3. The Molotov-Ribbentrop Pact - Political and strategical..

[dragos]

The Molotov-Ribbentrop Pact - Political and strategical implications - by Florin Constantiniu

While at that date - August 23rd, 1939 - when it was concluded, the Molotov-Ribbentrop Pact was perceived as a "sudden thunderbolt" and a surprising event, today, in the documents and research on Soviet foreign policy, it appears as the effect of Stalin's long effort to come to an agreement with Hitler, an effort initiated long before the Nazis had taken power in Germany (January 30th, 1933).

One of Stalin's main foreign policy principles was that the security of the Soviet Union could be best ensured by starting a war between the "imperialist" states, aimed at exhausting their forces, while the USSR, remaining outside the conflict, could strengthen its military potential and, consequently, make up for the situation when the capitalist countries, exhausted due to the war, would want to conclude the peace.

From this perspective, Hitler, the promoter of a revanchist campaign in Germany, appeared to Stalin as an excelent pawn in his diplomatic game. In his struggle for power, the Nazi leader spoke of the "Versailles dictate" and promised to free the German people from "the enslaving chains of the mentioned dictate". This goal could only be achieved by a war waged by Germany against France and Great Britain, the two powerful countries of the Versailles system.

Stalin, apart from the anti-Fascist slogans of the German communists, was very pleased with the Nazi party progresses. "Use Hitler, he is a good agitator" Stalin had told the German generals in the early 1930s when there was a secret cooperation between the German-Soviet armed forces, initiated eversince 1922, after the Rapallo Soviet-German Treaty was signed. When he took over the power, Hitler was unreceptive to Moscow's overtures. The Fuhrer thought that his anti-communist rhetoric would secure support from Great Britain and France, interested in directing the Third Reich's expansionism towards the East, in hopes of a German-Soviet conflict. In 1934, when Stalin realised that Hitler did not meet his offers, he committed himself to the "collective security policy", which was weakened due to the conciliating attitude of London and Paris and totally compromised when Czechoslovakia was abandoned, in 1938.

The following year, while the international situation grew ever increasingly strained, Stalin began to show new signals to Berlin. He understood that sooner or later Hitler, in order to prevent a two-front war, would seek to make an agreement with the USSR. Stalin's plan proved to be right.

In order to discourage Great Britain and France, which had made quarantees to Poland, on March 31st, 1939, and to prevent a simultaneous West-East conflict (had the USSR joined Great Britain and France), Hitler needed an agreement with the Soviet Union.

In the political strategical context of summer 1939, Stalin was in the position of being courted both by Great Britain and France, and by Germany. While the Western democracies "invited" him to war, without promising anything to him, Hitler was willing to grant Stalin a great "area of interests" provided the USSR remained out of the conflict, which was exactly what Stalin had wanted: a war between the "imperialist" countries which gave to the Soviet Union the requested time for consolidating its Red Army, so that it might eventually intervene and dictate a pax sovietica.

Convergence of Berlin-Moscow interests made the Molotov-Ribbentrop Pact - officially a non-aggression treaty between Germany and the Soviet Union - be concluded very quickly. Its secret additional protocol was more important than the part to be published. The two countries agreed on the limits of their areas of interests: in the Baltic Sea area, the Soviet Union was given: Finland, Estonia and Latvia, while Germany kept Lithuania (Article 1); the parts agreed in the perspective of the forthcoming conflict - on the division of Poland (Article 2); Article 3 of the Protocol was written in indefinite terms; as regards SouthEastern Europe, the Soviet Govemment expressed its interest in Bessarabia, while the Reich showed a complete lack of political interest (which implied that the economic interest was still present) for "these regions".

The article referred only to Bessarabia, but the plural used made it be interpreted differently. Stalin understood that "these regions" referred to SouthEastern Europe as a whole, so the USSR could claim other territories in addition to Bessarabia, provided Germany's economical interests had not been violated. Hitler thought agreement referred strictly to Bessarabia. On June 23, 1940, this different interpretion would result in the first break up of the Soviet-German cooperation when Moscow announced its intention of making an additional claim on the Bukovina (first the entire province and later only its northern part).

The secret additional protocol was changed on the occasion of Ribbentrop's second visit to Moscow (when border and friendship treaty between the two countries was also signed, on September 28th, 1939). Germany agreed on Lithuania being included into the Soviet Union's sphere of interests and on changing the line of demarcation in Poland.

The Molotov-Ribbentrop Pact was the green light for unleashing the Hitlerite Aggression against Poland and, consequently, the world war.

In the first stage of war, Stalin's thinking seemed right as following Poland's crush, the operations on the West front appeared as a reiteration of WWI's static phases. The Kremlin staked on a bloody prolonged war, which could therefore be to the benefit of the Soviet Union.

But the outbreak of the Wermacht blitzkrieg in the West, in spring of 1940, was to destroy Stalin's plans. Uncapable of agreeing upon a stricter limitation of their spheres of interests, mainly in SouthEastern Europe, the two totalitarian regimes - Nazi and communist - would eventually come to war, on June 22, 1941.

[Petre]

From the interrogation protocol of Luftwaffe generalleutnant A. Gerstenberg
4th june 1948, Moscow

… a mai spus că în 1939, când Ribbentrop s-a aflat la Мoscova, ambasadorul britanic în URSS i s-a adresat personal cu sugestia să nu încheie un tratat cu ruşii, care se arată nefavorabil Germaniei … În acelaşi timp, cum am mai arătat, britanicii au împins România pe calea colaborării cu Germania.

- Asta aţi dedus din discuţiile cu regele român ?

- Nu, despre asta ştiu nu doar de la regele român. Încă din oct.1938, fostul ataşat militar britanic la Bucureşti Macnab mi-a spus într-o discuţie că britanicii salută dorinţa germanilor de a stabili relaţii apropiate cu România.
Mai târziu, în 1940, legat de scufundarea unei barje cu ciment pe Dunăre la Porţile de Fier, ceea ce noi germanii am presupus că pentru a bloca transporturile germane de petrol românesc pe Dunăre, întâlnindu-l pe Macnab la Bucureşti, i-am spus că această acţiune a britanicilor este contrară cu cele declarate mai sus. Macnab a răspuns că germanii nu trebuie să tragă de aici concluzia că este necesar să îşi întărească paza petrolului românesc şi a Dunării. Declaraţia ataşatului militar britanic am înţeles-o ca o dorinţă a britanicilor de a spori influenţa germanilor în Balcani şi în particular în România.

- Ce a stârnit interesul britanicilor faţă de sporirea influenţei germane în Balcani ?

- De sigur, britanicii nu mai puţin ca germanii erau interesaţi să-şi sporească poziţiile în Balcani, dar pentru a rezolva sarcina izolării URSS şi incitării Germaniei asupra lor, erau la fel de interesaţi ca Germania să se folosească de România în pregătirile de război contra URSS.
Mai tărziu, când în cursul războiului s-a remarcat o cotitură în favoarea URSS, britanicii au început să recurgă la toate măsurile pentru a împiedica intrarea ruşilor pe teritoriul României şi a altor state balcanice. Pentru a întări acestea, pot să dau un exemplu destul de semnificativ. În vara 1943 pe teritoriul României a fost paraşutat colonelul britanic Chastelain, care a fost capturat de trupele mele în raionul portului dunărean Giurgiu şi, conform tratatului germano-român existent, a fost predat imediat autorităţilor române.
Noi germanii au presupus că Chastelain fusese paraşutat în România pentru a purta cu germanii discuţii separate de armistiţiu, pentru că astfel de tentative din partea britanicilor se mai făcuseră. Dar de la Şeful informaţiilor româneşti Cristescu am aflat că colonelul britanic fusese paraşutat în România pentru a pregăti condiţiile unei debarcări de trupe britanice în Balcani, care ar putea închide drumul trupelor sovietice în urmărirea germanilor care se retrag. În această chestiune Chastelain a fost primit de Regina Elena şi a avut discuţii cu alţi oameni politici cu sentimente pro-britanice (Iacobici şi alţii). Când ambasadorul Killinger i-a raportat despre asta lui Hitler, cel din urmă le-a cerut românilor să le fie dat Chastelain germanilor, dar din câte ştiu, n-a fost predat.
De la Cristescu mai ştiu că Chastelain fusese până atunci conducătorul serviciului britanic de informaţii la Cairo, că a mai condus centrul de informaţii «Intelligence Service» de la Vatican, care număra 300 de agenţi.

- Care tentative ale britanicilor de a încheia pacea separat cu germanii le aveţi în vedere ?

- De la aghiotantul lui Goering, gen. Bodenschatz, ştiu că încă din iarna 1942-43 a venit la Goering din partea britanicilor cetăţeanul suedez graf Rosen şi a propus ca prin mijlocirea Suediei să fie încheiată o pace separată cu Anglia.
În 1943 ambasadorul suedez la Bucureşti, von Reutersvärd s-a adresat ambasadorului german Killinger cu o astfel de propunere din partea britanicilor, despre care mi-a relatat chiar Killinger.
În primăvara 1943 Ţarul bulgar Boris, pe timpul vizitei la Hitler a propus şi el mijlocirea pentru discuţiile dintre Anglia şi Germania pentru o pace separată.
Colegul meu ataşat aero german la Sofia, m-a informat că Ţarul Boris a făcut asta la rugămintea britanicilor. Propuneri similare au făcut germanilor şi americanii. De exemplu, în iarna 1943-44 din partea SUA i s-a propus lui Hitler încheierea unei păci separate prin mijlocirea guvernului suedez. Conform acelei propuneri Hitler trebuia să renunţe la politica lui rasistă, în condiţiile menţinerii partidului naţional-socialist la putere.
Plecând de la acestea, în Guvernul german şi la Statul Major General s-au tras anumite concluzii că britanicii şi americanii nu sunt interesati de o înfrângere totală a Germaniei şi că în orice caz, ei nu sunt mulţumiţi de succesele excesive ale Armatei sovietice.
Despre asta, de exemplu, spune următorul fapt. În primăvara 1944 la Hotel «Palace» din Bucureşti, ataşatul militar finlandez la Ankara, Sofia şi Bucureşti, col. (nu-mi amintesc numele) a spus în discuţie cu mine că din cauza apropierii trupelor ruseşti de graniţa României, ambasadorul american la Ankara a primit indicaţii telegrafice de la Washington, pentru a face intervenţii corespunzătoare la Guvernul turc, ca să se abţină să declare război Germaniei, deoarece, spunea în telegramă, «nu ştim încă când vom rupe relaţiile cu URSS».

- Plecând de la indicaţiile Dvs, cum trebuie privită încheierea Tratatului de neagresiune dintre Germania şi URSS din 1939 ?

- Tratatul de neagresiune dintre Germania şi URSS a fost privit de Guvernul hitlerist şi de Comandament ca o manevră menită să înşele URSS şi să se câştige timp, pentru asigurarea secretului şi surprinderii invaziei.
În afară de asta, în cercurile înalţilor ofiţeri germani exista o temere întemeiată pentru un război al Germaniei pe două fronturi. Şi eu personal m-am temut de un război pe două fronturi, de aceea încă din primăvara 1939 cu sprijinul lui Moltke, am acţionat pentru a fi încheiat cu URSS un pact de neagresiune.
( … )
În iunie sau începutul iulie 1939 … la Warşovia a venit ataşatul militar german în URSS Köstring, care era şi el un adept al încheierii pactului germano-sovietic.
Moltke, care nu dorea să aibă legături personale cu Ribbentrop, cu care avea relaţii proaste, mi-a ordonat să merg împreună cu Köstring la MAE şi să-i raportăm lui Ribbentrop oportunitatea încheierii unui pact cu URSS.
Ribbentrop a fost de acord în principiu cu argumentele noastre, însă i-a răspuns lui Köstring să încerce el să găsească un contact şi înţelegere reciprocă la Comandamentului Armatei Roşii. După aceasta împreună cu Köstring am regândit din toate p.d.v. această problemă, încât să-i aducem lui Hitler însuşi, argumentele convingătoare în favoarea încheierii unui pact de neagresiune cu URSS. Ca argumente au fost câştigul de timp, asigurarea surprinderii invaziei şi evitarea unui război pe două fronturi. …
După trei zile Köstring … mi-a relatat că fiind la Hitler, timp de două ore l-a convins să încheie cu URSS un pact de prietenie şi neagresiune şi că este pe deplin convins că a reuşit asta. Ascultând argumentele lui Köstring, Hitler a spus: «Nu ştiu de ce, în cazul acesta, să nu încheiem un pact cu URSS», după care l-a chemat la el pe Ribbentrop.
Într-adevăr, curând după asta tratatul a fost încheiat.

Gerstenberg

This post has been edited by Petre on February 12, 2017 05:03 pm