Nota: Localitatile carora nu li s-a identificat denumirea actuala sunt marcate cu [*]. De asemenea, pentru unele localitati pentru care numele romanesc este bine incetatenit, s-a preferat utilziarea acestuia, punandu-se intre [] numele oficial actual.

Pe 7 ianuarie 1943, Armatele 3 si 4 mai aveau in subordine un numar de 73.062 de militari. Mai erau de asemenea unitati sau subunitati romanesti subordonate unor grupuri de lupta germane si probabil un numar mai mic de mici unitati izolate sau doar grupuri de supravietuitori cu care se pierduse legatura. Doua divizii, 20 Infanterie si 1 Cavalerie, au fost prinse in incercuire in oras, insa celelalte 16 divizii trebuiau sa fie readuse in tara si reconstruite. Pentru aceasta, unitatile din Armata 3 au fost organizate in grupari de mars. Gen. de brigada Gheorghe Trestioreanu, comandantul Diviziei 7, a organizat o grupare formata din Diviziile 7, 11 si 15 Infanterie si 7 Cavalerie, iar gen. de divizie Gheorghe Ionescu-Sinaia, comandantul Diviziei 13, a adus in tara supravietuitorii din Diviziile 5, 6, 9, 13 si 14 Infanterie. Aceste trupe au strabatut pe jos peste 1.800 km timp de trei luni, din ianuarie pana in aprilie. Divizia 1 Blindata, dispunand de mai multe mijloace de transport motorizate, s-a deplasat separat si a ajuns in tara la sfarsitul lunii martie. Pentru Armata 4 zona de regrupare a fost la sud de Mariupol. Ce mai ramasese din Diviziile 1, 2, 4 si 18 Infanterie, 5 si 8 Cavalerie s-a strans acolo. Gruparea a fost pusa sub comanda gen. de brigada Dumitru Tudosie, comandantul Diviziei 2. Spre sfarsitul lunii martie au inceput sa fie transportati in tara cu trenul, ajungand la destinatie in aprilie.

Comandamentul Armatei 4 a fost demobilizat la 1 aprilie 1943, dupa ce a ajuns la Iasi. Armata 3 insa a ramas la est de Bug, asigurand organizarea retragerii spre tara a trupelor romane ce luptasera la Stalingrad. Dupa ce aceasta misiune a fost indeplinita, a preluat in subordine toate trupele romane ramase Kuban si Crimeea si, pe 1 mai 1943, si-a instalat punctul de comanda la Simferopol, in Crimeea. Evident aceasta subordonare era doar administrativa si disciplinara, deoarece operativ toate aceste unitati depindeau de comandamente germane.

Diviiziile 5, 6, 9 si 15 Infanterie au ramas pentru refacere in Transnistria. Pentru completarea efectivelor s-au folosit trupele de ocupatie deja existente in regiune. Astfel, in mai 1943, Divizia 5 Infanterie a fost reformata cu trupele Diviziei 1 Paza, care stationa in nordul Transnistriei, avand sarcina principala de a asigura circulatia trenurilor in acea zona si de a lupta contra partizanilor in zona Savran, gara Slobidka, Pesceana [Pishschana], Kolodiorka [*], Padurea Starolug [*] si Bershad. Divizia 6 Infanterie s-a unit cu Divizia 1 Fortificatii, primind si misiunea de a pazi zona Odessa si plajele intre Luzanivka si Peninsula Carolina [Karolino-Buhaz]. Divizia 15 a fost contopita cu Divizia 2 Paza si a preluat apararea litoralului Marii Negre intre Limanul Tylihul'skyi si Bug, la est de Odessa. Divizia 9 Infanterie a fost completata de Divizia 3 Paza si a continuat misiunea acesteia de asigurare a ordinii in judetele Tiraspol, Ananiev [Anan'iv], Balta, Golta [Pervomais'k] si Krivoe Ozero [Kryve Ozero].

In tara, Diviziile 4 si 18 Infanterie au fost refacute cu trupe din Divizia de Graniceri, care a si fost desfiintata cu aceasta ocazie, precum si noi recruti. Divizia 18 a fost transformata in divizie de munte. Pana la sfarsitul lunii august, efectivele Diviziilor 1, 2, 11, 14 si 20 Infanterie au fost completate cu trupe din partile sedentare si recruti. Divizia 7 Cavalerie, care se distinsese in luptele din noiembrie 1942 – ianuarie 1943, a fost desfiintata, iar cei 5.000 de supravietuitori ai sai (din 6.500 de soldati initiali) au constituit nucleul in jurul caruia s-a reorganizat Divizia 1 Cavalerie, ce fusese pierduta aproape integral in incercuirea de la Stalingrad. Diviziile 5 si 8 Cavalerie trebuiau sa fie transformate mai intai in divizii de cavalerie purtate, iar apoi in divizii de cavalerie blindata. Datorita dificultatilor livrarii materialului necesar din Germania si prioritatii pe care o avea refacerea Diviziei 1 Blindate, s-a decis ca mai intai sa se transforme doar Divizia 8 Cavalerie in divizie purtata, transferandu-se pentru aceasta si autovehiculele destinate Diviziei 5. Dupa finalizarea procesului de motorizare a Diviziei 8 Cavalerie, in 1944, a debutat transformarea acesteia in a doua divizie blindata prin convertirea Regimentului 4 Rosiori in regiment de tancuri.

In fine, un caz special l-au constituit resturile Diviziilor 7 si 13 Infanterie. Pe 20 februarie 1943, acestea au constituit Divizia 11 Infanterie operativa, sub comanda gen. de divizie Radu Niculescu-Cociu, de abia sosit din tara. Pe 1 aprilie 1943, uniatea si-a schimbat numele in Divizia 24 Infanterie. Era alcatuita din Regimentele 111 si 112 Infanterie, 104 Artilerie si Divizionul 36 Artilerie Grea (echipat cu tunuri de calibrul 105 mm Schneider model 1913). Efectivele au fost completate si cu detinutii din Batalionul 995 Infanterie, care a devenit al doilea batalion al Reigmentului 112. Misiunea principala a diviziei a fost sa asigure paza litoralului intre Mariupol si Beryslav.

Pe 17 septembrie 1943, unitatea a fost subordonata Corpului 29 german si dispusa in aparare pe malul vestic al Limanului Molochnyi, la sud de Melitopol. Sase zile mai tarziu, generalul Niculescu-Cociu a primit ordinul sa elimine o patrundere sovietica in istmul de la est de Kyrylivka, iar Divizia 24 l-a executat intocmai, fapt apreciat atat de comandantul Corpului 29, General der Panzertruppen Erich Branderberger, cat si de catre comandantul Armatei 6, Generaloberst Karl-Adolf Hollidt. Acesta din urma a daruit 130 de ceasuri de mana ofiterilor romani. La sfarsitul lunii a fost adusa in zona si Divizia 4 Munte, care dupa ce fusese evacuata in Crimeea din Kuban, a marsaluit 500 km in 11 zile pentru a ajunge la nord de Marea de Azov, unde a fost subordonata Corpului 44 german. Intre 2 si 6 octombrie a inlocuit pe front Divizia 24 Infanterie, care urma sa preia apararea litoralului intre Lacul Syvash si Istmul Henices'k. Ofensiva Frontului de Sud sovietic asupra flancului Grupului de Armate Sud a inceput pe 13 octombrie. In sectorul Diviziei 336 Infanterie germane primele atacuri au avut loc pe 16 si dupa cateva zile frontul a fost strapuns, iar o grupare mecanizata inamica a patruns in spatele liniilor. Corpul 44 a inceput retragerea, Divizia 4 Munte purtand mai multe lupte grele cu trupele sovietice aflate in urmarire. Situatia a devenit si mai dificila pe 31 octombrie, cand linia de retragere a fost taiata de o grupare de tancuri, Diviziile 24 Infanterie si 4 Munte romane si Divizia 153 germana cazand in incercuire la Pavlivka (nord-est de Istmul Perekop). Gen. de divizie Radu Niculescu-Cociu a obtinut aprobarea comandantului Corpului 44 ca in timpul noptii sa incerce sa iasa din incercuire. Trupele romane au fost organizate in patru esaloane si au strapuns frontul inaintand spre Kherson. Pierderile au fost insa mari, cifrandu-se la aproximativ 15-20% din efective. Divizia 153 Infanterie nu a vrut sa atace in timpul noptii si a ramas pe loc, fiind aproape in intregime distrusa in cursul zilelor urmatoare. Pe 2 noiembrie, in timpul marsului spre Kherson, infanteristii au fost protejati din aer de avioanele Hs-129B ale Grupului 8 Asalt. Pilotii au realizat un efort enorm, facand 15-16 iesiri pe zi fiecare, dar au reusit sa atace in mod constant trupele sovietice care urmareau coloana generalului Niculescu-Cociu si sa le tina la distanta. Patru avioane au fost pierdute si un pilot a fost ucis. Ceilalti trei au fost salvati de catre camarazii lor, care au aterizat pe camp si i-au luat in fuselajul avionului. In timpul noptii 2/3 noiembrie soldatii romani au trecut Niprul. Datorita pierderilor mari suferite de cele doua divizii romane, ele au fost contopite pe 4 noiembrie, formand Divizia 4/24 Infanterie. Aceasta a fost subordonata Corpului 72 german si de pe 16 noiembrie a preluat apararea litoralului Marii de Azov intre Kasperovka [*] si Oleskandrivka, respingand debarcarile sovietice dinspre Peninsula Kinburn alaturi de Divizia 15 Infanterie, detasata in zona intre 5 noiembrie si 5 decembrie.

Dupa izolarea Crimeei de catre Frontul 4 Ucrainean, pe 9 decembrie comandamentul Armatei 3 a preluat in subordine Corpul 72 german, caruia ii era subordonata Divizia 4/24 Infanterie. Acesta se afla la vest de Kherson si apara cursul inferior al Niprului. Ulterior, in ianuarie, Armatei 3 i s-a subordonat si Corpul 3 roman, format din Diviziile 14, 15 si 21 Infanterie, care era dispus pe litoral intre Bug si Nistru, asigurand ordinea in judetele sudice ale Transnistriei (Tiraspol, Ovidiopol, Odessa, Oceakov [Ochakiv] si Berezovka [Berezivka]). De asemenea, Divizia 5 Infanterie, care avea in sarcina paza zonei de nord Transnistriei, a fost trecuta in subordinea armatei generalului Dumitrescu. Divizia 9 Infanterie fusese transferata din Transnistria inapoi in Dobrogea in septembrie 1943, iar Divizia 6 Infanterie se intorsese in tara la sfarsitul lunii octombrie.

Primele doua luni ale anului 1944 au fost calme in sectorul in care se aflau trupele romane, singurele actiuni de lupta fiind duse de catre Divizia 5 si un detasament din Divizia 14 Infanterie (un batalion din Regimentul 6 Vanatori, Grupul 14 Cercetare si o baterie din Regimentul 24 Artilerie) in nordul si centrul Transnistriei impotriva partizanilor.

Ofensiva sovietica a fost reluata in martie. Sub presiunea Frontului 3 Ucrainean, Armata 6 germana s-a retras de pe linia Niprului, avand ca pivot Corpul 72 german in extremitatea sudica a liniei frontului. Divizia 4/24 a inceput replierea spre Bug in seara zilei de 13 martie, fiind in contact cu inamicul pe tot parcursul operatiunii. Pe 15 martie a atacat trupele sovietice care ocupasera satele Jefrimovka [*] si Kisliakovka [*] pe malul estic al Bugului, reusind sa le cucereasca a doua zi si apoi sa treaca raul. Incepand de pe 18 martie a fost subordonata Corpului 3 armata care apara Limanul Bugului de la sud de Mikolaiv. Acesta era format din Divizia 5 Infanterie Luftwaffe situata la sud de oras, Divizia 4/24 in continuarea acesteia pe malul Bugului si Divizia 15 Infaterie pe malul Marii Negre, in zona Oceakiv.

Datorita infrangerilor suferite de Grupul de Armate Sud in fata Fronturilor 1 si 2 Ucrainene, devenise clar faptul ca Transnistria trebuia abandonata pentru a putea concentra fortele pentru apararea Romaniei. Pe 23 martie, Divizia 14 Infanterie a fost retrasa peste Nistru la vest de Tighina [Bender].

Armata Rosie a continuat ofensiva, iar de pe 25 martie Corpul 3 a inceput replierea spre Nistru, fiind urmarit indeaproape de catre Grupul Pliev, format din Corpul 4 Cavalerie Garda si Corpul 4 Mecanizat, care dispunea in mod evident de o mobilitate superioara. Retragerea a fost acoperita in prima faza de Divizia 4/24 care s-a desprins de inamic in noaptea dinspre 28 spre 29 martie, marsaluind si luptand prin viscol si drumuri desfundate pana la Limanul Berezans'kyi. Acolo a trecut in spatele Diviziei 15 Infanterie, care ducea lupte in jurul acestuia pentru a permite retragerea trupelor aliate si a depozitelor din zona. Ramasa in ariergarda, Divizia 15 a aparat cu eroism capul de pod de la Kobleve, pe malul estic al Limanului Tylihul'skyi, pana cand retragerea a fost terminata.

In spatele frontului, Divizia 21 Infanterie, care asigura paza litoralului la Odessa, a pornit pe 3 aprilie spre Nistru, traversand raul pe la Ovidiopol si Bugaz [Zatoka]. A ocupat pozitii de aparare intre Palanca si Mologa [Moloha] pe malul Limanului Nistrului.

Odessa urma sa fie parasita fara lupta. In seara zilei de 8 aprilie, Divizia 4/24 Infanterie s-a retras retras de la nord de oras catre Usatovoe, apoi catre Dal'nyk si de acolo spre Limanul Nistrului pe care l-a traversat la Bugaz [Zatoka]. Pe 13 aprilie a luat pozitii de aparare in zona Cetatii Albe [Bilhorod Dnistrovs'kyi] intre Mologa [Moloha] si Bugaz [Zatoka], la sud de Divizia 21 Infanterie.

Divizia 15 Infanterie s-a dirijat de la Odessa spre Yas'ki, pe Nistru, unde din nou a aparat capul de pod pe parcursul evacuarii trupelor aliate in Romania. O data trecuta pe malul vestic, a fost dispusa in aparare in zona Rascaeti – Purcari – Crocmaz – Tudora – Palanca, la nord de Divizia 21 Infanterie.

Dupa doi ani si opt luni de razboi, frontul ajunsese iarasi pe Nistru, iar batalia care urma se va dovedi decisiva pentru viitorul Romaniei pentru urmatorii 45 de ani.