La inceputul anului 1941, Corpul Granicerilor era format din 8 regimente (1-8) organizate in 4 brigazi (1-4) si un grup de nave grancieresti (7 vedete de patrulare, un remorcher, un slep de transport si un slep cazarma), aflat la Braila.

Regimentele erau dispuse in urmatoarele zone:

• Regimentul 1 Graniceri – Bucuresti (pe frontiera cu Bulgaria)
• Regimentul 2 Graniceri – Cernavoda (pe frontiera cu Bulgaria)
• Regimentul 4 Graniceri – Deva (pe frontiera cu Ungaria)
• Regimentul 7 Graniceri – Sibiu (pe frontiera cu Ungaria)
• Regimentele 3, 5, 6 si 8 Graniceri pe frontiera cu Uniunea Sovietica

Desi existau patru brigazi, regimentele de graniceri actionau de obicei independent de acestea, subordanate direct corpurilor teritoriale din zona lor sau Diviziei de Graniceri atunci cand erau in campanie.

Un regiment de graniceri era structurat putin diferit de un regiment de infanterie din 1941: trei batalioane, dar unul era pentru instructie, nu pentru campanie. Fiecare batalion era compus din doua companii de puscasi si o companie de armament greu. Exista de asemenea si un pluton calare in fiecare regiment (numerotate de la 1 la 8).

Regimentele 1, 2 si 5 Graniceri au fost reunite sub comanda Diviziei de Graniceri, care a fost subordonata Corpului 5 al Armatei 4 romane. Divizia continea de asemenea si Regimentul 1 Artilerie Granicereasca, care era compus din doua divizioane: unul echipat cu tunuri de 75 mm si unul cu obuziere de 100 mm. Numarul total de soldati era inferior unei divizii de infanterie. De asemenea, echipamentul era inferior celui folosit de infanterie. Aveau carabine Mannlicher model 1893 si 1895 si mitraliere Schwarzlose, iar numarul tunurilor anticar era mai scazut. Totusi, serviciul militar mai lung si obisnuinta de a opera in unitati mici a dus la crearea unei forte cu un grad de initiativa mai mare decat infanteria regulata. Performantele Diviziei de Grancieri in campania din 1941 ii confirma standardul mai ridicat.

Pierderile granicerilor au fost insa foarte mari, aproape cat tot personalul divziei la inceputul luptelor, ceea ce inseamna ca au fost probabil luati oameni si de la celelalte regimente pentru completari (vezi de exemplu poza atasata acestui articol a celor doi ofiteri din Regimentul 3 Graniceri ucisi in lupta in septembrie 1941, desi regimentul lor era pe teritoriul Romaniei la acea data). Divizia de Graniceri a fost retrasa de pe front la inceputul lui octombrie, inainte de caderea Odesei. A reintrat in Bucuresti pe 20 octombrie 1941, iar regimentele sale si-au reluat locurile lor pe frontiere.

In vara anului 1942, au fost create de-a lungul granitei cu Ungaria patru batalioane fixe regionale, denumite "Bihor", "Vrancea", "Neamt" si "Bucovina". Fiecare avea 28 de ofiteri (toti rezervisti, cu exceptia comandantului), 34 de subofiteri si 709 de soldati. Recrutii erau localnici care nu fusesera incadrati in unitatile din zonele respective, de obicei cetateni mai in varsta. Erau echipati cu pusti, 12 mitraliere, 24 pusti-mitraliere, 6 tunuri anticar de calibru mic si 12 aruncatoare de mine. Aceasta era situatia pe hartie, in realitate o mare parte din armamentul greu lipsind. Instructia avea loc in fiecare duminica dimineata timp de sase ore. In 1943, numarul batalioanelor a crescut la noua, fiind formate si batalioanele "Aries", "Somes", "Cluj", "Codru" si "Cris". Au fost apoi impartite in doua grupuri dupa criterii regionale: "Aries", "Somes", "Cluj", "Codru" si “Bihor” in Grupul Transilvania si "Vrancea", "Neamt" si "Bucovina" in Grupul Moldova. Elemente ale Batalionului Fix Regional “Bucovina” au devenit primii partizani anticomunisti romani dupa ocuparea regiunii de catre sovietici la inceputul anului 1944. Dar aceste unitati si-au dovedit utilitatea in timpul ciocnirilor cu fortele maghiare la sfarsitul lui august si in septembrie 1944, cand au contribuit la incetinirea inaintarii inamice, permitand grosului trupelor regulate romane si Armatei Rosii sa treaca Muntii Carpati.

Pentru mai putin de un an, din aprilie 1942 pana in martie 1943, o alta divizie a fost organizata folosind regimente de graniceri drept corp principal: Divizia 2 Garda. Este vorba despre Regimentele 2, 3 si 4 Graniceri (Regimentul 2 apare de asemenea si in organizarea Diviziei de Graniceri in aceasta perioada). Divizia nu a intrat niciodata in lupta si a fost utilizata pentru a completa randurile diviziilor decimate langa Stalingrad in timpul iernii. Divizia 18 infanterie a fost transformata in Divizia 18 Munte utilizand graniceri drept vanatori de munte de rezerva. Acest fapt reprezinta o alta dovada a standardului mai ridicat al grancierilor fata de infateria obisnuita. Totusi, aceata divizie de munte nu s-a ridicat la nivelul celor mai vechi din punct de vedere al profesionismului, fiind ulterior transformata iar in divizie de infaterie.

Pe 1 mai 1943, Divizia de Graniceri a fost si ea desfiintata, iar trupele sale s-au folosit pentru a reorganiza Divizia 4 Infanterie care fusese distrusa in Rusia in campania din 1942. Regimentul 5 Graniceri s-a contopit cu Regimentul 21 Infanterie, Regimentul 1 Graniceri cu Regimentul 20 Dorobanti, Regimentul 2 Graniceri cu Regimentul 5 Dorobanti, iar Regimentul 2 Artilerie Granicereasca cu Regimentele 2 si 10 Artilerie. Totusi, in acelasi an au luat fiinta doua noi regimente de grancieri: 9 (la Timisoara) si 10 (la Brasov), care alcatuiau impreuna Brigada 5 Grancieri.

In primavara anului 1944, Divizionul 1 al Regimentul de Artilerie Granicereasca ramas a fost transformat in divizion anticar echipat cu tunuri Resita de 75 mm model 1943, fiind a doua unitate din Armata romana care a primit aceasta noua arma. Trebuia sa actioneze ca unitate independenta. Mai tarziu, intregul regiment a fost transformat in unitate anticar si a luptat pana la sfarsitul razboiului in Ungaria si Cehoslovacia.

Dupa 23 august 1944, grancierii au participat la luptele cu germanii si maghiarii pe granitele vestice, incetinind inaintarea inamicului pana cand trupele regulate au putut trece Carpatii. Dupa ce Transilvania de Nord-Vest a fost reluata, la sfarsitul lui octombrie 1944, Corpul de Graniceri a fost redus in conformitate cu armistitiul semnat cu Puterile Aliate. Regimentele 4, 6 si 7 au fost desfiintate. Dupa aproape jumatate de an, in primavara anului 1945, Regimentele 2, 3 si 5 au avut aceeasi soarta. O parte din fostii grancieri au fost utilizati pentru a completa pierderile din diversele unitati aflate pe front, in special la Diviziile 2 si 3 Munte.

Corpul de Graniceri a fost redenumit Comandamentul Granicerilor si era redus la patru regimente (1, 8, 9 si 10) si Compania de Nave Graniceresti. Erau in total aproximativ 12.000 de oameni. Pe 21 iunie 1947, granicerii au fost trecuti in subordinea Ministerului Afacerilor Interne, iesind de sub comanda Armatei.