M-am nascut la Aciua in anul 1921. In 1942, la varsta de 21 ani m-am incorporat la Ineu, la 20 februarie, in Regimentul 85 Infanterie. Odata cu contingentul meu s-a mai incorporat un contingent, era nevoie mare de oameni, cu razboiul.

Regimentul 85 Infanterie apartinea Diviziei 1 Infanterie. Am fost dat la compania 3 puscasi, unde l-am avut comandant pe lt. Ivanescu Ioan, rezervist, asa era atunci, pe timp de razboi. Am avut comandanti multi, numai pe acesta mi-l mai amintesc dupa nume. Am fost puscas-mitralior, am avut pusca-mitraliera ZB si un soldat pe post de incarcator si altul pe post de improspatator. Au fost mai multi ei, incarcatorii ce i-am avut, dar multi or murit linga mine, nu imi mai amintesc pe toti cum ii cheama.

In perioada de instructie o venit ordin sa se selectioneze din regiment soldati care sa fie facuti vanatori de care de lupta. O fost o selectie foarte dura, am participat pe putin 600 de insi din regiment, si s-or ales numai 10, printre care si eu. O trebuit la selectie sa trecem obstacole foarte grele, curgea ca spuma din mine, o fost foarte greu. Nu eram eu foarte solid, dar eram tare. Or fost feciori din satele vecine mai puternici ca mine care n-or reusit sa treaca toate obstacolele alea.

Am fost incadrat apoi la Batalionul 1 Mars, sa plecam pe front. Am stat asa saptamini intregi, in echipament de razboi. Ne ziceau : « Plecam azi » si nu plecam. Stateam asa 2 zile, apoi ziceau sa ne dezechipam ca nu mai plecam. Si tot asa de cateva ori, pina intr-o zi chiar am plecat.

Pe front am fost in zona Iasi, la Podu Ilioaiei. Nu ne-au bagat in linia I, noi eram vanatori de care de lupta si am fost dati la Statul-Major, nu se puteau altii folosi de noi. Noi nu am avut nici planton, dormeam separat, nu faceam corvezi. Eram scutiti. Numai Statul-Major putea sa ne dea la orice divizie avea nevoie.

Acolo pe front or venit nemtii si ne-or adus noile arme secrete. Noi facusem instructie in cazarma, pentru Panzerfaust si Ofenrohr [Raketen Panerbüchse 43], dar numai teoretic, ca armele nu le aveam. Acolo pe front le-am primit si acolo am facut primele trageri cu ele. Invatam sa tragem cu ele in tancuri distruse, erau pe toate campurile din astea. Minele magnetice ne-au invatat sa le lipim de turela. Ne cataram pe tanc din lateral si trebuia sa strigi, sa urli cat mai tare « Ardeee ! » cand armai mina. Penetra 35 cm de otel, erau foarte puternice, cu trei incarcaturi.

Intr-o dimineata, in zori de zi, a venit in recunoastere un tanc rusesc T34. Infanteria noastra nu l-a zgandarit, l-a lasat sa treaca, sa ajunga la noi, la vanatorii de care. Stateam in adapost, in groapa. Cand l-am vazut cum vine spre mine, la ce m-am gandit ? Eram amortit tot. Mori sau poate nu mori, eram amortit. Am tras in el cu Ofenrohr, asa, cam de la 25, pina la 30 metri. Ofenror batea pina la 100 metri. L-am distrus, tanchistii rusi or ramas toti inauntru, n-o mai iesit nimeni afara dupa ce l-am lovit.

Au fost pierderi mari acolo, asa ca desi eram vanatori de care de lupta, m-a bagat puscas-mitralior, in linia I. Ce era sa fac, m-or pus puscas-mitralior, ca le-o murit puscasul dinaintea mea. Trei randuri de puscasi s-or dus, eu eram al patrulea. Unul din puscasi murise rupt in doua de la mijloc, de o grenada.

Eram in transee, numai ce vad un capitan venind asa pe linie si plangea. Ne-o zis « Rugati-va lui Dumnezeu, ca de aici nu scapam ! » apoi se duse asa mai departe si ne zise asa din mers « Vedeti ca se aude cand pleaca ! ». Nu or trecut nici 5 secunde si am auzit cum pleaca proiectilul de brand de 120 mm de la rusi. N-am avut timp decat sa fac asa un pic la dreapta, aveam acolo asa o lada cu patru grenade pe ea, m-am ferit acolo. Incarcatorul, era unul din Timisoara, Mustata il chema, s-a tras spre stanga. Proiectilul o cazut chiar pe pusca-mitraliera, o distrus-o cu totul, schijele din pusca si din proiectil l-or lovit pe Mustata, acolo l-or omorat, eu am avut haina rupta la spate, in rest nici o zgarietura.

Tot acolo o murit un vecin din Varfurile, Aurel. El era asa in spatele meu, cu brandul de 60 mm, asta era mai mic decat cel de 120. Cand eram atacati, eu strigam « Aurelu, trage ma pe ei ! » si o tras Aurel cat o trait, pina l-or omorat. Acolo o ramas, nu l-am putut ingropa. L-or pus brancardierii pe targa, sa-l duca, dar nu l-or putut scoate de acolo, ca se tragea tot timpul cu brandul si cu tunul. Asa o ramas pe brancarda si acolo l-or tocat cu totul, schijele, cu targa cu tot. Nu l-am putut ingropa niciodata.

A fost greu tare acolo, era in camp deschis. Rusii veneau noaptea taras, se tarau cam 1 km pina la noi, si trebuia sa fii foarte atent, sa asculti, ca daca se apropiau prea tare, aruncau cu grenade. Veneau de obicei pe la ora 3 noaptea si aruncau cu grenade.

Am trecut prin greutati foarte mari, foame, eram plin de paduchi. Mancarea venea ea, dar se varsa multa. Asa, pe o distanta de 30 m o fost ca am varsat mancarea de 4 ori, asa de mult trageau pe noi cu tunul rusii, desi era intuneric cand aduceau mancarea. Odata, dupa ce ne-or dat mancarea, conductorul s-o suit in caruta, sa plece inapoi din linia I, bucatarul o zis ca el inca nu se urca in caruta, mai merge un pic pe jos pe langa ea si se urca mai incolo. Nu au facut nici 50 m ca a cazut pe caruta un proiectil de tun. Caruta o fost facuta praf, caii omorati, conductorul o scapat fara nici o zgarietura. Bucatarul o murit, o primit o schija in cap, i-o smuls toata partea din spate a capului. O cazut asa cu fata in sus si cand s-o dus soldatul sa il lege [panseze] o ramas cu creierii astuia in mana.

La 23 august, o fost o mare debandada, nu mai stiam de unitate, de comandanti, nimic. Ni s-o spus ca acuma suntem frati cu rusii si mergem sa ne batem cu nemtii si cu ungurii, dar nu mai era organizat nimic. O plecat de pe pozitie fiecare cum o putut. Eu am plecat pe jos spre Brasov, unde am ajuns dupa 4-5 zile de mers pe jos, aproape fara mancare.

Pe muntele Nehoiu am fost luati prizonieri de nemti, eram vreo 23 oameni, ne-or dezarmat si ne-or dus o zi si o noapte. Am fugit de la nemti si am dat pe munte de niste ciobani care mi-ora dat sa mananc ce or avut si ei, mamaliga si zer.

Mi-am regasit unitatea numai la Turda. Am fost apoi spre Oradea, ne-am apropiat dinspre Salonta. Pe drum am fost atacati de infanteria ungureasca, atunci or murit cativa din satul vecin, care erau in regiment cu mine. In Ungaria, compania 4 si 5 au fost transferate la Divizia 3 Munte. I-am cautat, dar pina sa ii gasim, pe noi ne-or trimis acasa in tara. De pe Tisa ne-or intors acasa in tara. Am scapat fara nici o zgarietura din razboi.

Mosul meu, Iosif Giurgelea, o fost in garda imperiala din Viena si la 1877 s-o batut cu turcii in doua cetati din Serbia. Tatal meu, Gheorghe Giurgelea o fost in 1914-1918 cu Regimentul 33 infanterie austro-ungar in Rusia, Serbia prima data, la inceput, Muntenegru, Italia. Amandoi s-au intors fara nici o zgarietura.

Io am avut hainele toate ”sfredelite”, numai gauri o fost. Si pantalonii toti o fost gauriti de gloante, manecile, mantaua, si aici asa la piept o fost rupte hainele de gloante. Dar io n-am patit nimic, nu m-o atins in carne.

Am fost soldat tot razboiul pina m-or trimis acasa. N-am vrut sa ma fac gradat, asa m-or sfatuit tata si mosul. Daca esti soldat, iti porti de grija tie. Daca esti sergent le porti grija si altora. Domn’ locotenent m-o batut tare, sa ma faca gradat. Dar io nu m-am lasat, nu am vrut, si nu m-or gradat pina la urma.

Am primit doua decoratii. Prima ce am primit-o este Barbatie si credinta, a doua nu stiu ce a fost, ca nu mi-or mai dat-o. Mi-or zis ca ma decoreaza a doua oara, dar nu mi-o mai dat-o nimeni, ca s-o rupt frontul in august [1944]. Zaceau atunci in sant carutele cu munitie, cu arme, cu arhivele armatei. O fi ramas si decoratia mea pe acolo, nu mai stie nimeni de ea. Eu in timpul asta din urma am incercat sa aflu ce decoratie o fost, dar nimeni nu mai poate sa imi spuna. Nu mi-or zis atunci de ce mi-or dat-o pe a doua.

De ce am primit [Medalia] Barbatie si Credinta ? Era o viroaga, un loc foarte periculos. Am trecut pe acolo cu capitanul, care avea un frate tot capitan in unitatea de linga noi, in [Regimentul] 5 Vanatori, care era la stanga noastra. La dreapta era [Regimentul] 93 Infanterie. Noi, [Regimentul] 85 Infanterie eram intre ele. De doua ori am trecut cu capitanul pe acolo si am zis ca uite, pe aici s-or infiltrat rusii, ca tot veneau noaptea peste noi. S-o hotarit sa se faca in viroaga aia retea [de sarma ghimpata]. Toti soldatii alesi pentru treaba trebuiau sa duca fiecare 5 pari pentru retea. In dupa-amiaza aia ne-or adus de la bucatarie bautura. Nu stiu ce bautura era, dar numai ce vine la mine sergentul, era cu 4 ani mai mare ca mine, din Rastoci [un sat vecin]. Zice : « Mai, ce bautura e asta, ca ii cam tare ? » Eu ii zic : « Tare, netare, daca nu o bei tu, o beau eu, daca mi-o dai » Si mi-a dat bautura lui, am baut-o, deja o bausem pe a mea. Vine si caporalul, care era cu 6 ani mai mare ca mine. Imi da si el bautura lui, ca si lui i se parea prea tare. Radeau de mine astia doi, zicea : « Al rusilor esti ! » si radeau iar. Vine apoi si incepe sa ceara soldati pentru a face reteaua. Eu m-am oferit voluntar, ca acuma aveam ceva curaj ! [zambeste]

Numai ce am luat de jos 5 pari si m-am si dus si am trecut de liniile noastre. Le-am zis din mers celor de pe linie ca sa aiba grija, ca eu is in fata, sa aiba grija sa nu ma impuste. Am mers si am ajuns unde trebuia facuta reteaua. Am pus parii jos, am luat unul si am vrut sa il implant asa in pamant, dar nu s-o putut. Era pamantul asa ca betonul de tare. Eu atuncea, ce am facut : am mai luat un par, unul mai gros, si i-am dat asa in cap celuilalt. Vroiam sa il bat in pamant. Treaba era ca nu era voie sa faci zgomot, ca te auzeau rusii. M-or auzit si pe mine. Eu numai ce m-am uitat in spate si toti cei cu care venisem fugisera inapoi in liniile noastre, ca facusem prea mult zgomot. Rusii, m-or auzit si ei si or venit taras spre locul unde eram. Nu i-am vazut cum vin, ca se tarau, mai mult i-am simtit, i-am auzit. Am fugit atunci spre liniile noastre si am sarit in transee. Le-am cerut o pusca celor de acolo, ca vroiam sa ma intorc dupa rusi, eram curajos [zambeste din nou]. Mi-au dat pusca si m-am dus inapoi sa ii prind pe rusi. Patru erau, doi s-or dus mai intr-o parte, dar doi or ramas mai asa in dreptul meu. Am tras peste ei, peste ei nu in ei, sa ii speriu si le-am strigat « Predaiski », ca altfel nu intelegeau. Acuma, ei or fi crezut ca suntem mai multi, ca s-or ridicat si s-or predat. I-am dus in liniile noastre si i-am predat. I-or dus la comandamentul companiei, i-or batut bine ai nostri, numai plangeau rusii. I-or dus apoi la comandamentul batalionului, acolo i-or batut altfel. I-or adus apoi inapoi pe linie, sa faca verificarea, sa ne arate ce informatii au. Ne-or aratat rusii un loc in fata, intr-o hansa [loc cu tufe, impadurit] unde noi stiam ca ei au 2 mitraliere cu fata spre noi. Ei or zis ca de fapt acolo sunt 8 mitraliere.

Pentru asta am luat Barbatie si Credinta. Nu stiu daca la asta or adaugat si tancul ce l-am distrus cu Ofenrohr.