusa, din cauza lipsei arsenalelor ( de la Sevastopol si Novorosiisk ).
Crucisatoarele usoare si distrugatoarele mai pot întreprinde actiuni, dar sunt si ele stânjenite de insuficienta instalatiilor portuare din Batumi, Poti si Suhumi.
Domnul maresal întreaba daca este posibila o debarcare rusa pe coasta Marii Negre.
Domnul amiral Schuster raspunde ca o debarcare de oarecare valoare pe coasta româneasca sau transnistriana este exclusa.
Domnul maresal întreaba de ce am fost atunci alarmati în cursul iernii si ni s-au cerut masuri de aparare. Alarma a venit chiar de la Comandamentul German al Marinei din Marea Neagra.
Domnul amiral Schuster arata ca stirea a venit de la informatori si masurile de prudenta erau necesare. Dânsul nu a crezut niciodata ca rusii mai pot face o debarcare importanta pe coasta româneasca. Cel mult, rusii ar putea face aici o debarcare demonstrativa, cu efective reduse, spre a acoperi o debarcare principala în Crimeea, adica în apropiere de bazele rusesti.
Dar chiar în Crimeea, rusii nu mai pot face o debarcare cu efective mari. O divizie, transportul trupelor si reaprovizionarile necesare întretinerii unei actiuni, cere cca. 200.000 tone, cantitate de care rusii nu mai dispun.
Debarcarea de la V. Novorosiisk a fost facuta cu vase mici si reaprovizionarea trupelor din micul cap de pod constituit se face prin infiltratii de pe un mal pe altul al golfului.
Domnul maresal întreaba daca nu sunt posibile actiuni ofensive împotriva flotei rusesti.
Domnul amiral Schuster arata ca astfel de operatii au fost proiectate, însa din nefericire nici vasele marinei nu au putut sosi la timp în cursul verii si nici aviatia, atrasa de luptele de la Stalingrad, nu a fost disponibila. Atacurile repetate ale aviatiei, pe lânga pierderi, ar fi provocat iesirea vaselor la larg; submarinele si vedetele rapide le-ar fi putut în acest fel ataca.
În prezent sunt transporturi si masuri în curs care vor aduce o îmbunatatire a situatiei: numarul submarinelor germane va creste de la 6 la 12 astfel ca în permanenta sa se gaseasca 3 – 4 în misiune, în loc de 1 – 2, iar vedete rapide se gasesc în curs de transport cu calea ferata spre Crimeea, unde bazele sunt mai apropiate de coasta rusa.
A.M.R., fond Subsecretariatul de Stat al Marinei, dosar 1167, filele 6-8.

This post has been edited by Petre on February 08, 2022 04:47 pm
PMEmail Poster
Top
1 User(s) are reading this topic (1 Guests and 0 Anonymous Users)
0 Members:

Topic Options Reply to this topicStart new topicStart Poll

 






[ Script Execution time: 0.0079 ]   [ 14 queries used ]   [ GZIP Enabled ]