Adj. av. Ioan Caruntu

[Carol I]

Jurnalul Naţional has published today an article about the life of Ioan Caruntu, a pilot of the 17th Observation Squadron. The article is available in Romanian only.

QUOTE

Omul care a spart frontul rus la Odessa VIATA MEA E UN ROMAN Pilotul Ioan Caruntu a reusit sa fotografieze din avion pozitiile trupelor rusesti la Odessa, fapta care a permis armatelor germane si romanesti sa strapunga frontul. Recompensa, Crucea de Fier germana, s-a transformat intr-o condamnare pentru erou. NINA MARCU   Lupta pentru eliberarea Basarabiei ocupata de sovietici parea sa se loveasca de un zid de nepatruns. Nici una dintre multele si diversele strategii folosite de armata romana si cea germana nu era de folos, Odessa parea pregatita sa reziste oricat timp. Inamicii pareau turnati in fier. Se aparau atat de bine, ca numai vazuta si fotografiata zona din avion s-ar fi putut gasi o solutie care sa aduca victoria. Sergentul, pe atunci, Ioan Caruntu participase cu putin timp in urma la bombardarea pozitiilor rusesti din Basarabia, alaturi de locotenentul Ion Lupu si mitraliorul Gheorghe Petrache, de unde se intorsese victorios. Fusese prima sa misiune, dar a prins gustul victoriei si l-a facut sa uite cum s-a gandit cu inima stransa la mama lui. Se mandrea cu el, dar suferea in fiecare clipa la gandul ca avionul sau s-ar putea prabusi, lovit de rusi. Uitase si scrisoarea-testament pe care o lasase, discret, la comandant, in eventualitatea ca i se intampla ceva in misiune. Rugase superiorii sa-i trimita toate obiectele care ii apartin tot mamei, daca el ar fi cazut doborat.   Misiune imposibila Era septembrie 1941, cand a luat o hotarare pe care acum spune ca nu ar mai cuteza sa o ia: \"M-am oferit sa plec voluntar si sa fotografiez zona care ne tinea pe loc. Ofiterii nici n-au vrut sa auda. Exista riscul sa fim descoperiti si doborati, caci trebuia sa survolam zona de patru ori, pentru o deplina reusita. Am insistat\".   In mod normal, la misiune ar fi trebuit sa participe si un ofiter, dar a plecat insotit doar de un mitralior. A facut de trei ori ocolul obiectivului imposibil pana atunci de invins. Au fost descoperiti cand se pregateau sa faca ultima fotografie. \"Am fost atacati din toate partile. Parca cei 2.000 de metri altitudine nu contau catusi de putin. M-am rugat la Dumnezeu sa ne ajute sa ajungem teferi la baza\", isi aminteste batranul pilot. Acele trei fotografii au ajutat trupele germane si romane pentru a strapunge frontul.   Un orfan decorat de sase ori Ioan Caruntu s-a nascut in 1915, in sfarsitul arsitei de vara la Moreni. A ramas orfan de mic si, ca singurul barbat din familie, a avut grija toata viata de surorile lui si de mama sa, pe care a venerat-o. A visat de mic sa zboare, precum randunelele care strapung cerul, sa se intreaca in zbor cu ele.   A facut Scoala Militara de Aviatie din Bucuresti, iar in 1937 a primit brevetul de pilot de turism, apoi pe cel de pilot de razboi. S-a perfectionat mai departe, in 1939 urmand cursurile de instructor de zbor. S-a angajat instructor la Scoala Asociatiei Romane pentru Propaganda Aviatiei.   A fost concentrat la Flotila 3 Aviatie Galati si detasat la Scoala Militara de Aviatie Tecuci, ca adjutant aviator, de unde a fost transferat la Escadrila 17 Observare si Bombardament. De aici a plecat in misiuni in Basarabia, Crimeea, Stalingrad, Bucuresti, Transilvania de Nord, Ungaria, Cehoslovacia.   Pentru indeplinirea a 76 de misiuni aeriene si pentru curajul de care a dat dovada, Ioan Caruntu a fost decorat de sase ori, o parte dintre aceste decoratii fiind: \"Virtutea Aeronautica\" clasa crucea de aur cu doua barete, \"Crucea Serviciul Credincios\" clasa a II-a, \"Centenarul Regelui Carol I\", dar si \"Crucea de Fier\" germana.   Crucea de Fier, o piatra de moara Crucea de Fier germana a atarnat greu la dosarul lui Ioan Caruntu dupa razboi, casatorit intre timp si avand doua fiice. Fiecare miscare a pilotului era stiuta si comentata. Din toate partile i se puneau bete in roate. S-a angajat cu greu ca mecanic de motoare, a lucrat la Moreni, Targu Ocna, apoi la Ploiesti. A ajuns intr-o functie de conducere la una dintre cele mai insemnate intreprinderi ploiestene. Sicanele Securitatii continuau si Ioan Caruntu a luat taurul de coarne. \"Nu tin sa conduc o suta de oameni - i-a spus el unui ofiter. Nu sunt batut in cuie intr-un post de conducere. Dar am sotie si copii si trebuie sa le asigur o bucata de paine. Vreau doar sa muncesc. Pot sa fac orice. Eu pot sa trec peste faptul ca ma numiti fascist, ca-mi spuneti bandit, ca ma urmariti si-mi ascultati telefonul. Dar familia mea nu merita si nu trebuie sa treaca prin toate acestea!\". Franchetea lui l-a impresionat, se pare, pe ofiterul de securitate, caci \"latul\" a fost un pic slabit.   \"Daca tot fusesem facut fascist toata viata de oamenii din tara mea, dupa '89 am luat legatura cu Germania. Nu voiam nimic, doar sa mi se spuna ca nu facusem nimic rau, cand am primit Crucea de Fier. Am fost intrebat daca sunt german sau daca sotia este de origine germana. Nu, nu eram nici unul altceva decat romani neaosi. Nemtii sunt foarte corecti, dar reci, nu judeca niciodata cu sufletul, asa cum avem tendinta sa facem noi. Am invatat astfel, o data in plus, daca mai era nevoie, ca nu e indicat sa astepti nimic de la nimeni.\"   Cand l-am cautat pe Ioan Caruntu prima data acasa, am aflat ca este la cimitir. Sotia lui Caruntu, Jana, ne-a explicat: \"Ne-a murit una dintre fiice, a venit raspunsul. Sunt doar sapte luni... Suntem inca marcati, socati de intamplare. Eu stau acasa si plang cat e ziua de mare. El se duce la cimitir si-si ostoieste focul. Sta, cred, langa cruce si vorbeste cu Laura, care a fost o fiica deosebita. Spun, cred, pentru ca nu vorbim despre acest lucru. Fiecare incercam, prin umilele noastre forte, sa-l protejam pe celalalt. Nu stie ce e in inima noastra decat cine a trecut prin asa ceva. Nu poate sa inteleaga altcineva ce inseamna sa pierzi un copil. Cu Laura am murit si noi, putin. Cand ziceam ca viata e buna cu noi, ne-a lovit crunt si irevocabil. Sotul meu a avut probleme, chiar necazuri, toata viata. Si totul doar pentru ca pe front a facut acte de eroism. In alte situatii, o medalie ar fi trebuit sa fie aducatoare de bucurii. In cazul lui, a adus Securitatea in viata noastra. Si, totusi, le-a depasit pe toate. Dar moartea Laurei a fost mai mult decat coplesitoare\".   EROI CERSETORI \"Trec veteranii\" \"Priveste, copile, cum trec veteranii in siruri tacute. Batrani luptatori se duc! Se topesc! Si o data cu anii dispar in neant, anonimi calatori. Se sting veteranii lasati in uitare, incet, in tacere si-n lacrimi se sting. Si nimeni nu-i plange! Pe nimeni nu doare ca mor veteranii. Nici ei nu mai plang. Priveste-i! Mai misca, mai sunt inca vii Si asteapta sa sune un ultim atac, caci astazi sunt iarasi in linia intai Si asteapta semnalul. Si rabda! Si tac... Priveste cum trec veteranii in siruri tacute, eroi cersetori! Se duc! Se topesc! Si o data cu anii dispar in neant... inutili... trecatori.\" Autor: Ioan Caruntu

[Victor]

Obviously the author of the article did not really know what she was writing about. Odessa was taken in October, not September. There was some success in the Dalnik sector, but I would not call it a major brakethrough. It was more like a WWI style advance.
I wonder how he took the pictures, if tehre was no observer on board the aircraft.

[Bernard Miclescu]

I will send this article to Mr Mancu, maybe he remembers something about the above mission.

Bm

[Carol I]

QUOTE

Obviously the author of the article did not really know what she was writing about. ...

Or maybe the pilot's recollections of the events that have happened more than 60 years ago were not as accurate as one has hoped.

[CCJ]

I cannot read it :mad:

[Victor]

QUOTE

I cannot read it :mad:

You're not missing much, trust me.

[Dénes]

QUOTE

I wonder how he took the pictures, if tehre was no observer on board the aircraft.

That crossed my mind, too. I have never seen a combat report filed by I.A.R. 39 crews, or accident/loss report, where there was no on-board observer.

[CCJ]

OK :mrgreen:

[cainele_franctiror]

I heard that the decision to refuse the german support in man and war material at the begining of the siege of Odessa was taken by Antonescu after he saw some aerial photos. He concludet that Odessa is not really fortified...