Nicolae Gh. Neag, veteran de razboi, in 2007 in varsta de 85 ani, de meserie plugar.

Desi era contingent 1944, a fost incorporat mai repede cu un an, impreuna cu contingentul 1943. A fost incadrat in Regimentul 93 Infanterie, la Arad, apartinand Diviziei 1 Infanterie, comandata de generalul Saidac.

A facut instructie timp de 3 luni, cu aruncatorul de mine calibru 120 mm. Dupa terminarea instructiei a fost numit comandant de piesa, avand gradul de caporal. Isi aminteste de servantii aruncatorului si anume de 1 ochitor, 3 tragatori si 2 incarcatori, precum si de atelajul cu 4 cai cu care se conferea mobilitate aruncatorului.

Din perioada de instructie isi aminteste foarte bine faptul ca erau incaltati cu opinci, nu aveau bocanci. Un baiat de la oras, nimerind in aceeasi unitate cu el, nici macar nu stia sa isi lege nojitele la opinci ; cu aceste opinci in picioare au fost trimisi pe front. De bocanci avea sa isi faca rost singur, in doua randuri, dupa cum se va vedea mai departe.

In 1944 este trimis pe front in Moldova, la Podu Iloaiei. La Targu Frumos isi aminteste de un bombardament rusesc atat de puternic incat simtea ca se zguduie pamantul ca la un cutremur. O amintire intiparita adanc este cea legata de modul in care rusii foloseau faustpatrone, de nu raminea decat praful in urma lor.

Pe cand erau in Moldova, sunt pusi sub acuzare pentru automutilare un locotenent, un sergent si un caporal, toti trei fiind supravietuitori de la Stalingrad. S-a intrunit o comisie (general Saidac, maior Cristoloveanu, colonel Stefan Ududec – comandantul regimentului) pentru a li se hotari soarta. Au fost intrebati inclusiv cativa militari cu grade inferioare despre ce pedeapsa sa li se aplice acestor 3 acuzati de automutilare, printre cei consultati fiind si caporalul Neag. Acesta le-a reamintit ofiterilor ce soarta grea au avut cei 3 la Stalingrad si de acolo inapoi in tara luptand continuu, si a dat ca solutie, in locul executiei, ca cei 3 sa fie spitalizati si trimisi inapoi pe front. Toti camarazii prezenti au sustinut aceasta solutie, iar cei 3 au supravietuit, fara a fi executati pentru automutilare.

In Moldova a indeplinit functia de observator de artilerie la cota 162, observand miscarile rusilor de la Padurea Armeanului. A stat pe aceasta pozitie cam doua luni si jumatate, pina la 23 august 1944. In acel moment, comandantul sau, fiind alaturi in observator, ii da ordin sa se retraga la Oteleni ; s-au retras atat de rapid si era o asemenea debandada, incat au lasat pe pozitie tot materialul de lupta (telefon, fir).

In satul Oteleni caporalul Neag primeste ordin sa ramina pe loc, dar din cauza debandadei din jur este antrenat si el in retragere, fara sa mai poata tine legatura cu unitatea sa, care deja plecase.

Inarmat cu un pistol-mitraliera Orita, incearca sa ajunga in zonele din sudul Moldovei, pentru a nu fi ajuns din urma de rusi. Dupa ce parcurge o bucata de drum, pe jos, in opinci, se intalneste pe sosea cu un Untersturmführer german din Waffen SS, cam pe la Targu Frumos. Ofiterul german era foarte bine echipat (busola, harta) si stia romaneste. Din discutia avuta isi dau seama ca amindoi au acelasi scop, sa scape de rusi. Intr-un sant gasesc rasturnat si abandonat un camion al armatei romane, plin cu efecte militare. Caporalul Neag, stiindu-se de pe pozitie intr-o stare de igiena necorespunzatoare, isi schimba uniforma murdara, echipandu-se cu alta nou-nouta, si tot aici armata romana il « doteaza » cu prima sa pereche de bocanci, pe care singur si i-a luat din camionul rasturnat. Il indeamna si pe Untersturmfuhrer sa faca la fel, sa se echipeze in uniforma romaneasca, pentru a nu fi impuscat de rusi, ceea ce ofiterul si face. Au mai mers impreuna o bucata de vreme, pina la un punct in care ofiterul SS ii indica directia spre Brasov, spunind ca el o ia pe o alta ruta, spre a ajunge la unguri. Drumul facut de cei doi impreuna a durat 3-4 zile. De acolo s-au despartit, iar caporalul Neag a ajuns cu bine in gara Brasov, de unde a luat trenul pana la Arad, imbracat fiind in uniforma si cu armamentul la el. Pe drum, a fost intrebat incotro merge, neavand nici bilet, nici acte justificatoare ale calatoriei ; raspundea ca se indreapta spre Arad, spre partea sedentara a regimentului (PS), iar cei care il cercetau l-au lasat in pace sa mearga in drumul lui. A reusit sa ajunga la Arad, de acolo tot cu trenul pina la Plescuta, apoi acasa in satul natal, Avram Iancu, jud. Arad. Dupa ce si-a vazut familia, s-a prezentat la PS a regimentului, la Ghioroc, unde se adunau militarii din regiment, care scapasera individual din Moldova si afluiau acum spre baza regimentului, singuri sau in grupuri mici, pe cont propriu.

In Ungaria nu a purtat lupte, a fost trimis direct in Cehoslovacia, de data aceasta in cadrul Regimentului 95 Infanterie de la Turnu Severin, tot cu functia de comandant de aruncator de 120 mm.

In comparatie cu militarii germani, pe care si-i aminteste ca fiind foarte bine echipati, corecti si foarte buni profesionisti in meseria armelor, socul intalnirii armatei sovietice a fost foarte mare. Militarii sovietici nu aveau nici cea mai mica urma de respect pentru ostasii romani, ofiterii romani fiind in mod frecvent brutalizati de soldati rusi beti, care ii jefuiau de toate bunurile, inclusiv de cizme, chiar pe front ! In Ungaria, jafurile sovieticilor asupra populatiei civile au fost pe scara larga.

Daca se intampla ca acestia sa captureze 2-3 militari germani sau unguri, de obicei nu se mai oboseau sa ii duca la punctul de colectare a prizonierilor de razboi, ci ii impuscau pe loc. In Ungaria, trebuind sa mearga de pe pozitie la partea din spate a unitatii sale, caporalul Neag primeste un grup de 7 prizonieri unguri, pe care trebuia sa ii duca la punctul de comanda. Pe ordinul sau scria doar « se prezinta la comandant imediat ce ajunge », fara sa se precizeze ca e insotit de prizonieri. Stiind ce soarta ii asteapta pe prizonierii unguri daca ajung pe mina rusilor, caporalul i-a intrebat pe prizonieri de unde sunt de loc si a aflat ca aproape toti sunt din zona Oradea. Cand au trecut printr-un lan de porumb, caporalul roman i-a eliberat, sfatuindu-i sa mearga spre casa evitand soselele si sa ii ia cu ei si sa ii ascunda si pe cei 2-3 prizonieri care nu erau de pe langa Oradea, pina cand se vor mai linisti lucrurile. Astfel, toti prizonierii unguri au scapat cu viata.

Cand se aflau in subzistenta unitatilor sovietice, militarii romani rar isi primeau mancarea, iar frigul era un factor in plus de suportat, uniformele de iarna fiind primite de la magazie in stare proasta, vechi, iar la picioare erau mereu uzi, fiind incaltati cu opinci inca de la plecarea din Romania.

In Cehoslovacia a dat lupte la Broiosko Bruno. Romanii au dat lupte grele pentru cucerirea unor fabrici din oras, din care inamicul opunea rezistenta. Dupa ce a fost cucerita fabrica de catre romani, caporalul Neag, impreuna cu maiorul Cristoloveanu (comandantul companiei armament greu) si alti militari romani, si-au gasit adapost in fabrica. Venirea prin surprindere a militarilor sovietici i-a facut pe ostasii romani sa caute sa fuga cat mai repede din fabrica, pentru a nu da fata cu rusii beti. Maiorul Cristoloveanu a fost pur si simplu aruncat pe geam de caporalul Neag, pentru a nu fi observat de rusi si jefuit de cizmele frumoase pe care le purta. Odata intrati in fabrica, rusii s-au pus pe jefuit. Unul dintre ei a luat un baros si s-a dus glont la seiful cu bani al fabricii, pe care a inceput sa il loveasca puternic pentru a-l deschide. In acest timp, caporalul Neag ramasese incremenit in mijlocul rusilor, care il ignorau total. Dupa un timp, rusul cu barosul a obosit, fara sa reuseasca sa deschida seiful, si a aruncat pe jos unealta. Caporalul Neag, a ridicat-o si cu doar doua lovituri, plasate bine la balamale, a rupt usa seifului, deschizandu-l. A pus barosul jos, inapoi, si s-a retras in coltul unde statuse neobservat mai inainte. Rusii, nauciti de simplitatea si eficienta operatiunii, se uitat cu ochii rosii de la bautura, nauciti, cand la militarul roman, cand la seiful deschis, din care se vedeau teancurile de bani. L-au gratulat pe caporal cu un « Haroso rumunski », apoi au inceput sa indese banii in saci, oferindu-i bani si caporalului roman. Acesta insa le-a facut semn spre picioare, aratandu-le ca nu are bocanci, iar rusii l-au dus la o fabrica de pantofi din vecinatate si l-au pus sa isi aleaga ce pereche de bocanci doreste. Cu acesti bocanci, caporalul Neag s-a intors in tara la terminarea razboiului.

Nu a fost ranit pe front si nu a fost decorat in timpul razboiului.

A fost avansat pe front la gradul de sergent, apoi la cel de sergent-major. In timpul luptelor nu a purtat niciodata gradele de sergent, doar pe cele de caporal. Despre avansarea sa la gradul de sergent-major a aflat abia la intoarcerea in tara, pe front nu i-a fost comunicata de catre nimeni.

Traieste si azi pe aceleasi locuri de unde a plecat la razboi in 1944.