Soldati ai României Mari. Din prizonieratul rusesc in Corpul Voluntarilor transilvaneni si bucovineni (1916 – 1918)
Lt.col.drd. Ioan PAREAN
Când, la 15 august 1916, clopotele bisericilor din intreaga Românie vesteau intrarea triumfala a armatei române in Transilvania, prin trecatorile Carpatilor, in Rusia tarista, aliata României in acest prim razboi mondial, se aflau in lagarele de prizonieri peste 120.000 de români transilvaneni si bucovineni, fosti militari in armata austro-ungara.
Cazuti prizonieri in primii doi ani de razboi, timp in care România isi pastrase neutralitatea, românii din dubla monarhie erau raspânditi in cele peste o mie de lagare de prizonieri imprastiate pe intinsele stepe rusesti si, chiar dincolo de muntii Urali in neguroasa si inghetata Siberie. Acesti prizonieri ai armatelor Puterilor Centrale erau folositi ca mâna de lucru pe intinsele mosii rusesti, in minele si intreprinderile acum golite de mujicii rusi concentrati in marea armata a tarului Nicolae al II-lea Romanov (1894-1917).
Multi dintre marii proprietari rusi, care foloseau ca mâna de lucru prizonieri, erau filogermani sau filoaustrieci, având multi dintre ei origini germane sau austriece inca din timpul Ecaterinei cea Mare (1762-1796) a Rusiei. Acestia foloseau ofiteri prizonieri germani, austrieci sau unguri la supravegherea activitatilor lucrative desfasurate de ceilalti prizonieri pe domeniile lor. Astfel exploatarea seculara a popoarelor inchise intre granitele Imparatiei central-europene a continuat si pe mosiile din stepele rusesti folosindu-se acelasi bici. In cei doi ani de prizonierat, in lagarele rusesti, românii n-au beneficiat niciodata de serviciile Crucii Rosii Internationale, acestea având ca destinatie doar prizonierii natiunilor „cu sânge albastru”.
La vestea ca România a intrat in razboi alaturi de Puterile Antantei, 40.000 de prizonieri români transilvaneni si bucovineni, aflati in lagarele rusesti, au cerut sa fie inrolati in armata româna. Insa, neexistând o conventie, privitoare la acest fapt, intre România si Rusia, cererea acestora a fost respinsa de autoritatile tariste. Prizonierii români care au insistat pentru eliberarea lor si inrolarea in armata româna au fost arestati si inchisi, ajungând intr-o situatie mai grea decât cea in care fusesera ca prizonieri de razboi.
La insistenta guvernului român, guvernul tarist a convenit in luna octombrie a anului 1916, ca, in schimbul a 15.000 de prizonieri germani si austro-ungari, sa permita eliberarea si inrolarea in armata româna a 15.000 de prizonieri de origine româna aflati in lagarele din Rusia.
Conform acestei conventii si a avalansei de cereri venite din partea prizonierilor români aflati in lagarele rusesti, Marele Cartier General rus a acceptat organizarea unui lagar de primire a voluntarilor români in comuna Darnita, din apropierea orasului Kiev. Situata intr-o frumoasa padure de brazi, comuna Darnita era un punct de viligiatura si de petrecere a timpului liber de catre locuitorii Kievului. Aici vor astepta mai bine de o jumatate de an, primii dintre voluntarii români, constituirea primului batalion de voluntari care va pleca sa lupte in componenta armatei române. In acel decembrie al anului 1916, cu geruri de peste -30º C, la Darnita, 250 de ofiteri si 1.200 de subofiteri si gradati au constituit nucleul viitoarelor unitati de voluntari români. Acest nucleu a primit denumirea de Comandamentul „Corpului de voluntari ardeleni si bucovineni”. In conducerea acestui Corp de voluntari erau cuprinsi ofiterii de rezerva: dr. Pompiliu Nistor, dr. Victor Deleu, Vasile Chiroiu, Ion Vescan, Emil Isopescu etc.
Desfasurarea generala a razboiului si mai ales luptele politice, care vor duce la caderea tarismului, au facut ca voluntarii români concentrati la Darnita sa ramâna intr-o indelungata asteptare.
La 23 februarie 1917 a sosit la Darnita, Lt.col. Constantin Gh. Pietraru, ofiter activ al armatei române, care a fost desemnat de Marele Cartier General român sa organizeze constituirea, echiparea si afluirea spre tara a unitatilor de voluntari.
La 23 februarie/8 martie 1917, Ministerul de Razboi al României a emis ordinul nr. 1.191, care prevedea infiintarea Corpului voluntarilor români ardeleni si bucovineni aflati in Rusia. Acest ordin este considerat actul de nastere al Corpului de voluntari.
Dupa indelungate negocieri cu noul guvern de la Petrograd, la 3/16 martie, generalul Constantin Coanda primeste acceptul Inaltului comandament rus de a recruta si a constitui la Darnita Corpul voluntarilor români, fara insa a se preciza efectivele acestui Corp.
La 5/18 martie 1917 voluntarii semneaza un „Angajament” formulat de catre generalul Constantin Coanda, seful misiunii militare române pe lânga Marele Cartier General rus si totodata comandant al Corpului voluntarilor, si lt.col. C-tin Gh. Pietraru. Acest angajament avea urmatorul continut:
| QUOTE | Angajament
Subsemnatii ofiteri, subofiteri si soldati de nationalitate româna, declaram pe onoare si constiinta, ca voim sa luptam alaturi de armata româna, pentru desrobirea tarilor noastre de sub dominatiunea austro-maghiara si alipirea lor la România.
Prin acest angajament noi devenim ofiteri, subofiteri si soldati români, cu aceleasi drepturi si datorii, ca si cei din armata româna. Timpul servit in armata austro-ungara, ca si cel in calitate de prizonier ni-se va socoti la vechimea gradului nostru. Noi si familiile noastre vom avea aceleasi drepturi la pensiuni, ajutoare si recompense ca si ofiterii, subofiterii si soldatii români, luându-se in seama si timpul servit in armata austro-ungara si cel in calitate de prizonier.
Din momentul subscrierii acestui angajament ne consideram ca facând parte din armata româna si prin urmare acei dintre noi, cari nu vor raspunde la chemare, vor fi considerati ca dezertori si pedepsiti conform legilor românesti.
Tot astfel ni-se vor aplica toate dispozitiunile legale si regulamentare in vigoare in armata româna.
Dumnezeu sa ne ajute, ca prin sângele nostru sa ne desrobim tarile si sa facem România-Mare, unita intr’un singur trup si pe vecie.
Darnita, la 5 Martie 1917 st. v. |
La 5/18 aprilie, lt.col. Pietraru reuseste sa obtina promisiunea verbala a ministrului de razboi, Gucicov, de a recruta un numar de 30.000 de voluntari si aceasta numai la interventia diplomatica a prim ministrului român, I.I.C. Bratianu. A urmat opozitia generalului Romanovsky, noul sef al Marelui Cartier General rus, care a ordonat ca din cei 120.000 de prizonieri români aflati in lagarele rusesti sa fie recrutati doar 5.000 si acestia numai din circumscriptia militara a Moscovei, zona unde se gaseau aproximativ 10.000 de prizonieri români.
In acest timp, prin lagarele de prizonieri, s-a raspândit zvonul ca autoritatile austro-ungare confisca averile si spânzura membrii familiilor celor ce se inscriu in Corpul de voluntari. Acest fapt nu a descurajat avântul patriotic al prizonierilor români, ci a stimulat cererea lor de a se inscrie in Corpul voluntarilor pentru a lupta in armata româna alaturi de cei 29.000 de soldati si 1.816 ofiteri transilvaneni cuprinsi in efectivele armatei române, inca de la intrarea României in razboi.
La 13/26 aprilie 1917 voluntarii de la Darnita adreseaza un manifest: „Guvernului provizoriu al Rusiei. Sfatului deputatilor, muncitorilor si soldatilor din Petrograd, tuturor statelor aliate si neutre prin reprezentantii lor in Rusia.” Acest manifest care a fost semnat de catre 250 de ofiteri si 250 de subofiteri si soldati a fost apreciat ca o prima declaratie de unire a tuturor românilor intr-un singur stat, un preambul al marii uniri de la Alba Iulia.
In luna mai 1917, Comandamentul Corpului voluntarilor români a fost mutat de la Darnita, la Kiev. Ofiterii au fost cartiruiti in liceul de fete din cartierul kievean, Podoli, iar restul voluntarilor au primit adapost in cazarma din cetatea Kievului. Aici au primit voluntarii cele sase comisii de recrutare venite de la Iasi. In scurt timp s-au organizat si utilat ateliere de croitorie si cizmarie necesare bunei echipari a voluntarilor.
In intervalul 25 mai-3 iunie 1917 au fost echipati si pregatiti sa plece in tara 116 ofiteri si 1.250 gradati si soldati români.
In ziua de 3 iunie 1917 a plecat spre România primul tren militar care transporta cel dintâi batalion de voluntari ce se constituisera la Kiev. Dupa trecerea Nistrului, pe tot parcursul pâna la Iasi, voluntarii au fost intâmpinati de localnici cu dragoste si flori. La Chisinau au primit in dar un steag tricolor si o icoana cu chipul Mântuitorului. Steagul sa-i insufleteasca in lupta cea dreapta, iar icoana sa o puna dupa Marea Unire in altarul catedralei ortodoxe de la Sibiu.
Ajunsi, la 6 iunie, in gara Iasi au fost primiti cu un deosebit entuziasm, atât de catre autoritatile militare si civile, cât si de catre populatia capitalei Moldovei. La sosirea acestui prim batalion au fost de fata: Vintila Bratianu, ministrul de razboi, generalii Prezan, Petala, Cristescu, Vladescu, poetul Octavian Goga si multi altii. Garda de onoare a fost formata dintr-un regiment de vânatori având drapelul de lupta desfasurat si muzica acestuia.
In ziua de 9 iunie 1917, batalionul de voluntari a depus juramântul de credinta fata de patria româna si rege, pe un câmp de instructie de la periferia Iasului. A urmat defilarea voluntarilor si a trupelor participante la aceasta solemnitate. Au asistat la depunerea juramântului de credinta: regele Ferdinand I al României (1914-1927), Ionel I. C. Bratianu, presedintele Consiliului de Ministri, generalul Constantin Prezan, seful Marelui Cartier General român, generalul Dimitri Gr. Scerbacev, comandantul fortelor ruse de pe frontul român, generalul Henri Berthelot, seful Misiunii militare franceze, precum si alte personalitati ale vietii politice si militate românesti si straine. In dupa amiaza aceleiasi zile, in Piata Unirii din Iasi, in fata statuii primului domn al României, Alexandru Ioan Cuza, voluntarii transilvaneni si bucovineni au participat la intâlnirea cu populatia Iasului. Au fost momente de entuziasm cum rar se poate vedea.
Actiunea de recrutare si organizare a noi unitati de voluntari dintre prizonieri si refugiati a continuat si, a fost chiar intensificata in perioada urmatoare prin constituirea unor birouri, servicii si comisii cu sarcini precise. Astfel, la 14 iunie 1917 s-a constituit pe lânga Marele Cartier General al armatei române „Biroul A. B.” care avea ca atributie tinerea evidentei voluntarilor români transilvaneni, banateni si bucovineni inrolati in armata româna, continuarea recrutarii si primirea in tara a voluntarilor din Rusia. In acest timp la Kiev s-a infiintat „Serviciul voluntarilor de origine româna din Rusia”, iar ca organ de propaganda, ziarul „România Mare”, jurnal care era distribuit in toate lagarele de prizonieri din intreaga Rusie.
La numai o luna dupa ce primul batalion de voluntari au ajuns in tara, din Kiev a plecat, spre Iasi, al doilea esalon, constituit din 100 de ofiteri si 544 soldati. In perioada 27 iunie-20 august 1917 comisiile de recrutare, din circumscriptia militara a Moscovei, au mai trimis in tara 1.500 de voluntari.
La 22 august, dupa numeroase interventii la guvernul provizoriu rus, atasatul militar al României obtine aprobarea de a recruta voluntari din toate lagarele de prizonieri, pâna la efectivul de 30.000. Astfel, pâna la sfârsitul anului 1917 au sosit in tara 450 ofiteri si elevi aspiranti si 8.063 soldati. Recrutarea voluntarilor s-a incheiat la 8 ianuarie 1918, fiind trimisi sa lupte alaturi de armata româna un total de 8.513 voluntari.
La 28 noiembrie 1917 (st. v.) Marele Cartier General român a stabilit definitiv structura organizatorica a Corpului de voluntari, s-a creat un „Serviciu central” si un Comandament al voluntarilor cu sediul la Hârlau, avându-l in frunte pe colonelul Marcel Olteanu. Voluntarii sositi din Rusia au fost repartizati la regimentele: 5 vânatori, 2, 3, 19 si 26 infanterie, unitati care au contribuit la oprirea ofensivei armatelor Puterilor Centrale in Moldova, in vara de foc a anului 1917.
Exemplul prizonierilor de razboi români din Rusia a fost urmat si de cei internati in lagarele din Italia si Franta, care, in primavara anului 1918 s-au constituit in corpuri de voluntari.
Participarea voluntarilor români transilvaneni, banateni si bucovineni, la luptele purtate de catre armata româna in anii primului razboi mondial, a constituit un argument in plus pentru legitimarea Marii Uniri de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918.
Bibliografie:
[1] Petru Nemoianu, Corpul voluntarilor români in Rusia, Tipografia „Nationala”, Lugoj, 1921, passim.
[2] Idem, Prima Alba Iulia. Voluntari români in razboiul pentru intregirea neamului. Istoric general, Timisoara, 1922, p. 12.
[3] ***, Istoria infanteriei române, vol. II, Editura stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1985, p. 114-115.
[4] ***, România in anii primului razboi mondial, vol. II, Editura militara, Bucuresti, 1987, p. 502-505, 510, 519.
[5] ***, Istoria militara a poporului român, vol. V, Editura militara, Bucuresti, 1988, p. 533-535, 537.
|
Transylvanian prisoners in the Corps of volunteers
Help
Search
Members
Calendar
