German military mission, Fall 1940

Hello,

I'm a new contributor from France particularly interested in the topic of the German build-up in the East in 1940-1941. One interesting point concerning this topic is the Romanian part of the general build-up. That's why I decided to ask my question here.

I'm pretty well-informed concerning the schedule of the German military mission, especially with the arrival of the first elements of the Militärmission in Bucarest on October 12th, 1940 and the transfer of the 13. Infanterie Division (motorisiert) - later 13. Panzer Division - between October 22nd, 1940 and November 10th, 1940.
I'm also aware of the air part of this build-up, with the arrival of the 3./Jagdgeschwader 28 on Bucarest-Pipera airfield at the end of October 1940 (followed by the 1. and 2./Jagdgeschwader 28 later in November 1940), and also the transfer of two recon squadrons (probably the 2.(H)/Aufklärungsgruppe 10 and 3.(H)/Aufklärungsgruppe 13) in Romania.
But I couldn't find anything concerning the Flak units sent in Romania at the same time. Franz Halder in his war diary mentioned on September 26th, 1940 a antiaircraft artillery regiment with a mixed AA and two light groups, but impossible to track them. It should have been the Flak-Regimentsstab 180, but maybe it was instead the Flak-Regimentsstab 202.
Concerning the subordinated groups, maybe one or several of the following ones were involved: I./Flak Regiment 23, I./Flak Regiment 25, I./Flak Regiment 37, I./Flak Regiment 61, leichte Flak-Abteilung 74.

My question is the following one: does someone know what were the Flak units deployed in Romania from October/November 1940 and on?

I'll probably have a lot more questions about Romania, but this first one means a lot to me!
Thank you very much by advance,

Very best regards from France,

Skarn

Most probably the flak units where deployed in Ploiesti area and in Constanta. In early 1941 in Romania arived the Herman Goering regiment in Ploiesti area.

Well, thank you for your answer. I knew that these Flak units were likely to protect first Ploesti and then Constanza. But I want to know what were their numbers and what were their subordinated AAA groups at the start of the German military mission in November 1940. All the bestioles.

Source, Net (rus)
The Interogation of the former Chief of the German Mil. Mission in Romania, general der kavallerie Eric Hansen, April 12, 1948

Hansen Eric, n.1889 Hamburg, german, tatăl negustor, fără de partid, pregătire medie, ofiţer de carieră.

Întrebare: În ce împrejurări aţi fost numit pe funcţia de Şef al Misiunii Militare germane în România ?

Răspuns: În sept. 1940, fiind Comandant al Div.4. am fost chemat la Statul major al OKH, unde m-a primit gen. Paulus, care era atunci Oberquartiermeister la OKH şi m-a informat că la cererea mareşalului Antonescu se trimite în România o misiune militară germană şi că şef al acestei misiuni se preconizează să fiu numit eu. Paulus a mai spus că sarcina principală a misiunii va fi refacerea armatei române, demoralizată în urma evenimentelor din Basarabia şi care trebuia să fie reformată şi instruită după modelul german. În acest scop, a spus Paulus, în România vor fi trimise trupe germane de tancuri.
După Paulus am fost primit de Comandantul Trupelor de Uscat, gen. von Brauchitsch, care, confirmând cele spuse de Paulus despre numirea mea în fruntea misiunii, a cerut ca în cel mai scurt timp să fac armata română capabilă de luptă. În afară de asta, mi-a cerut să întăresc prin toate mijloacele relaţiile cu guvernul Antonescu, pentru a folosi apoi aceasta în obţinerea de la România a cantităţii maxime de petrol şi grâu, necesare Germaniei. Aici Brauchitsch a promis că îmi va acorda gradul de general der kavallerie, ceea ce a şi făcut la scurt timp. După discuţiile cu Paulus şi Brauchitsch, am plecat la Dresda, am format acolo Statul major al misiunii militare, iar la finele lunii septembrie, înainte de a merge la Bucureşti, am fost primit şi instruit chiar de Hitler, lucru despre care am arătat la interogatoriile anterioare.

Întrebare: Ce sarcini v-au fost stabilite legat de pregătirile Germaniei pentru invadarea URSS ?

Răspuns: La vremea numirii mele la conducerea misiunii in România nu mi s-a spus nimic despre pregătirile invaziei germane în URSS. Despre asta am fost încunoştiinţat mai târziu, fiind deja în România, în dec. 1940, când am primit de la Statul major General un extras din Ordinul cu denumirea «Planul Barbarossa» şi indicaţii despre pregătirile unei invazii germane în URSS pornind din România.

Întrebare: Concretizaţi indicaţiile privind pregătirile invaziei germane în URSS pornind din România.

Răspuns: În extrasul din «Planul Barbarossa» mi se ordona să convin cu Antonescu privind intrarea în România a câtorva Corpuri germane, destinate invadării teritoriului URSS dintr-un raion din România, ceea ce am şi făcut. Antonescu a fost de acord cu încartiruirea trupelor germane în partea de nord-est a României, aproape de graniţa sovietică. În afară de asta, l-am convins pe Antonescu de necesitatea de a pregăti drumurile care mergeau către frontiera de est a României şi de a construi fortificaţii pe frontiera româno-sovietică, ceea ce corespundea intereselor Germaniei ca parte invadatoare.
În extrasul din «Planul Barbarossa», se spunea în continuare că pregătirea pentru invazia în URSS de pe teritoriul României se atribuie Statul major al Armatei generalului colonel List, care urma să ajungă în România în scurtă vreme, iar mie mi se cerea să-i acord lui List ajutorul necesar la aceste pregătiri, având termenul stabilit pentru 15 mai 1941.
Statul major al Armatei lui List a ajuns în România în ian. 1941, dar a rămas aici puţină vreme şi la 2 martie a plecat în raionul Sofia, deoarece Armata lui List a fost destinată pentru invadarea Greciei de pe teritoriul Bulgariei. Despre trecerea unităţilor Armatei lui List peste teritoriul României, convenisem cu Antonescu încă din nov. 1940, la indicaţia Statului major al OKH.
După ce List a plecat în Bulgaria, acesta a considerat că pentru el este prea mult să îndeplinească sarcina pregătirii pentru invadarea Greciei şi în acelaş timp şi cea a URSS. De aceea i-a solicitat lui Brauchitsch, când acesta a vizitat Comandamentul lui List din Bulgaria în aprilie 1941, să-l dezsărcineze de pregătirea invaziei în URSS şi să-i atribuie numai sarcina de a pregăti invazia în Grecia.
Brauchitsch a satisfăcut cererea lui List şi în aceeaşi lună în România a venit pentru continuarea pregătirilor cu invadarea URSS Statul major al Armatei 11 a general-colonel Ritter von Schobert. Pentru mascare, până în mai 1941 Ritter von Schobert s-a aflat la Munchen, de unde îi trimitea în România toate indicaţiile necesare Şefului său de Stat-major, gen. Wöhler. La începutul lui mai 1941 sectorul românesc era complet pregătit pentru invadarea trupelor germane în URSS, dar a urmat un ordin de la Berlin confor căruia termenul invaziei era stabilit pentru mijlocul lui iunie 1941. La finele lunii mai 1941 a venit în România şi Ritter von Schobert, care m-a edificat pe mine, apoi pe Antonescu, cu planurile finale ale invaziei în Uniunea Sovietică.
Îndeplinind ordinele Comandamentului Suprem şi asigurând pregătirea Armatei române după modelul german pentru războiul care urma cu URSS, am fost numit pe funcţia de Comandant al Corpului 54 Armată, cu care la 22 iunie 1941, în compunerea Armatei 11 a lui Ritter von Schobert, am început ofensiva contra Armatei Sovietice, conform planului operativ general.

Întrebare: V-aţi întâlnit cu Brauchitsch pe timpul vizitei sale la Comandamentul lui List în aprilie 1941 ?

Răspuns: Da, m-am întâlnit. Până la Statul major a lui List şi înapoi, Brauchitsch a mers prin Bucureşti, iar eu l-am întâmpinat şi condus. În plus, pe timpul întoarcerii sale I-am aranjat întrevederea cu Antonescu.

Întrebare: Ce probleme a discutat Brauchitsch cu Dvs. şi cu Antonescu?

Răspuns: În discuţia cu mine Brauchitsch s-a interesat de starea Armatei române, în principal de pregătirea ei. Am raportat că nu este încă suficient pregătită pentru operaţiuni ofensive şi că am luat toate măsurile astfel ca în timp scurt să încheiem pregătirea ei.
Brauchitsch s-a mai interesat de situaţia Diviziilor 13 şi 16 Panzer, aflate la dispoziţia mea în România. Am raportat lui Brauchitsch că în conformitate cu indicaţiile primite anterior de la el, am redislocat diviziile germane de tancuri, astfel încât să am în fiecare garnizoană a Armatei române câte un batalion de tancuri. Despre ce a vorbit atunci Brauchitsch cu Antonescu, nu cunosc, deoarece întâlnirea a avut loc fără mine. După întâlnire Brauchitsch mi-a declarat că starea de spirit a lui Antonescu este bună.

Întrebare: Ce indicaţii aţi primit atunci de la Brauchitsch privind invazia în URSS ?

Răspuns: În această chestiune Brauchitsch nu mi-a dat nicio indicaţie, deoarece pregătirea decurgea conform planului şi probleme neclare nu aveam. Mi-a spus doar că List îi pusese problema dificultăţilor în a pregăti concomitent invazii şi în Grecia şi în URSS şi că i-a declarat lui List că pentru pregătirea invaziei în URSS va fi trimis în România un alt Stat-major de Armată. Acesta era, cum am spus mai sus, Statul major al Armatei 11 a lui Ritter von Schobert.

Întrebare: Aşadar, aţi fost trimis în România pentru a pune în practică planurile lui Hitler privind pregătirea invaziei în URSS de pe teritoriul României. Recunoaşteţi asta ?

Răspuns: Da, recunosc. Începând din dec. 1940, ca Şef al Misiunii militare germane în România a fost unul din cei care au pus în practică planurile lui Hitler, pregătind invazia Germaniei în URSS de pe teritoriul românesc. Trebuie să arăt că îndeplinirea acestei sarcini a fost favorizată de situaţia că şi Antonescu era unanim cu Hitler în chestiunea pregătirii agresiunii contra URSS şi că faţă de mine s-a purtat mereu prieteneşte.

Întrebare: Cum explicaţi acea atitudine prietenoasă a lui Antonescu pentru Dvs ?

Răspuns: Asta o explic prin faptul că Antonescu se simţea dator faţă de mine pentru acel sprijin acordat lui pe timpul puciului «Gărzii de Fier» din ian. 1941, mulţumită căruia a rezistat atunci la putere.

Întrebare: Care anume ?

Răspuns: Venind în România în oct. 1940, am simţit imediat că G.F. deşi formal alături de Antonescu, mai departe nu-l susţinea iar conducătorul G.F. Horia Sima şi Antonescu se găseau în relaţii ostile. Se simţea clar că H. Sima se pregătea de o înfruntare cu Antonescu şi de acapararea puterii. Ostilitatea dintre Antonescu şi H. Sima l-a pus într-o situaţie dificilă pe Hitler, care a trebuit să aleagă — ori îl susţine şi îi ridică prestigiul lui Antonescu, ori ajută la trecerea puterii către H. Sima, care se baza pe Himmler.
Eu personal eram pentru Antonescu, care imediat ce am ajuns în România, mi-a produs o impresie favorabilă ca un om cu o mare voinţă şi cu o atitudine destul de prietenoasă faţă de Germania lui Hitler. Persoana lui H. Sima mi s-a părut sumbră şi fără acea popularitate în rândul armatei şi poporului, precum Antonescu. În plus, am considerat că schimbarea guvernului în acel moment de responsabilitate, când se făceau pregătiri pentru războiul cu Grecia, putea influenţa negativ mersul acestora. Cu toate acestea, am avut relaţii pozitive şi cu H. Sima, deoarece G.F. pe care o conducea el era pe deplin susţinută, finanţată şi înarmată de NSDAP şi de organizaţiile lui Himmler.
Aşa că am adoptat tactica de conciliere a acestor două tabere şi de subordonare a G.F. voinţei lui Antonescu. Cu atât mai mult pentru că sosirea mea la Bucureşti în oct. 1940 a fost întâmpinată cu amabilitate din partea G.F.
În nov. 1940 membri ai G.F., profitând de absenţa lui Antonescu, care plecase atunci la Berchetsgaden la invitaţia lui Hitler, au pătruns în închisoarea Jilava şi au lichidat cam o sută de deţinuţi de acolo, loiali regelui român retras de la tron. Revenit de la Berchetsgaden, Antonescu a fost indignat de acesle acţiuni ale G.F., săvârşite pe la spatele său şi i-a declarat într-o formă ultimativă lui H. Sima că dacă se mai repetă asemenea fapte, drumurile lor se despart definitiv.
H. Sima s-a scuzat faţă de Antonescu şi a ieşit în presă cu o declaraţie de loialitate şi credinţă pe mai departe guvernării lui Antonescu, dar toţi simţeau era o declaraţie nesinceră, ipocrită. În realitate acesta aduna forţe şi se pregătea să răstoarne guvernului Antonescu. Falia dintre Antonescu şi H. Sima creştea tot mai mult cu fiecare zi.
Antonescu a renunţat după acestea să mai poarte uniforma G.F., arătându-şi astfel atitudinea negativă faţă de această organizaţie. Am putut remarca repede că ostilitatea dintre ei a început să se reflecte şi în rândul corpului ofiţeresc. Generaţia veche de ofiţeri în principal îl susţinea pe Antonescu, iar tinerii erau în parte de partea G.F..
Considerând că asta poate afecta sarcina încredinţată mie de a instrui şi reorganiza Armata Română după model german, am decis să mă implic activ în afacerile românilor, sporind rolul de mediator între aceste două tabere ostile.
La mijlocul ian. 1941 Hitler a trimis lui Antonescu şi H. Sima o invitaţie să viziteze împreună Berchetsgaden, însă H. Sima a refuzat, declarând că nu este pregătit pentru asta, iar Antonescu a mers singur la Hitler. Asta a acutizat mai tare relaţiile dintre Antonescu şi H. Sima, iar pe mine m-a determinat definitiv să rămân pe calea susţinerii lui Antonescu. Am mai simţit şi un fel de antipatie personală faţă de mine din partea lui H. Sima. Deşi formal «H. F.» întâmpinase cu prietenie venirea mea la Bucureşti, H. Sima n-a venit niciodată la mine nu m-a invitat vreodată la acţiunile sociale ale G.F., nu s-a consultat cu mine şi nu am făcut schimb de cărţi de vizită.
Scurt timp de la vizita la Hitler, Antonescu m-a invitat la el la Predeal. Aflat la el, am primit în dimineaţa de 20 ian 1941 informaţii de la Bucureştiа că în seara trecută a murit acolo maiorul Doering, ofiţer stat-majorist. «Gardiştii» au răspândit zvonul că Doering a fost ucis de reprezentanţi ai cercurilor guvernamentale, se pare ostili Germaniei. Adepţii lui Antonescu, în special Mihai Antonescu, mi-au spus că asta, după toate probabilităţile, este mâna «gardiştilor», de care acum guvernul pentru asta se dezice cu fermitate.
Motivele reale ale uciderii lui Doering au rămas nelămurite. Uciderea părea a nu fi fapta unui român, ci a unui străin, fort anterior în Turcia, Grecia şi America. La anchetă el a arătat că l-a ucis pe Doering din răzbunare personală, fiind în stare de ebrietate. Noi germanii am suspectat că ucigaşul a fost mituit de britanici iar uciderea a comis-o cu scopul semănării discordiei între Germania şi România. În orice caz, am informat OKW că Doering n-a murit din vina românilor. Uciderea lui Doering a servit drept ocazie externă (?) pentru puciul antiguvernamental al «gardiştilor».
În seara de 21 ian. 1941 pe străzile Bucureştiului au apărut manifeste ale G.F., iar în ziua următoare membri ai G.F. au intervenit cu arme contra guvernului Antonescu, ridicând pretenţia curăţirii guvernului de persoanele cu sentimente ostile germanilor şi cu sentimente loiale evreilor şi masonilor, iar în locul lor să fie aduşi în guvern membri ai G.F.. În Bucureştiе au izbucnit lupte de stradă între armata română şi G.F.. «Gardiştii» au ocupat clădirea Poliţiei, un punct de radioemisie şi au intensificat propaganda antiguvernamentală. La începutul puciului Antonescu a adoptat o poziţie de aşteptare faţă de G.F. Temându-mă că evenimentele în derulare împiedică trupele lui List să se mute în capitala bulgară, am depus toate eforturile pentru a stinge conflictul pe cale paşnică.
La 22 ian. 1941, după ce «gardiştii» au venit la mine cu rugămintea să-l constrâng pe Antonescu să îndeplinească necondiţionat cerinţele G.F., le-am ţinut un discurs în care am chemat să treacă la convorbiri cu Antonescu şi să facă pace cu el, în acelaş timp am promis să fac presiuni asupra lui Antonescu, ca pe viitor să nu îi oprime pe «gardişti». Odată cu asta am chemat la Bucureşti o baterie motorizată germană de la Giurgiu.
În seara de 22 ian. 1941, aflat în clădirea ambasadei, am discutat la telefon cu Ribbentrop despre evenimentele care au apărut. Ambasadorul era atunci la Antonescu. Ribbentrop a întrebat pe cine după părerea mea trebuie să susţină guvernul german şi cui să fie înncredinţată guvernarea românească — Antonescu sau H. Sima ?
Eu m-am pronunţat pentru Antonescu şi am justificat asta asta cu motivele invocate mai sus. Totodată Ribbentrop mi-a cerut să-i transmit lui Antonescu că Hitler îl va sprijini pe el şi nu pe H. Sima, dar şi că nu doreşte lichidarea G.F. ca fiind o organizaţie din familia fascismului german şi ca să ducă mai departe G.F. îl desemnează pe însuşi Antonescu. După discuţia cu Ribbentrop m-am dus imediat la Antonescu şi le-am transmis, lui şi ambasadorului Fabricius, conţinutul convorbirii. Totodată mi-am oferit serviciile în calitate de mediator în discuţiile cu conducerea G.F. privind încetarea luptei lor contra trupelor guvernamentale, cu obligaţia respectării următoarelor două condiţii :
- Pe durata convorbirilor Antonescu trebuie să înceteze acţiunile militare contra «gardiştilor».
- După lichidarea puciului Antonescu nu va recurge la măsuri represive faţă de «gardişti» pentru participarea le puci.
Antonescu a fost mulţumit de informaţia că este sprijinit de Hitler şi a acceptat condiţiile mele, rezervându-şi dreptul de a supune la represalii pe organizatorii şi conducătorii puciului. După acestea am dat indicaţii tuturor comandanţilor germani din România să propună «gardiştilor» să depună armele şi să înceteze continuarea luptei împotriva lui Antonescu.
Urmare acestor eforturi ale mele, în acea noapte «gardiştii» au încetat peste tot acţiunile militare iar puciul a fost astfel lichidat. Conducătorii puciului H. Sima, Меdrea şi alţii s-au ascuns în acea noapte şi, cum s-a lămurit apoi, s-au refugiat în Germania. În această situaţie Antonescu şi-a exprimat nemulţumirea la Hitler, însă Hitler l-a convins că H. Sima este reţinut în Germania şi ţinut sub pază.
Mai târziu H. Sima a fost trimis din Germania în Italia, despre asta a aflat Antonescu şi din nou si-a exprimat nemulţumirea pentru acest fapt lui Hitler. Nu am cunoscut în detaliu discuţia dintre Hitler şi Antonescu, referitoare la soarta ulterioară a lui H. Sima şi nu ştiu cum s-a încheiat. În orice caz, Antonescu a înţeles că în spatele lui H. Sima stătea Himmler şi a tras de aici concluziile corespunzătoare.

Întrebare: Aţi folosit trupe germane pentru a înăbuşi «puciul gardiştilor» la Bucureşti ?

Răspuns: Nu n-am folosit. Mulţumită implicării mele active, puciul a fost repede lichidat pe cale paşnică.

Întrebare: Au mai existat în practica activităţii Dvs. în România fapte când v-aţi implicat în afacerile interne ale acestui stat ?

Răspuns: Nu, în afara de acestea, fapte de implicare din partea mea în afacerile interne ale României n-au existat, pentru că n-a fost nevoie deoarece, întărit la putere ca apropiat al germanilor, Antonescu a fost mai departe un promotor activ al politicii germane în România. Eu personal, la fel guvernul german, în acţiunile mele m-am bazat în totalitate şi am avut încredere în Antonescu, sprijinindu-ne reciproc relaţiile amicale.

Întrebare: Pentru ce a fost invitat Antonescu la reşedinţa lui Hitler în nov. 1940 şi în ian. 1941 ?

Răspuns: Precis nu ştiu, deoarece în ambele situaţii menţionate Antonescu s-a dus la Hitler fără mine. Dar din zvonurile ajunse la mine se ştia că Hitler l-a chemat pe Antonescu pentru a discuta cu el problemele situaţiei internaţionale. În particular, Hitler i-a propus să se adere la Pactul anti-Comintern iar Antonescu şi-a dat acordul. În afară de asta, Hitler, invitând la el pe Antonescu împreună cu H. Sima, a urmărit obţinerea colaborării pe mai departe între aceştia.

Întrebare: Ce aţi făcut în privinţa spolierii economice a României ?

Răspuns: Eu şi Misiunea Militară încredinţată mie nu ne-am ocupat de această activitate, deoarece aceasta era desfăşurată de împuternicitul special al lui Hitler în România pe probleme administrative şi economice Neubaher, apoi de succesorul său Clodius, care aveau la dispoziţie pentru aceasta ştate speciale. Ştiu că între germani şi români existau discuţii permanente privind livrările reciproce de mărfuri, nemţii cereau de la români în principal petrol şi grâne, iar Antonescu cerea în schimbul acestora armament şi valută.
Livrările germane pentru România, de regulă, erau în urma livrărilor româneşti pentru Germania, iar în privinţa valutei germanii au promis să facă calculele după război. Abia în ian. 1943, la solicitările insistente ale lui Antonescu, germanii I-au dat o cantitate stabilită de valută-aur, pentru care Antonescu s-a angajat să livreze anual Germaniei o mare cantitate de grâne şi, se pare, până la 300 mii tone produse petroliere. Cât aur au dat germanii românilor şi ce cantitate de alimente şi grâne a fost exportată în Germania nu ştiu precis, deoarece nu m-am ocupat special cu această problemă. Eu trebuia doar să urmăresc ca românii să folosească corect armamentul german furnizat şi să-l inspir pe Antonescu ca ei să nu încetinească livrările de grâne şi petrol către Germania.

This post has been edited by Petre on December 09, 2016 06:22 pm

That gold was sent to Tismana Monastery after August 1944, in the hope that it can be hidden from the marauding Red Army.
Some Romanian Communists tipped off the hiding place.
The estimated 30 tons of gold (quantity needs further checking) were confiscated by Soviet Union.
A stealing as big as the one from 1917.
Add to that the 1 billion "lei" in Soviet issued paper bills for their soldiers, that had to accepted in the Romanian retail stores.

This post has been edited by Florin on December 10, 2016 01:38 am

The Tismana gold was all that time safe. Nobody took it.
http://www.tomoniu.ro/opinii/cultura/operatiunea-tismana.htm

indeed , but was more gold in the national bank that was takken by the russians

Source - Net (rus)

Handwritten indication of (prisonier) SS-Sturmbanfuhrer G. Richter (former Polizeiattaches) :

«About the former Chief of German Mil. Mission in Romania, general Hansen»

18 febr. 1948, Moscow

Hansen provenea din cei 100.000 militari ai fostului Reichswehr...
… Mis.Militară a înfiinţat în România diferite centre de instrucţie sub conducerea ofiţerilor germani, de ex. la Făgăraş(?) – infanterie, la Târgovişte – tanchişti, etc. Ştiu doar că a avut convorbiri cu fostul Şef SMG Iacobici şi cu succesorul acestuia Şteflea, precum şi cu Ministrul Pantazi şi cu mareşalul Antonescu.
De la începerea războiului conta URSS Hansen a plecat pe front. Succesorul său a fost gen.maior Hauffe. Cam pe la mijlocul 1942 Hauffe a fost trimis pe front şi Hansen a preluat din nou Mis.militară. Din câte ştiu, mareşalul Antonescu n-a fost interesat să lucreze împreună cu Hauffe, din cauza ieşirilor lui faţă de români şi la rugat pe Hitler să fie radus la post Hansen.
Atunci când am discutat despre Hansen cu liderii germani din România, ambasadorul von Killinger, gen. Gerstenberg, conducătorul partidului nazist local Kohlhammer(?) şi mai ales cu generaloberst Schörner, toţi au exprimat o părere negativă faţă de el şi l-au caracterizat negativ, ca fiind un reprezentant indiferent al forţelor armate germane, care vedea propria misiune ca şi când persoana «generalului german» reprezenta în SMG român interesele românilor, iar nu invers.
Generaloberst Schörner l-a considerat pe Hansen o persoană nepotrivită pentru a-şi îndeplini sarcinile. Hansen n-a ştiut să se orienteze adecvat situaţiei şi n-a cunoscut starea reală şi situaţia politică din România. După părerea lui, acesta nu era destul de ferm în ralaţia cu românii. Schörner spunea atunci de intenţia sa, folosind bunele relaţii personale cu Himmler, să-i scrie o scrisoare despre nevoia înlocuirii conducătorului Mis. Militare. Eu cunosc un caz când Hansen a intervenit hotărât faţă de români. La mijlocul 1944 într-o scrisoare către Şeful SMG Şteflea, a protestat împotriva bunelor tratamente ale populaţiei şi militarilor faţă de piloţii americani, obligaţi să aterizeze pe teritoriul românesc. Hansen s-a plâns că românii nu se poartă cu americanii ca prizonieri, ci ca prieteni, că prea mult le pasă şi se preocupă de ei. Obiecţiile românilor cu această ocazie nu le cunosc.
Despre legăturile lui Hansenа сu organele de informaţii şi contrainformaţii eu nu cunosc chiar nimic. Legătura cu «Аbwehr-ul» era asigurată prin faptul că Şeful «Аbwehrstelle-Bukarest» col. Rodler, după care maiorul von Gregory, era în acelaşi timp şi Şeful Biroului «1-Z» la Statul major al Misiunii. În ultima vreme, şeful «1-Z» la Mis. Mil. a fost un lucrător al «Аbwehrstelle-Bukarest», cpt. Staufe.
Cu Biroul informaţii de la ambasadă, Hansen era conectat, în afară de propriul «1-Z», prin locot.col. Otterstedt. În plus, Hansen primea informaţiile curente de la Şeful Geheimefeldpolizei din Bucureşti, feldpolizeikomissar Grundt. Eu n-am avut cu Hansen nici un contact personal sau de serviciu.
Din informaţiile mele, Hansen a avut o atitudine negativă în privinţa alocării de mijloace pentru un serviciu de informaţii contra românilor, el considera că germanii nu trebuie să se ocupe de acţiuni informative contra lor, deoarece românii, gândea el, reprezintă aliaţi eterni ai Germaniei. Despre vederile politice ale lui Hansen, trebuie menţionat că Partidul îl considera ca indiferent politic.
Hansen, deşi era doar un militar, participa mereu la evenimentele organizate de Partid cu ocazia sărbătorilor de partid şi de stat, deoarece considera că trebuie să fie acolo ca reprezentant al Misiunii, dar şi pentru a-şi arăta atitudinea favorabilă faţă de Partid.
Pe timpul manifestaţiilor naţional-socialiste la Bucureşti, desfăşurate pentru exprimarea loialităţii faţă de Hitler, după atentatul nereuşit asupra sa 20.07.44, Hansen şi-a declarat public fidelitatea şi devotamentul faţă de Hitler.
Concluzionând, doresc să-l caracterizez Hansen în felul următor : « în privinţa sarcinilor de serviciu, n-a corespuns cerinţelor impuse, deoarece a manifestat slabă iniţiativă în activitate, astfel că a preferat treburilor serioase un trai bun. A dat mare importanţă şi a cosiderat până la exagerare că este necesară reprezentarea ».

RICHTER, Gustav

This post has been edited by Petre on February 24, 2017 07:42 pm

Handwritten informations of SA-Oberfuhrer Willi Roedel (former counselor, german embassy, Bukarest)
14 ian.1945, Moscow

Ataşatul Poliţiei (Polizeiattaches) Richter

Richter era SS-sturmbanfuhrer şi era unul dintre cei mai vechi lucrători ai serviciului de informaţii. Ambasada ştia puţine despre activitatea lui anterioară. Până la venirea pe funcţia de al Bucureştiе a fost în Franţa. La cererea Guvernului român, a fost trimis la Bucureşti, consultant în problema evreiască. Aici a lucrat împreună cu Comisarul român Radu Lecca şi cu preşedintele comunităţii evreieşti Hingold(?).

Richter era doar ataşat ambasadei. Era subordonat nemijlocit ambasadorului, iar d.p.d.v. administrativ Secţiei consulare. Indicaţiile le primea de la RSHA.

După ce SS-Standartenfuhrer Bohme a trecut pe altă funcţie, Richter a ajuns ataşatul cu poliţia. Când era consilier, avea în atribuţiunile de serviciu, avea un birou în clădirea de serviciu a secţiei consulare, acum a trecut definitiv în clădirea secţiei consulare, str. Erlandas(?).

Richter era aproape total independent. Avea propriul lui personal, numit şi agreeat de RSHA. Erau ataşaţi de biroul său : Kriminalpolizeikommisar Karr, SS-hauptsturmfuhrer Alliger de la Serviciul informaţii şi 2-3 secretari.

Principala sa misiune ca ataşat cu poliţia consta în stabilirea contactelor cu Poliţia română şi în a ţine loc de SS-und Polizeifurer în România. Mai avea în atribuţiunile de serviciu : controlul asupra germanilor (informări la plecare şi la sosire), analiza plângerilor la adresa germanilor, verificarea suplimentară a celor care solicitau intrarea în Germania şi serviciul de informaţii.

Richter şi-a păstrat şi funcţia de consilier în problema evreiască. Serviciul de informaţii, pe care îl consider atribuţiunea principală a ataşatului cu poliţia, a fost organizat chiar de Richter şi lucra în principal pentru Centrala de informaţii din Berlin. Adjunctul său era SD-hauptsturmfuhrer Alliger, care vorbea fluent româneşte şi se pare că era originar din Bucovina.

Pentru întrg serviciul de informaţii Richter, din propriile declaraţii, dispunea de fonduri mari. Conform declaraţiilor pe care Richter le făcea ambasadorului, lui i se subordonau toţi şefii mari şi mici care acţionau în România, precum şi membrii SD. În plus, toţi şefii şi lucrătorii din SD trebuiau să se prezinte la el, când veneau la Bucureşti.

Richter raporta zilnic ambasadorului informaţiile politice venite. Acele informaţii care prezentau interes doar pentru SD Berlin, plecau acolo în scris, fără avizul ambasadorului. Richter nu făcea asta de la sine, ci conform instrucţiunilor de serviciu, cunoscute de ambasador. Richter era deosebit de activ în domeniul informaţiilor. Asta o ştiam deoarece informările pentru el de la ambasador le primeam eu, pentru punere la dosar.

Lucrătorii SD şi agenţii lui Richter, desigur nu erau cunoscuţi. Reprezentantul SS aflat la ambasadă, care posibil lucra pentru SD, după părerea mea, n-a avut nimic în comun cu Richter. Se prea poate să fi lucrat pentru el radistul Jambor, de asemenea doktor Weilinghausen de la Biroul acţiuni culturale.

Cunosc ca posibili colaboratori ai lui Richter : jurnalistul Merchel, proprietarul unei firme de transport Scharenbrauh, precum şi ziaristul elveţian Welti. Deoarece Allinger era adesea în deplasări, trebuie considerat că aparatul de spionaj a lui Richter era răspândit prin toată România.

Nu pot să spun dacă ataşatul de poliţie îşi desfăşura activitatea informativă сu ştirea organelor administraţiei române. Cunoasc doar că mareşalul s-a plâns odată ambasadorului de activitatea SD şi a colaboratorilor Gestapo-ului. Ambasadorul, adversar al SS şi al lui Himmler, nu era de acord cu activitatea SD. Dar n-avea putere să facă ceva împotrivă (Killinger, pus în libertate de Hitler 1934, fusese arestat de actualul SS-gruppenfuhrer Eberstein, trimis în lagărul de concentrare Hoenstein, şi deşi eliberat, urma să fie împuşcat).

Killinger a avut ilegal nişte angajaţi SD pentru a-l urmări special pe Himmler, şi care, printre altele, aveau misiunea principală să urmărească activitatea de serviciu şi viaţa personală a lui Himmler, de asemenea să supravegheze ambasada. Killinger datorită faptelor din 1934, căzuse în dizgraţia lui Hitler. A trebuit să-şi ia adio de la funcţia de prim-ministru SA-fuhrer în Saxonia. De-abia în 1938 a primit postul de consul general în America, după ce primise aprobare să emigreze.

După părearea lui Killinger, Partidul se ocupa şi cu spionajul politic. De acest domeniu special trebuia să se ocupe adjunctul Landsgruppenfuhrer Hassenpflug.

Ambasada, care nu avea legături strânse cu Partidul, nu-i cunoştea pe colaboratorii lui. Însă printre germanii care erau la Bucureşti, trebuie să fi fost activişti ai Partidului, care puteau explica asta. Landsgruppenleiter Bolhammer trebuia să fie în Germania (?).

Despre serviciul de informaţii al Grupului etnic din România, ambasada nu putea lămuri nimic. Dar se putea presupune că lucrau împreună cu ataşatul poliţiei. Liderul Grupului etnic era din eşalonul superior al SS. Dacă a preluat Richter serviciul de contrainformaţii după retragerea lui Canaris de pe funcţie, nu pot să zic.

Roedel


Other materials on Gustav Richter :

Handwritten indications of SS-sturmbanfuhrer Richter
«Romanian Government policy to Hebrew»
20 sept. 1944 (!), Moscow

Handwritten indications of SS-sturmbanfuhrer Richter
«My activity as Hebrew advisor to the German embassy in Bucharest»
20 feb. 1945, Moscow

SS-sturmbabfuhrer Richter’s interrogation
5 oct. 1947, Moscow

Handwritten indications of SS-sturmbanfuhrer Richter
Missions and activity, «Hebrew Centre» in Romania
18 aug. 1951, Moscow

This post has been edited by Petre on March 01, 2017 07:00 am

Interrogation protocol of SS-oberfuhrer W. Rodde (former general-consul, Brasov)
20 apr. 1945, Moscow

Rodde Wilhelm, n.1893, Hanau am Main (Bavaria), din familie de negustori, pregătire medie, membru NSDAP din 1933, SS-oberfuhrer.

( … )
- … În 1937 am fost trimis de MAE consul la Winipeg (Canada). Am stat acolo până în anul 1939, după care am fost trimis pe funcţia de consul general la Braşov.
- În afara sarcinilor obişnuite de consul, ce misiuni speciale aţi îndeplinit în România ?
- Din însărcinarea lui Ribbentrop eu trebuia să finanţez şi să susţin minoritatea germană din România. Practic am reuşit să fac puţine, deoarece m-am aflat în relaţii foarte proaste cu conducătorul minorităţii germane Schmit Andreas, care nu tolera amestecul în treburile lui din partea MAE, dar era total orientat spre Himmler şi agenţia sa.
- Ancheta dispune de date că aţi răspândit în România diverse calomnii despre Uniunea Sovietică ?
- Dа, aici îmi recunosc vina.
- Relataţi mai pe larg ?
- Conform instrucţiunilor venite de la MAE, am acordat o atenţie specială propagadei verbale. Astfel, în discuţiile cu românii am spus că ruşii le trimit pefemeile românce şi pe copii în Urali; reprezentanţilor clerului le-am relatat că ruşii îi spânzură pe preoţi şi închid bisericile, în faţa etnicilor germani i-am descris pe ruşi ca barbari, etc. În privinţa broşurilor şi afişelor propagandistice, pe acestea le primeam prin Biroul pentru cultură de la ambasadă şi le răspândeam în rândul populaţiei române.
- Există dovezi că la începutul activităţii în politică aţi răspândit ideile naţional-socialiste în Germania şi aţi ajutat la venirea lui Hitler la putere, apoi la ordinele Partidului aţi crescut în Anglia elemante pro-fasciste şi în cele din urmă, aţi folosit funcţia de consul în România pentru educarea populaţiei în spiritul «teoriei rasiale» naţional-socialiste, fasciste ?
- Eu am acţionat aşa cum trebuia să acţioneze un ideolog al Partidului.
- Aveţi rangul «SS-oberfuhrer». Ce misiuni aţi îndeplinit pe linie de SS ?
- Mi-a fost acordat un rang în SS de către Ribbentrop de când am trecut în serviciul lui. Însă n-am primit nicio misiune pe linie de SS sau de SD. De asemenea, n-am avut legături profesionale cu Abwehrul.

19 febr. 1947, Moscow

( … )
- Dar Ordinul românesc «Steaua României» pentru ce l-aţi primit ?
- Ordinul «Steaua României» l-am primit în 1942 de la Regele român Mihai I, cum spune în diploma privind acordarea, «pentru servicii deosebite în domeniul stabilirii relaţiilor de prietenie între popoarele german şi român». La acea vreme ocupam funcţia de consul german în oraşul Braşov (România)….

10 may 1947, Moscow
( … )
- Ancheta dispune de date că prin participarea Dvs activă, în 1942—43 au fost mobilizaţi în armata germană cel puţin 50 mii etnici germani ?
- Într-adevăr, în anul 1940 am avut sarcină de la ambasadorul german în România să mobilizez etnicii germani pentru armata germană. Rolul meu a constat în purtarea de discuţii cu autorităţile române cu scopul evitării posibilelor neînţelegeri la executarea măsurilor de mobilizare.
În acest fel, cu contribuţia mea în anul 1940 au fost mobilizaţi în Armata germană, mai ales în trupele SS, cinci mii etnici germani (volksdeutschen).
La mobilizarea celor 50 mii folksdeutschen din 1942-43 n-am avut nicio contribuţie, deoarece nov. 1943 – feb. 1944 am fost bolnav în spital. Din partea MAE mobilizarea a fost executată de ambasadorul Killinger şi colaboratorul său Dietler, în strâns contact cu conducătorul Grupului etnic german din România, Schmit Andreas.
- Ce alte sarcini speciale aţi îndeplinit în România?
- Pe durata venirii în România am îndeplinit următoarele sarcini speciale de la MAE şi de la Ribbentrop personal.
Cam prin sept. 1940, timp de două-trei luni am fost reprezentantul ambasadei în aşa-nimita «Comisia germano-italiană de ofiţeri». În obligaţiile mele intra urmărirea incidentelor la graniţa româno-ungară dintre germanii unguri şi români şi informarea ambasadei germane despre toate astfel de situaţii.
În nov. 1940 am fost împuternicit de MAE german să semnez tratatul privind strămutarea germanilor din Nordul Bucovinei şi Dobrogea.
La începutul 1942 am primit de la Ribbentrop sarcina să selectez, în contact cu Grupul etnic german, personal auxiliar pentru Comandamentul principal al lui Hitler. Am trimis din România în total cca. 100 tinere germane.
În acelaşi timp, aveam sarcină de la Ribbentrop să pregătesc pentru stafful lui produse alimentare, mărfuri textile şi alte obiecte de folosinţă curentă. Toate produsele le-am obţinut cu plata în numerar, cu ştirea şi acordul lui Mihai Antonescu. Din 1942 i-am trimis lunar lui Ribbentrop 2-300 kg mărfuri.
- Participarea Dvs. la spolierea României nu s-a limitat la faptele redate. Acuzarea cunoaşte că, nesocotind nevoile poporului român, aţi trimis în Germania garnituri întregi de trenuri ?
- În afară de cumpărăturile pentru stafful lui Ribbentrop, în două sau trei situaţii am primit o mare cantitate de alimente şi alte lucruri, pe care le-au strâns germanii trăitori în România pentru victimele bombardamentelor – familii ale lucrătorilor MAE, pe care cu permisiunea lui M.Antonescu le-am trimis la Berlin.
Ştiu că «Biroul Central pentru problemele germanilor de peste hotare» a scos marfă cu vagoanele (alimente, textile, mobilier). Eu alte cumpărături n-am mai făcut, dacă nu socotim că la rugămintea soţiei lui Ribbentrop, i-am cumpărat o dată 15 ceasuri de damă.
- În ce a mai constat activitatea Dvs. în România?
- Despre propria activitate în România am dat indicaţii detaliate şi alte fapte nu pot să mai aduc. Rog a ţine seamă că din nov. 1942 până în ian. 1944 am fost bolnav şi internat pentru tratament.
- Aveţi rang de general SS. Când aţi devenit membru al organizaţiei criminale SS ?
- Am fost primit în organizaţia SS în 1935, prezentat de Ribbentrop. În ultima perioadă de timp n-am îndeplinit nicio sarcină pe linie de SS, doar am participat la aşa numitele serate tovărăşeşti la Berlin, care se ţineau o dată pe lună şi аm plătit cotizaţia. La aceste serate s-au citit materiale pe temele : «Concepia naţioinal-socialistă», «Problema evreiască», «Despre lagărele de concentrare», etc. Alte legături cu departamentul lui Himmler nu am avut.
- Ca naţional-socialist convins, aţi luat parte nemijlocit la punerea în aplicare a planurilor criminale ale partidului hitlerist. Vă recunoaşteţi vina pentru asta ?
- Recunosc că în perioada 1931-1933 am desfăşurat propagandă naţional-socialistă, am intervenit contra elementelor democratice din ţară şi astfel am contribuit la venirea lui Hitler la putere.
Lucrând din însărcinarea Partidului şi în «Consiliul director pentru educarea economică a poporului», am continuat să particip la punerea în aplicare a teoriei rasiale fasciste, care în practică a însemnat suprimarea forţelor democratice, exterminarea populaţiei evreieşti, ura faţă de popoarele de naţiune non-germană.
Aflat în serviciul diplomatic, am desfăşurat politica criminală a lui Hitler, în direcţia declanşării războaielor agresive contra statelor democratice. În toate aceste acţiuni criminale îmi recunosc vinovăţia.

Rodde

This post has been edited by Petre on March 07, 2017 05:45 pm