10 mai – 23 august 1941: Divizia 1 Blindata

10 octombrie 1941 – 10 ianuarie 1942: Divizia 1 Blindata

? ? 1941: Crucea de Fier clasa a II-a

1 august – 24 noiembrie 1942: Divizia 15 Infanterie

? decembrie 1942: promovat la gradul de general de divizie (post-mortem)

2 februarie 1943: Ordinul Mihai Viteazul cls. a III-a (post-mortem)

Ioan Alecu Sion s-a nascut pe 28 septembrie 1890 la Pitesti. A facut Liceul Militar de la Iasi si apoi Scoala de Ofiteri de Artilerie, Geniu si Marina din Bucuresti. In iulie 1911, proaspatul sublocotenent Sion a fost repartizat la Regimentul 12 Artilerie de la Bacau. Dupa doi ani a fost detasat la Scoala Superioara de Artilerie si Geniu pentru perioada 15 octombrie 1913 – 1 noiembrie 1914, terminand pe locul 16 din 41. A fost promovat la gradul de locotenent si trimis la Regimentul 2 Artilerie din Bucuresti, primind comanda Bateriei 2/Divizionul I. Cu aceasta unitate a luat parte la campania din 1916, distingandu-se in luptele de la Persani si Porumbacu si primind Ordinul Coroana Romaniei clasa Cavaler. La inceputul anului 1917 a fost un val de avansari in armata romana, Ioan Sion devinind capitan. A participat si la campania din vara anului 1917 cu aceeasi unitate, iar in octombrie 1918 a fost mutat la Regimentul 12 Artilerie, comandand Bateria 4. A fost repede remarcat pentru calitatile sale organizatorice si din noiembrie 1919 a fost numit sef al Biroului organziare-mobilizare a Diviziei 8 Infanterie, din care facea parte regimentul sau.

La 1 ianuarie 1921, Ioan Sion a fost promovat la gradul de maior si in luna noiembrie a aceluiasi an a inceput cursurile la Scoala Superioara de Razboi. A terminat pe 31 octombrie 1923 si a trebuit sa faca un stagiu la Regimentul 91 Infanterie din Alba Iulia, iar apoi la Marele Stat Major. De la 1 mai 1925 a devenit seful Biroului organizare-mobilizare la Corpul 2 armata. Dupa patru ani, in aprilie 1929, a primit comanda Divizionului 1 Artilerie Calareata si in octombrie a fost promovat la gradul de locotenent colonel. S-a intors in administratie in aprilie 1931 ca sef al Serviciului Secretariatului General al Ministerului de Razboi. In octombrie 1933 a fost mutat la Biroul Informatii, iar in noiembrie 1934 a devenit secretar al Consiliului Superior al Apararii Tarii. Dupa doi ani, Ioan Sion a fost inaltat in gradul de colonel si a primit comanda Regimentului 1 Artilerie AA. Din noiembrie 1937 a fost numit sef de stat major la Inspectoratul General al Artileriei. La 1 noiembrie 1939 a preluat comanda Brigazii 2 Artilerie din Divizia 2 Infanterie, remarcandu-se pentru modul in care a pregatit-o pentru razboi.

Dupa venirea la putere a generalului Antonescu, col. Ioan Sion a fost numit director al Directiei Materiale a Subsecretariatului de Stat al Aprovizionarii. Pe 10 mai 1941 a devenit general de brigada si a primit comanda nou infiintatei Divizii 1 Blindate. Comandantul titular era gen. de brigada Nicolae Stoenenescu, dar care in acea perioada indeplinea si functia de Ministru de Finante. Ioan Sion era comandantul secund, dar in lipsa lui Stoenescu a preluat comanda efectiva. Era prima unitate de acest tip a Romaniei si era organizata conform doctrinei Wehrmacht-ului cu ajutorul instructorilor germani. Lipsindu-i multe din materialele necesare, el a trebuit sa depuna o munca asidua pentru a-si pregati divizia pentru lupta. Din nefericire, conditiile din perioada respectiva nu au permis instruirea intregului personal la un nivel satisfacator si nici completarea intregului echipament necesar.

Divizia 1 Blindata a fost initial subordonata Corpului 11 german din Armata 11. A inceput sa treaca Prutul in timpul noptii de 2/3 iulie 1941 cu primele elemente. Primele actiuni de lupta au avut loc pe 4 iulie, cand tancurile romanesti au scos Regimentul 203 din Divizia 76 Infanterie germana dintr-o situatie dificila la Bratuseni. In continuare, divizia generalului Sion a inaintat pana in apropierea Nistrului, in zona Moghilev, pana pe 7 iulie. Acolo a asteptat sa exploateze incercarea Detasamentului "Lindemann" de a crea un cap de pod peste rau, dar deoarece acesta a esuat, dupa 3 zile a fost dirijata spre zona Soroca pentru a curata malul Nistrului de trupe sovietice. Pe 11 iulie, gen. de brigada Sion i s-a comunicat ca trebuie sa se deplaseze cu unitatea sa spre Balti, iar de acolo a fost trimis spre Chisinau, unde va intra in subordinea Corpului 54 german. Pana pe 15 iulie, Divizia 1 Blindata a traversat Basarabia de la nord la sud si era pozitionata astfel incat sa poata ataca atat spre Orhei, cat si spre Chisinau. Pana la urma comandamentul superior a decis sa se indrepte spre capitala Basarabiei. Aparitia sa in aceasta zona a constituit o surpriza totala pentru sovietici si a contribuit decisiv la ocuparea Chisinaului chiar de pe 16 iulie. Divizia a continuat urmarirea spre Tighina, dar ploile torentiale i-au impiedicat actiunile dupa 17 iulie. Dupa acea data, generalul Sion si trupele sale au fost pusi in rezerva Armatei 4 romane si lasati sa se refaca si sa-si repare echipamentul avariat.

Pe 5 august 1941, Divizia 1 Blindata a fost subordonata Corpului 5 roman si in timpul noptii a trecut Nistrul. A fost apoi varful de lance al inaintarii Armatei 4 in actiunea de de incercuire a Odesei. Pe 14 august se afla la est de oras, la numai 10 km de tarm. A venit apoi dezastrul de la Karpova de pe 18 august, cand Regimentul 1 Care de Lupta a fost detasat la Divizia 11 Infanterie si a pierdut 32 de tancuri datorita proastei cooperari a infanteriei Regimentului 3 Dorobanti Olt cu acestea. Astfel, deoarece Divizia 1 Blindata mai avea doar 21 de tancuri in stare de functionare dupa aceasta data, s-a luat hotararea sa se formeze un Detasament Moto, iar restul diviziei sa fie trimisa pentru refacere si reparatii la vest de Nistru.

Gen. de brigada Ioan Sion a fost inlocuit de la comanda unitatii de gen. de brigada Carol Schmidt in urma deciziei maresalului Ion Antonescu, nemultumit de performantele diviziei in fata Odesei. Numarul mare de tancuri si vehicule avariate si distruse in doua luni de campanie, nu putea fi reprosat exclusiv lui Ioan Sion. Divizia sa a strabatut din 16 iunie de cand plecase de la Targoviste peste 3.000 de km pe drumuri foarte proaste. A fost in unele cazuri faramitata si folosita in sprijinul altor unitati neantrenate pentru lupta alaturi de tancuri si, ca majoritatea unitatilor romane, i-a lipsit tot echipamentul necesar. Totusi, gen. de brigada Ioan Sion era artilerist ca formatie si nu avea experienta necesara conducerii unei unitati mecanizate. Practic, inaintea inceperii operatiunilor, nu avusese ocazia decat sa faca cateva aplicatii pe harta. Se pare ca germanii au apreciat mai mult actiunile sale si i-au conferit Crucea de Fier clasa a II-a la sfarsitul anului 1941. Pe 10 octombrie Ioan Sion s-a intors la comanda Diviziei 1 Blindate pana pe 10 ianuarie 1942, cand gen. de divizie Radu Gherghe l-a inlocuit, el redevenind comandant secund.

Pe 1 august 1942 a primit insa o noua comanda: Divizia 15 Infanterie. Cu ea s-a deplasat pe front, langa Stalingrad, fiind subordonat Armatei 3 a gen. de armata Petre Dumitrescu. In noiembrie 1942, divizia generalului Sion se afla in rezerva armatei, pregatita sa intervina pe directia Kletskaya – Ievstratovsky. Pe 19 noiembrie, cand s-a declansat contraofensiva sovietica la nord de Stalingrad, Divizia 15 a primit misiunea sa bareze drumul Gromky – Ivanovsky, dar a fost atacata dinspre Gromky de forte blindate sovietice din Corpul 4 Tancuri. Fiindu-i imposibil sa reziste, singura solutie era retragerea catre vest, unde se aflau Diviziile 5 si 6 Infanterie care rezistasera atacurilor initiale. Pana seara aceste trei divizii au fost aproape incercuite, formand Grupul "Gen. Lascar", care a continuat sa reziste pana pe pe 22 noiembrie. Deoarece trupele romanesti erau la capatul puterilor, le lipseau munitiile si hrana, s-a hotarat sa se incerce iesirea in forta din incercuire. Gen. de brigada Ioan Sion a fost numit comandant al coloanei de atac, in timp ce gen. de divizie Mihail Lascar a ramas sa acopere retragerea. Circa 30.000 de oameni, intinsi pe aproape 30 km, au pornit marsul la ora 21:00. Profitand de acoperirea oferita de intuneric, coloana s-a strecurat prin liniile sovietice ajungand pana in Valea Tsaritsa, unde a fost atacata de tancuri si dezorganizata complet. Din macelul care a urmat, generalul Sion a reusit sa scape impreuna cu 3.626 de oameni, 1.045 de cai, 18 masini si doua tunuri, cu care a ajuns la Bol. Donchinskaya in dimineata zilei de 23 noiembrie, facand jonctiunea cu ramasitele Diviziei 22 Blindata germana.

Imediat soldatii apartinand multor unitati diferite au fost organizati intr-un dispozitiv de aparare, care sa poata cat de cat sa ofere o rezistenta. Principalul sprijin erau insa putinele tancuri de care dispunea Divizia 22 Panzer. Acestea insa s-au retras in timpul noptii la 3 km de sat, care era bombardat de artilerie. Pe 24 noiembrie, la ora 3:00, doua tancuri sovietice au patruns in sat tragand. Generalul Sion si maiorul Busuioceanu se miscau in continuu, imbarbatand oamenii, impartind grenade, trecand deseori la numai 20 de m de tancuri. De trei ori a cerut ajutor din partea Diviziei 22 germane, dar nu a primit nimic. De la 7:00 au inceput sa apara mai multe tancuri in sat. A incercat sa lanseze un contraatac, dar nu l-a urmat nimeni. La 10:00 Batalionul 303/Brigada 8 Independenta Tancuri de Garda a atacat in forta. Munitiile erau pe sfarsite si lipseau mijloacele anticar. Oamenii au intrat in panica si au inceput sa fuga in dezordine, prin focul de mitraliere si artilerie sovietic. A incercat in zadar sa-i opreasca. A fost un alt masacru. Gen. de brigada Ioan Sion ramasese in sat impreuna cu mr. Busuioceanu, cpt. Severin, slt. Galben si soferul sau sold. Dascalescu. Au hotarat sa se retraga spre pozitiile Diviziei 22, luand-o printr-o viroaga. Drumul le-a fost insa blocat de doua plutoane de infanterie sprijinite de un tanc. Au incercat sa scape schimband directia, dar generalul Sion a fost lovit si a cazut.

A fost singurul comandant de divizie roman ucis pe campul de lupta in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Soarta sa este graitoare pentru drama soldatilor romani la Cotul Donului in noiembrie 1942. Pentru faptele sale a fost inaintat in grad post-mortem si a primit cea mai inalta decoratie romaneasca pentru ofiteri: Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a.