Marele Cartier General al Armatei Romane, in colaborare cu Comandamentul fortelor ruse de pe frontul Moldovei, a elaborat un plan de ofensiva ce prevedea executarea a doua lovituri simultane, una in zona Marasti, si alta pe Siretul Inferior, in zona Namoloasa, lovituri ce aveau ca scop incercuirea si distrugerea Armatei 9 germane si dezvoltarea ofensivei spre Ramnicu Sarat.

Ofensiva din zona bazinului Soveja, ce va intra in istorie sub numele de batalia de la Marasti, urma sa fie dusa de Armata 2 romana, comandata de generalul de corp de armata Alexandru Averescu. El avea la dispozitia sa doua comandamente de corp de armata, patru divizii de infanterie si o brigada de cavalerie. In total erau 56 de batalioane si 14 escadroane sprijinite de 228 de piese de artilerie (din care 52 grele) si 21 de avioane. Efortul acestora urma sa se concentreze pe o zona larga de 35 km.

In fata sa se afla Grupul Gerock, aripa dreapta a Armatei 1 austro-ungara, format din 21 de batalioane si 36 de escadroane, sprijinite de 142 de piese de artilerie (din care doar 6 grele). Desi in inferioritate numerica, pozitia geografica ii oferea comandantului austro-ungar multe posibilitati de rezistenta, zona fiind intarita cu lucrari genistice. S-au organizat mai multe centre de rezistenta, legate intre ele prin transee si pozitionate astfel incat sa se poata sustine prin foc unul pe altul. Principalele pozitii erau pe Magura Casinului, Poiana Incarcatoarea, Marasti si Dealul Teiusului.

Dupa o recunoastere amanuntita, generalul Averescu a decis sa incerce sa sparga frontul pe stanga Armatei 2, pe o portiune de 13 km intre Poiana Incarcatoarea si Marasti, datorita faptului ca terenul era mai accesibil. Aceasta sarcina a revenit Corpului 2 comandat de generalul de divizie Artur Vaitoianu, care a primit in subordine Divizia 3 Infanterie si Divizia 6 Infanterie (mai putin o brigada), precum si toata artileria grea a armatei. Pe aripa dreapta era Corpul 4 al generalului Valeanu format dintr-o brigada din Divizia 6 Infanterie si Divizia 8 Infanterie si care avea misiunea sa fixeze fortele centralilor aflate in fata sa. Pe masura ce ofensiva Corpului 2 ar fi progresat, Corpul 4 trebuia sa inainteze si el. Rezerva Armatei 2 o constituia Divizia 1 Infanterie, a carei artilerie fusese subordonata temporar Corpului 2.

Pregatirea generala de artilerie a inceput in dimineata zilei de 22 iulie 1917 si a durat pana in seara zilei urmatoare, reusind sa dezorganizeze o parte din fortificatiile germane, producand 12 brese in retelele de sarma ghimpata. Rezultatele bune ale bombardamentului l-au facut pe generalul Averescu sa decida declansarea atacului pe 24 iulie.

La 3:45 dimineata, infanteria romana inaintase pana la aproximativ 150 m de pozitiile Diviziei 218 Infanterie germana. A urmat o pregatire de artilerie de 15 minute, dupa care Divizia 3 Infaterie a generalului de divizie Alexandru Margineanu a trecut la atac. Regimentul 24 Infanterie Tecuci a asaltat Dealul Poiana Incarcatoarea, reusind sa ocupe primele transee, dar un puternic contraatac l-a impins inapoi, seara gasindu-se pe pozitiile de plecare. In schimb, Regimentul 2 Vanatori si Regimentul 4 Dorobanti Arges au reusit sa ocupe Dealul Marasti, facand astfel prima spartura in frontul Diviziei 218 Infanterie germane. Au continuat inaintarea si asaltat pozitiile de pe Dealul Teius, ocupandu-l si pe acesta. Astfel rezistenta de pe creasta ce duce la Poiana Incarcatoarea a fost intoarsa, inamicii fiind siliti sa se retraga pentru a nu fi incercuiti. Pentru aceasta actiune cei doi comandanti: lt. col. Constantin Calotescu (Regimentul 4 Dorobanti) si lt. col. Mihail Butescu (Regimentul 2 Vanatori) au primit Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a.

Regimentul III Dambovita nr. 22 avea ca misiune asaltul asupra satului Marasti. Comandantul a decis sa fixeze trupele germane cu doua companii, iar cu doua batalioane sa atace de pe inaltimile de la nord de sat. Manevra a dat rezultate, germanii retragandu-se pentru a nu fi incercuiti. Regimentul 30 Dorobanti Muscel a incercat sa ocupe Dealul Manastioara, dar toate atacurile au esuat. Dupa ce Regimentul 22 a luat Marastiul, a continuat inaintarea si a invaluit pozitiile germane de pe Dealul Manastioara. Atacul combinat al celor doua regimente a dus in final la ocuparea fortificatiilor si la capturarea ramasitelor garnizoanei. Compania comandata de lt. Stefan Chiritescu, din Regimentul 30 Infanterie, infiltrata pe la sud a luat luat 2 ofiteri si 150 de soldati prizonieri. Lt. Chiritescu a primit Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a.

In prima zi a ofensivei, trupele romane au produs o spartura larga de 10 km in frontul Diviziei 218 Infanterie germana, capturand 1500 de prizonieri. Divizia 15 Infanterie rusa, aflata la jonctiunea cu Armata 4 rusa, a cucerit dealul Momaia, unde a luat 500 de prizonieri.

Infrangerea a produs o impresie puternica in cadrul comandamentului Puterilor Centrale, care s-a grabit sa intareasca Armata 1 austro-ungara. Generalul Gerock si-a organizat noua aparare pe Dealul Tehereale, Rachitasul Mare si Dealul Teius, care ii oferea o pozitie dominanta asupra Depresiunii Vrancei.

Generalul Averescu a decis sa exploateze la maxim succesul obtinut in prima zi si a introdus in prima linie Divizia 1 Infanterie a generalului de brigada Dumitru Stratilescu, iar brigada de cavalerie a fost adusa mai aproape de infanterie, pentru a se putea infiltra in spatele frontului inamic, in caz ca ocazia s-ar ivi.

In ziua urmatoare Divizia 6 Infanterie, comandata de generalul de brigada Nicolae Anghirescu, a atacat si a luat Poiana Incarcatoarea. Pe 26 iulie a continuat inaintarea, asaltand pozitiile inamice de pe Dealul Tehereale, care a cazut in urma unui atac combinat impreuna cu Divizia 8 Infanterie.

Divizia 1 Infanterie avea misiunea sa ocupe Rachitasul Mare, un varf de 927 m. Avand un puternic sprijin de artilerie grea si reusind sa infiltreze mai multe subunitati in spatele frontului, generalul Stratilescu a reusit sa ocupe inaltimea.

Divizia 3 Infanterie a asaltat Dealul Teius. Regimentul 22 a intampinat o rezistenta acerba, ajungandu-se la aprige lupte corp la corp. Lt. col. Butescu a reusit sa se strecoare cu Regimentul 2 Vanatori printr-o vale nepazita si sa ajunga in spatele trupelor Diviziei 218 Infanterie germana. Acestea au fost incercuite si dealul a cazut in mainile romanilor. Se realizase o spartura larga de aproximativ 30 km in frontul Grupului Gerock, care a inceput sa se retraga. Astfel trupele romane au reocupat Soveja, taind drumul Diviziei 1 Cavalerie austro-ungare.

Insa succesul ofensivei Puterilor Centrale in Galitia a determinat Marele Cartier General Roman sa opreasca inaintarea Armatei 2. Generalul Averescu a cerut totusi sa fie lasat sa ocupe macar intreaga Depresiune a Vrancei. Astfel, pe 27 iulie a relansat atacul pe tot frontul.

Divizia 8 Infanterie a ocupat varful Arsita Mocanului, iar Divizia 6 a impins inapoi Divizia 1 cavalerie austro-ungara si a luat piscul Cocosila. In sectorul Diviziei 1 Infanterie, Regimentul 18 Dorobanti Gorj s-a infiltrat intre Divizia 218 Infanterie germana si Divizia 1 Cavalerie, amenintandu-le flancurile. Acestea au fost apoi nevoite sa se retraga spre Lepsa, romanii cucerind varful Roschila. Regimentul 1 Vanatori a atins raul Putna. Divizia 3 Infanterie a continuat de asemenea atacul. Regimentul 22 Infanterie si Regimentul 2 Vanatori au ocupat satele Topesti si Valea Sarii, impingand trupele germane peste rau.

Grupul Gerock a primit intariri doua divizii de infanterie (37 si 117) si doua de cavalerie (7 si 8), iar Armata 9 germana si-a intarit aripa stanga cu trei divizii (76, 212 si 216 Infanterie).

Pe 28 iulie insa Armata 2 a reusit sa-si atinga obiectivul fixat. Divizia 3 Infaterie a atins Putna eliminand ultimele rezistente de pe malul stang si a creat cateva capete de pod. Divizia 6 Infanterie a luat cu Regimentul 7 Vanatori varful Zboina Neagra. Doar Diviza 8 Infanterie a intampinat greutati in fata Brigazii 8 Munte austro-ungare, in sectorul Magura Casinului, o pozitie mai dificil de cucerit. Generalul Averescu ceruse sprijinul Armatei 9 ruse, care trebuia sa infiltreze un batalion de asalt in spatele liniilor austro-ungare si sa pice in spatele pozitilor de pe Magura Casinului. Generalul Patrascu, comandantul diviziei romane, a hotorat sa atace frontal cu o parte din forte, iar cu o alta parte, sub comanda col. Liciu, urma sa invaluiasca pozitiile inamice prin dreapta. Insa actiunea a esuat in fata puternicei rezistente oferite de vanatorii de munte austro-ungari. De asemenea, batalionul rus nu a atacat cum era planuit, ci s-a retras periclitand flancul Diviziei 8 Infanterie. Efortul a continuat in zilele urmatoare, iar pe 30 iulie col. Liciu a reusit sa cucereasca Varful Razboiului, la sud de Magura Casinului

Pe 1 august generalul de corp de armata Alexandru Averescu a decis sa opreasca ofensiva si in sectorul Diviziei 8 Infanterie, deoarece considera ca pozitia pe care o ocupa era satisfacatoare. Astfel se incheia batalia de la Marasti. Armata 2 a reusit sa faca o spartura larga de 30 km si adanca de 20 km in frontul Armatei 1 austro-ungare, determinand comandamentul Puterilor Centrale sa-si schimbe planul de operatiuni si sa aduca puternice intariri in zona. Au fost luati peste 2000 de prizonieri si 70 de piese de artilerie au fost capturate. Trupele romane au pierdut aproximativ 4500 de oameni (1500 morti si 3000 raniti). Nu mai putin de 32 Ordine Mihai Viteazul clasa a III-a au fost acordate unor ofiteri romani, iar steagurile a patru regimente (4, 18, 30 Infanterie si 2 Vanatori), care impreuna au capturat 1637 prizonieri, au fost decorate cu aceeasi distinctie. Generalul Averescu a primit Ordinul Mihai Viteazul clasa a II-a.