La 2/15 septembrie 1916, consiliul de razboi tinut la Peris a decis oprirea ofensivei in Transilvania si nimicirea gruparii inamice pe frontul de sud. In acest scop a fost format Grupul de armate Sud (comandant, generalul Alexandru Averescu), format din Armata 3 si Armata de Dobrogea. Armata 3 dispunea de Diviziile 10, 16, 18, 21 si 22 Infanterie si Divizia 1 Cavalerie. Armata de Dobrogea dispunea de Diviziile 2, 5, 9, 12, 15, 19 Infanterie, Brigada 5 Cavalerie, si Corpul 47 rusesc, cu Diviziile 61 si 115 Infanterie si Divizia 3 Cavalerie. Totalitatea fortelor Grupul de armate Sud insumau 186 batalioane de infanterie, 55 escadorane de cavalerie si 148 baterii de artilerie. Gruparea bulgaro-germana-otomana, sub comanda feldmaresalului August von Mackensen, dispunea de forte de valoarea a 8-9 divizii (105 batalioane de infanterie, 35 escadroane de cavalerie, 70 baterii artilerie).

Planul de operatii prevedea fortarea Dunarii la Flamanda, in zona Armatei 3, cu circa 5-6 divizii ce urmau sa dezvolte ofensiva pe directia Flamanda, Acadinlar, Kurtbunar. Concomitent, Armata de Dobrogea trecea la ofensiva pe directia Cobadin, Kurtbunar, realizand astfel incercuirea fortelor inamice la sud de Dunare.

Pregatirile pentru operatie au inceput imediat dupa consiliul de razboi de la Peris si au durat pana la 18 septembrie/1 octombrie. A fost construita o estacada (baraj) pe Dunare la Tabanul si au fost construite drumuri de acces catre zona de fortare. Pe langa materialele necesare construirii unui pod, au fost pregatite 200 de ambarcatiuni. Un aerodrom de campanie a fost construit la Dadilov. Apararea antiaeriana era asigurata de doua baterii de artilerie AA, iar pentru apararea impotriva navelor s-au instalat la Gostinu 2 baterii de artilerie.

La 18 septembrie/1 octombrie s-a inceput fortarea Dunarii cu Divizia 10 Infanterie (la ora 3.30) si Divizia 21 Infanterie (la ora 10). La ora 5 a inceput constructia podului. Pana seara, cele doua divizii au realizat un cap de pod cu o adancime de 4 km si o largime de 14 km.

In noaptea de 18-19 septembrie/1-2 octombrie, o puternica furtuna a rupt de mai multe ori podul, iar cresterea apelor Dunarii a permis mai multor nave inamice (“Barsch”, “Viza”, “Bodrog”, “Koros”) sa treaca peste estacada si sa bombardeze podul, fara a-i aduce insa stricaciuni. Artileria romana a raspuns cu foc si a avariat doua dintre monitoare, iar navele inamice s-au retras in canalul Persina. Furtuna a provocat si inundarea intregului raion de fortare, lucru cu efecte dezastruoase asupra viitorului operatiei.

Concomitent cu fortarea Dunarii la Flamanda, in dimineata zilei de 18 septembrie/1 octombrie, fortele Armatei de Dobrogea au trecut la ofensiva. Rezultatele au fost sub asteptari, pana la 22 septembrie/5 octombrie nereusindu-se decat patrunderi intre 3 si 8 km in dispozitivul inamic.

Inundarea luncii Dunarii in sectorul de fortare si progresul slab al ofensivei Armatei de Dobrogea l-au determinat pe generalul Averescu sa ceara anularea operatiei si retragerea trupelor romane la nord de Dunare. Retragerea a inceput in noaptea de 20-21 septembrie/3-4 octombrie si s-a finalizat in cursul zilei de 21/4.

Cu toate ca planul de operatie a fost ingenios, iar pregatirea operatiei a fost bine realizata, esecul manevrei de la Flamanda a avut consecinte grave asupra desfasurarii ulterioare a razboiului, cu atat mai mult cu cat a dus la nerespectarea planului de campanie, prin mutarea obiectivului si al efortului principal de pe un front pe altul.