Nota : Interviu luat de Briscu Bogdan in data de 5 octombrie 2007 lui Hosu Octavian in orasul Alesd, jud. Bihor

Sunt Hosu Octavian si m-am nascut in satul Fauresti, judetul Maramures in anul 1924.

Am urmat cursurile scolii de ofiteri de la Ineul de Arad in anul 1943. La scoala de ofiteri am avut instructor, pe post de consilier, pe maiorul german Schubert. Cu acest maior am facut instructia tragerii cu armamentul de infanterie, tot el superviza instructia de artilerie. Provenind din arma artilerie, maiorul ii superviza pe ofiterii romani care ne instruiau pe tunurile Bofors si Schneider pe care le aveam in dotare. Cineva l-a impuscat pe maiorul Schubert imediat dupa 23 august 1944.

Tot la scoala de ofiteri am facut instructie pe brandul calibru 81,4 mm, pe post de ochitor. Ca armament de infaterie am avut in dotare pusca Z.B., mi-o amintesc ca fiind foarte buna, avea performante foarte bune ; aveam la ea incarcator cu capacitatea de 5 gloante.

Inainte de a finaliza studiile, am fost trimisi pe front, in toamna lui 1944, dupa ce Romania a trecut de partea Aliatilor. Din elevii scolii de ofiteri s-a constituit Batalionul 6, impartit in 4 companii, cu un total de 840 oameni. Eu am fost pe front cu gradul de elev-plutonier, avand functia de loctiitor comandant pluton.

Batalionul a fost desfasurat initial in zona Siria-Pancota. Constituiam linia a II-a si cand am ajuns pe pozitie ne-am sapat adaposturi individuale cu lopetile Linemann, ca protectie mai ales impotriva proiectilelor de brand, a caror schije zburau razant cu solul, lovind mai ales la picioare.

Din zona Siria-Pancota am inceput o serie de inaintari si de opriri succesive, dupa cum primeam ordin de la comandantul batalionului. La fiecare oprire, ne sapam adaposturi individuale, pentru ca nu se stia niciodata cat vom ramine in acea pozitie. Am stat in pozitie si in camp deschis si in diverse localitati. Am ajuns pina in zona Simleu Silvaniei, iar de aici am fost trimisi la Osorhei, linga Oradea.

Pe tot acest traseu batalionul a pierdut in diverse imprejurari 56 morti si peste 100 raniti. Nu imi aduc aminte sa fi pierdut oameni din cauze mai des intalnite, pierderile au fost din cele mai variate cauze : lupte in localitate, ambuscade, mine si altele. Nu am intrat niciodata in lupte cu trupe regulate, ci numai cu partizani. Noi trebuia sa curatam zona din spatele trupelor din linia I, pentru ca deseori ramineau in urma elemente izolate de-ale inamicului si constituiau un pericol pentru siguranta zonei.

Cand aveam de intrat intr-o zona suspecta, mai ales in cladiri, foloseam grenadele, le aveam in cantitati foarte mari. Erau de productie romaneasca si le-am folosit din plin, pentru ca aveam misiune foarte periculoasa. Erau unii imbracati in civil, acum iti cereau o tigara, apoi nu stiai la ce sa te astepti de la ei, asa ca ii cam suspectam pe toti care se apropiau de noi.

Chiar si eu am fost ranit, dar usor. Eram in zona Simleu Silvaniei, pe langa niste bai termale, nu imi mai aduc aminte numele bailor. Eram in patrula de cercetare, pe seara. Dintr-o liziera de padure s-a tras asupra noastra, presupun cu pistoale-mitraliera, dupa cum se auzeau. Un glont m-a lovit in gamba piciorului stang si urma acestei rani am fost trimis in spate la postul de prim ajutor. Au tras si ai nostri, dar inamicul a fugit, nu au pierdut nici un om. Nu am aflat niciodata cine a tras in noi. Erau foarte bine camuflati si au disparut fara sa putem sa prindem pe careva.

Fiind dus ranit in partea din spate, m-au preluat sanitarii, mi-au pus niste solutii in rana, m-au pansat si m-au lasat sa ma odihnesc. Dupa 4 zile de la ranire, am fost trimis inapoi la subunitate.

Au trecut pe linga noi trupe sovietice in drumul lor spre Oradea. La rusi era ceva de groaza. Asa ceva nu am vazut niciodata ca la ei. Nu se adaposteau deloc in timpul luptei, mergeau toti drept inainte, au avut pierderi imense in oameni. Cand treceau pe linga noi, care eram adapostiti in gropi individuale, ne apucau de partea din spate a gulerului si ne trageau afara din gropi, dupa ei, zicandu-ne ca nu asa se lupta, ci din picioare, drept spre inamic ! Nu e de mirare ca au pierdut atit de multi oameni.

In ianuarie 1944 am fost scosi din dispozitiv, iar cei care am supravietuit am fost trimisi inapoi la scoala de ofiteri, pe care am absolvit-o dupa terminarea razboiului, cand am si fost trimis la Arad.