Romanian Military History Forum - Part of Romanian Army in the Second World War Website



  Reply to this topicStart new topicStart Poll

> 45. The Romanian 2nd Mountain Division at Naltchik
dragos
Posted: June 03, 2004 07:53 pm
Quote Post


Admin
Group Icon

Group: Admin
Posts: 2397
Member No.: 2
Joined: February 11, 2003



by Petre Otu

One of the Romanian big units that distinguished itself in the battles of Caucasus was the 2nd Mountain Division (commanded by Brigadier General Ion Dumitrache). On July 13, 1942 the Romanian big unit was moved to the frontline by railway and on July 31 it reached Voinovcha railway station, wherefrom it headed south of Don river to the Caucasus. The division was made up of two mountain groups of six battalions, an artillery group with two cannon and one howitzer batteries and some other subunits, the effectives amounting to 404 officers, 444 NCOs, and 14,627 troops. The division was initially subordinated to the "Wetsel" Group but after July 31 it was attached for a short while to the I Romanian Army Corps in the 3rd Romanian Army. Starting from mid-August 1942 it was subordinated to the XL German Armoured Group (commanded by General Gery) within the 1st Armoured Force, commanded by Fieldmarshal von Kleist.

The troops marched southward in difficult weather conditions, with very high temperatures, and concomitantly carried out specific combat missions: the pursuit of enemy's retreating colums, the crushing of isolated groups, the liquidation of local resistances, etc.

On August 20, having crossed often in fight - more than 1,060 km, the 2nd Mountain Division reached the Malka area (south of Piatygorsk) on the Bakssan river. There it was assigned the mission to cross the river between the villages of Bakssanenok and Kisburun, to establish a bridgehead south of the river and later on to push the attack in the direction Naltchik-Ansinger. The main target was the town of Naltchik. The commander of the division decided to secure the bridgehead in the area of the 910 height and to mount the main thrust in the direction Kurkushin - Naltchik. The main attack was flanked on the east by a secondary blow towards Bakssanenok - Naltchik and on the west by a wide surrounding manoeuvre in the direction Sajukovo – Naltchik.

The fighting disposition was articulated on one echelon, with powerful reserves to the direction of the main thrust, made up by the 4th Mountain Group, comprising two battalions (the 7th and the 15th) and two artillery batteries.

The battles were waged between August 22 - September 2, 1942 and were fierce. The units that fought in the direction of the main thrust managed to cross the river and secure the bridgehead, taking hold of the 910 height. However, enemy's strong resistance, the failure of the enveloping manoeuvre and secondary blow imposed the unit to abandon the bridgehead and to articulate a defensive disposition on the northern bank of the Bakssan river. Although the division did not succed in seizing Naltchik, the combat actions engaged a great part of the enemy forces thereby favouring the German offensive across the Terek river. During the fights on the Bakssan river, or "The First Battle for Naltchik", as they were also called, the 2nd Mountain Division inflicted considerable losses in men and combat technology and took 282 prisoners; their own casualties consisted in 48 officers, 44 NCOs and 1,462 soliders (killed, wounded or missing in action).

On August 23, the Romanian big unit was subordinated to the III German Amoured Corps (the 3rd Armoured, 13th and 370th Infantry Division) commanded by General von Mackensen.

On October 19, the 2nd Mountain Division was assigned a new combat mission, to resume the ofensive for seizing Naltchik, an important communication junction that flanked the advance of the main German forces towards the Caucasus. The commander of the Romanian big unit took the decision of crossing the Bakssan river and gaining a bridgehead in the area of the Kisburun in a first stage, and of advancing with the bulk of his forces towards Naltchik, during a second stage. In order to attain his goals, he articulated an one-echelon disposition with few reserves. The striking force was made up of the 4th Mountain Group (commanded by Lieutenant Colonel Cârlan Vasile) and the 5th Mountain Group (commanded by Lieutenant Colonel Cugleş Ioan). The 7th and 10th battalions made up the reserve.

The offensive was launched on October 25, 1942 at 8.00 a.m., after a powerful artillery and air preparation. Although the enemy put up a desperate resistance, the units of the division succeeded in crossing the rivers Bakssan and Tshegem, reaching the outskirts of the town. But the battle had not been won yet. During October 27-28 the Romanian mountain battalions were compelled to fight fiercely inside the town where, according to the operations record book of the division: "Each house is prepared for defence. In each windows or wall there is the barrel of a gun. The large blocks and house groups are true resistance centres. The streets are barricaded with obstacles against infantry troops and tanks. There are concrete casemates that allow for shooting in several directions and deep communication ditches at every crossroads and in every square. In the gardens and parks, field works complete the permanent fortification. The height overlooking the town from the southern bank of the river Naltchik is covered with enemy artillery".

The battle of Naltchik, although grim, ended in one of the greatest victories won by the Romanian troops in the Caucasus. During this battle, the division took 3,070 prisoners, seized a large amount of armament and war material. The own losses amounted to 30 officers, 22 NCOs and 768 men (dead, wounded, missing).

Starting from November l, 1942 the 2nd Mountain Division handed over to the German troops the sector between the Bakssan river and Naltchik (included) and was shifted to Alagir-Ordjonikidze area where it was entrusted with the mission of securing the flank of the III German Armoured Corps, to which it was subordinated, and to close the communication towards Osetica.

On December 4, 1942, because of the situation on the front at Stalingrad, the division was ordered to withdraw, further ensuring the left flank of the III German Armoured Corps. The withdrawal was finished in about three months from the area Alagir to the bridgehead Kuban, in very difficult weather conditions (snow, snowstorms, frosts of 30 up to 40 below 0), and permanent attacks of the Soviet troops. On March 17, 1943 the division was withdrawn from the bridgehead Kuban and shifted to Crimea.

The fighting road of the 2nd Mountain Division, its achievements in the latter half of 1942 and first half of 1943 in the Caucasus can be considered outstanding. The combat actions in that area went on for 262 days (between July 13, 1942-April 5, 1943), of which 50 were days of march and other 203 days of fight. During this period the Romanian large unit covered 2,350 km, from the landing area up to Ordjonikidze and then to the reshuffling and rehabilitation area in Crimea. It scored important tactical victories, among which the victory of Naltchik that inflicted heavy human and material losses to the enemy.
PMUsers WebsiteYahoo
Top
Petre
Posted: August 31, 2016 05:08 pm
Quote Post


Locotenent colonel
*

Group: Members
Posts: 894
Member No.: 2434
Joined: March 24, 2009



Source, rus. NET
CODE
La 20 oct 1942, când a devenit clar că Nalcik nu poate fi păstrat, toate organele puterii de stat sovietice au părăsit oraşul, localnicii au fost lăsaţi în voia sorţii, a început jefuirea magazinelor şi dezordinea ...
Trei zile, 26–28 oct, s-au prelungit luptele aprige. 70 bombardiere inamice inamice au aruncat asupra oraşului încărcăturile aducătoare de moarte, numai asupra unui aerodrom de la Nalcik au executat 42 raiduri. Fasciştii au aruncat în luptă cca. 270 tancuri, câteva zeci de mii de soldaţi. În compunerea C.3 panzer german, ţinta căruia erau terenurile petrolifere caucaziene, acţiona Div.2 munte română. La 25-28 oct 1942 vânătorii de munte români susţinuţi de un batalion de munte german au realizat o breşă la joncţiunea unităţilor Div. 295 şi 392 trăgători, au ocupat satele Ianikoi şi Şaluşka şi au ieşit la sud-vest periferia Nalcik. Au căzut prizonieri peste 3000 oameni. Comandantul diviziei române, gen. Ion Dumitrache, a primit pentru această operaţie ordinul Mihai Viteazul şi Crucea Cavalerilor. Deja pe 26 oct după încetarea luptelor, trupele germano-române au capturat Sediul Partidului, au ieşit la aerodrom şi au început înaintarea în direcţia parc şi Dolinsk ...
Pe 27 oct dimineaţa devreme s-au reaprins luptele grele. Hitleriştii au ocupat zona industrială, staţia de cale ferată şi mare parte din oraş… La orele 9 seara pe 28 oct trupele germane sprijinite de un batalion de infanterie român adus de pe cota 910 au reuşit să ocupe complet Nalcik. Rămăşiţele trupelor sovietice au trebuit să se retragă …


This post has been edited by Petre on August 31, 2016 05:09 pm
PMEmail Poster
Top
Petre
Posted: July 15, 2017 04:53 am
Quote Post


Locotenent colonel
*

Group: Members
Posts: 894
Member No.: 2434
Joined: March 24, 2009



http://kbpravda.ru/node/13497

Quote :
(…)
În rândul reprezentanţilor elitei militare româneşti a acelor vremuri poate fi nominalizat gen. Ion Dumitrache. În anii 1940-1942 a comandat Brigada 2 mixtă vânători de munte, iar în 1942-1944 – Div. 2 vânători de munte.
Românii au participat la bătălia pentru Caucaz. După luptele pe frontul sovieto-german de la Harkov, în iunie 1942 Div. 2 VM comandată de Dumitrache a fost subordonată Armatei 1 Panzer şi trimisă în Caucaz. La începutul lunii august, aceasta a forţat Donul în raionul Rostov-pe-Don, iar la sfârşitul lunii era deja la graniţa Kabardino-Balkariei. Li se opunea aici Armata 37 comandată de gen. Kozlov.
Au urmat lupte serioase cu unităţile Armatei Roşii pe timpul forţării râului Baksan, pe 22 aug. Românii au reuşit iniţial să se întărească în apropiere de satul Kîzburun-1, apoi au cucerit cota 910, obţinând astfel controlul asupra defileului Baksanului. A doua zi au urmat lupte crâncene, în cursul cărora ostaşii roşii au încercat să bată înălţimea. În noaptea 1/2 sept. unităţile lui Dumitrache au trebuit să se retragă şi destul de repede, deoarece temându-se de o lovitură din spate, comandamentul german a început să-şi retragă trupele. Cronica acţiunilor de luptă a fost reflectată în rapoartele politice ale biroului politic al Armatei 37, rândurile cărora mărturisesc despre faptul că soldaţii şi ofiţerii sovietici au luptat până la moarte pentru fiecare metru din acest teritoriu montan. Pentru mulţi din ei, cota 910 a devenit groapa comună.
Rolul principal în luptele contra germanilor şi românilor pe teritoriul republicii noastre l-a jucat legendara Div. 2 trăgători gardă … La 3 sept. Div. 2 trăgători gardă şi Div. 275 trăgători au ocupat complet cota 910 şi au continuat să preseze unităţile române în retragere înspre satele Zaiukovo, Kîzburun-1 şi în jos pe valea Baksanului. Pierderile Div. 2 VM române după lupte au fost 2755 răniţi şi ucişi, luaţi prizonieri 26 oameni.
La 25 oct. unităţile lui Dumitrache au început ofensiva pe direcţia Nalcik, forţând din nou râul Baksan. Din rapoartele comandamentului Armatei 37 : « La 25 oct. 1942 – 08.45, inamicul cu forţele a patru batalioane din Div.2 VM română (Batal. 7, 8, 9, 16) a trecut la ofensivă pe un front de 5-6 km, de pe aliniamentul Baksaniok, Kîzburun-II, pe direcţia principală Nalcik ... La sfârşitul zilei, inamicul cu unităţile din avangarda Div.2 VM române şi 10-12 tancuri a ieşit la nord-vest periferia Ceghem I şi a cucerit satele Kishpek, Ceghem II ».
Gen. Dumitrache a reuşit să rupă linia frontului între Div. 295 trăgători şi Div. 2 trăgători gardă ale Armatei Roşii. La 28 oct. Nalcik a fost luat.
Respingând numeroasele atacuri ale forţelor superioare ale inamicului, unităţile Armatei Roşii au menţinut Nalcik timp de patru zile. Oraşul la acea vreme arăta ca un arici zburlit : pe căile de acces spre el şi în Nalcik, cu forţele populaţiei locale, au fost făcute numeroase amenajări fortificate. Pe diracţia probabilă a invaziei inamicului au fost construite buncăre. Toate străzile care intrau în oraş aveau baricade antitanc de pământ şi piatră, şanţuri antitanc (în care ulterior fasciştii şi-au îngropat victimele), estacade, local gropi. In oraş o serie de străzi aveau baricade antitanc, care împărţeau oraşul în puncte de sprijin separate. Pentru infanterie şi mijloacele de foc existau tranşee, cazemate, case amenajate.
(…)
Din păcate, apărarea n-a rezistat atacului fasciştilor înarmaţi până în dinţi. Pe 28 oct. la orele 16 lupta pentru Nalcik a amuţit, inamicul ocupase o parte însemnată din străzi. Pe la orele 20-21 Nalcik a fost cedat …
Rezultatele operaţiunii de succes a hitleriştilor au fost publicate în gazeta Ecoul Piatigorsk-ului – organ de presă al autorităţilor germane de ocupaţie de la Piatigorsk :

«Trupele române de VM împreună cu trupele germane de munte au capturat oraşul Nalcik, capitala Kabardino-Balkiriei, puternic fortificat şi apărat cu încrâncenare de unităţi sovietice.»
Din raportul Wehrmacht-ului din 28 oct. :
« Împresurate la nord-est de noi, forţele inamicului au fost nimicite sau luate prizoniere. Timp de patru zile, în cursul bătăliei au fost înfrânte numeroase divizii sovietice, capturaţi 7000 prizonieri, 66 tunuri şi tancuri, capturate şi distruse mari cantităţi de alte materiale şi echipament militar ».
Pentru aşa succese importante în conducerea trupelor, gen. Dumitrache a primit … distincţia germană – Ordinul « Crucea de Cavaler al Crucii de Fier », cu care în tot războiul au fost decoraţi 7365 oameni (din care 18 români).
La Direcţia Centrală a Arhivelor de stat din Rep. K.B. se păstrează un document unicat – scrisoarea gen. Dumitrache către primarul Nalcikului, (prof. Daineko), scrisă de acesta în legătură cu ocuparea capitalei Kabardino-Balkariei de trupele germano-române. Locul redactării indică satul Starîi Lesken (posibil acolo aveau statul major).
Scrisoarea este în două exemplare, în limbile română şi rusă. Din câte se pare, scrisoarea în limba română a scris-o chiar generalul, cea în limba rusă a scris-o un traducător. Pe ambele exemplare există semnătura autentică a gen. Ion Dumitrache.
Pentru un nalcian numele lui Dumitrache va fi mereu pe «lista neagră». La fel şi acţiunile soldaţilor săi …


28 oct. 2016, N.B., The K-B.Rep. Archives
PMEmail Poster
Top
Petre
Posted: February 01, 2018 06:00 am
Quote Post


Locotenent colonel
*

Group: Members
Posts: 894
Member No.: 2434
Joined: March 24, 2009



Source – Net (rus). The assault for liberating of Cherkessk from the nazi-german occupiers, january 1943 (fragment, adapted).

[ Cerkessk - capitala Republicii Karaciai-Cerkessia ]

Recucerirea Cerkessk-ului reprezintă una dintre cele mai reuşite operaţii din timpul eliberării Caucazului de nord. Există aprecieri că au fost ucişi până la 3000 soldaţi inamici. Au ajuns în lagăre 700 oameni. Toţi prizonierii au spus acelaş lucru: «Noi nu am prevăzut că ruşii vor continua ofensiva pe un asemenea viscol », «Pe aşa vreme numai ruşii puteau să lupte».

... Un trofeu, drapelul de luptă al Batalionului 4 independent din Div. 2 Munte română se găseşte la Muzeul regional Karaciai-Cerkessia.
«În 1943 aveam opt ani – explică Belov. Pe 18 ian. când totul s-a liniştit, m-am dus cu băieţii pe Insula Verde (Zelionîi Ostrov). În poiana de lângă drum erau trei autobuze(?) lovite. În ele se găseau diverse materiale de stat-major, maşini de scris, dulapuri pe pereţi pline până sus cu mape cu documente.
Căutând cu atenţie, am adunat pentru noi multe trofee. Băieţii mai mari au luat puşti, pistolete, diverse «suveniruri». Eu am luat un drapel mare şi două flamuri cu însemne într-o limbă necunoscută. Adulţii ne-au certat pentru această «excursie», le-au luat puştile prietenilor… Eu am reuşit să ascund «bunurile» în podul casei. Cele două flamuri mici mici (se vede, stindardele celor două escadroane de cavalerie) s-au pierdut, dar flamura s-a păstrat. De curând am dat de ele şi am hotărât să la aduc... Nu le-am adus mai devreme, mi-a fost teamă că puteam fi pedepsit pentru jefuire de trofee de război …».

Era un drapel de la Div. 2 Munte română.

La 16 ian.1943 ocupanţii germani au aruncat în aer podul peste Kuban şi le-au tăiat calea de retragere românilor, care îşi aveau statul major pe ostrovul Verde. Pe insulă erau mulţi dintre cei mai buni militari ai armatei române, care luaseră prin lupte Odessa şi Sevastopol. Împreună cu compania pază se mai găseau aici rezerva comandantului diviziei, un batalion de rezervă, o baterie a.a. şi două escadroane călare.
Iar aceşti români au fost atacaţi şi de soldaţii sovietici scăpaţi din lagărul de prizonieri. S-a întâmplat aşa : lagărul era dispus împreună cu baza de poliţie în închisoarea locală (şi azi tot în partea de est a Ostrovului Verde se află). Auzind împuşcături în apropiere, prizonierii au rupt parturile şi s-au înarmat cu scânduri. Ademenind paznicii, au sărit pe ei, au luat cheile şi au pus stăpânire pe lagar. Rebelii erau aproape o sută militari şi nişte feroviari. Cei fără puşcă s-au înarmat cu topoare, răngi şi alt inventar aflat la postul contra incendiilor şi prin încăperile închisorii.
... auzind zgomotul luptei şi ştiind că pe insulă erau românii, prizonierii au hotărât să-i atace. Pe celălalt mal au trecut peste un zid. Viscolul scădea vizibilitatea, era greu să se orienteze. Au căzut prin surprindere asupra românilor, au ucis paza, le-au luat puştile şi grenadele. Când românii şi-au dat seama şi se pregăteau să contraatace, ostrovul Verde a fost brusc zguduit de o explozie cu putere neobişnuită, unda de şoc a scuturat zăpada din copaci şi sute de ciori s-au ridicat în aer…
Sectorul dintre pădurea ostrovului şi pod era sub controlul unei baterii din Reg. 132 aruncătoare sovietic. Căpitanul Şurdumov îşi aminteşte : «Întâi n-am înţeles ce se întâmpla. Pe 16 ian, pe la orele 16, jumătatea de est a podului peste Kuban a sărit în aer. Podul a explodat cu maşini, cu căruţe şi chiar cu controlorii germani de circulaţie pe el. Apoi a început un foc puternic al germanilor de pe malul vestic. Românii pedeştri şi călări s-au aruncat în râu pentru a scăpa. Am dat ordin să se mute focul asupra lor…».
Într-adevăr, timp de 10-15 min, de pe malul vestic, soldaţii germani au tras asupra românilor o ploaie de foc cu mitraliere şi aruncătoare. Se vede că germanii au crezut că trupele Armatei Roşii forţează râul Kuban. Când au văzut că trag asupra aliaţilor români au încetat tragerea, însă «ştafeta» fusese deja preluată de mitraliorii noştrii.
În luptele de stradă de la Cerkessk şi împrejurimi, Div. 2 Munte a pierdut peste o mie morţi, cca. 800 prizonieri. Сhiar şi comandantul diviziei a fost grav rănit, dar a reuşit să părăsească Cerkessk.
Românii au abandonat în oraş 110 maşini (?), între care multe de stat-major, armament diferit, steaguri. Având la Cerkessk 12 mii oameni, divizia în apărare la Armavir mai avea doar o mie. Lipsea armamentul (abandonat la Cerkessk), erau mulţi răniţi şi degeraţi.
Pentru înfrângerea lor românii i-au învinuit pe germani, care «i-au abandonat cu perfidie». Scandalul a ajuns până la Bucureşti şi Berlin. Ministrul de război Pantazi a venit în Kuban să se lămurească. Capacitatea combativă a diviziilor româneşte (în Caucaz erau nouă) a scăzut catastrofal. Div. 2 Munte a refuzat să mai lupte şi a fost trimisă în spate «pentru curăţenie»...

PMEmail Poster
Top
0 User(s) are reading this topic (0 Guests and 0 Anonymous Users)
0 Members:

Topic Options Reply to this topicStart new topicStart Poll

 






[ Script Execution time: 0.0074 ]   [ 14 queries used ]   [ GZIP Enabled ]