23 August

[padre]

“Insurectia” de la 23 August vazuta prin ochii unui soldat german


1944. Armata Romana a trecut de la camaraderia germana la tovarasia sovietica



"Evenimentul Zilei"
Florian Bichir
Duminica, 24 August 2003


Razboiul exclude sentimentele. Wilfried H. Lang, un tinar incarcator - “Flakhelfer” - de 19 ani, a fost pus intr-o situatie deosebita in noaptea de 23/24 august 1944, din cauza schimbarii raporturilor, care pina atunci erau firesti, chiar prietenesti, intre fortele romane si armatele celui de-al treilea Reich. Cu ultimele trupe germane, Wilfried Lang a parasit tara in care s-a nascut, incercind sa-si gaseasca refugiu in acea a parintilor sai. Altfel, ar fi riscat sa pateasca la fel ca si tatal sau, si anume sa ajunga in prizonieratul sovietic. Dupa caderea Berlinului, fiind unul dintre ultimii luptatori “Volksstrum”, Wilfried Lang s-a intors in Romania sa-si faca o cariera. Ignorat, s-a reintors in Germania, unde a urmat cariera de petrolist, asa cum facuse si tatal sau in 1920, in Romania, la “Royal Dutch” din Cimpina, cu un succes deosebit. Dar nu a uitat niciodata ca s-a nascut in Romania.
Ca nu a uitat insa nici clipele dramatice din 23/24 august 1944 o demonstreaza faptul ca este autorul filmului documentar “Un Stalingrad pe Dunare”, care prezinta infringerea armatelor germane, intre Dunare si Muntii Carpati, la sfirsitul lunii august 1944. Filmul, care a fost difuzat de mai multe posturi de televiziune, a fost primit excelent in Germania si contine marturiile a zeci si sute de veterani ai luptelor purtate atunci.
Tradare si onoare

Tot Wilfried H. Lang a organizat, pe 30 martie 1995, in fosta capitala a Cavalerilor Teutoni, Bad Mergentheim, un simpozion cu tema “23 August” la care au participat numerosi invitati si personalitati, printre care s-a numarat si Regele Mihai. “La 23 august, soldatul german a perceput rasturnarile din Romania ca pe o tradare. Discutiile au aratat ca Regele Mihai nu a avut nici o vina. Regele si-a facut datoria, salvind poporul roman, dar, in acelasi timp, a trebuit sa ia masuri ca trupele germane sa nu poata lupta in continuare contra romanilor si, desigur, acesta a fost un motiv pentru care comandantii germani de atunci au fost foarte nemultumiti. O dovada ca perceptia germana s-a modificat este si faptul ca nici unul dintre veteranii care au participat la simpozion nu i-au facut Regelui nici un repros, desi unii dintre ei, dupa 23 august, au facut pina la 10 ani de prizonierat in conditii atroce, la rusi. Din contra, i-au dat mina si i-au aratat deplina intelegere fata de masurile luate”, ne-a povestit Wilfried H. Lang.

O lectie de istorie

In exclusivitate pentru “Evenimentul zilei de Duminica”, domnul Lang, astazi in virsta de 78 de ani si domiciliat in Germania, ne-a pus la dispozitie un fragment din memoriile sale, referitor exact la momentul 23 august. Este posibil ca datele prezentate sa stirneasca orgoliile unor istorici sau sa ii mire pe unii cititori. Consideram insa ca publicarea marturiei unui soldat german, care a trait cu toata fiinta dramatismul acelor zile, nu poate fi decit o utila restituire a memoriei, dupa atitia ani in care manualele de istorie comuniste ne-au indoctrinat cu “glorioasa insurectie” sau cu “marea revolutie de eliberare antifascista si antiimperialista”. Este, in acelasi timp, si o lectie folositoare pentru nostalgicii epocii de aur care suspina inca dupa parazile, agapele tovarasesti si zilele libere “de 23 si 24 august”, uitind insa ca, fara democratie, care presupune si libertatea cuvintului, in locul acestor file de istorie traita pe viu, astazi ar fi citit, probabil, o editie speciala a ziarului “Scinteia”. Florian BICHIR

A inceput intr-o confuzie totala

Armata romana, fara ordine

“Dupa proclamatia Regelui Mihai I din seara zilei de 23 August 1944, prima reactie a fost de nedumerire si confuzie generala de ambele parti, germana si romana. Dupa bombardarea unor obiective centrale din Bucuresti de catre o escadrila de avioane Junkers JU-87 (zis Stuka), confuzia s-a amplificat si mai mult, astfel ca declaratia de razboi a Romaniei catre Germania nu a fost, intr-o prima faza, insotita si de ordine de executie amanuntite pentru trupele romane, astfel ca nimeni nu stia ce trebuia facut”, arata Lang in memoriile sale.
(...)”Ar fi de mentionat ca, pe-atunci, Divizia a 5-a Antiaeriana a Wehrmachtului german, care apara spatiul aerian al Romaniei - de fapt o divizie speciala, largita, aflata sub comanda generalului Kuderna -, cuprindea aproximativ 228 de guri de foc, cu calibre avind intre 88 si 128 mm, ultimele fiind acele tunuri uriase, pe afet de cale ferata, care trageau ghidate prin radar, devenind in ultimele doua luni spaima “Fortaretelor Zburatoare” ale U.S. Air Force (fortele aeriene americane - n.r.). Acestor guri de foc li se adaugau 16 baterii de 88 mm romanesti, deci inca 64 de tunuri, care luptau alaturi de nemti. Subzistenta si aprovizionarea bateriilor romanesti cu munitie erau asigurate tot de bateriile germane.”

Nemtii, abandonati de comandanti

“Membrii misiunii militare germane in Romania, care cuprindea atit Statul Major al Diviziei a 5-a Antiaeriana, cit si Statul Major al Comandamentului de Sud al armatei germane, cu generalii Hansen si Gerstenberg, au fost luati prizonieri, respectiv s-au predat fara lupta trupelor romane. Echipajele bateriilor de antiaeriana germane din perimetrul Ploiesti, raminind astfel fara comandantii lor de divizie, au luat legatura prin radio cu Marele Stat Major din Germania, de unde nu primeau insa decit ordinul stereotip: “Rezistati pina la ultima picatura de singe”.
Cum asemenea timpenii devenisera arhicunoscute inca din timpul retragerii de pe teritoriul sovietic, comandantii bateriilor de pe Valea Teleajenului s-au hotarit sa se concentreze in apropierea localitatii Scaieni, unde se afla o cazemata de comandament din beton armat, subterana si un depozit de munitie cuprinzator.”(...)

Romanii nu voiau sa lupte

Retragerea de la Scaieni

“Echipajul bateriei romanesti, care se afla in imediata apropiere, a primit ordin, pe data de 25 august, sa se retraga spre comuna Scaieni. Pe 26 august, ofiterul de legatura roman, locotenentul-major Petrescu, a venit la noi si ne-a sfatuit sa ne retragem, pentru ca ei aveau ordinul sa ne atace a doua zi. De fapt, artileristii romani nu aveau de gind sa lupte impotriva noastra din doua motive bine definite: pe de-o parte, fusesera frati de arme, luptind cot la cot cu noi pina mai alaltaieri, iar pe de alta parte cunosteau puterea noastra de foc si nu erau atit de nebuni incit sa incerce o misiune sinucigasa”.

Blaturi romano-germane

“Pentru a respecta totusi ordinele primite de la sefii lor ignoranti din Bucuresti, s-a convenit un atac formal, la care sa se traga cu tunurile in aer, respectiv pe teren viran. Astfel ca “atacul” din zorii zilei a durat aproximativ 10 minute si s-a soldat cu o glezna scrintita a unui ostas roman, care calcase intr-o groapa de pe cimp”. “A doua zi insa, deci pe 28 august, a sosit Regimentul 32 Infanterie Butuleasa la fata locului. Locotenentul-major Petrescu ne-a prevenit si ne-a implorat sa plecam, fiindca infanteria urma sa ne atace a doua zi. Noi, la rindul nostru, am rugat partea, romana sa nu ne atace deoarece, neavind armament de infanterie, ar fi trebuit sa ripostam cu tunurile de 88 mm”.

Macelul de la Lipanesti

Batalie de infanterie cu obuze de 88 mm

“In zorii zilei de 29 august, infanteria romana a atacat totusi. Am fost nevoiti sa ne aparam cu tunurile noastre. Rezultatul a fost un dezastru pentru infanteristii romani. Dupa ce s-au repliat trupele romane, am fost atacati cu aruncatoare de 88 mm, astfel ca, la rindul nostru, am fost decimati. In seara aceleiasi zile, tirziu, ne-am retras apoi in directia Lipanesti, unde am intrat intr-o ambuscada care ne-a fost pregatita acolo. Datorita unei companii de ucraineni din armata lui Vlasov care luptau de partea noastra cu o dirzenie nemaipomenita, am reusit sa spargem cordonul de incercuire romanesc, trecind mai departe spre Valenii de Munte, Cheia si apoi Brasov”.

De la Brasov, in gulag

“Primind promisiunea ca vor ramine in prizonierat romanesc, multi soldati germani s-au predat neconditionat fortelor armate romanesti. Aceasta promisiune nu s-a implinit insa si aproape toti au pierit mai tirziu in lagarele si gulagurile sovietice. Dupa razboi, nu am mai auzit despre nici unul dintre cei care se predasera in ziua de 30 august 1944 la Brasov. Un grup de oameni, printre care ma aflam si eu, am continuat drumul spre Ghimbav, unde speram sa mai intilnim aviatia germana de vinatoare. Acestia insa se retrasesera cu doua zile inainte, nestingheriti de nimeni. Grupul nostru, format din doar 18 oameni, s-a retras apoi pina pe malul drept al Muresului, unde am fost intimpinati de honvezii maghiari”.

Propaganda functiona in ambele parti

In privinta acelui atac aerian neputincios al unei escadrile de avioane de lupta “Stuka”, din ziua de 24 August 1944, trebuie spus clar ca Teatrul National a fost lovit din greseala in locul Palatului Telefoanelor, deoarece pilotii germani, de fapt vinatori de tancuri in cimp deschis, nu erau obisnuiti sa lupte in mijlocul unor cladiri inalte din oras. Pagubele enumerate dupa aceea de partea romana fusesera provocate in cea mai mare parte de aviatia americana cu citeva zile in urma, iar acel “macel ingrozitor” a fost o pura inventie a propagandei regale. Regele era furios ca i se distrusese locuinta, asa-zisa “casa noua” din spatele aripii drepte a Palatului Regal. Acele patru avioane, care au efectuat doar patru raiduri, au aruncat in total 40 de bombe usoare, de 50 kg si 20 bombe de 250 kg, care nu si-au nimerit tintele nici pe jumatate. Ceea ce i-a inspaimintat pe oameni a fost zgomotul asurzitor si demoralizant pe care il faceau aceste avioane in picaj. Fata de miile de bombe grele aruncate doar cu citeva zile inainte de americani si englezi, acest atac a fost mai mult simbolic, iar din punct de vedere militar - absolut inutil.

Cifre eronate, date controversate

In studiul domnilor dr. Alecsandru Dutu si Petre Otu despre evenimentele de la 23 August sint unele cifre eronate:

Armata germana a pierdut pe teritoriul Romaniei Mari, in special in urma schimbarilor de la 23 August 1944, un efectiv intre 400 si 700.000 de ostasi. Sa luam ca cifra medie 500.000 de militari. O evaluare a pierderilor la 61.500 de soldati nici nu poate fi vorba, sau eventual doar in zona Ploiesti-Bucuresti-Dunare. In filmul documentar realizat de mine am aratat ca in urma lui 23 August 1944 au pierit de doua ori mai multi ostasi germani decit la adevaratul Stalingrad in 1942.

Luftwaffe (aviatia germana) a pierdut pe teritoriul Romaniei, in tot timpul razboiului, 128 de avioane de vinatoare, majoritatea la apararea impotriva “Fortaretelor zburatoare” ale Aliatilor. Incluse fiind si acele avioane germane Messerschmitt ME 109, pilotate de aviatori romani, la apararea spatiului aerian al Romaniei. La Baneasa s-au pierdut 8 avioane: 4 de transport, care urmau sa scoata telefonistele germane si restul personalului feminin din zona de lupta, doua avioane de vinatoare si doua avioane defecte din hangar. Cifra de 222 de avioane este absolut eronata.

Dupa 23 August 1944, nemtii au pierdut in total 48 de nave fluviale si nici o singura nava maritima. Este inexplicabil cum s-a ajuns la cifra de 348 de nave. Poate s-au numarat si pontoanele de pe Nistru, distruse in timpul luptelor pentru apararea Basarabiei.

[hh13h]

Very good article!

*edited by admin*
*please reply in English*

[mihai]

[quote]Very good article!

*edited by admin*
*please reply in English*
Th write the message in English is good way that many people will understand and know the wellness of Rumanian Kingdom.
Mihai

[CCJ]

I'd like to read it myself...